Fiu, probabil, al lui Dan I şi, astfel, nepotul lui Mircea cel Bătrân ocupă tronul, sprijinit de un grup de boieri munteni, nemulţumiţi de politica autoritară iniţiată de Mircea şi agreat de otomanii care doreau să-l îndepărteze definitiv pe învingătorul de la Rovine.

Este atestat documentar, pentru prima dată, printr-un act care-i înştiinţa pe locuitorii oraşului Sibiu că regele maghiar Sigismund de Luxemburg a trimis „anumite şi însemnate solii la Vlad voievod”.

Cu ajutorul garnizoanelor otomane trimise de Baiazid Ilderim şi cu sprijinul domnului Moldovei, Ştefan I, Vlad îşi menţine autoritatea asupra unei mari părţi din teritoriul „Valahiei nord-dunărene”, cu toate eforturile voievodului de drept, aliat cu regele maghiar, de a-şi recupera tronul. După încheierea Tratatului de alianţă de la Braşov (7 martie 1395), dintre Mircea şi Sigismund, au loc primele încercări de a-l îndepărta, expediţia condusă de banul Ştefan Losoncz, din mai 1395, încheindu-se cu un dezastru, iar cea întreprinsă de rege (iulie 1395) a fost înregistrată ca un eşec, el reuşind doar să cucerească cetatea Turnu de la otomani deoarece, la întoarcerea spre Ungaria, armata lui Vlad a reuşit să-i pricinuiască mari pierderi. 

Sigismund încearcă o alianţă cu acesta (martie 1396), dar răspunsul domnului muntean a fost recunoaşterea suzeranităţii regelui polon Vladislav II  şi a drepturilor acestuia şi ale soţiei sale Hedviga asupra regatului maghiar (28 mai 1396).

 Pe timpul acestei expediții teritoriul Țării Românești a fost ocolit, având în vedere importanta forță militară valahă și otomană staționată. După înfrângere, cei ce au încercat să își găsească scăparea traversând Dunărea, ori au fost încarcerați pentru recompense, ori au fost executați. Acestă reacție dură din partea voievodului muntean poate fi pusă și pe seama masacrelor făcute de cruciați printre creștinii ortodocși bulgari în cetățile cucerite. Pe de altă parte, o parte bună a înfrângerii suferite de creștini se datorează și principilor ortodocși sârbi care au trădat chiar pe câmpul de bătălie, trecând de partea otomană, plecând pur și simplu sau refuzând să intre în luptă.

În octombrie 1396, o altă expediție militară condusă de Știbor, voievodul Transilvaniei duce la rănirea gravă și capturarea lui Vlad, astfel încât ianuarie 1397 îl găsește pe tron pe Mircea cel Bătrân.

Vlad I este primul domnitor muntean care plătește haraciul către Poarta Otomană. Se presupune că ar fi plătit și tribut în oameni însă acest lucru nu este dovedit de documentele existente.

După cruciada de la Nicopole (25 septembrie 1396), câştigată de otomani, Mircea, ajutat de Ştibor, voievodul Transilvaniei, îl asediază pe uzurpator în Cetatea Dâmboviţei (decembrie 1396 - ianuarie 1397) care s-a predat. A fost preluat de trupele transilvane şi dus împreună cu familia sa în Ungaria, unde a primit de la rege „milostivire şi îndurare pentru cele săvârşite”. A murit, probabil, în Ungaria.

Controverse:

În stabilirea paternității lui Vlad I, P. P. Panaitescu[4] pleacă de la o relatare a cronicarului ungur Thurocz, în care se vorbește despre o luptă pentru domnie dintre Dan – ajutat de turci – și Mircea – sprijinit de regele Sigismund de Luxemburg prin banul Ștefan de Lozoncz care piere în aceasă confruntare –, în urma căreia ultimul pretendent este învins. Tot în aceeași cronică se menționează că ambii erau de același sânge. Luând în discuție teoria lui Bogdan Petriceicu Hasdeu, potrivit căreia lupta descrisă ar fi fost desfășurată între Dan I și Mircea, în 1386, Panaitescu observă că Mircea este totuși învins, turcii nu ajunseseră încă la Dunăre, iar Sigismund nu se afla la acea dată pe tron. De asemenea, din diplomele regelui ungar, se știe că banul Ștefan a murit la 1395. 

Această ultimă precizare l-a făcut pe Panaitescu să respingă și presupunerea lui C. Litzica, conform căreia ar fi fost descrisă o luptă între Mihail I și Dan al II-lea pe la 1420, și să socotească relatarea drept o greșeală a lui Thurocz, el confundând pe Vlad cu Dan, și nu pe Mihail cu Mircea. Deși cronicarul ungur plasează acest eveniment după 1415, Panaitescu observă că nu ar fi singura inversare cronologică a acestuia și dă câteva exemple. În final, el explică sursa confuziei lui Thurocz în faptul că Vlad I ar fi fost fiul lui Dan I. Gh. Brătianu împărtășește și el această teorie.

Al. V. Diță califică episodul din cronica lui Thurócz drept „relatare nebuloasă”, „conflict imaginar amintind tema «fraților inamici» din folclor” și „fantezie lipsită de temei istoric”. Thurócz nu are cunoștință de lupta de la Rovine, ci doar de asediul cetății Turnu, petrecut în vara anului 1395. Conflictul dintre cei doi principi „născuți din același sânge”, Mircea (Merche) și Dan (Daan), nu este plasat de Thurócz în apropierea acestui eveniment, ci la mai mult de 20 de ani după aceea. Campania și moartea lui Ștefan (Stephano) de Losoncz, așa cum sunt descrise de cronică, reprezintă o „biografie fantastică și eronată” și fără valoare în datarea întregului episod.(sursa :wikipedia)