Nume real: Iosif Hechter, alt pseudonim: Victor Mincu.

Mihail Sebastian a fost unul dintre cei mai importanți discipoli ai filosofului Nae Ionescu. Un scandal fulminant în epoca interbelică l-a cauzat prefața antisemită a lui Ionescu la romanul De două mii de ani, prefață pe care Sebastian a publicat-o intactă. Deriva înspre extremismul de dreapta a generației sale și circumstanțele politice din timpul celui de-al Doilea Război Mondial l-au îndepărtat de maestrul său și de foștii săi prieteni. În această perioadă a ținut jurnal.

Luna mai a anului 1945. Bucureşti, imediat după război. Pe una dintre străzile oraşului care îşi pansa încă rănile, un camion pune capăt vieţii lui Mihail Sebastian, care traversa grăbit, în drum spre universitate, să-şi susţină primul curs de literatură universală. Au trecut de-atunci 72 de ani.

„Am rămas ca trăsnită, cutremurată în toată fiinţa mea. Refuzam cu încăpăţânare să cred, să înţeleg gândul absurd că Mihai nu mai este, că n-o să-l mai văd, că nu voi mai vorbi cu el. Că Mihail Sebastian nu va mai scrie! Că acea unică vivacitate, că acea minte scăpărătoare au încetat brusc, asemeni unei flăcări care s-a stins, şi că prietenul meu nu va mai fi niciodată nicăieri. Nu, aşa ceva nu putea fi crezut”, povestea mai târziu Leni Caler, actrița care i-a fost iubită într-o vreme lui Mihail Sebastian, actrița pentru care a scris unul dintre cele mai frumoase roluri din dramaturgia românească: Corina din „Jocul de-a vacanța”, actriță care, însă, l-a iubit frivol, cât timp era în viață, așa cum iubeau actrițele acelei perioade. La momentul morții lui ea nu-i era aproape. „Nu-l mai văzusem pe Sebastian de o bună bucată de vreme, fiecare preocupat de viaţa, de meseria, de iubirile noastre, când într-o zi mi-a telefonat un prieten bun vestea accidentului, a morţii lui. (…) La înmormântarea lui, cimitirul era plin de oameni de toate vârstele. Era o splendidă zi de mai, una din acele zile de primăvară pe care le iubea Mihai. În liniştea acelei după-amieze însorite, sub maldărul de flori multicolore, dormea Sebastian. Nu se auzeau decât suspine înăbuşite, întrerupte de strigătul sălbatic, de fiară rănită, al mamei lui Sebastian…”

Ce ironie! Evreul Mihail Sebastian, pe numele lui adevărat Iosif Hechter, reuşise să supravieţuiască prigoanei antisemite și războiul se încheiase. Iar ceea ce n-au reuşit bombele celui de-al Doilea Război Mondial a reuşit un camion banal într-o zi oarecare de mai, când totul părea normal. Viaţa lui, extrem de tumultuoasă, în care a trăit în mai puţin de patru decenii poveşti care să umple mai multe romane, era curmată stupid. Scria, sufera, iubea, era trădat, se lupta cu el însuşi şi cu ceilalţi. S-au făcut diverse speculaţii legate de moartea lui, însă până astăzi lucrurile au rămas aşa: un camion i-a curmat viaţa. Dacă în spatele acestui accident s-a ascuns o crimă, poate istoria va elucida într-o zi.

Calvarul istoriei pe care a trăit-o în acei ani este de regăsit în Jurnalul ţinut în perioada 1935-1944, documentul cel mai relevant pentru epoca şi personalitatea sa, publicat abia în 1997. Acolo se dezvăluie intelectualul măcinat de incertitudini, în căutarea autenticităţii, melomanul și îndrăgostitul. Iată cum îşi aminteşte tot Leni Caler povestea rolului pe care Sebastian i l-a scris special: Corina din „Jocul de-a vacanţa”. „Ne-am văzut, de la prima noastră întâlnire, foarte des, mereu. Eram amândoi de aceeaşi vârstă şi ne-am legat cu o tandră prietenie, în care intra în mare măsură admiraţie şi apreciere reciprocă. Eu îi citeam, cu fervoare articolele, nuvelele, romanele, tot ce scria, eram îndrăgostită de scrisul lui, iar el venea la toate piesele în care jucam. Cum scria şi cronică dramatică, vedea şi toate spectacolele bucureştene, iar când ne întâlneam, ceea ce se întâmpla aproape zilnic, comentam cu pasiune activitatea noastră, ne lăudam, dar ne şi criticam pe toate tonurile. De multe ori seara se termina printr-o violentă ceartă, în care juram că n-o să ne mai vedem niciodată! Dar a doua seară mă aştepta la ieşirea din teatru şi ne împăcam, bineînţeles, până la viitoarea controversă. Într-o seară – cât de bine îmi amintesc acea seară! – ne-am întâlnit, ca de obicei, după spectacol la bodega „Mircea”, bodegă frecventată mai ales de actori, pentru că era una dintre puţinele deschise până noaptea târziu. În acea seară, remarcile lui, ironia uşor dispreţuitoare cu care vorbea despre piese, despre teatru, m-au înfuriat mai mult decât oricând şi, neputându-mă stăpâni, l-am înfruntat, l-am provocat: „Dar este chiar atât de simplu să scrii piese, dacă a scrie teatru este, după părerea ta, treaba cea mai uşoară, apucă-te să scrii şi tu una, să vedem dacă reuşeşti, dacă eşti în stare!” La care el mi-a răspuns prompt: „Pariezi cu mine că în mai puţin de o lună îţi aduc o piesă? O piesă în trei acte gata?” „Să te văd”, i-am răspuns, „dar nu cred.” „Pariezi cu mine?” „Sigur că pariez.” Ne-am despărţit. Eu, mulţumită şi convinsă că Sebastian va pierde pariul. El, zâmbind ironic – cât mă înfuria acest zâmbet al lui! -, mi-a repetat la plecare: „Într-o lună îţi aduc piesa”. O bucată de vreme n-am mai auzit nimic despre el. Preocupată cum eram cu teatrul, cu repetiţiile, cu viaţa mea plină, bogată de-atunci, am şi uitat de pariul făcut cu Sebastian. De altfel, luasem toată povestea cu piesa, cu pariul, drept o glumă copilărească. După o lună de zile, mă cheamă Mihai la telefon şi-mi spune: „Ai pierdut pariul. Piesa mea este gata, când vin să ţi-o citesc?” Şi aşa s-a născut o capodoperă a literaturii dramatice.

Povestea lui Mihail Sebastian este povestea evreului prigonit care nu cunoaşte liniştea. Iar cuvintele maestrului iubit, Nae Ionescu, din prefaţa la „După două mii de ani” rămân emblematice şi-i rezumă cel mai bine condiţia… „Suferi pentru că eşti evreu; ai înceta să fii evreu în momentul în care nu ai mai suferi; şi nu ai putea scăpa de suferinţă decât încetand a fi evreu. Este, desigur, o apăsătoare fatalitate. Dar tocmai de aia nu e nimic de făcut: Iuda va agoniza până la sfârşitul veacului. (…) Mesia a venit, Iosef Hechter – şi tu nu l-ai cunoscut. Atât ţi se cerea în schimbul tuturor bunătăţilor pe cari Dumnezeu le-a avut pentru tine: să veghezi. Şi nu ai vegheat. Sau nu ai văzut – pentru că orgoliul ţi-a pus solzi pe ochi… Iosef Hechter, nu simţi că te cuprinde frigul şi întunericul?”

Portretul lui Iosif Hechter, fiu al unei familii de evrei din Brăila şi devenit mult mai târziu Mihail Sebastian, este, în fapt, rodul întâlnirii dintre dimensiunea evreiască şi cea românească, pe care visa să le armonizeze. În „După două mii de ani”, carte esenţială pentru şi despre destinul său, el însuşi mărturisea: „Mi se pare mai urgent şi mai eficace să realizez în viaţa mea individuală acordul valorilor iudaice şi al valorilor româneşti, din care această viaţă este făcută, decât să obţin sau să pierd nu ştiu ce drepturi civile. Aş vrea să cunosc bunăoară legiuirea antisemită care va putea anula în fiinţa mea faptul irevocabil de a mă fi născut la Dunăre şi de a iubi acest ţinut.” Mihail Sebastian a suferit în acea perioadă, a suferit cumplit şi a cunoscut trădarea unor importanţi prieteni, mari intelectuali ai acelei perioade. El, cel descoperit de Nae Ionescu şi prieten cu Mircea Eliade, avea să se izbească în acei ani de monstrul antisemitismului.

aici gasiti teatru radiofonic si filme vechi cu semnatura lui Mihail Sebastian

https://latimp.eu/?s=mihail+sebastian

Ultima ora

Jocul de-a vacanta

Orasul cu salcami

Steaua fara nume

Aici gasiti cartile lui Mihail Sebastian........https://latimp.net/forum/196/mihail-sebastian/

surse: wikipedia, ziarul metropolis