CAPITOLUL 1

Se uită la bărbatul pe care-l cunoştea atât de bine şi din prima clipă îşi dădu seama că era ceva în neregulă cu el.

— Ce s-a întâmplat cu tine? Îl întrebă April îngrijorată.

Dar cum el nu răspunse, mulţumindu-se s-o fixeze cu o privire tulbure, intră fără să vrea în panică. Frica îşi făcu loc în mintea ei, amplificându-se de la o clipă la alta.

— De ce nu-mi spui ce e cu tine? Încercă fata încă o dată să poarte un dialog, mai mult pentru a trage de timp decât din nevoia de a sta de vorbă cu el.

Nici de această dată nu primi vreun răspuns. Mai mult – acum îşi dădea seama cu certitudine – bărbatul acesta îi ţinea calea. Ea nu mai putea înainta pe culoarul destul de îngust dacă nu i se făcea loc. Încercă să se retragă cu spatele, dar el o urmări.

— Ce vrei de la mine? intră balerina de-a dreptul în panică. Lasă-mă să trec, ce, ai înnebunit?

La un moment dat, i se păru că totul nu era decât o halucinaţie sau un vis. Bineînţeles că această scenă neverosimilă nu se putea petrece în realitate, încercă să-şi controleze respiraţia, iar suflul îi reveni treptat la normal. Şi bătăile inimii i se mai domoliră când se ambiţionă să creadă că nimic din ceea ce i se întâmpla nu putea fi adevărat. Totul va trece într-o clipită! îşi mai zise April Miller în sinea ei, încercând să se încurajeze. Dacă se va ciupi, va constata că nu se afla pe un tărâm real.

Deodată, rânjind ca un bezmetic, bărbatul se repezi la ea, îi petrecu un şnur pe după gât şi începu să strângă uşor, înghiţind-o din priviri.

Iniţial, fata nu reacţionă în niciun fel, aşteptând ca în orice clipă să se trezească din somn. Dar asta nu se întâmplă. Dimpotrivă, simţi cu claritate că nu mai putea respira în voie şi că o strângea ceva de gât. Era în stare să perceapă până şi respiraţia greoaie a bărbatului din faţa ei, care îi sufla în nas.

Ăsta nu mai este vis, cu siguranţă, realiză ea, încercând să inspire încă o gură de aer înainte ca mintea să i se întunece complet.

Avea să moară? Dacă da, atunci măcar să se lupte pentru viaţa ei!

April prinse a izbi disperată cu pumnii în agresor, însă furibunda ei înverşunare nu făcu altceva decât să-l provoace şi mai mult pe acesta.

— Aşa, bravo! se bucură el, îndemnând-o cu o voce sugrumată de emoţie: salvează-te!

Dar loviturile deveneau în fiecare clipă tot mai anemice, şnurul de nailon intrându-i în carne în mod ireversibil.

El îşi dădu seama cu satisfacţie că nu era nevoie să mai strângă. Trebuia doar să aştepte. De aceea, apucă „arma” crimei cu o singură mână, iar cu cea rămasă liberă rupse bluza şi sutienul balerinei. Vederea unui sân bine conturat, cu sfârcul în vânt, îl făcu să închidă puţin ochii, de parcă aşa ar fi putut percepe mai bine o senzaţie nemaipomenită, numai de el ştiută.

În acel moment, ştiindu-se pierdută, April nici nu luă seama la goliciunea ei. Cu imaginea morţii înaintea ochilor, ar fi dat orice, numai să fie lăsată în viaţă. Ce mai conta dacă o viola? Numai să scape cu zile… Ar fi vrut să-l implore, să-i promită toate economiile ei din ultimii doi ani, însă nu mai putu articula niciun sunet din cauza strânsorii.

O ceaţă care devenea din ce în ce mai groasă îi acoperi privirea şi, la început, subconştientul ei se bucură de asta. Nu mai era nevoită să privească chipul acela posedat de sadism, care-i lua viaţa fără niciun motiv.

Devenind moale, genunchii i se îndoiră şi îşi pierdu cunoştinţa.

Nici măcar atunci bărbatul nu îşi slăbi strânsoarea, însoţindu-şi victima pe podea. Apoi se instală confortabil alături, contemplând cum ultimul strop de viaţă se scurgea irefutabil din trupul balerinei, îi venea s-o soarbă din priviri, atât de mult îi plăcea acel spectacol…

Cu un inconfundabil rânjet inuman pe chip, bărbatul mângâie trupul tânăr ce se afla la dispoziţia lui şi îl dezgoli de costumul de scenă. Acum era încă şi mai frumoasă… Slăbi încet strânsoarea din jurul gâtlejului ei şi, văzând câteva urme de sânge în locul în care şnurul îi intrase în carne, le tamponă grijuliu cu o batistă umezită cu limba.

— Acum e bine, te-ai liniştit… vorbi el de unul singur, convins că ea încă îl asculta şi îl dorea.

Această obsesie îl încuraja să-şi vadă mai departe de incalificabila treabă pe care o începuse, îi aranjă capul într-o poziţie cât mai comodă (după părerea lui), potrivindu-i câteva şuviţe de păr pe frunte. Aşa îi plăcea să o vadă pe scenă sau în culise, în timpul spectacolelor sau la repetiţii. Era atât de frumoasă şi de tânără! Emana numai prospeţime în jurul ei.

Bărbatul simţi că nu mai putea rezista tentaţiei sexuale ce pusese stăpânire pe el şi se descheie grăbit la şliţ. Apoi îi depărtă picioarele, făcându-şi loc între ele. Nu se putu abţine să nu sărute sfârcurile şi sânii aceia pe care îi divinizase până atunci în taină. Ba chiar îi muşcă, cuprins de excitaţia morbidă ce îi furase minţile.

Era timpul să ia ceea ce i se cuvenea şi să-i dea balerinei ceea ce credea el că avea nevoie.

Într-un ritual numai de el visat, asasinul îşi penetră victima şi începu să împingă, transpirând abundent, în vreme ce întregul său corp fu cotropit de acea sinistră împerechere…

* * *

Poliţiştii se uitau unii la alţii ca proştii. Aşa ceva nu se mai întâmplase în Las Vegas în ultimii douăzeci de ani! Trebuiau luate cele mai operative măsuri pentru prinderea psihopatului, însă lipsa unor urme elocvente şi a martorilor făcea imposibilă începerea anchetei.

Nimeni nu văzuse şi nu auzise nimic. În afară de urmele de spermă de pe pubisul decedatei, detectivii nu aveau de ce se agăţa.

După două zile de studiu, Laboratorul de Medicină Legală din Las Vegas ajunse la următoarea concluzie, pe care o menţionă în raportul de expertiză:

„Prin metoda absorbţiei pe care am utilizat-o, am ajuns la concluzia că petele de spermă sunt amestecate cu secreţia vaginală a victimei. Din acest motiv, nu s-a putut determina grupa sanguină a făptuitorului şi nici ADN-ul acestuia. În orice caz, contactul sexual a avut loc după ce femeia a sucombat, ceea ce ne îndreptăţeşte să considerăm că avem de-a face cu un caz de sadism urmat de raporturi necrofile.”

În concluzie, nicio pistă pentru poliţişti. Totuşi, ei au cerut detalii în ceea ce priveşte aceste perversiuni sexuale, primind următorul răspuns:

„Necrofilia reprezintă raporturile sexuale cu cadavre şi indică grave tulburări psihice de intensitate psihotică. De asemenea, sadismul constă în exercitarea unor leziuni de violenţă asupra victimei, ce sunt adesea letale. Ca instinct al posesiunii absolute, sadismul este un amestec de eros şi thanatos (Eros – zeul dragostei; Thanatos – zeul morţii) pentru unii cercetători. Numele acestei perversiuni extreme vine de la marchizul de Sade care, în cărţile sale blestemate (deşi Apollinaire spunea că, din punct de vedere literar, sunt geniale), a susţinut că nu există Dumnezeu, ci numai natura crudă, că omul caută răul pentru a suplini lipsa lui de însemnătate în societate. Sadismul exprimă şi o sexualitate eşuată, ce determină amplificarea agresivităţii. Acest sindrom apare la subiecţii care prezintă o angoasă a impotenţei, sentimente de umilinţă şi diverse frustrări ce împiedică erecţia. Cu cât victima îi va implora mai mult, agresivitatea lor va deveni mai exacerbată. Sadismul poate fi definit şi ca o «haită de simţuri la pândă sau ferocitatea celor slabi în faţa femeii»”.

Departe de a se lumina câtuşi de puţin, poliţiştii nu avură de ales şi puseră „Dosarul balerinei” în fişetul cu cazuri nerezolvate, fără însă a-l clasa.