La data de 17 februarie 1600 a fost ars pe rug, Giordano Bruno, teolog, astronom și filozof umanist italian din epoca Renașterii, condamnat de Inchiziție pentru convingerile sale asupra infinității lumii, convingeri considerate eretice de către Biserica acelor timpuri. Giordano Bruno, pe numele său adevărat Filippo Bruno, s-a născut la Nola în sudul Italiei, în anul 1548, iar la vârsta de 17 ani, intră în Ordinul Dominicanilor la mânăstirea San Domenico Maggiore din apropiere de Napoli, unde-şi va lua şi prenumele de Giordano.

A fost impresionat de lecturile din G.V. de Colle, cunoscut pentru aplecarea sa către averroism(gândirea multor filozofi creştini apuseni, care se inspirau din filozofia lui Aristotel, aşa cum fusese ea popularizată de către filozoful musulman Averroes) şi pentru interpretările proprii date instrumentelor de memorare şi artelor memoriei (opere mnemotehnice).

Din cauza atitudinilor sale neortodoxe, destul de curând a început să fie bănuit de erezie. Totuşi, în 1572 a fost hirotonisit preot, la vârsta de 24 de ani, fiind trimis în acelaşi an înapoi la mănăstirea din Napoli ca să‑şi continue studiile de teologie. Fiind însă un gânditor liber și un non-conformist, care nu se împăca cu regulile stricte ale ordinului călugăresc, este nevoit în 1575 să plece din mănăstire, pentru a scăpa de acuzațiile de erezie ce îi erau aduse. În iulie 1575 şi‑a terminat studiile, dar a devenit din ce în ce mai iritat de subtilităţile teologice. 

A abandonat ordinul dominican şi, după ce a pribegit un timp prin nordul Italiei, în 1578 s‑a dus la Geneva, câştigându‑şi traiul din corectura de carte. S‑a convertit apoi la calvinism, însă, după ce a publicat un pamflet la adresa unui profesor calvinist, a descoperit că Biserica Reformată era cel puţin la fel de intolerantă ca şi cea catolică. A fost arestat, excomunicat, apoi reabilitat după ce a retractat şi, în sfârşit, i s‑a permis să părăsească oraşul. 

 Se stabilește pentru o scurtă perioadă la Geneva, dar este și aici excomunicat și se refugiază în Franța la Toulouse, unde își va lua doctoratul în teologie şi va fi ales lector la catedra de Filosofie. Pleacă la Paris, apoi la Londra, unde între 1583 și 1585, sub protecția ambasadorului francez din acea țară, scrie peste 20 de lucrări științifice, printre care celebra „De l'infinito, universo e mondi” (Despre infinitatea universului și a lumilor), lucrare interzisă de altfel, de către Inchiziție. În această lucrare Giordano Bruno susținea că stelele sunt asemănătoare soarelui, că universul este infinit și conține un număr infinit de lumi populate de ființe inteligente.

În ciuda neînțelegerilor dintre catolici şi hughenoţi (protestanţii francezi), curtea lui Henric al III-lea era dominată pe atunci de facţiunea moderată a catolicilorsimpatizanţi ai regelui protestant al Navarrei, Henric de Bourbon, care a devenit moştenitorul oficial al tronului, în 1584. Atitudinea religioasă a lui Bruno se potrivea cu cea a acestui grup, iar el s‑a bucurat de protecţia regelui Franţei, care i‑a oferit postul temporar de lector regal.

După mai multe conflicte avute cu autoritățile religioase pe teme teologice, se stabilește la Helmstedt în Germania, unde reușește să tipărească mai multe lucrări științifice. Dar și aici intră în conflict cu autoritățile religioase, de data aceasta protestante, fapt pentru care este nevoit să revină în Italia, la Veneția, unde dă lecții ca profesor particular. Însă în scurt timp va fi arestat de Inchiziție, care îl va extrăda la Roma, iar după șase ani de detenție, timp în care este supus la nesfârșite interogatorii, este acuzat de blasfemie, comportament imoral și erezie, fiind adus pentru judecată în fața tribunalului inchizitorial, prezidat de cardinalul Robert Bellarmino.

Refuzând să se dezică de convingerile sale, Giordano Bruno este condamnat și ars pe rug la data de 17 februarie a anului 1600 în piața „Campo del Fiori” din Roma. Ulterior toate operele sale vor fi interzise și vor fi puse din anul 1603, în celebrul index de cărți interzise de către Biserică, așa numitul „Index librorum prohibitorum”, în care se aflau cărțile aflate în contradicție cu dogmele bisericești, iar oricine citea, poseda sau participa la producerea ori răspândirea acestor cărți interzise, era pedepsit prin excomunicare de către Biserica Catolică și judecat de către Inchiziție.