CAPITOLUL 1

— Ticălos nenorocit! Lasă că te aranjez eu imediat!

Bărbatul se afla în nesimţire, ca urmare a însemnatei cantităţi de heroină ce îi fusese strecurată în paharul din care băuse. În mod normal ar fi scăpat cu viaţă, dacă ar fi beneficiat de asistenţă medicală sau dacă ar fi avut un dram de noroc. Însă lucrurile nu au stat deloc aşa. Leşinat fiind, a fost târât în camera de baie şi aruncat în cada goală.

— Până aici ţi-a fost, scârnăvie! Ai să plăteşti cu vârf şi îndesat răul pe care mi l-ai făcut mie şi familiei mele!

Cuţitul mare de bucătărie începu să taie jugulara victimei, scoţând un sunet straniu, aducător de moarte. Sângele ţâşni în toate părţile, gâlgâind, ca o fântână arteziană. Lama ascuţită a continuat să secţioneze, până când ţeasta onorabilului domn Kevin Lee-Heale a fost îndepărtată de corp.

Apoi a fost introdusă într-un sac de plastic şi aruncată într-un colţ al încăperii.

Dar activitatea neobositului cuţit nu s-a oprit aici.

După ce carnea a fost despicată, a venit rândul unui ferăstrău manual să continue oroarea. Sângele curgea în valuri, iar cada era înroşită în totalitate. Trupul nefericitului fusese hăcuit în şapte părţi. Cinci saci fuseseră puşi deoparte deja. Urmau alţi doi…

* * *

Era a doua zi când întreg Departamentul Poliţiei Los Angeles se afla în alertă maximă. Telefoanele zbârnâiau neîncetat şi toată lumea era nervoasă. Dar căpitanul Corky West, şeful Diviziei „Cazuri Speciale”, îi întrecea pe toţi cu urletele sale de-a dreptul isterice. Nimeni n-avea curajul să-i iasă în cale. Îşi consultă ceasul. Era trecut de ora 09:00.

— Detectiv Heron, partenerul tău încă n-a binevoit să sosească?

— Cred că este pe drum, şefu’.

— Nu trebuia să fi ajuns până la ora asta? Sau poate că şi-a luat vreun concediu de odihnă, iar eu nu ştiu?!

Ca să nu mai toarne gaz pe foc, Jane Heron preferă să tacă. Din întreaga divizie, ea era cea care se înţelegea cel mai bine cu căpitanul West. Desigur, cu excepţia frumoasei şi… graţioasei Melanie Pullman, secretara acestuia, care nu-i ieşea niciodată din cuvânt.

Înainte de a reintra în bârlogul său, boss-ul ordonă:

— Când detectivul Eric Black ajunge la sediu, vă aştept de urgenţă la mine. Să vină şi sergentul Mann.

— Da, domnule!

Nervozitatea comandantului diviziei era pe deplin justificată. Nu în fiecare zi se descopereau fragmente de cadavre umane răspândite prin tot Los Angelesul. De asemenea, foarte rar se întâmpla ca primarul metropolei şi guvernatorul statului California să se intereseze în mod direct de un caz poliţienesc, aşa cum o făceau acum.

La ora 09:15, detectivul Eric Black intră în birou cu o mină ce trăda bună dispoziţie. Aprinzându-şi o ţigaretă Camel fără filtru, le dădu bineţe tuturor:

— Bună dimineaţa, dragii mei colegi! Ce-aţi mai întreprins în lipsa mea?

— Au fost descoperite fragmente dintr-un corp uman, eroule! îl întâmpină Steve Mann, departe de a fi în apele sale. Îţi aminteşti? Probabil că ai şi uitat, nu?

— Şi ce-i cu asta?

— Nu mare lucru, răspunse Jane la fel de caustic. Aproape în fiecare zi e ciopârţit câte cineva în oraşul nostru…

— De aceea sunteţi atât de abătuţi? Bine, dar moartea face parte din viaţă. Nu trebuie să vă lăsaţi impresionaţi cu una, cu două… Doar sunteţi nişte profesionişti ai asasinatelor!

— Dacă nu ţi-e frică de moarte, roagă-te ca păcatele să-ţi fie iertate şi hai la şefu’ în birou! Abia aşteaptă sosirea ta. Apropo, unde ai fost până acum? Nu ţi-a sunat ceasul deşteptător la ora exactă sau iarăşi nu ai dormit acasă?

— Ba da este răspunsul la ambele întrebări, însă am trecut puţin pe la biserică. Trebuia să mă spovedesc şi să mă rog. E vreo problemă?

— Doar aceea că nu te ştiam credincios, îi replică partenera lui. Te-ai pocăit? Ai îmbrăţişat religia mormonilor?

— Sunt catolic de la naştere, însă încerc să mă las… Dar mai bine să mergem la căpitan! Poate reuşim să-i stricăm ziua, ca de obicei.

— Nicio nădejde! I-a stricat-o altcineva înaintea ta.

* * *

Directorul poliţiei, Larry Tillman, nu ştia cu exactitate de ce fusese convocat la primarul oraşului, însă anunţata prezenţă a guvernatorului Rick Myles îi dădea mult de bănuit. Macabrele pachete găsite în Parcul Central şi în spatele celei mai impunătoare pagode din cartierul chinezesc puteau constitui un motiv bine întemeiat.

Primit de îndată, Tillman a fost luat la rost chiar de la intrarea în fastuosul birou al edilului-şef din Los Angeles:

— Bine că ai venit, directore! Te aşteptam cu sufletul la gură ca să ne dai nişte explicaţii. Pe guvernatorul Myles cred că-l cunoşti.

— Da, domnule. Am onoarea, domnule guvernator!

— Cred că nu trebuie să-ţi mai spun pentru ce te-am chemat, zise acesta. Situaţia este deosebit de gravă la această oră.

Ca să nu îi enerveze, comandantul tuturor poliţiştilor din oraş făcu un gest evaziv din mână, care putea însemna orice. Preferă să tacă.

— Îţi e clar că nu putem tolera ceea ce se întâmplă în Los Angeles, nu-i aşa? vorbi şi primarul, arătându-se astfel cât se poate de interesat de problemă. Presa poate afla adevărul în orice moment, iar atunci s-a zis cu noi.

— Aşa e, domnule.

— Ei? continuă guvernatorul, din ce în ce mai iritat. Ce indicii deţineţi? Aveţi vreun suspect? Când puneţi mâna pe odiosul criminal?

Deci, asta era! se dumiri Tillman în gând. E vorba despre cadavrul secţionat.

— Suntem în alertă maximă, iar subordonaţii mei investighează cazul 24 de ore din 24.

— Şi?

— Şi până acum nu avem indicii precise, însă ne străduim să le găsim, încercă directorul să dreagă busuiocul. Legistul nostru se străduieşte să identifice victima, ca să avem un punct de plecare solid în cercetările noastre.

— Abia acum? sări ca ars guvernatorul. Dar au trecut deja două zile de la descoperirea unei mâini şi a unui picior!

— Informaţia este exactă, însă doctorului Butch Harrison nu-i sunt suficiente aceste fragmente umane pentru a afla identitatea victimei.

— Şi altul mai bun ca el nu există în acest stat?

— Iertaţi-mi îndrăzneala, însă nu cred că există vreun specialist mai competent în toată America, riscă Tillman un punct de vedere care, în mod sigur – date fiind circumstanţele nu putea fi pe placul şefilor săi ierarhici.

— Atunci de ce nu află ce are de aflat?

— Pentru că are prea puţine date, domnule primar.

— Bine, bine. Spune-mi cum aveţi de gând să procedaţi în continuare!

— Cu maximă operativitate. Cazul se află în fruntea listei noastre de priorităţi. Toţi angajaţii lucrează la asta. Fără excepţie.

— Foarte bine, se arătă mulţumit pentru prima dată guvernatorul Myles. Vreau să-l informaţi pe primar despre mersul anchetei în fiecare dimineaţă şi seară. El mă va ţine la curent. Directore, bagă-ţi oamenii în priză şi nu mă dezamăgi!

— Am înţeles, domnule guvernator! Voi face tot ce este posibil ca să rezolvăm situaţia în timp record. Vă asigur!

* * *

— Bine că aţi venit! zise căpitanul Corky West, ridicându-se ca un resort de la birou. Luaţi loc! Noutăţi?

Dar cum cei doi detectivi şi sergentul Mann ridicară din umeri, şeful continuă:

— Mobilizaţi-vă toţi informatorii, promiteţi recompense substanţiale din fondurile poliţiei, şantajaţi eventualii martori, faceţi percheziţii fără mandat, într-un cuvânt procedaţi cum credeţi de cuviinţă, însă aduceţi-mi urgent date despre odiosul asasin care a ucis cu sânge rece şi a împrăştiat fragmentele cadavrului prin oraş! Atât vă cer! Altfel e de rău pentru noi toţi.

Mare lucru! gândi Eric Black, ironic. Dacă mă uit bine la unghiile de la piciorul găsit în spatele pagodei chinezeşti, îmi dau seama cine e victima şi apoi nu mai e decât un pas de furnică până la aflarea asasinului. Meseria de poliţist e una dintre cele mai simple…

— Directorul D.P.L.A. tocmai s-a întors de la o întâlnire cu guvernatorul statului şi cu primarul oraşului, informându-mă telefonic că e de rău. Din acest moment nu mai dormiţi acasă, ci la sediu, mâncarea o comandaţi secretarei mele şi aveţi câte o maşină la dispoziţie pentru orice deplasare. Dar vreau rezultate! S-a înţeles?

— Da, şefu’! îndrăzni Jane să rostească. Dar mai bine ne deplasăm cu propriile automobile, ca să nu batem la ochi pe unde mergem. Ar fi suficient să ne decontaţi benzina…

— Dr. Harrison a descoperit ceva la autopsie? schimbă vorba West.

— Nu încă, pentru că nu efectuează propriu-zis o autopsie, răspunse Steve Mann. Nu are decât o mână şi un picior de cercetat.

— Staţi pe capul lui şi, la nevoie, scoateţi-l din sărite! Lucrează mai bine sub presiune. Orice indiciu poate fi preţios.

— Şi pentru el e valabilă mobilizarea non-stop?

— Noaptea poate dormi acasă, însă o maşină de-a noastră va fi parcată în faţa locuinţei lui. La cel mai mic semnal, trebuie să se îmbarce. Preveniţi-l în legătură cu această dispoziţie!

— Îi spun eu! se oferi Eric Black, adăugând mai mult pentru sine: O să-i facă mare plăcere…

— Acum, la treabă! Vreau rapoartele voastre de trei ori pe zi sau de fiecare dată când se iveşte o noutate. Nu ignoraţi acest ordin, aşa cum vă e obiceiul, pentru că şi eu trebuie să-mi informez superiorii la intervale de timp bine stabilite. Şi-acum, afară!