PRIMA PARTE – NOŢIUNI PRELIMINARE.

          Capitolul I. Există spirite?

          Capitolul II. Miraculosul şi supranaturalul.

          Capitolul III. Metoda.

          Capitolul IV. Sisteme.

          PARTEA A DOUA – DESPRE MANIFESTĂRILE SPIRITISTE.

          Capitolul I. Acţiunea spiritelor asupra materiei.

          Capitolul II. Manifestări fizice. Mese rotitoare.

          Capitolul III. Manifestări inteligente.

          Capitolul IV. Teoria manifestărilor fizice.

          Mişcări şi ridicări în aer.

          Zgomote.

          Creşterea şi diminuarea greutăţii corpurilor.

          Capitolul V. Manifestări fizice spontane.

          Zgomote, gălăgie şi perturbaţii.

          Obiecte aruncate.

          Fenomene de aport.

          Disertaţia unui spirit despre aporturi.

          Capitolul VI. Manifestări vizuale.

          Întrebări despre apariţii.

          Eseu teoretic despre apariţii.

          Spirite discoidale.

          Teoria halucinaţiei.

          Capitolul VII. Bicorporalitate şi transfigurare.

          Apariţii ale spiritului celor vii.

          Oameni dubli.

          Sfântul Alfonso din Liguori şi Sfântul Antonie din Padova.

          Vespasian.

          Transfigurarea.

          Invizibilitate.

          Capitolul VIII. Laboratorul lumii invizibile.

          Veşmintele spiritelor.

          Formarea spontană de obiecte tangibile.

          Modificarea proprietăţilor materiei.

          Acţiunea magnetică curativă.

          Capitolul IX. Locuri bântuite.

          Capitolul X. Natura comunicărilor.

          Comunicări grosolane.

          Comunicări frivole.

          Comunicări serioase.

          Comunicări instructive.

          Capitolul XI. Sematologie şi tiptologie.

          Limbajul semnelor şi al bătăilor.

          Tiptologia alfabetică.

          Capitolul XII. Pneumatografia sau scrierea directă.

          Pneumatofonia.

          Scrierea directă.

          Pneumatofonia.

          Capitolul XIII. Psihografia.

          Psihografia indirectă: coş şi planşetă.

          Psihografia directă sau manuală.

          Capitolul XIV. Mediumii.

          Mediumi cu efecte fizice.

          Persoane electrice.

          Mediumi senzitivi şi impresionabili.

          Mediumi auditivi.

          Mediumi vorbitori.

          Mediumii văzători.

          Mediumi somnambuli.

          Mediumi vindecători.

          Mediumi pneumatografi.

          Capitolul XV. Mediumi scriitori sau psihografi.

          Mediumi mecanici.

          Mediumi intuitivi.

          Mediumi semimecanici.

          Mediumi inspiraţi.

          Mediumi cu presentimente.

          Capitolul XVI. Mediumi speciali.

          Aptitudini speciale ale mediumilor.

          Tabloul sinoptic al diferitelor varietăţi de mediumi.

          Varietăţi de mediumi scriitori.

          Capitolul XVII. Formarea mediumilor.

          Dezvoltarea mediumităţii.

          Schimbarea scrisului.

          Pierderea şi suspendarea mediumităţii.

          Capitolul XVIII. Inconvenientele şi pericolele mediumităţii.

          Influenţa exercitării mediumităţii asupra sănătăţii, asupra creierului şi a copiilor.

          Capitolul XIX. Rolul mediumului în comunicările spiritiste.

          Influenţa spiritului personal al mediumului.

          Sistemul mediumilor inerţi.

          Aptitudinea unor mediumi pentru lucruri pe care nu le cunosc: limbi străine, muzică, desen.

          Disertaţia unui spirit despre rolul mediumilor.

          Capitolul XX. Influenţa morală a mediumului.

          Întrebări diverse.

          Disertaţia unui spirit despre influenţa morală.

          Capitolul XXI. Influenţa mediului.

          Capitolul XXII. Despre medianimitate la animale.

          Disertaţia unui spirit despre această problemă.

          Capitolul XXIII. Despre obsesie.

          Obsesia simplă.

          Fascinaţia.

          Subjugarea.

          Cauzele obsesiei.

          Mijloace de combatere.

          Capitolul XXIV. Identitatea spiritelor.

          Dovezi posibile de identitate.

          Distincţia între spiritele bune şi cele rele.

          Întrebări despre natura şi identitatea spiritelor.

          Capitolul XXV. Despre evocări.

          Consideraţii generale.

          Spiritele pe care le putem evoca.

          Cum trebuie vorbit cu spiritele.

          Utilitatea evocărilor particulare.

          Întrebări despre evocări.

          Evocarea animalelor.

          Evocarea persoanelor vii.

          Telegrafia umană.

          Capitolul XXVI. Întrebări care pot fi adresate spiritelor.

          Observaţii preliminare.

          Întrebări simpatice sau antipatice spiritelor.

          Întrebări despre viitor.

          Întrebări despre existenţele trecute şi viitoare.

          Întrebări despre interesele morale şi materiale.

          Întrebări despre soarta spiritelor.

          Întrebări despre sănătate.

          Întrebări despre invenţii şi descoperiri.

          Întrebări despre comori ascunse.

          Întrebări despre alte lumi.

          Capitolul XXVII. Despre contradicţii şi mistificări.

          Despre contradicţii.

          Despre mistificări.

          Capitolul XXVIII. Şarlatanism şi jonglerie.

          Mediumi interesaţi.

          Înşelătorii spiritiste.

          Capitolul XXIX. Reuniuni şi societăţi spiritiste.

          Despre reuniuni în general.

          Despre societăţi propriu-zise.

          Subiecte de studiu.

          Rivalitatea între societăţi.

          Capitolul XXX. Disertaţii spiritiste.

          Despre spiritism.

          Despre mediumi.

          Despre reuniunile spiritiste.

          Comunicări apocrife

          PRIMA PARTE.

          NOŢIUNI PRELIMINARE.

          Capitolul I.

          EXISTĂ SPIRITE?

          Îndoiala în privinţa existenţei spiritelor are drept primă cauză neştiinţa adevăratei lor naturi.

          Ni le închipuim în general ca nişte fiinţe aparte din cadrul Creaţiei şi a căror necesitate nu este demonstrată.

          Mulţi le cunosc doar din poveştile fantastice auzite în copilărie, aproape la fel cum cunoaştem istoria din romane; fără a căuta să vadă dacă aceste povestiri, curăţate de accesoriile ridicole, se bazează pe un fond de adevăr, fiind frapaţi doar de latura absurdă.

          Fără să se străduiască să dea la o parte scoarţa amară ca să descopere miezul, ei resping totul, aşa cum fac, în cazul religiei, cei care, şocaţi de unele abuzuri, dezaprobă totul la fără discernământ.

          Oricare ar fi ideea pe care ne-o facem despre spirite, această credinţă este în mod necesar bazată pe existenţa unui principiu inteligent în afara materiei; ea este incompatibilă cu negarea absolută a acestui principiu.

          Luăm, aşadar, drept punct de plecare în existenţă supravieţuirea şi individualitatea sufletului, spiritualismul fiind demonstraţia sa teoretică şi dogmatică, iar spiritismul, demonstraţia evidentă.

          Să facem un moment abstracţie de manifestările propriu-zise şi, judecând prin inducţie, să vedem la ce consecinţe vom ajunge.

          Din moment ce admitem existenţa sufletului şi individualitatea sa după moarte, trebuie să admitem şi că:

          Are o natură diferită de cea a corpului, deoarece, odată separat de el, corpul îşi pierde proprietăţile;

          Este conştient de el însuşi, deoarece i se atribuie bucurie sau suferinţă, altfel ar fi o fiinţă inertă şi ar fi mai bine pentru noi să nu-l avem.

          Dacă am admis toate acestea, atunci putem spune că sufletul merge undeva.

          Ce devine şi unde merge? Conform credinţei comune, merge în cer sau în iad.

          Dar unde este cerul şi iadul? Pe vremuri, se spunea că cerul era sus şi infernul jos.

          Dar ce înseamnă sus şi jos în univers, de când ştim că Pământul e rotund şi cunoaştem mişcarea aştrilor care face că tot ceea ce este sus la un moment dat să devină jos în decurs de douăsprezece ore, infinitul spaţiului unde privirea se pierde în adâncuri incomensurabile? Este adevărat că prin loc jos se înţelege şi adâncul pământului.

          Dar ce a devenit acest adânc de când a fost sondat de geologie? Ce au devenit acele sfere concentrice numite cer de foc, cer de stele de când am aflat că Pământul nu este centrul lumilor, că Soarele nostru este doar unul dintre milioanele de sori care strălucesc în spaţiu, fiecare dintre ei fiind centrul unui vârtej planetar? Ce devine importanţa „pământului pierdut” în această imensitate? Prin ce privilegiu nejustificabil ar putea acest grăunte de nisip – care nu iese în evidenţă nici prin volum, nici prin poziţie, nici printr-un rol deosebit – să fie doar el şi numai el populat de fiinţe raţionale? Raţiunea refuză să admită această inutilitate a infinitului şi totul ne spune că aceste lumi sunt locuite.

          Dacă sunt populate, furnizează atunci contingentul lor lumii sufletelor.

          Dar, încă o dată, ce devin aceaste suflete, deoarece astronomia şi geologia au „violat” sălaşurile care le fuseseră fixate, şi mai ales după ce teoria atât de raţională a pluralităţii lumilor le-a înmulţit la infinit? Doctrina localizării sufletelor nu poate fi în acord cu datele ştiinţei, o altă doctrină mai logică fixându-le drept domeniu, nu un loc determinat şi circumscris, ci spaţiul universal: este vorba de întreaga lume nevăzută în mijlocul căreia trăim, care ne înconjoară şi se află lângă noi permanent.

          Este aceasta o imposibilitate, ceva ce raţiunea respinge? Deloc; totul ne spune că nu poate fi altfel.

          Atunci ce se întâmplă cu pedepsele şi cu recompensele viitoare, dacă li se spulberă locurile speciale? Trebuie să observăm că lipsa de credibilităţii faţă de aceste pedepse şi recompense este în general provocată pentru că ele sunt prezentate în condiţii inadmisibile.

          Mai bine să ne spunem că sufletele îşi iau fericirea sau nefericirea din ele însele; că soarta lor este subordonată stării lor morale; că reunirea sufletelor bune şi simpatice este o sursă de fericire; că, în funcţie de gradul de purificare, ele pătrund şi întrezăresc lucruri care se sustrag sufletelor grosolane, şi atunci toată lumea va înţelege acest lucru fără greutate.

          Să ne mai spunem că sufletele nu ajung la gradul suprem decât prin eforturile pe care le fac ca să devină mai bune şi după o serie de încercări care servesc la purificarea lor; că îngerii sunt sufletele ajunse la ultimul grad la care orice suflet poate să ajungă cu bunăvoinţă; că îngerii sunt mesagerii Domnului, însărcinaţi să vegheze îndeplinirea planurilor sale în tot universul; că sunt fericite pentru aceste misiuni glorioase, iar noi conferim acestei fericiri un scop mai util şi mai atrăgător decât cel al unei contemplări eterne, care nu ar fi altceva decât o inutilitate veşnică; şi să mai spunem că demonii sunt doar sufletele celor răi încă nepurificate, dar care pot să ajungă ca şi celelalte, lucru ce pare mai conform cu dreptatea şi bunătatea Domnului decât doctrina unor fiinţe create pentru rău şi veşnic hărăzite răului, încă o dată, iată ceea ce raţiunea cea mai severă, logica cea mai riguroasă, într-un cuvânt, bunul-simţ poate să admită.

          Iar aceste suflete care populează spaţiul sunt tocmai cele care sunt numite spirite.

          Aşadar, spiritele nu sunt altceva decât sufletele oamenilor lipsiţi de învelişul lor corporal.