Traducerea acestei povestiri a fost întocmită după versiunea publicată în culegerea postumă „Hier et demain” („Azi şi mâine”), sub titlul „Au XXIX-eme siecle. La journee d'un journaliste americain en 2889”.

          Oamenii acestui al 29-lea secol trăiesc în mijlocul unei necontenite feerii, fără să aibă aerul că-şi dau seama de asta. Sătui de minuni, ei rămân nepăsători în faţa acelora pe care progresul le iscă în fiecare zi. Totul li se pare firesc şi fără îndoială că ar aprecia mai mult civilizaţia noastră dacă ar compara-o cu trecutul, ca să poată măsura drumul străbătut.

          Oare nu li s-ar părea atunci de zece ori mai frumoase oraşele noastre moderne, cu bulevarde largi de o sută de metri, cu clădiri înalte de 300 de metri1 şi având o temperatură constantă2, cu cerul brăzdat de mii de aerocare şi aeroomnibuze3? Ce însemnau pe lângă aceste oraşe, a căror populaţie atinge adesea zece milioane de locuitori4 satele, cătunele de-acum 1.000 de ani: Parisul, Londra, Berlinul, New Yorkul, târguşoare prost aerisite şi pline de noroi, în care circulau trăsuri trase de cai – da, de cai! Să nu-ţi vină să crezi!

          Dacă şi-ar putea închipui mersul defectuos al pacheboturilor şi al trenurilor – ciocnirile frecvente şi încetineala lor – cât de mult ar preţui călătorii de astăzi aerotrenurile şi mai ales tuburile pneumatice aruncate de-a latul oceanelor care-i transportă cu o viteză de o mie cinci sute de kilometri pe oră! 5

          În sfârşit, nu ne-am bucura mai mult de telefon şi de telefot6 spunându-ne că străbunii noştri erau nevoiţi să se mulţumească cu aparatul antediluvian pe care-l numeau telegraf?

          Ciudat lucru! Aceste prefaceri surprinzătoare se bizuie pe principii foarte bine cunoscute străbunicilor noştri, care nu le foloseau însă de loc. Căldura, forţa aburilor, electricitatea există de când lumea. Oare nu susţineau savanţii, încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea, că singura diferenţă între forţele fizice şi chimice constă într-un anumit mod de vibraţie a particulelor eterice, propriu fiecăreia dintre aceste forţe?7

          O dată ce se făcuseră asemenea paşi uriaşi, recunoscându-se înrudirea tuturor acestor forţe, este de neconceput că a trebuit atâta timp pentru a se ajunge la determinarea fiecăruia dintre modurile de vibraţie care le diferenţiază. Este de neconceput că mijlocul de a trece direct de la un mod la altul şi de a le produce unul fără altul a fost descoperit foarte de curând. 8

          Totuşi lucrurile s-au petrecut astfel, şi abia în 2 790, acum o sută de ani, celebrul Oswald Nyer a ajuns la această descoperire.

          Un om mare, un adevărat binefăcător al umanităţii! Geniala sa descoperire a stat la temelia tuturor celorlalte! Ea a dat naştere unei pleiade întregi de inventatori, ajungând până la extraordinarul nostru James Jackson. Acestuia din urmă îi datorăm noile acumulatoare care condensează, unele, energia razelor solare, altele, electricitatea înmagazinată în adâncurile globului pământesc, altele, în sfârşit, energia provenind dintr-o sursă oarecare (căderi de apă, vânturi, râuri şi fluvii etc.9).

          De la el ne-a rămas, de asemenea, transformatorul, care, supunându-se ordinului unei simple manete, extrage forţa vie din acumulatori şi o redă spaţiului sub formă de căldură, lumină, electricitate, putere mecanică, după ce a folosit-o pentru acţiunea dorită.

          Da, progresul a început cu adevărat în ziua în care au fost create aceste două instrumente. Ele i-au dăruit omului o putere aproape nesfârşită. Întrebuinţările lor sunt nenumărate, îndulcind asprimea iernii cu ajutorul surplusului de căldură din timpul verii, ele au revoluţionat agricultura10. Furnizând forţă motrice aparatelor de navigaţie aeriană, ele au determinat magnificul avânt al comerţului. Lor le datorăm producţia continuă de electricitate fără pile şi maşini11, lumina fără ardere şi incandescenţă12 şi, în sfârşit. Acest izvor nesecat de energie care a făcut să crească de sute de ori producţia industrială.

          Ei bine, vom întâlni toate aceste minuni într-un palat fără seamăn – palatul „Earth Herald”, inaugurat de curând pe bulevardul 16.823.

          Ce-ar spune oare Gordon Bennett, fondatorul lui „New York Herald”, dacă ar renaşte astăzi şi ar vedea acest palat de marmură şi de aur, care aparţine ilustrului său strănepot Francis Bennett?

          S-au scurs treizeci de generaţii, şi „New York Herald” a rămas proprietatea familiei Bennett. Acum două sute de ani, când guvernul Statelor Unite13 a fost transferat de la Washington la Centropolis, ziarul a urmat guvernul – dacă nu cumva guvernul a urmat ziarul!

          — Şi şi-a schimbat titlul în „Earth Herald”14.

          Să nu vă închipuiţi că treburile au mers mai prost sub conducerea lui Francis Bennett. Dimpotrivă, noul director avea să insufle ziarului o putere şi o vitalitate fără seamăn, inaugurând jurnalismul telefonic.

          Cunoaşteţi acest sistem devenit posibil datorită răspândirii de neînchipuit a telefonului. În fiecare dimineaţă, în loc să fie tipărit ca în vechime, „Earth Herald” este transmis prin viu grai15”. Abonaţii află ceea ce îi interesează printr-o scurtă convorbire cu un reporter, un om politic sau un savant. Cât despre cumpărătorii ocazionali, în schimbul câtorva cenţi, ei pot să afle cuprinsul ediţiei cotidiene într-unul dintre nenumăratele cabinete fonografice.

          Această inovaţie a lui Francis Bennett a galvanizaţ vechiul ziar. În câteva luni, clientela sa a ajuns la optzeci şi cinci de milioane de abonaţi. Averea directorului a crescut şi ea, treptat, până la treizeci de miliarde, cifră mult depăşită astăzi.