(1907 - 1945)
Aa
Nume real: Iosif Hechter, alt pseudonim: Victor Mincu.
Mihail Sebastian a fost unul dintre cei mai importanți discipoli ai filosofului Nae Ionescu. Un scandal fulminant în epoca interbelică l-a cauzat prefața antisemită a lui Ionescu la romanul De două mii de ani, prefață pe care Sebastian a publicat-o intactă. Deriva înspre extremismul de dreapta a generației sale și circumstanțele politice din timpul celui de-al Doilea Război Mondial l-au îndepărtat de maestrul său și de foștii săi prieteni. În această perioadă a ținut jurnal.
Luna mai a anului 1945. București, imediat după război. Pe una dintre străzile orașului care își pansa încă rănile, un camion pune capăt vieții lui Mihail Sebastian, care traversa grăbit, în drum spre universitate, să-și susțină primul curs de literatură universală. Au trecut de-atunci 72 de ani.
„Am rămas ca trăsnită, cutremurată în toată ființa mea. Refuzam cu încăpățânare să cred, să înțeleg gândul absurd că Mihai nu mai este, că n-o să-l mai văd, că nu voi mai vorbi cu el. Că Mihail Sebastian nu va mai scrie! Că acea unică vivacitate, că acea minte scăpărătoare au încetat brusc, asemeni unei flăcări care s-a stins, și că prietenul meu nu va mai fi niciodată nicăieri. Nu, așa ceva nu putea fi crezut”, povestea mai târziu Leni Caler, actrița care i-a fost iubită într-o vreme lui Mihail Sebastian, actrița pentru care a scris unul dintre cele mai frumoase roluri din dramaturgia românească: Corina din „Jocul de-a vacanța”, actriță care, însă, l-a iubit frivol, cât timp era în viață, așa cum iubeau actrițele acelei perioade. La momentul morții lui ea nu-i era aproape. „Nu-l mai văzusem pe Sebastian de o bună bucată de vreme, fiecare preocupat de viața, de meseria, de iubirile noastre, când într-o zi mi-a telefonat un prieten bun vestea accidentului, a morții lui. (…) La înmormântarea lui, cimitirul era plin de oameni de toate vârstele. Era o splendidă zi de mai, una din acele zile de primăvară pe care le iubea Mihai. În liniștea acelei după-amieze însorite, sub maldărul de flori multicolore, dormea Sebastian. Nu se auzeau decât suspine înăbușite, întrerupte de strigătul sălbatic, de fiară rănită, al mamei lui Sebastian…”
Ce ironie! Evreul Mihail Sebastian, pe numele lui adevărat Iosif Hechter, reușise să supraviețuiască prigoanei antisemite și războiul se încheiase. Iar ceea ce n-au reușit bombele celui de-al Doilea Război Mondial a reușit un camion banal într-o zi oarecare de mai, când totul părea normal. Viața lui, extrem de tumultuoasă, în care a trăit în mai puțin de patru decenii povești care să umple mai multe romane, era curmată stupid. Scria, sufera, iubea, era trădat, se lupta cu el însuși și cu ceilalți. S-au făcut diverse speculații legate de moartea lui, însă până astăzi lucrurile au rămas așa: un camion i-a curmat viața. Dacă în spatele acestui accident s-a ascuns o crimă, poate istoria va elucida într-o zi.
Calvarul istoriei pe care a trăit-o în acei ani este de regăsit în Jurnalul ținut în perioada 1935-1944, documentul cel mai relevant pentru epoca și personalitatea sa, publicat abia în 1997. Acolo se dezvăluie intelectualul măcinat de incertitudini, în căutarea autenticității, melomanul și îndrăgostitul. Iată cum își amintește tot Leni Caler povestea rolului pe care Sebastian i l-a scris special: Corina din „Jocul de-a vacanța”. „Ne-am văzut, de la prima noastră întâlnire, foarte des, mereu. Eram amândoi de aceeași vârstă și ne-am legat cu o tandră prietenie, în care intra în mare măsură admirație și apreciere reciprocă. Eu îi citeam, cu fervoare articolele, nuvelele, romanele, tot ce scria, eram îndrăgostită de scrisul lui, iar el venea la toate piesele în care jucam. Cum scria și cronică dramatică, vedea și toate spectacolele bucureștene, iar când ne întâlneam, ceea ce se întâmpla aproape zilnic, comentam cu pasiune activitatea noastră, ne lăudam, dar ne și criticam pe toate tonurile. De multe ori seara se termina printr-o violentă ceartă, în care juram că n-o să ne mai vedem niciodată! Dar a doua seară mă aștepta la ieșirea din teatru și ne împăcam, bineînțeles, până la viitoarea controversă. Într-o seară – cât de bine îmi amintesc acea seară! – ne-am întâlnit, ca de obicei, după spectacol la bodega „Mircea”, bodegă frecventată mai ales de actori, pentru că era una dintre puținele deschise până noaptea târziu. În acea seară, remarcile lui, ironia ușor disprețuitoare cu care vorbea despre piese, despre teatru, m-au înfuriat mai mult decât oricând și, neputându-mă stăpâni, l-am înfruntat, l-am provocat: „Dar este chiar atât de simplu să scrii piese, dacă a scrie teatru este, după părerea ta, treaba cea mai ușoară, apucă-te să scrii și tu una, să vedem dacă reușești, dacă ești în stare!” La care el mi-a răspuns prompt: „Pariezi cu mine că în mai puțin de o lună îți aduc o piesă? O piesă în trei acte gata?” „Să te văd”, i-am răspuns, „dar nu cred.” „Pariezi cu mine?” „Sigur că pariez.” Ne-am despărțit. Eu, mulțumită și convinsă că Sebastian va pierde pariul. El, zâmbind ironic – cât mă înfuria acest zâmbet al lui! -, mi-a repetat la plecare: „Într-o lună îți aduc piesa”. O bucată de vreme n-am mai auzit nimic despre el. Preocupată cum eram cu teatrul, cu repetițiile, cu viața mea plină, bogată de-atunci, am și uitat de pariul făcut cu Sebastian. De altfel, luasem toată povestea cu piesa, cu pariul, drept o glumă copilărească. După o lună de zile, mă cheamă Mihai la telefon și-mi spune: „Ai pierdut pariul. Piesa mea este gata, când vin să ți-o citesc?” Și așa s-a născut o capodoperă a literaturii dramatice.
Povestea lui Mihail Sebastian este povestea evreului prigonit care nu cunoaște liniștea. Iar cuvintele maestrului iubit, Nae Ionescu, din prefața la „După două mii de ani” rămân emblematice și-i rezumă cel mai bine condiția… „Suferi pentru că ești evreu; ai înceta să fii evreu în momentul în care nu ai mai suferi; și nu ai putea scăpa de suferință decât încetand a fi evreu. Este, desigur, o apăsătoare fatalitate. Dar tocmai de aia nu e nimic de făcut: Iuda va agoniza până la sfârșitul veacului. (…) Mesia a venit, Iosef Hechter – și tu nu l-ai cunoscut. Atât ți se cerea în schimbul tuturor bunătăților pe cari Dumnezeu le-a avut pentru tine: să veghezi. Și nu ai vegheat. Sau nu ai văzut – pentru că orgoliul ți-a pus solzi pe ochi… Iosef Hechter, nu simți că te cuprinde frigul și întunericul?”
Portretul lui Iosif Hechter, fiu al unei familii de evrei din Brăila și devenit mult mai târziu Mihail Sebastian, este, în fapt, rodul întâlnirii dintre dimensiunea evreiască și cea românească, pe care visa să le armonizeze. În „După două mii de ani”, carte esențială pentru și despre destinul său, el însuși mărturisea: „Mi se pare mai urgent și mai eficace să realizez în viața mea individuală acordul valorilor iudaice și al valorilor românești, din care această viață este făcută, decât să obțin sau să pierd nu știu ce drepturi civile. Aș vrea să cunosc bunăoară legiuirea antisemită care va putea anula în ființa mea faptul irevocabil de a mă fi născut la Dunăre și de a iubi acest ținut.” Mihail Sebastian a suferit în acea perioadă, a suferit cumplit și a cunoscut trădarea unor importanți prieteni, mari intelectuali ai acelei perioade. El, cel descoperit de Nae Ionescu și prieten cu Mircea Eliade, avea să se izbească în acei ani de monstrul antisemitismului.
aici gasiti teatru radiofonic si filme vechi cu semnatura lui Mihail Sebastian
https://latimp.eu/?s=mihail+sebastian
Ultima ora
Jocul de-a vacanta
Orasul cu salcami
Steaua fara nume
Aici gasiti cartile lui Mihail Sebastian........https://www.latimp.net/categorie/carti/teatru-radiofonic/mihail-sebastian/
surse: wikipedia, ziarul metropolis