În fiecare dimineaţă trebuie să reconstruiesc lumea.

          Ştiu că e mult mai comod să laşi divinitatea să-ţi ofere una gata făcută, tu doar s-o ajustezi, dar asta-l alegerea mea, să fiu zidar, nu chiriaş!

          Ei, tocmai în zorii unei zile, când încă buimac îmi regrupam amintirile în spatele intenţiilor, i-am văzut! Scunzi, crăcănaţi, coloraţi diferit şi îngreunaţi de zeci de aparate. Într-un cuvânt, dezgustători! Îşi zgâiau ochii mici, bilobaţi înspre noi.

          După un timp, doi dintre şi-au făcut curaj şi s-au apropiat de mine. Prin semne ne-am asigurat că aparenţele sunt dublate de lipsa unor gânduri belicoase. Mai târziu, aveam să aflu că erau Cavalerul Montprier şi Sir Candlewick, doi dintre conducătorii misiunii de cucerire spirituală a raselor primitive.

          În urmă cu zece cicluri atiliene, se hotărâse că trebuie să reflectez la problema timpului. Ieri însă, cei din Pisc mi-au retras domeniul; de-acum trebuie să acumulez noi cunoştinţe doar despre ei şi despre cultura lor. Ca persoană de contact îl voi avea la dispoziţie permanent pe călugărul Javier Manuel de Solestoya y Rubajar; el va fi dealtfel şi cel care va traduce aproximativ zicerile mele.

          — Fără nici o cenzură!

          — Bineînţeles, domnule Harian Kărsadusar! Şi mi-a zâmbit familiar, plin de grosolănie.

          După primele atribuiri empirice, pentru stabilirea unei judicioase corespondenţe lingvistice am tălmăcit împreună „Hamlet”, operă considerată reprezentativă pentru cultura lor laică.

          M-am îngrozit! Adulter, tăinuiri, crime, otravă, nebunie, sinucidere, fantome şi dueluri formau versificat o cheie de boltă a inconştienţei amorale ce pare că îi caracterizează!

          Seminţia lor este divizată în „naţiuni”, grupuri mari care-şi apără cu arma în mina trăsăturile specifice: albeaţa dinţilor şi dorinţa de a stăpâni lumea, hoţia şi lenea, spiritul ordonat sau meschinăria şi ranchiuna etc. Comunică doar în scris sau oral şi au un vocabular oarecum fix, tare sărăcăcios.

          Până acum câteva sute de ani, aceşti primitivi credeau că planeta de pe care vin e PLATĂ! Că lumea are capete şi că totul gravitează în jurul lor!

          Sute de milioane dintre ei lucrează în industria „diversimentului”. Sunt angajaţi de ceilalţi, care nu posedă capacitatea de a se distra singuri şi fac tot ce li se cere: de la mimarea morţii! Şi înghiţirea de obiecte tăioase până la sex şi portretistică.

          Ştirile despre lumea lor nebună sunt prezentate pe mii de canale video de femele care sunt plătite şi operate periodic. Zâmbind mereu, ele citesc – pentru că oricum n-ar fi în stare să ţină minte mare lucru – ce nenorociri s-au mai întâmplat.

          Masculii, în schimb, sunt adulaţi dacă se bat bine sau cântă, dacă intră pe „scena politicii” sau aleargă de bezmetici după nişte chestii umplute cu aer de-al lor – mai mari sau mai mici, în funcţie de dioptriile privitorilor.

          Între altele, vor să aibă şi să risipescă! Pun mare preţ pe diverse metale inoxidabile, pe obiecte fără rost numite lux (într-o limbă antică de-a lor, înseamnă lumină!) şi pe mijloacele de locomoţie, întrucât călătoresc şi caută zadarnic, nedorind să recunoască sau pur şi simplu neştiind că individul conştient s-a născut cu rost într-un loc. Că au totul în ei!

          Le place să bea alcool, o substanţă care le alterează fiinţa şi-l ajută să depăşească limitele prostiei.

          …Şi sunt plini de tot soiul de boli! Norocul este că pe Atilia, nici o infecţie nu se transmite în regnul animal de la inferior la superior. Natura, atât de îngăduitoare la ei, nu permite aici acest lucru care i-ar prejudicia lucrarea.

          Altă treabă a fost cu lecturarea uneia dintre cărţile lor sfinte – au câte una de fiecare mare religie! Am început să râd cu lacrimi. Conform summum-ului de informaţii developate, Divinitatea făcuse Universul cu aproximativ 7600 de ani în urmă şi asta la viteză, doar în câteva zile de-ale lor. La început la ei ar fi fost ştiinţa! Dar nu ştiinţa despre ceva anume, ci ştiinţa aşa, în general şi, întrucât nu putea fi cuprinsă, a trebuit luată drept ceva divin. Zeul a instituit apoi Ordinea, a separat negurile de străluciri, solidul de lichid, iar steaua centrală a sistemului a alcătuit-o după ce făurise planeta lor atât de specială! Apoi Demiurgul a creat viruşii, plantele şi animalele; ei sunt cică încununarea creaţiei!

          Mai întâi a desăvârşit un el. Acest model original, ca să nu înnebunească de singurătate, a început să vorbească cu lucrurile din jur; ca să aibă o oarecare decenţă şi coerenţă, le-a numit mai întâi, frunza frunză, cocorul cocor, ciuboţica cucului ciuboţica cucului ş.a.m.d. (Nici nu vreau să-mi închipui ce s-ar fi întâmplat în cazul unui prototip afazic!) Mai târziu, plinindu-şi greşeala, Marele lor Idol i-a creat prin clonare adaptată o femelă-ajutor.

          Apoi. Şi-a alungat culmile creaţiei din Grădină (pentru că doreau să ştie!) şi-a mazilit poporul ales, a făcut o groază de victime printre nonconformiştii de-atunci, a coordonat o succesiune de plăgi şi dezastre climatice, a omorât odraslele egipeţilor etc.

          Specialist în rostirea despre Dumnezeu, călugărul Manuel m-a stropşit şi mi-a spus că nu trebuie să interpretez nici literal, nici uzitând extensii alegorice ori simbolice! Altcumva trebuie, con sentimientu, amor Dei şi altele!

          S-a autoflagelat, reproşându-şi faptul că se grăbise, că nu eram încă pregătit pentru studierea holibibiliei.

          Cartea lor revelată, apoi tăiată, corectată şi adăugită de înalţii ierarhi, e în două părţi! În prima, Zeul lor e neiertător, setos de sânge, aducător de molime, bombe, fulgere împotriva oricărei emulaţii dărama orice altceva ajunge până la cer etc. În partea a doua, e plin de speranţă şi iubire, dar nu se poate stăpâni să nu povestească în patru rânduri cum i-a pus să-l omoare fiul!

          Da! I-au născocit şi un fiu, întrupat într-un membru din specia lor! După ce a murit însă, l-a înviat, căci trebuia să-l ia locul în ultimul capitol, unde, în numele dreptei credinţe, le-a promis că va rade aproape întreaga populaţie a planetei!

          Cei din vechime, care au sesizat uriaşa ipocrizie a consubstanţialităţii, au fost arşi de vii cu tot cu scrierile lor. Arse au mai fost şi alte sute de mii de pergamente şi persoane, iar mai târziu chiar au întemeiat o instituţie care să se ocupe cu asta. Complementar, au făcut şi un lagăr, Skythopolis, unde au ucis şi torturat alte mii de eretici, cei care credeau altfel!

          — Păi de ce revelaţia divină se manifestă individual? Mi-am călcat eu pe inimă şi l-am întrebat.

          — Divinităţii nu-l poate fi imputată neputinţa de a se adresa unei mulţimi! El îi caută pe Cei Aleşi, revelaţia fiind o chestiune tainică, intimă!

          — Aha! Neverificabilă, vecină cu fabulaţia, delirul mistic şi schizofrenia! Ai observat că întotdeauna când nu ştii să explici ceva sau să răspunzi, foloseşti cuvântul „taină”?

          — Şi până la urmă, ce vrei tu, dragă Harian? Gura îi puţea a mâncare nedigerată, aşa că l-am îndepărtat uşor. Ca toţi să dea în demenţa raţionalităţii?! De ce să aduni cunoştinţe despre tonalită sau vaalbara, să te încurci în miliarde de ani temporali sau luminici, când e mai simplu să te închini. Fericit?

          — Fericit sau ignorant? Din câte am citit, marea masă a practicanţilor nici nu ştiu ce înseamnă „Aleluia” sau „Bogdaproste”. Nu ştiu de ce se prosternează în faţa crucii şi nu a peştelui, cum îi cheamă pe cei doisprezece apostoli sau pe protagoniştii cântării iubirii carnale. Câte cărţi are prima secţiune a scrierii în numele căreia vi le-aţi distrus pe celelalte? A meritat să distrugeţi mare parte din ştiinţa anterioară sau care încerca să se dezvolte simultan, pentru că zeci de generaţii să nu ştie câte epistole sunt în noua scriere?

          Era vizibil încurcat. Clar, nici el nu ştia unele răspunsuri! Am pufnit:

          — Fericiţi şi mulţi! Două miliarde de impostori!

          A dat-o la-ntors cum că astea sunt presupuneri diavoleşti! Mult mai important era că legile morale, sacrosancte, fuseseră inculcate şi că viaţa în univers avea aceeaşi sursă, provenea din acelaşi germene.

          — Sigur avem strămoşi comuni!

          — Noi?! Am zburat de-acolo, simţind pentru prima oară ce-nseamnă să-ţi pierzi cumpătul!

          Gestual, îşi fac cruce (un simbol al torturii şi al Morţii!) când trec doar pe lângă anumite clădiri, aşa-zise Case ale Domnului, de parcă Dumnezeu, Zeul sau Omphal nu ar fi pretutindeni şi ar avea nevoie de anumite aşezăminte, precum şi de oameni specializaţi în intermediere! În aceste case înalte – concepute aşa pentru a le induce un sentiment de nimicnicie – se adună, se-nchină laolată şi audiază pasaje din cărţile lor sfinte, lălăite sau spuse-ntr-o altă limbă, pentru a fi îngreunată înţelegerea lor! Funcţie de confesiune, casele sunt pline de desene, statui antropomorfe sau cuvinte, iar ei par spăşiţi sau veseli la grămadă, manifestându-se mecanic, imitativ, repetitiv.

          Până nu demult, angrenarea lor în fenomenul religios le cerea să privească viaţa ca pe un fenomen singular în Univers, să accepte nu limitarea raţiunii, ci însăşi bagatelizarea ei, ceea ce este de neconceput! Nici nu vreau să-mi imaginez ce am fi făcut noi într-o atare situaţie! Noi l-am instituit pe Omphal raţional, pentru a avea un sprijin şi pentru a eluda misterul apariţiei vieţii. Ei au ajuns altfel la omphalul lor, prin credinţă oarbă, sentimente şi multă patimă! Preamărind absurd Nimicul, interpelând Absolutul şi tăind mii de păduri ca să publice comentarii teologale!