I.

          LA BORDUL STEAMBOAT-ULUI SHANNON.

          Anexată în 1819 marii federaţii americane, Florida va fi proclamată stat câţiva ani mai târziu. În urma acestei anexări, teritoriul Republicii se măreşte cu şaizeci şi şapte de mii de mile pătrate. Dar lumina răspândită de steaua ce reprezintă statul Florida pe drapelul cu treizeci şi şapte de stele al Statelor Unite este lipsită de strălucire.

          De fapt, Florida nu este mai mult decât o limbă de pământ, îngustă şi joasă. De aceea, cu excepţia fluviului Saint-John, apele ce o scaldă nu sunt deloc importante. Relieful plat face ca albia râurilor să nu dispună de acele denivelări care să le permită să curgă cu repeziciune. Nici urmă de munţi pe suprafaţa ei. Doar câteva şiruri de bluffs, coline, atât de frecvente în regiunea centrală şi septentrională a Uniunii. Cât priveşte forma, poate fi comparată cu coada unui castor, întinsă între Atlantic la est şi Golful Mexicului la vest.

          În consecinţă, Florida nu are vecini, dacă nu punem la socoteală Georgia a cărei frontieră se învecinează, la nord, cu a sa. Această frontieră formează istmul ce leagă peninsula de continent.

          În fond, Florida se prezintă ca un ţinut deosebit, ciudat chiar, cu locuitorii săi pe jumătate spanioli, jumătate americani, cu indienii săi seminoli, cu totul diferiţi de congenerii lor din Far-West. Dacă soliil este arid, nisipos, mărginit aproape peste tot de dune formate din aluviunile succesive aduse de apele Atlanticului pe ţărmul sudic, în nord, dimpotrivă, suprafaţa câmpiilor este miraculos de fertilă. în acele locuri, numele său se justifică pe deplin. Flora este superbă, viguroasă, de o varietate exuberantă. Şi asta, fără îndoială, din pricină că acea parte a teritoriului este udata de Saint-John. Fluviul acesta curge pe o suprafaţă întinsă, de la nord la sud, pe o lungime de două sute cincizeci de mile, dintre care b sută şapte perfect navigabile, până la lacul George. Lungimea aceasta, neobişnuită pentru un râu transversal, nu îl stânjeneşte defel, şi asta datorită direcţiei în care este orientat. O mulţime de pârâiaşe îl îmbogăţesc cu apele lor, revărsându-se în numeroasele golfuri de pe cele două maluri. Saint-John este, aşadar, principala artera a Floridei, pe care o menţine în viaţa scăldând-o cu apele sale – sângele ce circulă în vinele terestre.

          Pe data de 7 februarie 1862, steamboat-ul Shannon cobora pe Saint-John. La orele patru dup-amiaza, urma să facă escală în târguşorul Picolata, după ce avea să oprească în staţiile din partea superioară a fluviului, ca şi în forturile din districtele Saint-John şi Putnam. Câteva mile mai jos, intra deja în districtul Duval care se întinde până în districtul Nassau, delimitat de râul de la care îşi trage numele.

          Prin ea însăşi, Picolata este o localitate lipsită de importanţă; împrejurimile sale sunt însă acoperite de plantaţii de indigo, de orezarii, de plantaţii de bumbac, de trestie de zahăr şi de uriaşe păduri de chiparoşi. Aşa că ţinutul nu duce lipsă de locuitori, şi încă pe o rază destul de mare. De altfel, poziţia sa îi oferă toate avantajele ce decurg dintr-un flux destul de intens de mărfuri şi călători. Picolata este punctul de îmbarcare al unuia dintre principalele oraşe din Florida Orientală, Saint-Augustine, situat la cam douăsprezece mile distanţă, în acea zonă a litoralului oceanic ce adăposteşte insula Anastasia. Un drum aproape drept leagă târguşorul de oraş.

          În ziua cu pricina, se puteau zări mai mulţi călători decât de obicei, grăbiţi să se îmbarce pe Shannon. Câteva trăsuri iuţi, cunoscute prin partea locului sub numele de stages, un soi de vehicule cu opt locuri, trase de patru sau şase măgari, îi aduseseră din Saint-Augustine galopând nebuneşte pe acest drum, de-a lungul terenului mlăştinos. Era absolut necesar să nu pierzi vaporul, dacă nu voiai să ajungi cu o întârziere de cel puţin patruzeci şi opt de ore în oraşele, târgurile, forturile sau satele ridicate în josul râului. Steamboat-ul nu circula zilnic şi, în vremea aceea, era singurul mijloc de transport. Aşa că, mort-copt, trebuia să te afli la Picolata în momentul escalei. Drept urmare, trăsurile transportaseră pe ţărm contingentul de pasageri cu o oră mai devreme.

          În clipa aceea, pe ponton se aflau cam cincizeci de călători. Aşteptau, nu fără să discute cu o oarecare însufleţire. Se putea observa că erau împărţiţi în două grupuri, prea puţin dispuse să se apropie unul de celălalt. Să fi fost oare vorba de o chestiune gravă şi de mare importanţă, de cine ştie ce rivalitate politică ce îi făcuse să se deplaseze la Saint-John? În orice caz, se putea afirma că nu ajunseseră la nici o înţelegere. Veniţi ca duşmani, se întorceau la fel. Şi asta se vedea cât se poate de limpede din privirile mânioase pe care şi le aruncau, din distanţa menţinută între cele două grupuri, din cele câteva cuvinte al căror sens provocator părea să nu scape nimănui.

          În vremea asta, nişte şuierături prelungi începură să se facă auzite, străpungând liniştea în amonte. Curând, Shannon se ivi la cotitura malului drept, cu o jumătate de milă mai sus de Picolata. Rotocoalele groase de fum ce se revărsau năvalnic din cele două coşuri ale sale acopereau copacii înalţi, pe care briza oceanului îi făcea să se clatine pe ţărmul opus. Silueta sa mişcătoare se mărea rapid. Mareea tocmai îşi schimba direcţia. Curenţii care îi întârziaseră coborârea vreme de trei, patru ceasuri i-o uşurau acum, împingând apele lui Saint-John spre gurile lui.

          Se auzi, în sfârşit, clopotul. Zbaturile, bătând în sens invers suprafaţa râului, făcură ca Shannon să se oprească, lipindu-se cuminte de debarcaderul de care fu de îndată legat cu parâme.

          Îmbarcarea se făcu imediat, cu oarecare grabă. Unul dintre grupuri urcă primul la bord, iar celălalt nu încercă să i-o ia înainte. Şi asta, fără îndoială, din pricină că membrii săi aşteptau unul sau mai mulţi pasageri aflaţi în întârziere, care riscau să piardă vaporul, căci doi sau trei bărbaţi se desprinseră din grup întorcându-se pe chei, până la marginea drumului dinspre Saint-Augustine. Din acel punct îşi îndreptară privirile spre est, vizibil îngrijoraţi.

          Şi nu fără motiv, căci căpitanul de pe Shannon, postat pe puntea de comandă, striga: