I. CE SE PETRECE ÎN CÂRCIUMA LUI VANCEA DUPĂ  CĂDEREA  PLEVNEI

          — Ştii, mă cioroiule, să zici Hora Griviţii?

          — Hapoi, să trăieşti, don sergent, ştiu, dacă mi-oi cântao uşurel, ca s-o fur cu arcuşul…

          — Ascultă încoace:

          Fata lui Gazi Osman…

          Griviţa, are-un colan…

          Colanul de i l-aş lua… înapoi nu l-aş mai da…

          Vasile lăutarul şi cu ajutoarele lui – un cobzar şi un muscalagiu – pornesc domol şi nimerit, după podobia pe care o cântă, cu pleoapele lăsate peste ochii molatici, don sergent Iorgu Mutafu. Podobia merge dintr-o dată, dar stihul se opreşte în gâtul ţiganului ca un os'de peşte:

          — Zi, mă, după mine:

          Fata lui Gazi Osman…

          Griviţa, are-un colan…

          Vasile lăutarul, sperios, năuc, gata pare că să zboare – cu dibla într-o aripă, cu arcuşul în cealaltă – zice în bobote:

          Fata lui… Osman… Găzaru…

          Are, măre, un golan…

          Muşterii lui Vancea se perpelesc de râs… Sfinţia-sa părintele Năstase proistosul îşi şterge merele roşii din obraji cu o basma al cărei capăt a rămas în buzunarul antereului. Domnul Ţigle lordânescu, grefierul, râde cu ochi de gheaţă, tihnit, bărbos şi năsos ca un turc. Savu Pantofaru, Nicolache Piua-Petri, Iordan Orbul se izbesc cap în cap, prăvălindu-se de râs în dreapta şi în stânga, pe banca de la perete, unde stau. Dumitru Găzaru, cu ochelarii pe vârful nasului, râde şi el, dar subţire şhgreceşte:

          — Ma, fir-ai de risu de ţioară!… Unde este Gazi, unde este GazaruL.

          Don sergent Mutafu se plesneşte cu palmele peste nădragii lui de călăraş şi se îneacă şi orăcăie şi dă cu fruntea de masa de alături, plină de oale smălţuite, şi dă, apoi, cu ceafa de butoiul gol de la spate, în zgâţânarea unui râs nebunesc… Şi pe când râde, se uită printre lacrimi şi pieziş la D um itru Grecu:

          — A u z i, kir Dumitre!… Osman Găzarul… --

          Vancea cârciumarul râde şi el, dar fără putere şi fără răbufniri. Umflat, greoi şi slut, ca un burduf de untdelem n sugrumat, el se zbuciumă mut pe scaunul de după tejghea. Şi ai fi zis că în bârdăhanul plin a căzut nu ştiu ce lighioană, şi acum, când se îneacă, lighioana se zbuciumă de moarte.

          Părintele proistos îşi ia seama cel dintâi şi se opreşte.

          Şi-a adus aminte de păcatele pomenite în Molitfelnic: „… sau nebuneşte au râs”…

          — Fire-ai să fii mărturisit de ţigan, că mă făcuşi să cad în certare!…

          Don sergent vrea să se oprească şi el, dar de-abia isprăveşte o toană şi începe alta.

          — Bată–te concenia de ţigan!… Griviţa are un colan; mă, nu un golan!… Hei, avea Griviţa mii şi mii de golani – scuipa-i-ar tunurile noastre, cum i-a şi scuipat – dar cântecul zice colan, ţigane, nu golan… Ştii tu ce este aia colan?

          — Ştiu, mânca-te-aş.

          — Ce este?

          — H apoi este… haia… hăia…

          — Nu ştii, cioară! Salbă, mă!… Salbă va să zică! Fata lui

          Osman are salbă la gât, adică salbă de tunuri! Ia zi acum:

          Fata lui Gazi Osman…

          Griviţa, are-un colan…

          Vasile, ca o zburătoare cu aripa frântă, dă înainte, dă înapoi, „ cârâie şi şontâcăie, dar cârpeşte stihul de la el – el însuşi cântăreţ din plămădeală:

          Fata lui Hagi Osman…

          Are… tunuri la gâtlan…

          Toţi cei din cârciumă se ţin de coaste. Râsul l-a răzbit de-a binelea şi pe domnu Ţigle, măcar că ochii lui rămân reci şi deschişi; l-a răzbit şi pe Dumitru Găzaru.

          — Mă baragladină – zice don sergent (după ce s-a perpelit să-şi dea sufletul între butoi şi oalele de pe masă)

          — mă proclete, ai nimerit-o din prostie, ori ai zis-o din deşteptăciune?

          Dar muşterii lui Vancea s-au săturat de râs şi de Vasile lăutarul. Savu Pantofaru se scoală de la masă şi spuse dojenitor:

          — M ă Iorgule, dă-l lui Han-Tătar de ţigan! Tu nu vezi că ne arde inima să te auzim pe tine? Spune-ne frate, ce-ai făcut pe unde ai umblat, cum ai scăpat de primejdiile răzbelului… Te vedem teafăr şi voios. Dum nezeu să-ţi ţie veselia!… D e ia mai spune-ne cum a fost!

          — Fraţilor… aşa! va să zică, eram la Olteniţa… Când au venit muscalii, le-am dat Olteniţa în primire şi noi am luat-o spre Bucureşti… 

          Vasile lăutarul şi cu ajutoarele lui s-au ghemuit pe banca de lângă uşa din fund şi, cu sculele pe genunchi, au întins urechile. Ceilalţi ascultători şi-au pus care b a r b a,.care bărbia pe buza oalei cu vin şi ascultă ce le spune don sergent.

     — Mă fraţilor, am intrat în Bucureşti. Ce bairam! Ce urale! Ce flori aruncate de pe ferestre!… „Trăiască Divizia a patra! Trăiască gheneralul Mânu!” Am trecut apoi Oltul şi ne-am lăsat încet spre Dunăre… Am stat în tabără pe la Potelu, pe la Dăbuleni, până când, hai-hai, am ajuns la T urnu Măgurele. Mă fraţilor, dacă mă vedeţi azi întreg şi cu oala în mână, apoi… să-i dea Dumnezeu sănătate lui don gheneral Mânu!… 

Găsiți aici comentariul Papucii lui Mahmud........https://latimp.net/forum/thread/28535/papucii-lui-mahmud-de-gala-galaction-rezumat-povestire-comentariu/