Vladislav I a urmat la domnie după moartea tatălui său, luând conducerea ţării la data de 6 noiembrie 1364,Voievod al Ţării Româneşti timp de 13 ani, Nu se ştie cu exactitate până la ce dată a condus destinele Munteniei, cel mai probabil a fost voievod până undeva între anii 1374 şi 1377.

Vlaicu Vodă a moştenit de la tatăl său o relaţie încordată cu vecinii unguri, nerecunoscând suzeranitatea regelui maghiar Ludovic, ceea ce îl face pe acesta din urmă să îi declare război. Armata ungară începe campania şi îl atacă mai întâi pe cumnatul lui Vlaicu, Sracimir, care stăpânea Bulgaria de vest. Sracimir este învins, dar se pare că maghiarii nu mai atacă şi pe Vlaicu Vodă.

A acceptat suzeranitatea maghiară, fapt pentru care a primit ca feude în Ardeal, ţinuturile Amlaș, Severin și Făgăraș. Noul voievod va adăuga la titlurile moștenite și pe acelea de Ban de Severin (1368) și Duce de Făgăraș (1369), deși s-a aflat, încă de la urcarea pe scaunul domnesc  sub amenințarea permanentă a coroanei angevine maghiare.

Aşa se face că în 1365, într-o proclamație regală maghiară, Vlaicu era considerat uzurpator, deoarece nu a prestat omagiul de vasalitate și și-a însușit un titlu ce nu-i aparținea.

Relaţiile Munteniei cu Ungaria se îmbunătăţesc, în anul 1366 Vladislav I primind chiar de la unguri Amlaşul, Severinul şi Făgăraşul şi recunoscând pentru aceste ţinuturi suzeranitatea regelui Ludovic. În anuş 1367 sau 1368 Vladislav I este chiar aliat în luptă cu Ludovic, împotriva turcilor care îi atacaseră pe bulgari. Este prima luptă pe care o dau românii de la nord la Dunăre împotriva turcilor.

Privilegiul comercial pentru brașoveni, dat de Vladislav Vlaicu la 20 ianuarie 1368, atesta în acelaşi timp oraşul comercial port Brăila ca așezare importantă a Țării Românești.

O răscoală pornită în Bulgaria, probabil în anul 1368, îl determină pe Vladislav I să treacă Dunărea cu oastea şi să ocupe Vidinul E posibil să fi făcut acest lucru pentru a reda Vidinul cumnatului său, Sracimir. Ocuparea Vidinului face însă ca relaţiile cu regele Ludovic să se deterioreze semnificativ şi ca acesta din urmă să pornească o campanie împotriva voievodului muntean.

O parte din oastea maghiară reuşeşte să recucerească Vidinul, dar cealaltă parte atacând prin Carpaţi dinspre nord, suferă o gravă înfrângere, pierzând în luptă pe însuşi Nicolae, voievodul Transilvaniei. În timp ce voievodul Nicolae al Transilvaniei pierdea lupta şi cădea pe câmpul de luptă, un corp de oaste muntean pornit din Amlaş atacă ţinuturile din jur, determinând pe Ludovic să încheie pacea. Astfel, Vlaicu Vodă iese câştigător din războiul ce pornise împotriva sa. Relaţiile bune cu ungurii vor dura până în anul 1373, când acestea se vor deteriora din nou. În anul 1373-1374 Vladislav I este chiar aliat cu turcii împotriva lui Ludovic al Ungariei. Nu se ştie ce s-a mai întâmplat până la sfârşitul domniei lui Vladislav I în relaţiile internaţionale, nici relaţiile sale cu Moldova.

Vlaicu Vodă este primul domnitor român care a emis monede şi în timpul căruia au avut loc primele conflicte româno-turceşti. 

Moneda a fost bătută de Vlaicu Vodă, primul domnitor român emitent de monedă. Desenul piesei este aparte, acvila muntenească fiind conturnată (întoarsă), privind adică spre dreapta heraldică - stînga privitorului. Aceasta este poziţia atipică şi implicit mai rară de reprezentare pentru stema din Ţara Românească. Luînd în consideraţie greutatea şi diametrul piesei, moneda se cataloghează ca fiind ducat de tip comun muntean cu acvila conturnată. Se bănuieşte că această piesă aparţine celui mai vechi lot de monede bătut de Vlaicu Vodă, motiv pentru care catalogul menţionat o plasează dintre toate monedele româneşti la cota 1.

Piesa este bătută prin 1365, probabil la monetăria de la Curtea de Argeş.

Tipul comun muntean se referă la gravura în sine (avers - revers), o faţă fiind cu stema ţării şi o faţă probabil cu stema personală a domnitorului, stemă derivată dintr-o stemă comună a familiei Basarabilor. Pe această a doua faţă apar cel mai adesea şi diverse însemne care sînt asociate cu monetăriile sau monetarii emitenţi. Monede cu aceste caracteristici au fost bătute practic de toţi domnitorii munteni din perioada de înflorire a principatului, fie exclusiv fie alături de alte modele. Perioada monetăriei naţionale valahe căreia acest tip îi este caracteristic se întinde de la Vlaicu I (1364 - 1377) pînă la Basarab (cel Bătrîn) Laiotă (1473 - 1477, cu multe întreruperi). Emisiunile altor domni nu au reuşit să fie implementate efectiv în circulaţie. Perioada de funcţionare a monetăriei naţionale a fost deci relativ scurtă.

Legendele de pe monedele lui Vladislav (Vlaicu) I au fost scrise fie cu caractere chirilice, fie cu caractere latine. Aceasta foloseşte caractere chirilice.

Avers - moneda - 20 mm diametru, 1.1 g, argint  Stema valahă - vultur pe coif cruciat de cavaler, iar la stînga acvilei stea cu şase raze, dedesubt stindard cu cruce, peste cruce o bară transversală Între cercul liniar interior şi perlat exteriorLegendă slavonă: +IωVLADISLAV+    

Revers - Stemă a Basarabilor: un scut timbrat de cruce cu braţe egale, despicat pe verticală în două cîmpuri; patru fascii orizontale alternante în cîmpul întîi, două haşurate încrucuşat şi două curate, semilună în scădere în cîmpul al doilea; între cercul perlat interior şi cercul perlat exterior Legendă slavonă: +IωVLADISLAVĂVOEVωD

surse: enciclopediaromaniei.ro

romaniancoins.org

foto: monede din colectia persoanala a dl. Bogdan Costin