Franţa

1834

Meulan, 23 iulie, ora 8 şi jumătate dimineaţa.

Fantezia m-a dus, Adela mea dragă, la Meulan, mică şi încântătoare localitate pe malul Senei, plină de ruine şi femei bătrâne… Are două biserici frumoase, una folosită ca hală de grâu, alta ca depozit de sare. Apoi se mai află şi fortificaţia lui Olivier-le-Daim[i], fără turnuri şi porţi, totul degradat prin diferite restaurări. Cu toate acestea, în ansamblu rămâne încântătoare, cu aşezarea ei fermecătoare pe malul apei, pe insule cu mulţi arbori şi vase de pescuit. Te-aş vrea aici, cu mine, bietul meu înger!

Diligenţa de Rouen trece la ora zece. Dacă voi găsi un loc, o voi lua. În cazul acesta, nu voi fi la Paris decât vineri în cursul zilei. Ştii ce turbat sunt să văd Rouen. În ce priveşte Roche-Guyon, Montlhéry şi Soissons le las pentru altădată. Deci pe vineri cel mai târziu; îmbrăţişează pentru mine pe-ai noştri puişori. Cred că ospitalitatea celor din castelul Roches a fost ca întotdeauna excelentă. Pe curând, gândeşte-te că te iubesc şi iubeşte-mă. Eşti bucuria mea.

Al tău, Victor

Évreux, 25 iulie

Mi-a fost cu neputinţă să ajung la Rouen. Drumurile sunt pline de oameni fricoşi, goniţi din Paris de sărbătorile din iulie, şi de oameni curioşi, ce sunt dimpotrivă foarte atraşi de ele. După o mie de peripeţii pe care ţi le voi povesti – sper că te vor amuza –, bietul meu înger, iată-mă la Évreux. Voiam să plec astăzi de dimineaţă la Paris cu diligenţa de Cherbourg, care trece la ora opt. Dar nu-i chip de găsit vreun loc, nici la aceasta, nici la celelalte. Sunt, deci, obligat să mă mulţumesc cu trăsuri mai mici, destul de încete, dar ştii cât de mult îmi plac călătoriile ce-ţi îngăduie să vezi totul. Astăzi totuşi plâng că-mi întârzie bucuria de a te revedea şi de a te îmbrăţişa. Am văzut deja lucruri admirabile care îmi vor servi mult. Astăzi, voi revedea altele, catedrala şi Saint-Taurins, două minuni. Apoi cred că voi pleca din nou la patru cu trăsura de Rolleboise şi voi fi la Paris mâine, sâmbătă, către ora şapte, pentru cină.

Pe mâine deci. Mii de sărutări.

Rennes, 7 august, joi, ora 5 şi jumătate dimineaţa.

Îţi scriu repede câteva rânduri. Am ajuns la răsăritul soarelui împreună cu fetele lui Bernard care sunt cu totul încântătoare. În afară de câteva case vechi, oraşul nu este prea interesant. Verneuil, Mortagne, Mayenne, Laval sunt orăşele fermecătoare. Am trecut prin Vitré pe la miezul nopţii. Spune acest lucru tatălui tău; va înţelege părerea mea de rău.

La Saint-Brieuc, domnişoarele Bernard mă vor părăsi. Transmite tatălui lor veşti bune despre ele şi toată prietenia mea.

Îţi voi scrie de la Brest, unde voi fi mâine la aceeaşi oră.

Adio, Adela mea. Te iubesc. Pe curând. Scrie-mi mult şi des. Tu eşti bucuria şi mândria vieţii mele. Îţi sărut fruntea şi ochii tăi frumoşi. Un cuvânt pentru Didine. Sărută-l pentru mine pe al nostru Toto.

Brest, 8 august.

Am sosit. Sunt încă buimac după trei nopţi de poştalion, fără să mai număr şi zilele. Trei nopţi în pocnituri de bici şi în goana cailor, fără să bei, nici să mănânci, respirând abia, cu patru îndrăcite de roţi care înghit, câteşipatru, distanţele. Te asigur, sărmana mea prietenă mult iubită, că după ce ai coborât în goana cailor spre Brest printr-un văl de vânt şi ceaţă, fără să vezi nimic în faţa ochilor decât ploaia prin geamul închis, capul ţi-este greu de oboseală.

Dar, ce nu-i obosită, întotdeauna gata să-ţi scrie, să se gândească la tine şi să te iubească, este inima sărmanului tău soţ bătrân, care a fost copil cu tine, cu toate că tu ai rămas mult mai tânără decât el, ca inimă, suflet şi chip.

Nu am văzut încă nimic din Brest. Niciun monument, decât o biserică Ludovic al XV-lea, mare şi urâtă, cea mai Saint-Suplice din câte se pot închipui. Casele vechi nu au sculpturi. Mă tem că va trebui să mă resemnez la vizitarea ocnei şi a vaselor de război.

La Saint-Brieuc, domnişoarele Bernard m-au părăsit; în locul lor s-a urcat în diligenţă un ofiţer de marină, om distins, domnul Esnonne. Are o foarte frumoasă soţie şi doi copii frumoşi. El foarte literar, iar soţia şi copiii plini de poezie. Poezia lor şi a mea vor vizita ocna împreună. Domnul Esnonne mă va ajuta să intru fără să fiu nevoit să-mi trădez incognitoul.

De îndată ce voi avea o clipă liberă, îţi voi scrie. Desigur mă voi duce să văd Karnac[ii]. Mi-am înmuiat deja picioarele în ocean.

Ce mai face dragul meu Toto? şi tu? şi toţi? Scrie-mi cât mai mult. Ştii cât te iubesc.

Multe gânduri bune celor de la castelul Roches.

Brest, 9 august, ora 8 seara.

La noapte, la ora patru, voi pleca la Auray pe imperiala diligenţei. Voi vedea Quiberon şi Karnac. De acolo socotesc să merg în susul Loarei, prin Nantes, până la Tours, cu un vapor, pe urmă de la Tours la Paris. Acolo te voi revedea, Adela mea, la fel de iubită, acolo voi regăsi frumoasa ta frunte pură şi înţelegătoare faţă de tot ce te înconjoară.

Nu am găsit scrisori de la tine în ciuda speranţelor mele. Scrie-mi de acum înainte la Tours, post-restant, pe adresa Domnului baron Hugo. Asta îmi va crea un excelent incognito.

Am vizitat astăzi portul Brest, un vas de război (Algésiras) şi ocna, toate pline de curiozităţi, producându-mi emoţii de tot felul. Am cumpărat de la ocnaşi câteva mărunţişuri.

De acum încolo, Adela mea, zilele vor fi ocupate până la ultimul minut. De vreme ce sunt aici trebuie să văd totul. S-ar putea să nu-ţi mai pot scrie atât de des. Adu-ţi aminte că mă gândesc la tine şi la voi toţi.

Cele mai bune gânduri celor de la castelul Roches.

Vannes, 12 august.

Iată-mă la Vannes. Am fost ieri la Karnac într-o groaznică cabrioletă, pe nişte drumuri cumplite, şi la Lokmariaker, pe jos. Asta m-a costat opt leghe bune de mers până mi-au plesnit tălpile de la pantofi. Am adunat însă o mulţime de idei şi de subiecte, dragă prietenă, pentru taifasurile noastre din timpul iernii.

Nu poţi să-ţi imaginezi cât de stranii şi sinistre sunt monumentele celtice. La Karnac am avut aproape un moment de disperare; închipuie-ţi că fantasticele pietre, despre care m-ai auzit vorbind atât de des, au fost aproape toate aruncate pe jos de ţărani neghiobi, pentru a-şi face ziduri şi case cu ele. Toate dolmenele[iii] cu excepţia unuia care are o cruce, sunt acum la pământ. Nu se mai văd decât peulvani[iv]. Îţi aminteşti? un peulvan este o piatră în picioare, aşa cum am văzut una împreună la Autun, în acea plăcută şi încântătoare călătorie din 1825.

Peulvanii din Karnac fac o impresie imensă. Sunt nenumăraţi şi aşezaţi în şiruri lungi. Tot monumentul, cromlehurile[v] şterse şi dolmenele distruse acopereau un câmp de aproape două leghe. Acum nu se mai văd decât ruine. Un lucru unic, care nu mai există. Ţară stupidă! popor stupid! conducere stupidă!

La Lokmariaker, unde am ajuns cu greu, cu picioarele însângerate de hăţişuri, nu mai sunt decât două dolmene, dar frumoase. Unul, acoperit de o piatră enormă, a fost lovit de trăsnet care a spart piatra în trei bucăţi. Nu poţi să-ţi închipui ce linie sălbatică dau unui peisaj aceste monumente.

M-am culcat la Auray, la bătrâna Seauneau, han excelent, şi am venit astăzi de dimineaţă la Vannes. Am aici o mie de lucruri de văzut, apoi voi pleca mâine la Nantes. Socotesc să trec totuşi pe la Tours; poţi să-mi expediezi acolo scrisorile. Scrie-mi des şi mult. Nu-i aşa, bietul meu înger, că-mi vei scrie des şi mult?

Voi fi la Paris către data de 20. Îmbrăţişează-i pe toţi îngeraşii noştri pentru mine, biet păcătos. Spune-i domnişoarei Louise că mă gândesc cu înduioşare la toate amabilităţile ei faţă de Toto, iar Martinei mii de gânduri prieteneşti. Desigur, eşti încă la Roches în momentul în care îţi scriu. Îţi adresez acolo această scrisoare. Pe curând, Adela mea, te iubesc mai mult ca oricând.