Capitolul I.

          BRICUL FORWARD

          „Mâine, odată cu refluxul, bricul Forward – căpitan K. Z., secund Richard Shandon – va pleca din New Prince’s Docks spre o destinaţie necunoscută.”

          Iată ce s-a putut citi în Liverpool Herald din 5 aprilie 1860.

          Plecarea unui bric este un eveniment de mică importanţă pentru portul cel mai comercial din Anglia. Cine l-ar lua în seamă în mijlocul vapoarelor de toate tonajele şi de toate naţionalităţile pe care docuri întinse pe două leghe cu greu le pot cuprinde?

          Totuşi, la 6 aprilie, încă de dimineaţă, o mulţime considerabilă umplea cheiurile de la New Prince’s Docks; nenumăraţi membri ai corporaţiei marinarilor din oraş păreau să-şi fi dat acolo întâlnire. Muncitorii de la danele din jur îşi părăsiseră lucrul, comercianţii, tejghelele lor întunecoase, negustorii, magazinele lor pustii. Omnibuzele multicolore, care merg de-a lungul zidului exterior al docurilor, îşi goleau în fiecare minut încărcătura lor de curioşi; oraşul părea că nu mai are decât o singură preocupare: să asiste la plecarea bricului Forward.

          Forward era un bric de o sută şaptezeci de tone, prevăzut cu o elice şi cu o maşină cu vapori de o sută douăzeci de cai putere. Ar fi putut fi uşor confundat cu alte bricuri din port. Dar, dacă pentru privirile publicului nu avea nimic deosebit, cunoscătorii remarcau la el anumite particularităţi asupra cărora un marinar nu se poate înşela.

          De aceea, la bordul lui Nautilus, ancorat nu departe, un grup de marinari făcea mii de presupuneri cu privire la destinaţia lui Forward.

          — Ce zici, spunea unul, despre felul cum sunt aşezate catargele? totuşi, nu e ceva obişnuit ca navele cu vapori să fie atât de îmbelşugat înzestrate cu vele.

          — Se vede, răspunse un submaistru cu o faţă mare, roşie, că bastimentul acesta se bizuie mai mult pe catargele sale decât pe maşini şi, dacă s-a dat atâta amploare velelor superioare, e fără îndoială pentru că la cele inferioare vântul nu va ajunge. Astfel, pentru mine nu încape îndoială că Forward este destinat mărilor arctice sau antarctice, acolo unde munţii de gheaţă maschează vântul, mai mult decât îi convine unui vas solid şi cumsecade.

          — Probabil că ai dreptate, maistre Cornhill, continuă un al treilea marinar. Ai observat şi etrava, cum cade drept în mare?

          — Mai pune la socoteală, maistre Cornhill, că etrava are un tăiş de oţel turnat, ascuţit ca o lamă şi în stare să taie în două o corabie cu trei punţi, dacă Forward, în plină viteză, ar ciocni-o într-un bord.

          — Desigur, răspunse un pilot de pe Mersey, căci bricul acesta goneşte uşor cu paisprezece noduri, cu elicea pe care o are. Era o minune să-l vezi tăind apa, când se făceau probele. Vă rog să mă credeţi, e o navă de rasă…

          — Nici când navighează cu vele nu se lasă mai prejos, reluă maistrul Cornhill; ţine drumul drept şi numai cu cârma de mână. Vedeţi dumneavoastră, vasul acesta va gusta din mările polare, să nu-mi spuneţi mie pe nume dacă n-o fi aşa! Şi luaţi aminte încă un amănunt! Aţi observat gaura din punte prin care trece axul cârmei?

          — De văzut, am văzut, răspunseră cei care stăteau de vorbă cu maistrul Cornhill, dar ce dovedeşte asta?

          — Asta dovedeşte, băieţi, răspunse maistrul cu o satisfacţie amestecată cu dispreţ, că voi nu ştiţi nici să vedeţi, nici să gândiţi; aceasta dovedeşte că au vrut să lase joc liber axului cârmei, ca să poată fi cu uşurinţă ridicată ori lăsată la apă. Sau nu ştiţi că în mijlocul gheţurilor această manevră se repetă des?

          — Straşnic judecat! exclamară marinarii de pe Nautilus.

          — Şi, de altfel, reluă unul dintre ei, încărcătura acestui bric confirmă părerea maistrului Cornhill. O ştiu de la Clifton, care a avut curaj să se îmbarce. Forward duce cu el alimente pentru cinci sau şase ani şi cărbuni în cantitatea corespunzătoare. Cărbuni şi alimente, asta-i toată încărcătura lui, plus un maldăr de haine de lână şi din piele de focă.

          — Ei bine, spuse maistrul Cornhill, nu mai încape îndoială, dar, în fine, prietene, de vreme ce-l cunoşti pe Clifton, nu ţi-a spus nimic despre destinaţia lui?

          — Nu mi-a putut spune nimic; nu ştie nici el. Echipajul a fost angajat în aceste condiţii. Încotro merge? Nu va şti decât când va ajunge.

          — Mai ales, răspunse un neîncrezător, dacă se duc la dracu’, după cum se pare.

          — Dar şi ce leafă! reluă amicul lui Clifton însufleţindu-se. Ce leafă grozavă! De cinci ori mai mare decât leafa obişnuită! Păi, fără asta, Richard Shandon n-ar fi găsit pe nimeni care să se angajeze în asemenea condiţii! Un bastiment cu o formă ciudată care pleacă nu se ştie în ce direcţie şi care nu pare c-ar dori prea mult să se şi înapoieze. În ce mă priveşte, asta nu mi-ar fi convenit deloc.

          — Ţi-ar fi convenit sau nu, i-o reteză maistrul Cornhill, tot n-ai fi putut niciodată să faci parte din echipajul lui Forward.

          — Şi de ce, mă rog?

          — Pentru că nu îndeplineşti condiţiile cerute. Mi s-a spus că oamenii căsătoriţi au fost excluşi. Or, tu, faci parte din această mare categorie. Deci, n-ai de ce să te încrunţi, ceea ce, de altfel, ar fi din partea ta un adevărat tur de forţă.

          Marinarul interpelat astfel râse împreună cu camarazii lui, dovedind cât de îndreptăţită era gluma maistrului Cornhill.

          — Până şi numele acestui bastiment, urmă Cornhill, satisfăcut de sine, este teribil de îndrăzneţ. Forward*! Forward până unde? Fără să mai pui la socoteală că nici pe căpitanul acestui bric nu-l cunoaşte nimeni!

          — Ba da e cunoscut, răspunse un tânăr marinar cu o figură destul de naivă.

          — Cum! E cunoscut?!

          — Fără îndoială!

          — Mă puştiule, spuse Cornhill, eşti cumva gata să crezi că Shandon ar fi căpitanul lui Forward?

          — Dar, răspunse tânărul marinar…

          — Află, dar, că Shandon este comander-ul*, nimic altceva; e un marinar brav şi îndrăzneţ, un comandant de baleniere, care şi-a dovedit aptitudinile, un camarad de nădejde, foarte capabil să comande, dar, în fine, nu el e cel care comandă; s-avem iertare, dar nu e mai căpitan ca tine sau ca mine! Cât despre cel ce va fi stăpân după Dumnezeu la bord, nici el nu-l cunoaşte încă. Când va sosi momentul, va apare adevăratul căpitan, nu se ştie cum şi de pe care ţărm al celor două lumi, căci Richard Shandon n-a spus şi n-a avut dezlegare să spună către care punct al globului îşi va îndrepta bastimentul.

          — Totuşi, maistre Cornhill, interveni iar tânărul marinar, vă asigur că s-a prezentat cineva la bord, cineva anunţat în scrisoarea prin care locul de secund i-a fost oferit domnului Shandon!