Mai întâi voi prezenta cauzele care m-au condus spre aceste practici: în primul rând a fost vorba de educaţia primită în familie. Trăind în plin comunism, părinţii mi-au orientat formarea mea intelectuală spre normele şi perceptele materialismului ştiinţific.

          În al doilea rând a fost vorba de caracteristicile mele sufleteşti. Eu am fost un băiat timid, tăcut, ruşinos, relativ calm, cam fricos, destul de slăbuţ din punct de vedere fizic, cu o fizionomie obişnuită şi având o inteligentă medie. Eram iertător, inclinat spre a face binele, eram putin idealist, însă eram orgolios, îmi plăcea să-l judec pe alţii, să mă înalt, să domin şi îmi plăcea să visez, să las gândurile să-mi zboare.

          Alti factori care au uşurat foarte mult receptivitatea fată de practicile orientale au fost: lecturarea din abundentă a – literaturii ştiinţifico-fantastice şi a filmelor pe această temă, a literaturii în care sunt descrise mistere ale civilizaţiei omeneşti, cărţi despre OZN-uri, muzica electronică contemporană, filmele cu arte marţiale în care se putea vedea superioritatea spirituală a orientalilor fată de europeni sau americani.

          Toţi factorii enumeraţi mai sus stimulează imaginaţia tânărului, îl duc să viseze şi să creadă că în afară de realitatea pe care o ştie, mai există şi altele neştiute, pline de mister, exotism şi supranatural. În aceste condiţii eu am primit de la un coleg de serviciu o revistă de propagandă a practicilor, exerciţiilor şi universului yoghin. La scurt timp am avut posibilitatea să citesc şi cel de-al doilea număr al revistei.

          Când am citit aceste reviste am rămas uimit. Nici măcar în cea mai bună carte ştiinţifico-fantastică nu găsisem un univers, o lume şi o realitate mai uluitoare şi mai fascinantă decât cea pe care o propuneau aceste două reviste. Pentru mine a fost extraordinar să descopăr că în afara lumii obişnuite în care trăim există o alta, că ce este ştiut de mine şi de lume în general este doar o infimă şi mutilată parte a realităţii şi că această realitate este una spirituală.

          Dar evenimentul cel mai adânc, cel mai important care s-a petrecut pentru mine, pentru sufletul şi pentru mintea mea, atunci când am citit aceste reviste a fost acela al întâlnirii cu Dumnezeu. Atunci am aflat şi simţit cu tot sufletul că există Dumnezeu, că el ne-a creat şi ne iubeşte; că adevărata raţiune a vieţii este aceea de progres spiritual, de neîncetată şlefuire spirituală pentru a ajunge sau a ne apropia de eliberare, adică a fi buni şi nu răi, de a fi asemănători cu Dumnezeu şi nu doar nişte creaturi de carne şi oase care se zbuciumă fără nici o raţiune şi scop între momentul naşterii şi cel al morţii.

          O viaţă întreagă refuzasem să cred că există Dumnezeu pentru că nimeni nu ştiuse să-mi explice existenta Lui într-un mod logic şi ştiinţific, într-un mod care să mă scoată din realitatea înconjurătoare care îl nega pe Dumnezeu şi să mă ducă într-una în care existenta Divinităţii să se descopere de la sine, să fie demonstrată logic, faptic, să se impună intuitiv şi prin dovezi.

          Nimeni nu-mi vorbise până atunci că există un univers sufletesc, că trupurile noastre nu sunt decât un suport material pentru suflet, că adevăratul om sunt eu cel sufletesc, sunt eu cel care animă acest trup cu viaţă şi îl foloseşte ca un suport în această lume materială. Dumnezeu există, El a creat lumea cea văzută şi cea nevăzută, El a creat tot ce vieţuieşte, El a creat omul. Omul este alcătuit din trup şi suflet. După moartea pământească sufletul nu moare. Oamenii trebuie să se lupte cu ei înşişi pentru a deveni mai buni, mai plini de iubire, mai frumoşi sufleteşte. Dumnezeu ne iubeşte şi are grijă de fiecare dintre noi în orice clipă.

          Când după o viaţă trăită după fel de fel de modele false, artificiale, pline de rău care te duc pană la disperata situaţie de a te întreba” dar oare ce rost are viaţa aceasta a mea, pentru ce trăiesc?” ’ îţi sunt prezentate aceste adevăruri, atunci sufletul, strigând de bucurie că a găsit sau regăsit adevăratul sens al vieţii şi adevărul despre Dumnezeu şi realitatea în care trăieşte, fuge şi îmbrăţişează pe cel ce i-a deschis ochii asupra acestora, adică, în cazul meu, asupra sistemului de practici şi credinţe orientale yoghine.

          Insă alături de aceste adevăruri de care sufletul meu fusese despărţit atâta amar de vreme şi de care era atât de însetat, adevăruri pe care orice creştin ortodox le învaţa la cel mai elementar nivel, erau multe alte cunoştinţe şi lucruri care erau adevărate doar pentru cei care practicau sau învăţau pe alţii să practice yoga, adică: credinţa în reîncarnare, în existenta corpurilor omeneşti invizibile pentru privirea oamenilor obişnuiţi, credinţa într-un univers fizic, astral, cauzal, credinţa că scopul vieţii este acela de a te elibera de orice dorinţă lumească şi în final să te uneşti cu divinitatea, ca fiind o parte din ea.

          Deci, pe lângă adevărurile şi sensurile de viaţa pe care sufletul meu le căuta de mult, eu am îmbrăţişat şi acceptat de bune şi restul de credinţe şi practici care alcătuiesc sistemul filozofico-religios yoghin. Multe din credinţele şi practicile yoghine erau stranii, contradictorii, greu de înţeles şi crezut. Multe erau dovedite ca fiind adevărate prin dovezi ce nu puteau fi verificate, sau chiar păreau dubioase. Insă eu mi-am zis că n-am încă nivelul spiritual ca să realizez şi să înţeleg adâncimea adevărurilor şi înţelepciunii yoghine.

          Pentru că citisem în revistele yoga că universurile invizibile şi cel vizibil sunt brăzdate de o mulţime de energii insesizabile pentru oamenii obişnuiţi şi care nu erau detectabile de către aparatele construite până în prezent, mi-am zis că acestea trebuie să fie energiile cu care lucrează pentru însănătoşire bioenergetienii. Şi într-adevăr, când am fost să audiez o şedinţă ţinută de doamna Ana Pricop în cadrul cercului de” Holoterapie”, am crezut că nu greşisem.