Metode folosite în educația preșcolară și primară observatii si cerinte

Metode folosite în educația preșcolară și primară

Observația este o metodă bazată pe relația directă

- metodă intuitivă
- folosită in grădiniță in special ca observație dirijată (urmărindu-se a se interioriza la nivelul copilului, constituindu-se ca bază pentru ceea ce mai
tarziu va fi observație independentă.

- Observația dirijată ca metodă este deosebit de importantă acum pentru că, prin caracterul ei organizat, chiar prin integrarea sa intr-un sistem de
abordare a cunoașterii realității inconjurătoare, il ajută pe copil să descifreze mai repede și mai corect lumea in care trăiește.

Efectele sale principale la nivelul copilului preșcolar sunt:
- dezvoltarea deprinderii de investigare ordonată a unui aspect;
- dezvoltarea capacității de a urmări un plan corelat unui scop formulat,
deocamdată, de adult;
- dezvoltarea capacității de analiză, abstractizare și de sinteză, generalizare;
- dezvoltarea spiritului de observație;
- trezirea interesului de cunoaștere, a dorinței de a cunoaște, a curiozității

Explicația - este o metodă preponderent verbală, centrată pe acțiunea cadrului didactic.

- este frecvent intalnită in educația preșcolară / școlară mică, atat ca metodă cat și ca procedeu;
- poate fi, de pildă, procedeu chiar pentru metoda observației.

In proiectarea ei și prin aplicarea acestei metode este necesar să se respecte principiile didactice in interacțiunea lor. Astfel:
- demersul explicativ trebuie să fie accesibil ca limbaj și bazat pe aspecte intuitive, pentru a putea fi decodificat și ințeles.;
- construcția lui trebuie să respecte și să determine sintetizarea informației transmise prin explicație, pentru a se asigura ordonarea logică, deci insușirea conștientă,
- activismul este mai puțin prezent, de aceea se cere impletirea acestei metode cu altele, care-i compensează această lipsă;
- bine condusă, contribuie activ la fundamentarea aplicabilității cunoștințelor, la ințelegerea elementelor bazale necesare formării unor deprinderi practice și, in final, la asigurarea insușirii temeinice a ceea ce s-a invățat;

Povestirea - - metodă preponderent verbală, expozitivă

- este folosită pentru prezentarea unor texte literare, cu caracter realist - științific sau fantastic, in special in activitățile destinate educației limbajului și dezvoltării capacităților de comunicare.
- ca procedeu, poate să apară și in contextul unor activități muzicale. in cadrul observației după natură, in anumite momente ale convorbirilor, la inceputul jocurilor didactice; de asemenea, unele activități libere pot să debuteze cu o scurtă povestire, rostul ei fiind acela de a trezi interesul copiilor.

Cerințele pedagogice față de povestire țin tot de respectarea normativității didactice.
Astfel:

- povestirea trebuie să utilizeze un limbaj accesibil, clar, logic și, in special expresiv ;
- conținutul povestit trebuie să fie selectat cu grijă pentru a reține tot ceea ce este
esențial, cu renunțarea la detaliile care ingreunează ințelegerea;
- povestirea trebuie să se sprijine pe material intuitiv și să facă apel la fondul de reprezentări al copiilor, stimuland combinatorica lor, dezvoltarea imaginației, captand și reținand atenția o secvență temporală convenabilă, ceea ce se constituie ca o exersare utilă pregătirii pentru școală;
- fiind centrată pe educatoare, participarea „activă" a copiilor poate fi asigurată in plan afectiv.

Demonstrația - este una dintre metodele importante ale educației preșcolare / școlare mici,
integrată grupului celor intuitive ce determină observația directă a realității inconjurătoare.

- imbracă forma demonstrației bazată pe exemple si a demonstrației pe viu.
- Insoțește, de cele mai multe ori, explicația, asigurand prezentarea concretă a obiectului sau a acțiunii despre care s-a explicat.
- se realizează pe baza materialului intuitiv (obiect, planșa, tablou, animal, pasăre, mulaj) gandindu-se anticipat impactul posibil al copiilor cu acesta, pentru a ține cont de efectele lui, in special in plan emoțional, la proiectarea didactică.
- ca moment concret de intervenție a acestei metode in demersul didactic se poate afirma prezența ei in special la deschiderea unor activități de educație fizică, muzică, desen, pictură, modelaj, abilitare manuală (sau acțiuni integrate acestor activități).
- valoarea unei demonstrații corecte se răsfrange evident și imediat asupra calității prestației copiilor.

De aceea, in fața demonstrației stau cateva cerințe :

- să apeleze la cat mai mulți analizatori;
- fiecare moment al ei să se distingă din ansamblu;
- prezentarea fiecărui detaliu să fie insoțită de o explicație scurtă și precisă;
- denumirile noi, necesar de introdus, să se sprijine pe cuvinte cunoscute corelate unor obiecte sau acțiuni cunoscute;
- succesiunea momentelor demonstrației să fie logică, urmărind:
- succesiunea operațiilor necesare execuției (unei construcții, unui desen etc.)
- structura obiectului (la plantă sau la animal)
- etapele de transformare a unui fenomen oarecare (ex.: apa in aburi, gheață și invers)

Conversația -o metodă preponderent verbală din categoria celor interogative.

- se regăsește atat in forma euristică cat și in aceea a conversației de consolidare și de verificare.
- are loc in condițiile in care există un fond aperceptiv pe care se poate construi.
- este proprie activităților de dezvoltare a limbajului și a capacității de comunicare, dar se regăsește cu ponderi mai mici sau mai mari in toate
celelalte tipuri de activități.
- presupune implicarea activă a copilului, care este cu atat mai productivă cu cat subiectul conversației este mai accesibil, cu cat formularea intrebărilor este mai clară și cu cat, in alegerea răspunsurilor, copiii se pot baza pe intuitiv.
- utilizată corect, sprijină fundamentarea teoretică a viitoarelor aplicații practice, dezvoltă capacitatea de sinteză, dacă se bazează pe o structură sintetică, contribuind la sistematizarea cunoștințelor, insușirea temeinică a acestora și oferă cadru deschis aplicării principiului retroacțiunii.
- ea presupune participarea conștientă și activă a copilului la demersul educațional.

Exercițiul - ocupă ca metodă un loc remarcabil in educația preșcolară și școlară mică.

- aparține categoriei de metode active, bazate pe acțiunea reală a copilului.
- este aproape de natura preșcolarului, care dorește și poate să se angajeze in acțiune, iar dacă o face ordonat, dirijat, cu sarcini precise, rezultatele sunt de bun augur pentru propria sa evoluție psihică.
- se utilizează in mai multe tipuri de activități, dar cu precădere in cele de educație fizică și in cele destinate pregătirii pentru scriere;
- il regăsim și in activități de consolidare a cunoștințelor despre mediul inconjurător, in consolidarea unor cantece invățate, a unor deprinderi de pictură (tehnici deosebite), de activitate manuală etc.
- are ca scop eliminarea elementelor de prisos in executarea unor sarcini, dezvoltarea capacității de angajare individuală intr-o activitate, concentrarea atenției, dezvoltarea perseverenței și a altor trăsături de personalitate.
- nu se utilizează singur ci in combinație cu una sau mai multe dintre celelalte metode.
- se adresează explicit principiului legării teoriei de practică, dar facilitează respectarea tuturor celorlalte principii didactice