Letopisețul Tării Moldovei

Mulți scriitorii au nevoit de au scris rândul și povestea țărâlor, de au lăsat izvod pa urmă, și bune și rele, să rămâie feciorilor și nepoților, să le fie de învățătură, despre cele rele să să ferească și să să socotească, iar dupre cele bune să urmeze și să să învețe și să să îndirepteze. Și pentru aceia, unii de la alți chizmindu și însemnând și pre scurtu scriind, adecă și răposatul Gligorie Ureche ce au fost vornic mare, cu multa nevoință cetind cărțile și iz-voadele și ale noastre și cele striine, au aflat cap și începătura moșilor, de unde au izvorât în țară și s-au înmulțit și s-au lățit, ca să nu să înnece a toate țările anii trecuți și să nu să știe ce s-au lucrat, să sa asemene fierălor și dobitoacelor celor mute și fără minte. Pre aceia urmând și chizmând, măcar că să află și de alții semnate lucrurile țărâi Moldovii, apucatu-s-au și dumnealui de au scris începătura și adaosul, mai apoi și scăderea care să vede că au venit în zilele noastre, după cum au fost întâiu țării și pământului nostru Moldovei.

Că cum să tâmplă de sârgu de adaoge povoiul apei și iarăș de sârgu scade și să împuținează, așa s-au adaos și Moldova, carea mai apoi de alte țări s-au descălecat, de s-au de sârgu lățit și fără zăbavă au îndireptatu. Acestea cercând cu nevoință vornicul Ureche, scrie de zice că “nu numai letopisețul nostru, ce și cărți streine au cercat, ca să putem afla adevărul, ca să nu mă aflu scriitoriu de cuvinte deșarte, ce de dreptate, că letopisețul nostru cel moldovenescu așa de pre scurt scrie, că nici de viața domnilor, carii au fost toată cârma, nu alege necum lucrurile denlăuntru să aleagă și pre scurt scriind și însemnând de la început pană la domniia lui Pătru vodă Șchiopul și s-au stinsu, că de aciia înainte n-au mai scris nimenea pănă la Aron vodă. Nici este a să mira, că scriitorii noștri n-au avut de unde strânge cărți, că scriitorii dentăiu n-au aflat scrisori, ca de niște oameni neașăzați și nemernici, mai mult proști decât să știe carte. Ce și ei ce au scris, mai mult den basne și den povești ce au auzit unul de la altul.

Iar scrisorile striinilor mai pe largu și de agiunsu scriu, carii au fost fierbinți și râvnitori, nu numai a sale să scrie ce și cele striine să însemneze. Și de acolo multe luund și lipindu de ale noastre, potrivindu vremea și anii, de au scris acest letopiseț, carile de pre în multe locuri de nu să va fi și nemerit, gândescu că cela ce va fi înțeleptu nu va vinui, că de nu poate de multe ori omul să spuie așa pre cale tot pre rându, cela ce vede cu ochii săi și multe zmintește, de au spune mai mult, au mai puțin, dară lucruri vechi și de demult, de s-au răsuflat atâta vreme de ani ? Ci eu, pe cum am aflat, așa am arătat.”

După aceia și eu care sunt intre cei păcătoși, Simeon Dascal apucatu-m-am și eu pre urma a tuturora a scrie aceste povești, ce într-înse spune cursul anilor și viiața domnilor, văzindu și cunoscând că scriitorii cei mai de demult care au fost însămnând aceste lucruri ce au trecut și sau sfârșit și pre urma lor alții nu vor să se apuce; văzând noi aceasta că să părăsește această însămnare, socotit-am ca să nu lăsăm acestu lucru nesăvârșit și să nu să însămneze înainte, carele mai nainte de alții au fost început pre rând însemnatu, pănă la domniia lui Vasilie
vodă, ca să nu ne zică cronicarii altora limbi c-am murit și noi cu scriitorii cei dinceput, sau că doară suntem neînvățat. Ci cu ajutoriul lui Dumnezeu, întăi m-am apucat a scrie ce au pizmit și ce au însemnat alții. Pentru aceia, gândindu și socotind de la inimă ca să pociu afla cu adevărat acest lucru, să fie deplin, adunat-am izvoade pre rând de i-am împreunat. Și citind izvoade pre rând, aflat-am și acest izvod, carele l-au scris Ureche vornicul și deaca l-am citit, l-am socotit că este scris adevăr, însă mai mult din cărțile streinilor decât din izvoadele noastre, că numai cât tinde poveștile mai largu și de agiuns și mai deschis, iar semnele sau tocmelele și lucruri câte sau făcut în țară, nu le arată toate, că poate fi că n-au știut de toate cronicariul cel leșesc să le scrie. Iar letopisețul nostru nu tinde poveștile, ce scrie mai pre scurt, însă le însemneaze toate pre rând.

Măcar că vornicul Ureche au scris mai sus că letopisățul cel moldovenesc scrie pănă la domniia lui Petru vodă Șchiopul și decii s-au stâns, iar eu, adunând izvoade de limba noastră, aflat-am izvod denceput, cam pre scurtă vreme și toate pre rând însămnând, pănă la domniia lui Vasilie vodă. Pentru aceia, deaca am văzut că lipsesc poveștile și cursul anilor din letopisețul cel leșesc, am lipit dintre-ale noastre izvoade, carele am aflat că-s adevăr și am adus poveștile la letopisățul cel leșesc, carea la locul său, carele toate mai nainte să vor arăta, careși la locurile sale și toate pre rând chizmind și însămnând, am izvodit din toate izvoadele într-un loc și am făcut unul disăvârșit, de care lucru cu mare nevoință am silit să nu rămâie nimic nesămnat.

3. Predosloviia descălicării a Țării Moldovei dinceputul ei. Carea este însemnată de Ureche vornicul din letopisețul cel latinescu izvodită

Vor unii Moldovei să-i zică că au chiemat-o Sțitia sau Schithia pre limba slovenească. Ce Sțitia coprinde loc mult, nu numai al nostru, ce închide și Ardealul și Țara Muntenească și câmpii preste Nistru, de coprinde o parte mare și de Țara Leșască. Chiematu-o-au unii și Flachia, ce scriu letopisețile latinești, pre numele hatmanului râmlenescu ce l-au chemat Flacus, carile au bătut războiu cu sțitii pre aceste locuri și schimbându-să și schimosindu-să numele, din Flachia iau zis Vlahiia. Ce noi acesta nume nu-1 priimim, nici-1 putem da țărâi noastre Moldovei, ci Țării Muntenești, că ei nu vor să disparță, să facă doao țări, ci scriu că au fostu tot un loc și o țară și noi aflăm că Moldova s-au discălicat mai pe urmă, iar muntenii mai dintăi, măcară că s-au tras de la un izvod, muntenii întăi, moldovenii mai pre urmă, de păstorii nemerit, că umblându păstorii de la Ardeal, ce să chiiamă Maramoroș, în munți cu dobitoacile, au dat de o hiară ce să chiamă buor și după multă goană ce o au gonit-o prin munți cu dulăi, o au scos la șesul apei Moldovei. Acolea fiindu și hiara obosită, au ucis-o la locul unde să chiamă acum Buorenii, daca s-au discălicat sat. Și hierul țării sau pecetea cap de buor să însemnează. Și cățeaoa cu care au gonit fiara aceia au crăpat, pre carea o au chiemat-o Molda, iară apei de pre numele cățelii Moldii, i-au zis Molda, sau cumu-i zic unii, Moldova. Ajijdirea și țării, dipre numele apei i-au pus numele Moldova.
Scriu alte istorii pentru țara noastră a Moldovei, cum au stătut pustie 600 de ai, trecând împărățiia slăvitului și puternicului Traian împărat, carele să cunoscu semnele puterii lui pe unde au tras Troian peste multe țări și preste această țară, trecându oștile lui peste câmpi și preste ape. Atâția ai s-au aflat pustie, păn’ în vremea ce au vrut milostivul Dumnedzău a nu lăsarea acestu pământ făr’ de oameni. Ce cu voia sfinții sale, îndemnându-să o samă de ficiori de domni den domniile ce au fost pre acele vremi la Râm și cu oamenii lor den Maramurăș, viind preste munții ungurești și preste munții țărâi Moldovei, vânându heri sălbatece păn’ au ieșit la apa ce-i dzice Moldoa, gonind un dzimbru, carele l-au și dobânditu la un sat ce să chiamă Buorenii, pre aceia apă. Ș-au pus acei ape numele Moldova, pre numele unii țânci ce s-au înecatu într-acea apă, ce o au chemat pre țâncă Molda și pre numele ei să dzice acmu și țărâi Moldova, păn’ astădzi. Ieșindu la loc frumos și deșchis, socotindu cu toții că-i loc bun de hrană și plăcându-le tuturor, s-au întorsu înapoi iarăși în Maramurăș ș-au scos oamenii lor toți într-această țară.

4. Pentru limba noastră moldovenească

Așijderea și limba noastră din multe limbi este adunată și ne este amestecat graiul nostru cu al vecinilor de prinpre-jur, măcară că de la Râm ne tragem, și cu ale lor cuvinte ni-s amestecate. Cum spune și la predosloviia letopisețului celui moldovenescu de toate pre rându: ce fiindu țara mai de apoi ca la o slobozie, de prinprejur venindu și discălicându, din limbile lor s-au amestecat a noastră: de la râmleni, cele ce zicem latină, pâine, ei zic panis, carne, ei zic caro, găină, ei zicu galena, muieria, mulier, fămeia, femina, părinte pater al nostru, noster, și altile multe din limba latinească că de ne-am socoti pre amăruntul, toate cuvintile le-am înțeleage. Așijderea și de la frânei, noi zicem cal, ei zic caval, de la greci straste, ei zic stafas, de la Ieși prag, ei zic prog, de la turci, m-am căsătorit, de la sârbi cracatiță și altile multe ca acestea din toate limbile, carile nu le putem să le însemnăm toate. Și pentru aceasta să cunoaște că cum nu-i discălicată țara de oameni așăzați, așa nici legile, nici tocmeala țării pre obicee bune nu-s legate, ci toată direptatea au lăsat pre acel mai mare, ca să o judece și ce i-au părut lui, ori bine, ori rău, aceia au fost lege, de unde au luat și voie așa mare și vârf. Deci cumu-i voia domnului, le caută să le placă tuturor, ori cu folos, ori cu paguba țării, care obicei pănă astădzi trăiește.
5. De răsipirea țărâi dentăi
Află-să această țară să fie fostu lăcuit și alții într-însa mai nainte de noi, de unde cetățile țării să cunoscu că-i lucru frâncescu, de au lăcuit oștile Râmului și au iernatu de multe ori, bătându-să uneori cu sțitii sau tătarii, uniori cu Bosna și cu Rumele și la perși trecându. Ce fiindu în calea răotăților și stropșindu oștile, care de multe ori să făcea războaie pre acesta loc, cum încă semnile arată, carile le vedem multe pretitindirile: movili mari și mici și șanțuri pre Nistru, pre Prut, prin codri, n-au mai putut suferi, ce sau răsipit și s-au pustiit.

6. (SIMION DASCĂLUL) De izvodirea moldovenilor, de unde au venit într-aceste locuri

Scrie letopisețul cel ungurescu că oarecându pre aceste locuri au fostu lăcuind tătarii. Mai plodindu-să și înmulțindu-să și lățindu-să, s-au tinsu de au trecut și preste munte, la Ardeal. Și împingăndu pe unguri din ocinile sale, n-au mai putut suferi, ce singur Laslău craiul ungurescu, cari-i zic filosof, s-au sculat de s-au dus la împăratul Râmului, de ș-au cerșut oaste întru ajutoriu împrotiva vrăjmașilor săi. Ce împăratul Râmului alt ajutoriu nu i-au făgăduit, ce i-au dat răspunsu într-acesta chip, de i-au zis: “Eu suntu jurat, cându am stătut la împărăție, om de sabiia mea și de județul mieu să nu moară. Pentru aceia oameni răi s-au făcut în țara mea și câte temnițe am, toate suntu pline de dânșii și nu mai am ce le face, ci ți-i voi da ție, să faci izbândă cu dânșii și eu să-mi curățescu țara de dânșii. Iară în țara mea să nu-i mai aduci, că ți-iu dăruiescu ție.” Și de sârgu învăță de-i strânseră pre toți la un loc de pretitinderile și i-au însemnatu pre toți, de i-au arsu împrejurul capului de leau pârjolit părul ca unor tâlhari, cu un hier arsu, care semnu trăiește și pănă astăzi în Țara Moldovei și la Maramoroș, de să cevluiescu oamenii prejur cap. Decii Laslău craiu, daca au luat acel ajutoriu tălhărescu de la împăratul Râmului, au silit la Țara Ungurească și decii pre câșlegile Născutului, cu toată puterea sa s-au apucat de tătari a-i bate și a-i goni, de i-au trecut munte în ceasta parte pre la
Rodna, pre care cale și semne prin stânci de piatră în doao locuri să află făcute de Laslău craiul. Și așa gonindu-i prin munți, scos-au și pre acești tătari, carii au fostu lăcuitori la Moldova, de iau trecut apa Siretiului. Acolea Laslău craiu ce să chiamă leșaște Stanislav, stându în țărmurile apei, au strigatu ungurește: “Siretem, siretem”, ce să zice rumânește, place-mi, place-mi, sau cum ai zice pre limba noastră: “Așa-mi place, așa”. Mai apoi, daca s-au discălicat țară, după cuvântul craiului, ce au zis, siretem, au pus nume apei Siretiul. Și după multă goană ce au gonit pre tătari i-au gonit și i-au trecut preste Nistru, la Crâmu, unde și pănă astăzi trăiescu, de acolo s-au întorsu Laslău crai îndărătu cu mare laudă șl biruință. Și sosindu la scaunul său în zioa de lăsatul secului, cerșutu-ș-au blagoslovenie de la vlădicii săi, să-l lase trei zile să se veselească cu doamnă-sa și cu boierii săi. Și așa l-au blagoslovit, de au lăsat sec marți, cu toată curtea sa, care obiceai să ține la legea lor și pănă astăzi, de lasă sec marți.
Ce această poveste a lui Laslău crai ce spune că au gonit pre cești tătari nu a-o scos Urechie vornicul, din letopisățul cel leșescu, ci eu Simeon Dascalul o amu izvodit din letopisățul cel unguresc, care poveste o am socotit pre semne ce arată, că poate fi adevărată.

7. De discălicatul Maramoroșului

Laslău craiul ungurescu după îzbândă cu noroc ce au făcut, de răsipi pre cei tătari și să așeză la scaunul său, sfătuitu-s-au cu boierii săi, ce vor face cu acei tâlhari ce-i adusă într-ajutoriu de la împăratul Râmului, cu carii mare izbândă făcusă, de răsipise puterea acelor tătari; că să le dea loc și ocine în țară, nu suferiia cei de loc și de moșie, ungurii, văzându-i că sunt niște oameni răi și ucigași, so-cotindu că de să vor plodi și să vor înmulți, ei să vor întări și cândai să nu li să prilejască vreo price cu dânșii, să nu pață mai rău decât cu tătarii, mai apoi să nu le fie a piierde și crăiia. Ce le-au ales loc pustii și sălbatec, îngrădit cu munți pinprejur, intre Țara Leșască și intre Țara Ungurească, unde să chiamă acum Maramoroșul. Acolo iau dus de le-au împărțit hotară și ocine și locuri de sate și târguri și i-au nemișit pre toți, adecă slugi crăiești, unde și pănă astăzi trăiescu la Maramoroș.

8. Pentru discălicatul tării al doilea rând

După răsipa țării dintăi, cum spune mai sus că s-au pus tiit de nevoia oștilor lui Flac hatmanul
râmlenescu (sau cum spune letopisețul cel ungurescu de Laslău craiul ungurescu, cându au
răsipit tătarii dintraceste locuri, de au rămas locul pustiu) mai apoi, după multă vreme, cum spune mai sus, cându păstorii din munți ungurești pogorându după vânat au nemerit la apa Moldovei, locuri desfătate cu câmpi deșchiși, cu ape curatoare, cu păduri dese, și îndrăgind locul, au tras pre ai săi de la Maramoroș și pre alții au îndemnat, de au discălicat întăi supt munte, mai apoi adăogându-să și crescându înainte, nu numai apa Moldovei, ce nici Siretiul nu i-au hotărât, ce s-au întinsu pănă la Nistru și pănă la mare. Nici războaie mai făcea ca să-și apere țara și pământul său de cătră știți și gotthi și dicătră alți vecini și limbi ce era pinprejur. Ce avăndu purtătoriu domnii lor carii rădicasă dentru sine, în Țara Leșască de multe ori au intrat și multă pradă și izbândă au făcut, din câmpi tătarii i-au scos. (Că după multă răsipă ce i-au fost gonit pre tătari oarecând di pre aceste locuri Laslău craiul ungurescu, iarăși au fost început a să tinde la câmpi) .
Așijdirea și muntenilor nu numai nevoie și groază le făciia, ce și domniile schimba și pre cine vrea ei, primiia ; pre ardeleni nu-i lăsa să se odihnească, ci pururea le făcea nevoie și cetăți căteva le luasă și le lipiia cătră Țara Moldovei, carile toate mai înainte la locurile sale să vor arăta. Mai apoi și turcii carii să vedea că ca o negură toată lumea acoperea, războaie, minunate au făcut, de multe ori i-au și biruit, mai apoi de o au și supus supt giugul lor, de multe ori i-au asudat, rocoșindu-se și nu fără multă moarte și pagubă în oameni, pănă o așăza.

9. (SIMION DASCĂLUL)

Predoslovie a letopisețului moldovenescu ce într-însa spune că este făcută țara den doao limbi, de rumâni și de ruși, de care lucru să cunoaște că și păn’ astăzi este țara giumătate de ruși și giumătate de rumâni

Simion Dascălul

Ce această poveste nu să află însămnată de Ureche vornicul, iar eu n-am vrut să las nici această să nu pomenescu, socotind că cum am adus aminte de altele, ca să nu rămâie nici aceasta neînsămnată.
Scrie la letopisețul cel moldovenescu, la predoslovie, de zice că deaca au ucis acei vânători acel buor, întorcându-se înapoi, văzând locuri desfătate, au luat pre câmpi într-o parte și au nemerit la locul unde acum târgul Sucevei. Acolo aminosindu-le fum de foc și fiind locul despre apă, cu pădure mănuntă, au pogorât pre mirodeniia fumului la locul unde este acum mănăstirea Ețcanei. Acolea pre acelaș loc au găsit o priseacă cu stupi și un moșneag bătrân, de prisăcăriia stupii, de seminție au fost rus și l-au chiemat Ețco. Pre carele deaca l-au intrebat vânătorii, ce omu-i și den ce țară este, el au spus că este rus den Țara Leșască. Așijderea și pentru loc l-au intrebat, ce loc este acesta și de ce stăpân ascultă ? Ețco au zis: este un loc pustiiu și fără stăpân, de-1 domnescu fierile și pasările și să tinde locul în gios, păn’ în Dunăre, iar în sus păn’ în Nistru, de să hotărăște cu Țara Leșască, și este loc foarte bun de hrană. înțelegând vânătorii acest cuvânt, au sârguit la Maramorăș, de ș-au tras oamenii săi într-această parte și pre alții au îndemnat, de au descălecat întăi supt munte și s-au lățit pre Moldova în gios. Iar Iațco prisecariul, deaca au înțeles de descălecarea maramorășenilor, îndată s-au dus și el în Țara Leșască, de au dus ruși mulți și i-au descălecat pre apa Sucevei în sus și pre Siretiu despre Botoșiani. Și așa de sârgu s-au lățit rumănii în gios și rușii în sus.

10. (MISAIL CĂLUGĂRUL)

Și s-au plinit toate locurile într-această țară de oameni, den munte păn’ în Nistru și în gios păn’ unde dă Dunărea în Vidov și păn’ în Cetaatea Albă și Chiliia și Renii și Nistrul în sus pănă mai sus de Cernăuți, unde să împreună cu hotarul Țărâi Leșești și pre Ceremuș.

descărcați cartea direct de aici…