Capitolul 1

SE ANUNŢĂ O CRIMĂ

I

Între 7.30 şi 8.30, în fiecare dimineaţă, cu excepţia duminicilor, Johnnie Butt făcea turul satului Chipping Cleghorn pe bicicletă, fluierând straşnic printre dinţi şi oprindu-se în dreptul fiecărei case pentru a strecura în cutia poştală ziarele care fuseseră comandate de locatarii în cauză de la domnul Totman, proprietarul unei papetarii de pe strada principală. Astfel, la Colonel şi la doamna Easterbrook aducea The Times şi Daily Graphic; la doamna Swettenham lăsa The Times şi Daily Worker, iar la domnişoara Hinchcliffe şi domnişoara Murgatroyd, Daily Telegraph şi New Chronicle; la domnişoara Blacklock lăsa Telegraph, The Times şi Daily Mail.

La toate aceste adrese şi, practic, la fiecare casă din Chipping Cleghorn, livra în fiecare vineri un exemplar din North Benham News and Chipping Cleghorn Gazette, cunoscut pur şi simplu sub numele de Gazeta.

Aşa că, vineri dimineaţa, după ce frunzăreau cotidienele, parcurgând în grabă principalele titluri, majoritatea locuitorilor din Chipping Cleghorn deschideau cu nerăbdare Gazeta şi se cufundau în descifrarea ştirilor locale.

Situaţie internaţională critică! O.N.U. se întruneşte astăzi! Copoii sunt pe urmele asasinului dactilografei blonde! Trei mineri şomeri. 23 de morţi în urma unei toxiinfecţii alimentare la hotelul Seaside etc.

După o privire rapida asupra rubricii „Corespondenţa” (unde puteai găsi toată savoarea animozităţilor şi a vrajbelor vieţii rurale), nouă din zece abonaţi dădeau la pagina de „Mică publicitate”. Aici puteai găsi, alandala, anunţuri de vânzări sau cumpărări, cereri frenetice de ajutor domestic, o groază de informaţii legate de câini, anunţuri referitoare la orătănii şi unelte de grădinărit şi o sumedenie de alte informaţii care puteau stârni interesul locuitorilor micii comunităţi din Chipping Cleghorn.

Ziua de vineri, 29 octombrie, nu se abătu de la regulă.

II

Îndepărtându-şi buclele grizonate de pe frunte, doamna Swettenham deschise The Times, aruncă o privire plictisită în partea stângă a paginii din mijloc şi trase concluzia că, dacă exista într-adevăr vreo ştire interesantă în The Times, reuşiseră s-o camufleze de minune; trecu apoi repede în revistă coloanele de naşteri, căsătorii şi decese, oprindu-se puţin mai mult asupra celei din urmă, apoi, simţind că-şi făcuse datoria, puse deoparte The Times şi se năpusti nerăbdătoare asupra ziarului local: Chipping Cleghorn Gazette.

Când fiul ei, Edmund, intră în cameră câteva secunde mai târziu, doamna era deja absorbită de anunţurile de la „Mica publicitate”.

— Bună dimineaţa, dragă, spuse doamna Swettenham. Familia Smedley îşi vinde Daimler-ul din 1935. E cam vechi, nu crezi?

Fiul mormăi ceva, îşi turnă o ceaşcă de cafea, se servi cu două scrumbii afumate, după care se aşeză la masă şi deschise Daily Worker, pe care-l sprijini de coşul cu pâine prăjită.

 — „Pui de pitbull”, citi cu voce tare doamna Swettenham. Chiar nu înţeleg cum se descurcă lumea cu mâncarea câinilor mari, în ziua de azi... Hm, Selina Lawrence caută iar un bucătar. I-aş spune că e o pierdere de timp să dai anunţ în vremurile astea. Nici nu şi-a trecut adresa, a lăsat doar numărul unei căsuţe poştale, iar aşa ceva e etalon nerecomandabil, având în vedere că servitorii ţin morţiş să ştie unde merg. Le plac casele bune... „Dinţi falşi.” Nu-mi explic de ce dinţii falşi sunt atât de populari. „Cel mai bun preţ... Bulbi frumoşi. Selecţie specială.” Nu par prea scumpi... Uite, o fată vrea „un serviciu interesant cu oportunităţi de călătorie”. Ce chestie! Cine nu şi-ar dori să călătorească?... „Baseţi”... Niciodată nu m-au atras baseţii, şi nu pentru că sunt nemţeşti, cred că am trecut peste problema asta, ci pur şi simplu pentru că nu-mi spun nimic. Da, doamnă Finch?

Uşa se deschise lăsând să se întrevadă capul şi bustul unei femei încruntate, care purta o beretă veche de catifea.

— Bună dimineaţa, doamnă, răspunse femeia. Pot să strâng masa?

— Nu încă. N-am terminat, veni replica doamnei Swettenham. Încă n-am terminat, repetă aceasta insinuant.

Aruncând o privire către Edmund şi ziarul lui, doamna Finch se retrase pufnind.

— Abia am început să mănânc, spuse Edmund, în timp ce mama lui remarcă:

— Mi-ar plăcea să nu mai citeşti ziarul acela oribil, Edmund. Doamna Finch urăşte chestia asta.

— Nu văd care este legătura dintre convingerile mele politice şi doamna Finch.

— Nici una, desigur, sublinie doamna Swettenham, având în vedere că tu nu eşti un om al muncii. Tu nu munceşti deloc.

— Nu e chiar aşa, zise Edmund indignat. Scriu o carte.

— Eu vorbesc de muncă adevărată. Şi să ştii că trebuie să fim atenţi cu doamna Finch. Dacă se supără pe noi şi nu mai vrea să vină? Pe cine mai angajăm?

— Dai anunţ în Gazetă, replică Edmund zeflemitor.

— Tocmai ţi-am spus că ar fi în zadar. În ziua de azi, dacă n-ai o fostă bonă care să se ocupe de întreaga gospodărie, eşti cu adevărat pierdut!

— Şi noi de ce n-avem o fostă bonă? Cât de neglijentă ai fost că nu mi-ai angajat una! Unde ţi-a fost capul?

— Ai avut o doică, dragă.

— Câtă lipsă de prevedere, murmură Edmund.

Doamna Swettenham se cufundă încă o dată în rubrica de „Mică publicitate”.

— „Vând motor de secerătoare second-hand”. Mă întreb... Doamne, ce preţ!... Iar baseţi... „Scrie-mi sau sună-mă urgent, Woggles.” Ce porecle prosteşti mai au şi oamenii... „Cockeri spaniel?...” Ţi-o mai aminteşti pe draga de Susie, Edmund? Era atât de umană! Şi înţelegea fiecare cuvinţel... „Vând bufet Sheraton. Antichitate autentică. Doamna Lucas, Dayas Hall...” Ce femeie mincinoasă! E Sheraton pe naiba!

Doamna Swettenham strâmbă din nas, după care îşi continua lectura:

— „Totul a fost o greşeală, iubito. Dragoste eternă. Vineri, ca de obicei. J...” Presupun că au avut o ceartă de îndrăgostiţi sau crezi că e un cod al hoţilor?... Baseţi din nou! Sinceră să fiu, cred că lumea a luat-o un pic razna cu baseţii ăştia. Mai există şi alţi câini. Unchiul Simon, bunăoară, creştea terieri de Manchester. Ce fiinţe adorabile! Mie îmi plac câinii cu picioare... „Doamnă care pleacă în străinătate, vând două uniforme de marinar...” Nu tu preţ, nu tu mărime... „Se anunţă o căsătorie – nu, o crimă.” Ce? Pe onoarea mea! Edmund, ascultă aici...