Iepurele şedea langa un snop de sacara şi da din urechi ca din doua deşte. Era un iepure cum nu s-a mai vazut, cu unsprezece picioare; zece de fugit şi al unsprezecelea de ramas pe loc din fuga cea mai mare, ca o frana de picior. Dar fiecare picior era de o culoare, negru, roşu, alb, cafeniu, cenuşiu şi aşa mai departe, labele iepurelui fiind încalţate de Dumnezeu cu unsprezece ciorapi desparecheaţi, scurţi pana la genunchi. Cand fugea, iepurele nu mai semana cu nimic şi animalele rapitoare, vazandu-1, se înfricoşau de el, ca de un magar care ar fi umblat prin paduri cu guler şi cravata, cu palarie de paie, îmbracat în redingota, şi din pantaloni afara, ieşindu-i pe dindarat, coada cu pamatuf.

— Ia sa ma iau eu dupa fiinţa asta pestriţa, a zis un crap de unsprezece kilograme şi cinci sute de grame! Vreau sa vad şi sa ma dumiresc, ca nu mi se pare lucru curat.

Crapul se întalnise cu el la marginea heleşteului, unde iepurele se dusese sa bea apa, tocmai în locul unde crapul scosese mustaţile din balta ca sa soarba aer. Ei s-au ciocnit bot în bot amandoi; peştele s-a scufundat şi iepurele a croit-o de-a fuga. Crapul crezuse ca vede apropiindu-se de ochii lui un crap cu par şi cu urechile date pe spate, iar iepurelui i se paruse ca vede-n lac un iepure fara urechi şi cu solzi, ceea ce nu mai pomenise nici un iepure niciodata.

Sarind din apa pe uscat, crapul facu numaidecat şi el cateva picioare şi ca sa-1 ajunga pe iepure mai degraba, nu ştiu cum îi crescusera dedesubtul pantecului şi patru roţi. Fugea iepurele, fugea şi crapul, şi au fugit atat de mult unul dupa altul, pana se facu noapte şi ratacira drumul amandoi.

— Ia mai bine sa ma culc, şi-a zis iepurele, rupt de oboseala. Ticalosul de crap s-a încurcat în maraciniş.

Tot aşa zise şi crapul.
— Pana la ziua sunt cateva ceasuri; mai bine sa le dorm. Pentru întaia oara ma culc departe de ai mei, pe pamant uscat. O sa ma cam doara oasele fara o saltea de namol. Blestematul acela a fugit mai repede ca mine şi cred ca nici nu o sa-1 mai ajung. îndata ce se face ziua, caut un drum mai iute, intru în vreun parau din apropiere, care ma duce repede acasa, în heleşteu.

Culcandu-se crapul, pamantul nu fu atat de tare cum socotise el. Dimpotriva, se simţi întins ca pe o perina buna de puf. Crapul nimerise nu se poate mai bine, aşternutul subt el era chiar caldicel, Zise: „Doamne ajuta!” şi adormi.

Singur iepurele nu se simţea destul de potrivit aşezat.
— Parca ma apasa ceva pe spinare, îşi zise el, şi parca miroase a peşte. „Doamne ajuta!” şopti şi iepurele în gand şi adormi.
Cand se lumina de ziua, crapul şi iepurele dormeau fara sa ştie, unul peste altul. Visand, crapul se bagase în iepure de tot şi iepurele ţinea pe crap cu labele îmbraţişat. Ochii crapului se deşteptara întai şi detera de ochii iepurelui, care se trezi atunci. În tacere şi uimiţi, ochii lor schimbara cautaturi înspaimantate.
— Poftim! asta mai lipsea, zise fiecare în cugetul lui.
— Eu ma scol binişor şi ma duc sa-mi vad de treaba, îşi zise iepurele, şi voind sa se ridice nu putu, ca parca-1 ţineau nişte legaturi de labele de dindarat. Şi cand voi sa se ridice şi el, crapul fu lovit în cap cu un manunchi de leuştean.
— Vi s-a facut de duca? racni la ei un om cu caciula. Mai aşteptaţi niţel ca de-abia s-a deschis piaţa.

Într-adevar, copiii tatii, peştele şi iepurele erau în piaţa de vanzare… Dar voi aţi adormit amandoi… Povestea are un succes nemaipomenit.