La gura sobei

La gura sobei
de Vasile Alecsandri
Așezat la gura sobei noaptea pe când viscolește

Privesc focul, scump tovarăș, care vesel pâlpâiește.

Și prin flacăra albastră vreascurilor de aluni

Văd trecând în zbor fantastic a poveștilor minuni.

Iată-o pasăre măiastră prinsă-n luptă c-un balaur;

Iată cerbi cu stele-n frunte care trec pe punți de aur;

Iată cai ce fug ca gândul; iată zmei înaripați

Care-ascund în mari palaturi mândre fete de-mpărați.

Iată pajuri năzdrăvane care vin din neagra lume,

Aducând pe lumea albă feți-frumoși cu falnic nume;

Iată-n lacul cel de lapte toate zânele din rai…

Nu departe stă Pepelea, tupilat în ilori de mai.

Dar pe mine ce m-atrage, dar pe mine ce mă-ncântă

E Ileana Cosânzeana!… în cosită floarea-i cântă.

Până-n ziuă stau pe gânduri și la ea privesc uimit,

Că-mi aduce viu aminte de-o minune ce-am iubit!