Scriitoare, om politic, o femeie răpitor de frumoasă, cu o inteligență strălucitoare, prințesa Martha Bibescu a fost una dintre cele mai distinse personalități ale aristocrației europene din secolul XX. Descendentă a ilustrelor familii Lahovary și Mavrocordat, ea s-a remarcat și ca gazdă a fastuoaselor întâlniri mondene de la Palatul Mogoșoaia, palat pe care îl iubea nespus.
Născută la 28 ianuarie 1889, la București, figură-cheie pentru diplomație, literatură și, în general, “lumea bună” a Europei interbelice, prințesa Martha Bibescu este un exemplu strălucit pentru supraviețuirea “sângelui albastru”.

Mama sa, Smaranda (Emma) Mavrocordat, descindea din ramura moldoveană a domnitorului Constantin Mavrocordat, iar tatăl său, Ion N. Lahovary a fost, de-a lungul anilor, ministru al României la Paris, ministru de externe și președinte al Senatului.

Crescută și formată sub semnul acestui impunător arbore genealogic, Martha Bibescu și-a împlinit educația primită într-o mănăstire din Belgia cu cea specific românească.

Prin forța împrejurărilor, cercul prietenilor Marthei Bibescu a fost ilustru. O dată, abia se ridicase în picioare,  a văzut pe o măsuță din salonul Legației de la Paris fotografia prințului moștenitor și “portretul unei tinere fete cu părul blond, pe care prințul avea s-o ia în căsătorie: principesa Maria”. I-a reîntâlnit câțiva ani mai târziu la Constanța, unde au petrecut împreună vacanța de Paște. Avea 12 ani și sfiiciunea unui copil crescut la mănăstire. Așa a crezut prințul Ferdinand, deși ceva din acest copil îl magnetiza și îl intimida. “Ceea ce-i era drag în mine era copilăria”, își amintea ea peste un sfert de veac.

A fost mult timp, datorită calităților sale extraordinare, prietena principesei Maria, viitoarea regină a României. Aceasta o admira sincer.

”Martha intrase în viață înțeleaptă de la început și plină de știință. De copilă, Martha era un om în toată firea. Am cunoscut-o fetiță, în primii ani după venirea mea în România, căci era între noi o diferență de zece ani. O poreclisem ‘poney’ (…). Din prima ei copilărie, Martha dădea semne că va fi frumoasă și visa măriri. O însuflețea tot ce era măreț în astă lume, fie că era vorba de regi sau de orice alt lucru de seamă. Nume mari, succese mari, talente mari, cariere fabuloase, toate o vrăjeau pe mica fetiță cu ochi căprui, cu minte ageră și cercetătoare. Îmi plăcea să o am pe lângă mine; avea o fire nespus de bogată și de învioratoare, iar adorația ce avea pentru mine îmi măgulea vanitatea de ființă tânără.

Aveam doar un nume însemnat și două lungi șiruri de străbuni în amândouă capetele Europei; toate acestea le știa Martha. Ca toți Lahovareștii era un soi de enciclopedie chiar la vârsta ei fragedă, și avea o memorie minunată; niciodată nu uita nimic și nici nu se înșela. Chiar când era copilă nu mi se părea că sunt lângă un suflet mult mai tânăr decât al meu. În ‘poney’ nu era nimic naiv, ochii erau pânditori și mintea mereu în lucrare. Fetița frumoasă ajunse o femeie cât se poate de atrăgătoare, ba chiar o adevărată frumusețe: cu ochii ei mari, (…) Martha avea ceva din Circe în puterea ei de a fermeca”, o descrie regina Maria în ”Povestea vieții mele”.

Prin căsătoria, în 1905, cu prințul George Valentin Bibescu, nepot de frate al lui George Bibescu, domnitorul abdicat la 1848, scriitoarea a devenit prințesa Martha Bibescu, intrând într-o familie princiară, din care mai fac parte Ana-Elisabeta Brâncoveanu, contesa Ana de Noailles și Elena Văcărescu, dar și cu rude franceze în genealogie directă cu familia împăratului Napoleon Bonaparte.

Prințul George Valentin Bibescu descoperise în “minunata copilă” femeia visurilor sale. Până în momentul oficierii căsătoriei, logodnicii au locuit în castelul de la Posada împreună ori sub supravegherea prințesei de Beauffremont, Henriette de Caraman-Chimay, nepoata lui Napoleon I și mama prințului Bibescu. După dispensa Vaticanului, viitoarea mare scriitoare fiind catolică, s-a putut celebra căsătoria, cu mare fast, la biserica Domnița Bălașa. Martha nu împlinise 17 ani.

“Pe atunci îmi ascundeam vârsta și asta din considerente contrarii celor ce provoacă îndeobște asemenea minciuni. Căsătoria mea de o precocitate care din secolul al XVIII-lea nu-și mai găsea locul în moravurile societății franceze, făcea mistificarea lesnicioasă: eram luată drept o fetișcană”,  a mărturisit ea, peste ani.

Trei ani mai târziu, prima ei carte a propulsat-o printre elitele spiritualității europene. Totul a început de la o călătorie. Curând după căsătorie, soții Bibescu au plecat în Persia, unde prințul George Valentin Bibescu a primit o însărcinare diplomatică. Trei automobile decapotabile au străbătut, cu viteza neverosimilă de 30 de kilometri pe oră, șosele și drumuri stăpânite până atunci doar de trăsuri și de cămile. La întoarcerea în Franța, “ispitită” de Maurice Barres să aștearnă pe hârtie impresiile de călătorie, prințesa a devenit scriitoare. “Cele opt paradisuri”, cheia ce i-a deschis poarta consacrării, a entuziasmat. Academia Franceză a premiat-o, Apollinaire și Anatole France s-au întrecut în laude, iar Marcel Proust i-a declarat: “Sunteți un scriitor desăvârșit, prințesă…”

A scris lucrări autobiografice și de inspirație istorică, unele publicate sub pseudonimul Lucille Duclos. A primit oaspeți de seamă la Posada și la Mogoșoaia, palatul primit în dar, în anul 1912, de la soțul ei. Asemenea rudei sale prin alianță, Elena Văcărescu, a luptat pentru țara sa. În Primul Război Mondial, din octombrie 1916 până în mai 1918, a condus Spitalul nr. 118, amenajat pe proprie cheltuială în grajdurile de pe Strada dr. Grozovici. Rolul ei exact se poate presupune din nota Zoiei Bengescu, datată 1 noiembrie 1918: “La spital am fost foarte îngrijorați în ultimele zile din cauza arestării Marthei Bibescu, directoarea noastră. Pare o afacere misterioasă”. I-a cultivat pe germani pentru a culege informații. A acționat astfel în memoria lui Ioan N. Lahovary, mort fulgerător în 1915, și în acord cu soțul ei. Aviator pasionat, prințul Bibescu se înrolase voluntar în Armata Română și sub comanda lui cele două escadrile de recunoaștere ale forțelor aeriene române au efectuat numeroase raiduri deasupra liniilor germane.

”A fost acuzată de spionaj. S-a spus și că lordul Thompson a fost cel care a inițiat-o! Nu avea la ce să o inițieze, că era mai deșteaptă decât Thompson, a moștenit și de la Lahovarești, și de la Mavracordati toate calitățile lor”, spunea într-un interviu televizat academicianul Constantin Bălăceanu Stolnici.

A urmat publicarea volumului “Izvor, țara sălciilor”, o simfonie de culori pastelate, de verdicte și de profeții optimiste. “Va veni o vreme când acest popor român, care n-a fost cunoscut până acum, va fi luat în seamă… Din această țară, trecută sub tăcere, vor răsuna cântece și muzică, neamul acesta va renaște după un mileniu de existență și lumea se va mira ca de o minune să afle, în sfârșit, tot ceea ce el posedă din conștiința universală”, scria Martha Bibescu. Succesul cărții a fost imens. “Cum să nu iubești România după ce-ai citit ‘Izvor'”?! — se întreba retoric Rainer Maria Rilke.

Pe 8 decembrie 1916, în timp ce se afla la Posada, a primit vestea că dragul său palat a fost jefuit. Pagubele erau foarte mari: mobilierul distrus, perdelele smulse, vesela furată, iar bisericuța ortodoxă din curtea palatului transformată în grajd. După 1925, Martha Bibescu a investit toți banii obținuți din vânzarea moșiilor Lahovari și a cărților sale pentru restaurarea palatului, iar la sfârșitul anului 1927, Mogoșoaia arăta fabulos.

După venirea la putere a lui Carol al II-lea, prietenul ei de-o viață și partener de vânătoare, prima lovitură pe care a resimțit-o Martha Bibescu a fost asasinarea lui I.G. Duca. Din acel moment, între ea și Mișcarea Legionară s-a deschis o prăpastie adâncă, devenită periculoasă după izgonirea lui Carol al Il-lea. Volumul ei “Izvor, țara sălciilor” a fost ars în public, în Piața Victoriei, pe rugul format din “cărți otrăvite”. În dimineața zilei de 23 noiembrie 1940 i-au venit legionarii lui Horia Sima la ușă.

“Unul dintre valeți se înființează în camera chinezească și-mi spune: ‘Îmi pare rău să vă spun, este percheziție legionară în casă. Treaba a durat de la 9 dimineața până la 6 seara… La șase seara, legionarii pleacă în camionul cu care au venit. Au jefuit spiritul acestei case (Palatul Mogosoaia, n.r.) fără niciun folos pentru nimeni”, scria Martha. Patru zile mai târziu ea menționa sec: “Legionarii au făcut dreptate: l-au asasinat pe Iorga!”. Cine putea citi dincolo de cuvintele scrise, înțelegea durerea ei.

La 2 iulie 1941 a murit, în urma unui cancer pulmonar, prințul George Valentin Bibescu. Martha scria: ”George, astăzi. La ora 10 și 20. Agonia. Apoi moartea… Tot ce am scris despre tine în această zi, în care viața mea se sfârșește cu a ta, George…”. La Mogoșoaia, prin fața catafalcului, s-au perindat, trei zile și trei nopți, oameni de toate culorile politice.

De altfel, legăturile Marthei Bibescu cu mari oameni politici ai vremii sunt binecunoscute. Frumoasă, șarmantă și inteligentă, a știut întotdeauna să gestioneze cu naturalețe relațiile cu cei mai importanți bărbați ai Europei. ”A avut relații uimitoare în cercurile politice europene și americane: Asquith, șeful partidului liberal din Marea Britanie, Ramsay Mc Donald, fost de mai multe ori prim-ministru al Angliei, i-a cunoscut pe Winston Churchill, Anthony Eden, Neville Chamberlain, iar Sir Samuel Hoare a fost oaspetele ei la Mogoșoaia”, scrie Maria Brăescu în lucrarea sa de doctorat, în care a cercetat latura artistică a Marthei Bibescu.

Regina Maria spune în ”Povestea vieții mele”: ”’În caracterul omului stă scris destinul lui’. Martha își pusese în gând să se ridice cât de sus și să izbândească: așa a și făcut. (…) Încetul cu încetul, aducând în jurul ei persoane de talent și de mare renume. Mintea ei ageră descoperă orice îi poate fi de folos din punct de vedere social. Primește persoane regale, diplomați, oameni politici, artiști, scriitori, savanți și aristocrați. Călătorește în multe țări și musafirii ei sunt întotdeauna dintre cei mai aleși și cu vază. (…) Martha a ajuns una dintre cele mai vestite și prețuite scriitoare, o scriitoare apreciată de criticii cei mai critici. Cunoștința limbii franceze e la ea desăvârșită, stilul ei e de o migăloasă și minunată dibăcie, descrierile bogate și pline de poezie”.

După trei decenii de la participarea activă în Primul Război Mondial, maturizată și luându-și rolul în serios, Martha Bibescu se afla în ipostaza personificată de regina Elisabeta și regina Maria, mamă a ostașului român, în Al Doilea Război Mondial, când nu putea rămâne insensibilă la mărturisirile nepotului său, Matei Basarab Brâncoveanu, despre realitățile dramatice trăite alături de camarazii săi din Regimentul 3 Artilerie Grea.

După alungarea regelui Mihai și proclamarea republicii, i-a scris lui Paul Claudel aproape disperată: “Veștile care-mi vin din țară sunt atât de triste, încât am nevoie, ca să mă distrez, să mă gândesc la dumneavoastră măsurând cu pași mari terasa de la Branques…”.

În 1945, Mogoșoaia i-a fost luată prințesei. Ea a părăsit România în septembrie 1945, după ce s-a asigurat că Palatul Mogoșoaia este trecut pe lista monumentelor istorice.

”Mă simt ciudat de detașată, liberă și puternică, luându-mi adio de la tot ce am iubit pe acest pământ amenințat: cele două case, cele două grădini ale mele, câmpiile și pădurile moștenite de la tatăl meu, care ținea la ele. Secretul celor care sunt legați de pământ, ca noi, e că moșiile noastre sunt în interiorul nostru. Chiar dacă le pierdem, ele ne rămân. Am în inimă balta mea, cu apele ei adormite, fagii și munții mei nu mă vor părăsi niciodată…”, spunea Martha Bibescu în însemnările ei.

Din 1955 a devenit membră a Academiei Regale de limba și literatura franceză din Bruxelles, în fotoliul pe care îl ocupase contesa Ana de Noailles. Cumnatul său, prințul Antoine Bibescu a fost prietenul din copilărie al prozatorului Marcel Proust, drept pentru care Martha Bibescu l-a întâlnit de foarte multe ori pe Proust. Aceste întâlniri sunt evocate în volumul ”Au bal avec M. Proust” (1928).

Este de asemenea autoarea jurnalelor sale — ”Jurnal Politic 1939-1941”, ”Jurnal 1915”, care constituie una dintre cele mai obiective priviri asupra acelor vremuri.

A murit la 28 noiembrie 1973, la Paris. În porțiunea de nord-est a cimitirului Pere-Lachaise din Paris se află cavoul familiei Bibescu, unde sunt înmormântate Martha Bibescu și Ana, contesă de Noailles.

Aprecieri și gânduri despre prințesă și scriitoare

”Admirația mea pentru prințesa Bibescu era definitivă de când îl cunoscusem pe al ei Alexandru Asiatique; dar în intuiția ei de mare poet a reușit să stabilească una dintre cele mai profunde continuități umane”. (Rainer Maria Rilke)

”Cine sunteți dumneavoastră? Cea mai admirabilă inteligență de femeie pe care o cunosc. Ați scris cărți mai importante decât acest ‘Bal’; dar nu este vreuna care să mă miște mai mult”. (François Mauriac)

”Întreaga ei operă, ajunsă astăzi la dimensiuni considerabile (peste 30 de volume), se subordonează dorinței de a retrăi, de a imobiliza în cuvinte, în aceste ‘capcane ale ideilor’, cum le numește Sartre, clipa nestatornică, ființa umană asemenea clipei. La cumpăna vârstelor, afirmase că scrie de teamă să nu uite viața. Este expresia unui altruism mișcător și, totodată, aceea a unui egoism înverșunat, a unei avariții sentimentale”. (Tudor Ionescu)

”Cunoscută și sub numele de Lucile Decaux, cu care a semnat o serie de biografii istorice, Martha Bibescu a scris aproape patruzeci de cărți, a colaborat la un număr mare de reviste, a răspuns la o serie de 17 emisiuni la ‘Ora Culturii Franceze’, a fost membră a Academiei Regale din Bruxelles, în fotoliul pe care-l ocupase contesa de Noailles, a dus o intensă viață literară și mondenă, cucerind prin frumusețea, inteligența și talentul ei numeroase admirații. A păstrat până la urmă nostalgia după ‘țara sălciilor’ și amintirea prieteniilor lăsate în țară”. ( Șerban Cioculescu)

”Este un personaj misterios și puțini bărbați pe lumea asta, și când spun lumea asta nu mă refer la contemporanitate, lumea asta trăită de sute și mii de ani… Pot spune că puțini dintre bărbații care au trăit în această lume s-au putut bucura măcar un an din viața lor de un astfel de suflet feminin”. (Adrian Majuru)

“Prințesa Bibescu a anticipat unele descoperiri ale istoriografiei contemporane, îndeosebi valoarea neprețuită a culturilor populare și funcția dătătoare de viață a istoriografiei europene, în sensul că orice cercetare istorică adevărată ajunge la conștiința unității culturale și spirituale a Europei”. (Mircea Eliade)

sursa: AGERPRES

Ascultati AICI teatru biografic Martha Bibescu interpretata de Irina Petrescu