Prolog

Trimestrul al treilea

I

La Şcoala Meadowbank, în prima zi a trimestrului al treilea, soarele de după‑amiază târzie strălucea pe aleea largă, acoperită cu pietriş, care se întindea în faţa clădirii principale. Uşa principală era în mod ospitalier larg des­chisă şi chiar în cadrul ei, încadrându‑se perfect structurii georgiene, stătea domnişoara Vansittart, cu o pieptănătură perfectă şi îmbrăcată cu un costum de damă impecabil.

Unii părinţi care nu o cunoşteau prea bine o confun­daseră chiar cu ilustra domnişoară Bulstrode, neştiind că obiceiul domnişoarei Bulstrode era să se retragă într‑un fel de sanctuar în care doar puţini aleşi şi privilegiaţi erau admişi.

Într‑o parte, lângă domnişoara Vansittart, acţionând pe un plan puţin diferit, stătea domnişoara Chadwick, o persoană plăcută şi cu experienţă, şi atât de asimilată cu locul, încât ar fi fost imposibil să îţi imaginezi Şcoala Meadowbank fără ea. Fusese acolo dintotdeauna. Domni­şoarele Bulstrode şi Chadwick înfiinţaseră împreună Şcoala Meadowbank. Domnişoara Chadwick purta pince‑nez, era gârbovită şi îmbrăcată fără gust, cu un fel de a vorbi amabil, însă foarte neclar, dar care, întâmplător, era o matematiciană strălucită.

Diverse cuvinte şi formule de bun‑venit, rostite binevoi­tor de domnişoara Vansittart, se perindau prin încăperi:

„Bună ziua, doamnă Arnold. Ei, Lydia, ţi‑a plăcut croa­ziera grecească? Ce ocazie minunată! Ai făcut nişte foto­grafii frumoase?”

„Da, doamnă Garnett, domnişoara Bulstrode a primit scrisoarea cu privire la orele de desen şi totul a fost pus la punct.”

„Ce mai faceţi, doamnă Bird?... Poftim? Nu cred că domnişoara Bulstrode va avea timp astăzi să discute chesti­unea. Domnişoara Rowan este pe undeva pe aici dacă vreţi să discutaţi cu ea.”

„Pamela, ţi‑am mutat dormitorul în aripa îndepărtată, lângă măr... „

„Da, adevărat, Lady Violet, în această primăvară, vremea a fost îngrozitoare până acum. Ăsta e mezinul? Cum te cheamă? Hector? Ce aeroplan frumos ai, Hector.”

„Très heureuse de vous voir, Madame. Ah, je regrette, ce ne serait pas possible, cette après‑midi. Mademoiselle Bulstrode est tellement occupée.”

„Bună ziua, profesore. Ai mai dezgropat şi alte lucruri interesante?”

II

Într‑o cameră micuţă de la primul etaj, Ann Shapland, secretara domnişoarei Bulstrode, dactilografia cu rapiditate şi eficienţă. Ann era o femeie drăguţă de treizeci şi cinci de ani, cu un păr lins, lipit de cap ca o bonetă de satin negru. Putea fi atrăgătoare atunci când voia, dar viaţa o învăţase că, adeseori, eficienţa şi competenţa aduceau rezultate mai bune şi evitau complicaţiile dureroase. În clipa aceea se concentra să fie tot ceea ce trebuia să reprezinte o secre­tară pentru directoarea unei renumite şcoli de fete.

Din când în când, în timp ce introducea o foaie nouă în maşina de scris, se uita pe fereastră şi urmărea cu inte­res sosirile.

– Dumnezeule! rosti Ann impresionată. N-am ştiut că mai există atât de mulţi şoferi în Anglia!

Apoi zâmbi fără să vrea în vreme ce un Rolls maiestuos se îndepărta şi un Austin micuţ şi cam uzat se apropia. Din Austin îşi făcură apariţia un tată cu o expresie chinuită şi o fiică, mult mai liniştită decât părintele ei.

În timp ce tatăl se opri nesigur, domnişoara Vansittart ieşi din clădire şi li se adresă direct.

– Domnul maior Hargreaves? Şi tânăra este Alison? Poftiţi înăuntru. Mi‑ar plăcea să vedeţi camera lui Alison. Eu...

Ann zâmbi şi începu să bată la maşină din nou.

– Draga de Vansittart, dublura preamărită, îşi spuse ea. E în stare să copieze toate obiceiurile lui Bulstrode. De fapt, e perfect stăpână pe rol!

Un Cadillac enorm şi aproape incredibil de opulent, vopsit în două nuanţe, cremă de zmeură şi albastru azur, coti (cu dificultate datorită lungimii sale) intrând pe alee şi se opri în spatele anticului Austin al maiorului Alistair Hargreaves.

Şoferul sări să deschidă portiera şi un bărbat brunet, cu o barbă imensă şi îmbrăcat cu o djellaba, îşi făcu apariţia, urmat de un model de rochie pariziană şi apoi o fată brunetă şi zveltă.

„Fata este probabil chiar Prinţesa Care‑i-o-fi‑numele, se gândi Ann. Nu reuşesc să mi‑o imaginez în uniforma şcolară, dar cred că vom vedea mâine miracolul...”

Domnişoarele Vansittart şi Chadwick îşi făcură şi ele apariţia.

„Vor fi duşi în faţa Prezenţei”, stabili Ann.

Apoi, tot ea se gândi că, oricât de curios ar părea, nimă­nui nu‑i plăcea să glumească pe socoteala domnişoarei Bulstrode. Domnişoara Bulstrode era cineva.

„Mai bine deschide ochii, fata mea, îşi zise ea, şi ter­mină scrisorile astea fără nici o greşeală.”

Nu că Ann avea obiceiul să facă greşeli. Putea să fie mândră de posturile de secretară avute. Fusese secretara particulară a preşedintelui unei companii petroliere şi deţi­nuse acelaşi post la Sir Mervyn Todhunter, renumit în egală măsură pentru erudiţia sa, pentru irascibilitatea sa şi pentru ilizibilitatea caligrafiei sale. Ann număra printre patronii ei doi miniştri şi un important funcţionar de stat. Dar în ansamblu, munca ei se desfaşurase mereu printre bărbaţi. Se întrebase dacă o să‑i placă să fie, aşa cum îşi spusese ea, băgată până peste cap printre femei. Ei bine, era o adevărată experienţă! Şi în orice împrejurare exista Dennis! Fidelul Dennis care se întorcea din Malaysia, din Birmania sau din alte părţi ale lumii, întotdeauna acelaşi, devotat şi mereu rugând‑o să se căsătorească cu el. Scumpul Dennis! Totuşi, ar fi foarte monoton să fie măritată cu Dennis.

Foarte curând, va simţi lipsa companiei bărbaţilor. Toate aceste directoare de şcoală sau profesoare, şi nici un bărbat prin preajmă, în afară de un grădinar de vreo optzeci de ani.

Dar Ann avu o supriză. Uitându‑se pe fereastră, zări un bărbat care tundea gardul viu chiar dincolo de alee - în mod clar un grădinar, dar la mare distanţă de optzeci de ani. Tânăr, brunet, arătos. Ann se întrebă ce‑o fi cu el - existase o discuţie privind angajarea unui ajutor ‑ dar bărbatul nu era un ţărănoi. Ei bine, în zilele noastre, oamenii au tot felul de slujbe. Vreun tânăr oarecare care încearcă să strângă bani pentru cine ştie ce scop sau doar să‑şi câştige existenţa. Dar bărbatul acela tăia gardul viu cu deosebită pricepere. Pro­babil că, până la urmă, era un grădinar autentic!

– Se pare, îşi zise Ann, se pare că s‑ar putea să fie amuzant...

Mai avea de terminat încă o scrisoare, observă ea încân­tată, şi apoi era liberă să se plimbe prin grădină...

III

La etaj, domnişoara Johnson, intendenta, era ocupată cu repartizarea camerelor, primirea nou‑venitelor şi întâm­pinarea vechilor eleve.

Domnişoara Johnson era încântată că începea un nou trimestru. Nu ştiuse niciodată cu ce să‑şi ocupe vacanţele. Avea două surori căsătorite cu care stătea pe rând, dar în mod firesc, ele erau mai interesate de propriile treburi şi de familiile lor decât de Meadowbank. Domnişoara Johnson, chiar dacă ţinea la surorile ei, în realitate era interesată doar de Meadowbank.

Da, era minunat că trimestrul începuse...

– Domnişoară Johnson?