O crima anuntata
Aa
O crima anuntata de Agatha Christie
Capitolul 1
I
Între 7.30 și 8.30, în fiecare dimineață, cu excepția duminicilor, Johnnie Butt făcea turul satului Chipping Cleghorn pe bicicletă, fluierând strașnic printre dinți și oprindu-se în dreptul fiecărei case pentru a strecura în cutia poștală ziarele care fuseseră comandate de locatarii în cauză de la domnul Totman, proprietarul unei papetarii de pe strada principală. Astfel, la Colonel și la doamna Easterbrook aducea The Times și Daily Graphic; la doamna Swettenham lăsa The Times și Daily Worker, iar la domnișoara Hinchcliffe și domnișoara Murgatroyd, Daily Telegraph și New Chronicle; la domnișoara Blacklock lăsa Telegraph, The Times și Daily Mail.
La toate aceste adrese și, practic, la fiecare casă din Chipping Cleghorn, livra în fiecare vineri un exemplar din North Benham News and Chipping Cleghorn Gazette, cunoscut pur și simplu sub numele deGazeta.
Așa că, vineri dimineața, după ce frunzăreau cotidienele, parcurgând în grabă principalele titluri, majoritatea locuitorilor din Chipping Cleghorn deschideau cu nerăbdareGazeta și se cufundau în descifrarea știrilor locale.
Situație internațională critică! O.N.U. se întrunește astăzi! Copoii sunt pe urmele asasinului dactilografei blonde! Trei mineri șomeri. 23 de morți în urma unei toxiinfecții alimentare la hotelul Seaside etc.
După o privire rapida asupra rubricii „Corespondența” (unde puteai găsi toată savoarea animozităților și a vrajbelor vieții rurale), nouă din zece abonați dădeau la pagina de „Mică publicitate”. Aici puteai găsi, alandala, anunțuri de vânzări sau cumpărări, cereri frenetice de ajutor domestic, o groază de informații legate de câini, anunțuri referitoare la orătănii și unelte de grădinărit și o sumedenie de alte informații care puteau stârni interesul locuitorilor micii comunități din Chipping Cleghorn.
Ziua de vineri, 29 octombrie, nu se abătu de la regulă.
II
Îndepărtându-și buclele grizonate de pe frunte, doamna Swettenham deschiseThe Times, aruncă o privire plictisită în partea stângă a paginii din mijloc și trase concluzia că, dacă exista într-adevăr vreo știre interesantă înThe Times, reușiseră s-o camufleze de minune; trecu apoi repede în revistă coloanele de nașteri, căsătorii și decese, oprindu-se puțin mai mult asupra celei din urmă, apoi, simțind că-și făcuse datoria, puse deoparteThe Times și se năpusti nerăbdătoare asupra ziarului local:Chipping Cleghorn Gazette.
Când fiul ei, Edmund, intră în cameră câteva secunde mai târziu, doamna era deja absorbită de anunțurile de la „Mica publicitate”.
— Bună dimineața, dragă, spuse doamna Swettenham. Familia Smedley își vinde Daimler-ul din 1935. E cam vechi, nu crezi?
Fiul mormăi ceva, își turnă o ceașcă de cafea, se servi cu două scrumbii afumate, după care se așeză la masă și deschise Daily Worker, pe care-l sprijini de coșul cu pâine prăjită.
— „Pui de pitbull”, citi cu voce tare doamna Swettenham. Chiar nu înțeleg cum se descurcă lumea cu mâncarea câinilor mari, în ziua de azi... Hm, Selina Lawrence caută iar un bucătar. I-aș spune că e o pierdere de timp să dai anunț în vremurile astea. Nici nu și-a trecut adresa, a lăsat doar numărul unei căsuțe poștale, iar așa ceva e etalon nerecomandabil, având în vedere că servitorii țin morțiș să știe unde merg. Le plac casele bune... „Dinți falși.” Nu-mi explic de ce dinții falși sunt atât de populari. „Cel mai bun preț... Bulbi frumoși. Selecție specială.” Nu par prea scumpi... Uite, o fată vrea „un serviciu interesant cu oportunități de călătorie”. Ce chestie! Cine nu și-ar dori să călătorească?... „Baseți”... Niciodată nu m-au atras baseții, și nu pentru că sunt nemțești, cred că am trecut peste problema asta, ci pur și simplu pentru că nu-mi spun nimic. Da, doamnă Finch?
Ușa se deschise lăsând să se întrevadă capul și bustul unei femei încruntate, care purta o beretă veche de catifea.
— Bună dimineața, doamnă, răspunse femeia. Pot să strâng masa?
— Nu încă. N-am terminat, veni replica doamnei Swettenham. Încă n-am terminat, repetă aceasta insinuant.
Aruncând o privire către Edmund și ziarul lui, doamna Finch se retrase pufnind.
— Abia am început să mănânc, spuse Edmund, în timp ce mama lui remarcă:
— Mi-ar plăcea să nu mai citești ziarul acela oribil, Edmund. Doamna Finch urăște chestia asta.
— Nu văd care este legătura dintre convingerile mele politice și doamna Finch.
— Nici una, desigur, sublinie doamna Swettenham, având în vedere că tu nu ești un om al muncii. Tu nu muncești deloc.
— Nu e chiar așa, zise Edmund indignat. Scriu o carte.
— Eu vorbesc de muncă adevărată. Și să știi că trebuie să fim atenți cu doamna Finch. Dacă se supără pe noi și nu mai vrea să vină? Pe cine mai angajăm?
— Dai anunț înGazetă, replică Edmund zeflemitor.
— Tocmai ți-am spus că ar fi în zadar. În ziua de azi, dacă n-ai o fostă bonă care să se ocupe de întreaga gospodărie, ești cu adevărat pierdut!
— Și noi de ce n-avem o fostă bonă? Cât de neglijentă ai fost că nu mi-ai angajat una! Unde ți-a fost capul?
— Ai avut o doică, dragă.
— Câtă lipsă de prevedere, murmură Edmund.
Doamna Swettenham se cufundă încă o dată în rubrica de „Mică publicitate”.
— „Vând motor de secerătoare second-hand”. Mă întreb... Doamne, ce preț!... Iar baseți... „Scrie-mi sau sună-mă urgent, Woggles.” Ce porecle prostești mai au și oamenii... „Cockeri spaniel?...” Ți-o mai amintești pe draga de Susie, Edmund? Era atât de umană! Și înțelegea fiecare cuvințel... „Vând bufet Sheraton. Antichitate autentică. Doamna Lucas, Dayas Hall...” Ce femeie mincinoasă! E Sheraton pe naiba!
Doamna Swettenham strâmbă din nas, după care își continua lectura:
— „Totul a fost o greșeală, iubito. Dragoste eternă. Vineri, ca de obicei. J...” Presupun că au avut o ceartă de îndrăgostiți sau crezi că e un cod al hoților?...Baseți din nou! Sinceră să fiu, cred că lumea a luat-o un pic razna cu baseții ăștia. Mai există și alți câini. Unchiul Simon, bunăoară, creștea terieri de Manchester. Ce ființe adorabile! Mie îmi plac câinii cu picioare... „Doamnă care pleacă în străinătate, vând două uniforme de marinar...” Nu tu preț, nu tu mărime... „Se anunță o căsătorie – nu, o crimă.” Ce? Pe onoarea mea! Edmund, ascultă aici...
