O noapte furtunoasa

O noapte furtunoasa de I.L. CARAGIALE

În București, la Dumitrache

ACTUL I

(O odaie de mahala. Ușă în fund dând în sala de intrare; de amândouă părțile

ușii din fund, câte o fereastră. Mobile de lemn și paie. La stânga, în planul întâi șin

planul din fund câte o ușă; în dreapta, pe planul al doilea altă ușă. În dreapta în

fund, răzemată de fereastră, o pușcă de gardist cu spanga atârnată lângă ea.)

SCENA I

JUPÂN DUMITRACHE, în haine de căpitan de gardă fără sabie, și NAE

IPINGESCU

JUPÂN DUMITRACHE (urmând o vorbă începută) Iaca, niște papugii...niște scârțascârța pe hârtie! Si știm noi! Mănâncă pe datorie, bea pe veresie, trag lumea pe sfoară cu pișicherlicuri... și seara... se gătesc frumos și umblă după nevestele oamenilor să le facă cu ochiul. N- ai să mai ieși cu o femeie pe uliță, că se ia bagabonții laie după dumneata. Un ăla... un prăpădit de amploiat, n-are chiară în pungă și se ține după nevestele negustorilor, să le spargă casele, domnule!

IPINGESCU Nu se ia după toate, jupân Dumitrache; după cum e și femeia:

dacă trage la ei cu coada ochiului și face fasoane, vezi bine! bagabonții atât

așteaptă.

JUPÂN DUMITRACHE Ba să am pardon! Știu eu ce vrei dumneata să zici...

Dar nevastă-mea nu-i d-alea, domnule.

IPINGESCU Vai de mine! jupân Dumitrache, adică, gândești că am vrut pentru ca să-ți fac un atac? Îmi pare rău!

JUPÂN DUMITRACHE Nu, nene Nae; dar vreau să zic adică că nevasta mea nu-i d-alea cum ziseși, și iaca, după mine de ce s-a luat?

IPINGESCU S-a luat bagabonții și după dumneata?

JUPÂN DUMITRACHE S-a luat și se ia...

IPINGESCU Și cum ești dumneata!...

JUPÂN DUMITRACHE Eu am ambiț, domnule, când e vorba la o adică de

onoarea mea de familist...

IPINGESCU Rezon!

JUPÂN DUMITRACHE Apoi să știu de bine că intru în cremenal! Să mai văz

eu numai că se ține bagabontul după mine, lasă-l...

IPINGESCU Cara bagabont?

JUPÂN DUMITRACHE Ei! iaca... un bagabont! de unde-l cunosc eu?

IPINGESCU Apoi, dacă nu-l cunoști, de unde știi că-i bagabont?

JUPÂN DUMITRACHE Asta-i Una vorbim și bașca ne- nțelegem. Dar de! ai

dreptul; nu știi ce mi s-a întâmplat, nu știi cum mă fierbe el pe mine de două

săptămâni de zile... Nu că mi-e frică de ceva, adică de nevastă-mea... să nu...

IPINGESCU 'Aida de! Coana Veta! Mie-mi spui? n-o știu eu?...

JUPÂN DUMITRACHE Nu că mi-e frică... dar am ambiț, domnule; când e

vorba la o adică de onoarea mea de familist...

IPINGESCU Rezon!

JUPÂN DUMITRACHE Bagabontul...

IPINGESCU Că bine zici! începuseși să-mi spui istoria.

JUPÂN DUMITRACHE Stai s-o iau de la cap.

IPINGESCU Stau.

JUPÂN DUMITRACHE Știi dumneata că la lăsata secului am mers la grădină

la "Iunion"; erau eu, consoarta mea și cumnată-mea Zița. Ne punem la o masă, ca

să vedem și noi comediile alea de le joacă Ionescu. Trece așa preț ca la un sfert de

ceas, și numai ce mă pomenesc cu un ăla, cu un bagabont de amploiat...

IPINGESCU De unde știi că era amploiat?

JUPÂN DUMITRACHE După port nu semăna a fi negustor. Mă pomenesc că

vine și se pune la altă masă alături, cu fața spre masa noastră și cu spatele la

comedie. Șade rezemat într-un peș, șade, șade, șade, și se uită lung și galiș la

cocoane, se uită, se... Eu, cum m-a făcut Dumnezeu cu ambiț, mă scol ca să

plecăm; cocoanele nu! că să mai ședem, că încă nu s-a isprăvit comedia. Încep să

mă-ncruntez la bagabontul și mai că-mi venea să-l cârpesc, dar mi-era rușine de

lume; eu de! negustor, să mă pui în poblic cu un coate-goale nu vine bine... Mai

mă uit eu încolo, mai mă fac că nu mă sinchisesc de el... bagabontul cu ochii zgâiți

la cocoane; ba încă-și pune și ochilarii pe nas. Tii! frata Nae, să fi fost el aici să

mă fiarbă așa, că-i sărea ochilarii din ochi și giubenul din cap, de auzea câinii din

Giurgiu.

IPINGESCU Rezon!

JUPÂN DUMITRACHE În sfârșit, se isprăvește comedia. Ne sculăm să plecăm;

coate-goale se scoală și dumnealui. Plecăm noi, pleacă și dumnealui după noi. Eu

îl vedeam cu coada ochiului; dar nu vream să le spui cocoanelor, ca să nu le

rușinez. Știi cum e Veta mea,... rușinoasă.

IPINGESCU Mie-mi spui? n-o știu eu?... Ei?

JUPÂN DUMITRACHE Ei! Apucăm pe la Sfântul Ionică ca să ieșim pe Podulde-pământ,

papugiul cât colea după noi; ieșim în dosul Agiei, coate-goale după

noi; ajun- gem la Sfântul Ilie în Gorgani, moftangiul după noi; mergem pe la

Mihai-Vodă ca să apucăm spre Stabilament, mațe-fripte după noi... Eu trăgeam cu

coada ochiului... fierbeam în mine, dar nu vream să spui cocoanelor...

IPINGESCU Rezon! ca să nu le rușinezi.

JUPÂN DUMITRACHE Știi cum e Veta mea...

IPINGESCU Rușinoasă, mie-mi spui?

JUPÂN DUMITRACHE Când apucăm de la Stabilament în sus, mă uit înapoi

cu coada ochiului și nu mai văd pe coate-goale. Mai mergem ce mai mergem, mă

uit iar... mă iertase bagabontul.

IPINGESCU Jupân Dumitrache, adică să am pardon de impresie, eu gândesc

că numa' ți-ai făcut spaimă degeaba. Poate că omul o fi șezând prin partea locului,

pe Dealul Spirii. Ei! a venit și el la grădină ca și dumneavoastră, a stat și el până

la isprăvitul comediei, și s-a nemerit să apucați tot pe-un drum ca să vă înturnați

la domiciliu. El a rămas la al lui și dumneavoastră ați mers înainte.

JUPÂN DUMITRACHE Așa am crezut și eu întâi, dar stai să vezi!... A trecut

după aia o săptămână la mijloc. Îmi ca și uitasem eu de istoria bagabondului;

gândeam și eu: poate c-o fi stâng coate-goale prin partea locului, bunioară vorba

dumitale. Așa, zice cumnată-mea ieri: "Nene, hai deseară la «Iunion» la Ionescu!"

Cum auzii eu de "Iunion", mă făcui verde la față. "Ce să mai căutăm la comediile

alea nemțești, niște mofturi; dăm parale și nu înțelegem nimica; mai bine punem

banii în buzunarul ălălalt și zicem că ne-am dus." "'Aide, nene, zău! parol! să n-ai

parte de mine și de Veta!" Ei! când am auzit așa vorbă mare, n-am putut pentru ca

s-o tratez cu refuz.

IPINGESCU Rezon!

JUPÂN DUMITRACHE Ei! haide!... dar unde mă gândeam eu că o să mi se

întâmple un așa ceva. Ne ducem. Ședem la o masă mai la o parte; ședem cât

ședem, și începe comedia. Nu știu cum mă-ntorc cu ochii înapoi, și pe cine

gândești că văz la masa de la spate?...

IPINGESCU Pe bagabontul...

JUPÂN DUMITRACHE Pe coate-goale, domnule, pe moftangiul, pe mațe-fripte,

domnule! Fir-ai al dracului de pungaș!... Bagabontul, nene, cu sticlele-n ochi, cu

giubenul în cap și cu basmaua iac-așa scoasă. Cum m-a văzut, că trebuie să fi fost

schimbat la față, cum sunt eu când mă necăjesc (își mângâie favoritele) cum m-a

văzut, a sfeclit-o... A întorsc capu-ncolo și a început să bea din țigară știi așa,

niznai. Dar mă trăgea cu coada ochiului. Mă-ntorc eu iar la loc și mă fac că mă uit

la comedii, se-ntoarce și bagabontul iar cu ochii la cocoane!... mă uit iar la el, iar

se-ntoarce-ncolo;... mă-ntorc iar la comedii, iar se uită la cocoane;... mă uit iar la

el, iar se-ntoarce-ncolo; mă-ntorc iar comedii...

IPINGESCU Iar se uită la cocoane...

JUPÂN DUMITRACHE Ei! iac-așa m-a fiert fără apă toată seara...

IPINGESCU În sfârșit?

JUPÂN DUMITRACHE În sfârșit... plecăm; coate-goale după noi. Era să mă-

ntorc în poarta "Iunionului", să-i zic numa': "Ce poftești, mă musiu?" și să-l și

umflu; dar știi, am ambiț; m-am gândit: eu negustor... să mă pui în poblic cu un

bagabont ca ăla, nu face...

IPINGESCU Rezon!... Ei! pe urmă?

JUPÂN DUMITRACHE Pe urmă s-a ținut iar gaie după mine.

IPINGESCU Până la Stabilament...

JUPÂN DUMITRACHE Da, până la Stabilament! S-a ținut după mine până la

răscruci, știi, unde vrei s-apuci spre cazarmă. Ce ziceam eu? "Haide, drace, haide!

să intri tu pe strada lui Marcu Aoleriu ori Catilina și lasă!" Aveam de gând să intru

cu cocoanele în casă, să trimit repede pe Chiriac pe poarta de din dos pe maidan

să-i iasă înainte, și eu să-l iau pe la spate,... să-l apucăm la mijloc pentru ca să-l

întreb: "Ce poftești, mă musiu?" și să-l și umflu!... Și dacă nu-i ajungea, să-mi tai

mie favuridele! (își mângâie favoritele)

IPINGESCU Ei! dacă nu-i ajungea, despărțirea e aproape; să fi poftit la mine

la despărțire cu lăcrămație, că-i împlineam eu cât i mai lipsea.

JUPÂN DUMITRACHE A avut noroc! mare noroc a avut bagabontul; a scăpat!

IPINGESCU Iii! păcat... Cum?

JUPÂN DUMITRACHE Când am trecut eu de răscruci cu coaoene, și

bagabontul era să intre după noi în uliță, a ieșit haita de câini de la maiorul din

colț, și i-a tăiat drumul lui coate-goale. Am lăsat pe Zița acasă, m-am suit degrab

cu Veta sus, am trimis pe Chiriac repede pe maidan, eu i-am ieșit înainte peste

uluci tocmai pe la prăvălia lui Bursuc; dar... geaba! până să ieșim noi, fugise

bagabontul!

(Se aude glasul lui Chiriac, strigând afară: "Spiridoane! Spiridoane!")

IPINGESCU Iacătă vine Chiriac. Să n-auză.

JUPÂN DUMITRACHE Aș! de el nu mă sfiesc. La din contra, el știe toată

istoria, i-am spus-o de la început... Atâta om de încredere am... Băiat bun!... ține

la onoarea mea de familist. Dacă nu l-aș fi avut pe el, mi-ar fi mers treaba greu.

Eu, știi, cu negustoria, mai mergi colo, mai du-te dincolo, mă rog, ca omul cu

daraveri, toată ziua trebuie să lipsesc de-acasă. Pe de altă parte, ce să-ți spui! am

ambiț, țiu când e vorba la o adică la onoarea mea de familist. De! când lipsesc eu

de-acasă, cine să-mi păzească onoarea? Chiriac săracul! N-am ce zice! onorabil

băiat! De-aia m-am hotărât și eu, cum m-oi vedea la un fel cu meremetul caselor,

îl fac tovarăș la parte și-l și însor!

IPINGESCU Da'... coana Veta ce zice?

JUPÂN DUMITRACHE Consoarta mea?... Ce să zică?...

De! ca muierea... mai ursuză. Am cam băgat eu de seamă că nu-l prea are ea

la ochi buni pe Chiriac; dar știi cum m-a făcut Dumnezeu pe mine, nu-i trec

muierii nici atitica din al meu, i-am zis pe șleau: "Nevastă, e băiat onorabil și

credincios; n-ai ce-i face: ce-i al omului e al omului!"

IPINGESCU Rezon!

SCENA II

ACEIAȘI , CHIRIAC

CHIRIAC (intrând prin fund): Jupâne, trebuie să facem mandat de arestare pentru Tache pantofarul de la

Sf. Lefteri; nu vrea să iasă mâine la izirciț cu nici un preț.

JUPÂN DUMITRACHE Dar pentru ce nu vrea?

CHIRIAC Zice că-i bolnav. Am trimis gornistul de trei ori la el cu biletul, și l-a

primit cu refuz. Zice mă-sa că nu poate umbla, că de-abia s-a sculat după

lingoare.

IPINGESCU Să dea ceferticat medical.

CHIRIAC M-am dus eu la el chiar în persoană; zic: pe ce bază nu vrei să vii

mâine la ezirciț, domnule? zice: sunt bolnav, domnule sergent, zice, de-abia mă țiu

pe picioare, nu pot să merg nici pân' la prăvălie, zice; zic: nu cunosc la un așa

rezon fără motiv; zice: aduc martori, domnule sergent, că am zăcut o lună de zile,

zice, întreabă și pe popa Zăbavă de la Sfântul Lefterie, zice, alaltăieri m-a grijit,

m-a spovedit; zic: n-am eu de-a face cu popa Zăbavă, nu-l am pe listă, zic, eu pe

dumneata te am pe listă; să te prezanți mâini la companie. Acu, trebuie să-i dăm

mandat, pentru ca să-l iau mâine dimineață.

JUPÂN DUMITRACHE Să-i dăm, să-l iei! Ala-i de-al ciocoilor, îl știu eu; cât a

umblat dânsul fel și chip să scape de gardă...

IPINGESCU Și eu îl am însemnat pe musiu Tache la cata- stiful meu; e finul

lui Popa Tache.

JUPÂN DUMITRACHE Ei! vezi!

CHIRIAC Lasă-l că nu se sfințește el cu mine, jupâne, îl pocăiesc eu... Ei!

după aia pe nea Ghiță Țîrcădău nu l-a putut găsi gornistul deloc. A fost la el și ieri

și astăzi cu biletul; cică n-a dat pe-acasă de trei zile!

JUPÂN DUMITRACHE Pricopsitul de cumnatu-meu, n-aș fi mai avut parte de

el! Cine știe în ce cârciumă s-a-nfundat!...

IPINGESCU L-am văzut eu azi dimineață, trece pe la despărțire.

CHIRIAC Mă duc să-i trimeț gornistul cu biletul pentru mâine. (iese repede)

IPINGESCU Era afumat rău nenea Ghiță.

JUPÂN DUMITRACHE Ei! bravos! asta e una la mână. Om stricat, domnule!

Păi de ce am dezvorțat-o pe Zița de el, gândești? Nu mai putea trăi cu mitocanul,

domnule...

IPINGESCU Rezon!

JUPÂN DUMITRACHE Fată frumoasă, modistă și învățată și trei ani la pasion,

să-și mănânce ea tinerețele cu un ăla... Tot gândeam la început, că de! e tânăr, o

să-i treacă mai încolo, o să-și vie la pocăință. Aș, ți-ai găsit! Țîrcădău și om de

treabă! Eu, ca ăla, cumnat mai mare, cum am zice ca și un frate, tot i dam povețe

fetii să mai rabde, să nu strice casa. Cu azi, cu mâine, a răbdat biata fată biată

să nu fie! a răbdat cât a răbdat, până m-am pomenit într-o zi că vine țipând la

mine, pe cum că: "Nene, moartă, tăiată, nu mai stau cu mitocanul, scapă- mă de

pastramagiul! să știu de bine că mă duc la mănăstire, pâine și sare nu mai

mănânc cu el!" Ei! dacă am văzut ș-am văzut, zic: "Lasă, Zițo, zic, îți găsești tu

norocul, n-a intrat zilele-n sac! acu e vremea ta! Lac să fie, că broaște destul!" ș-

am și dezvorțat-o. Apoi nu mai era de suferit așa trai. N-o mai maltrata, domnule,

măcar cu o vorbă bună. Mă rog, o dată ce nu e bărbatul levent, ce fel de casă să

mai fie ș-aia?

IPINGESCU Mie-mi spus? Nu i-am încheiat eu procestul verbal atuncea

noaptea, când a tratat-o cu insulte și cu bătaie?

(Chiriac reintră)

JUPÂN DUMITRACHE Apoi de ! n-a avut dreptul muierea să-l? Om fără ambiț,

domnule, nu ținea la onoarea lui de familist! Un mitocan, mă rog; zice că-i

negustor, alege-s-ar praful!

CHIRIAC Jupâne, da' deseară că ești de rond... mergi?

JUPÂN DUMITRACHE Mai e vorbă? cum să nu merg? De ce m-am îmbrăcat?

nu vezi?

CHIRIAC Jupâne, da' face toate posturile? nu-i așa? Nu sunt multe... până pe

două după douăspce le isprăvești.

JUPÂN DUMITRACHE Așa, cam pe la două după douăspce, ca totdeauna...

Chiriac băiete (îl trage la o parte) ia vezi tu... mă știi că am ambiț, când e vorba la o adică, țiu la...

CHIRIAC Lasă, jupâne, că doar nu mă cunoști de ieri de- alaltăieri.

SCENA III

ACEIAȘI SPIRION (aducând o gazetă)

JUPÂN DUMITRACHE (lui Spiridon) Dar mai mult nu puteai să șezi, mă?

SPIRIDON Vezi că era mulți muștirii, jupâne, până să-mi dea madama gazeta.

(Ipingescu ia gazeta)

JUPÂN DUMITRACHE Mă Spiridoane, fii băiat de treabă, mă, că iau pe

sfântul Niculae din cui; știi că i-am pus sfârcul nou de ibrișim să nu-i fac saftea pe

spinarea ta!

SPIRIDON Da' de ce, jupâne?

JUPÂN DUMITRACHE Atâta-ți spui eu ție: 'aida! du-te iute și cere cocoanii să-

mi dea sabia și cintironul. (Spiridon pleacă.) Chiriac băiete, (îl ia la o parte) ia vezi,

știi că am ambiț, țiu când e la o adică...

CHIRIAC Lasă, jupâne, mă știi că consimț la onoarea dumitale de familist.

JUPÂN DUMITRACHE Ei! ia vezi...

CHIRIAC N-ai grije, jupâne... Eu mă duc să închiz cantorul și magazia. (cătră

Ipingescu, care, de când a adus Spiridon gazeta, a sorbit-o cu ochii pe toate fețele.)

Bonsoar, nene Nae.

IPINGESCU Salutare, onorabile! (Chiriac iese, prin fund, după ce a schimbat

gesturi de înțelegere, despre onoarea de familist, cu jupân Dumitrache.

SPIRIDON (vine din dreapta cu sabia și cintironul) Iaca, na, jupâne, poftim.

JUPÂN DUMITRACHE Ce făcea cocoana, mă? SPIRIDON Cosea galoanele la

mondirul lui nea Chiriac. JUPÂN DUMITRACHE Ce a zis?

SPIRIDON Zicea că să vii mai devreme la noapte, că-i e urât singură-n casă.

JUPÂN DUMITRACHE Uită mă! Ce ți-e cu muierea fricoasă! (strajnic) Da'

Chiriac nu-i aicea?

SPIRIDON Jupâne, nea Chiriac mi-a zic să-nchidem mai degrabă, că ai să

pleci de rond.

JUPÂN DUMITRACHE Du-te de ado cheile și le du lui Chiriac jos. (Spiridon

iese.) Nene Nae, auziși cum îmi poartă Chiriac de grija rondului? Ei! ie tot frică să

nu uit reglementul. Are ambiț băiatul, ca să fie compania noastră ceva mai abitir

din toate. Gândești dumneata că mai primeam eu să fiu căpitan dacă nu-l alegea

pe el sergent? Știi cum a regulat compania? E prima domnule, poci să zic...

IPINGESCU Bravos!

JUPÂN DUMITRACHE Face să-i dea și dicorație!

IPINGESCU Să-i dea! de ce să nu-i dea? Și el e d-ai noștri, băiat din popor...

JUPÂN DUMITRACHE Firește, dicorățiile nu sunt făcute tot din sudoarea

poporului?

IPINGESCU Rezont!

SPIRIDON (venind din fund) S-a închis, jupâne; acuma eu... mă duc să mă culc?

JUPÂN DUMITRACHE Da, dar tutun și cărticică ți-ai lu- at? Chibrituri ai?

SPIRIDON Ce tutun, jupâne?

JUPÂN DUMITRACHE Te face că nu înțelegi, ai? Nu știi ce tutun? Eu n-am

aflat că tragi țigară? Aoleo, Spiridoane, nu te-oi prinde odată!... Săracul sf. Niculae!

i știi tu păpara lui...

SPIRIDON Zău, jupâne.

JUPÂN DUMITRACHE Haida pleacă. (Spiridon pleacă.) Mă! spune lui nen-tu

Chiriac să nu uite de ce ne-a fost vorba... să fie cu ochii-n patru.

SPIRIDON (ieșind) Bine, jupâne.

SCENA IV

IPINGESCU, JUPÂN DUMITRACHE

JUPÂN DUMITRACHE (șezând pe scaun)

Hei! ia să vedem acu ce mai zice politica. Citiși ceva?

IPINGESCU Bravos ziar, domnule! Asta știu că combate bine.

JUPÂN DUMITRACHE Apoi nu-i zice lui degeaba "Vocea Patriotului Național"!...

IPINGESCU (citește greoi și fără interpunctație)

"București 15/27 Răpciune. Amicul și colaboratorele nostru R. Vent. ..., un

june scriitor democrat, a cărui asinu- itate o cunoaște demult publicul cititor, ne

trimite următoarea prefațiune a unui nou op al său. I dăm astăzi locul de onoare,

recomandând cu căldură poporului suveran scrierea amicului nostru. Republica și

Reacțiunea sau Venitorele și Trecutul. Prefațiune.

Democrațiunea romană, sau mai bine zis ținta Democrațiunii romane este de

a persuada pe cetățeni, că nimeni nu trebuie a mânca de la datoriile ce ne impun

solemnaminte pactul nostru fundamentale, sfânta Constituțiune..."

JUPÂN DUMITRACHE (mulțumit)

Ei, bravos! Aici a adus-o bine.

IPINGESCU (căutând șirul unde a rămas) "... A mânca... sfânta Constituțiune..."

JUPÂN DUMITRACHE (cam nedomirit) Adică, cum s-o mănânce?

IPINGESCU Stai să vezi... că spune el..."Sfânta Constituțiune, și mai ales cei

din masa poporului..."

JUPÂN DUMITRACHE (nedomirit) E scris adânc.

IPINGESCU Ba nu-i adânc deloc. Nu pricepi? Vezi cum vine vorba lui: să nu

mai mănânce nimeni din sudoarea bunioară a unuia ca mine și ca dumneata, care

suntem din popor; adică să șază numai poporul la masă, că el e stăpân.

JUPÂN DUMITRACHE (lămurit)

Ei! așa mai vii de-acasă. Bravos! Zi-i nainte.

IPINGESCU Stai să vezi: acuma vine un ce și mai tare.

JUPÂN DUMITRACHE Ei?

IPINGESCU (urmând citirea)

"... A mânca poporul mai ales, este o greșală neiertată, ba putem zice chiar o

crimă..."

JUPÂN DUMITRACHE (cu deplină aprobare)

Știi că și aici lovește bine! Da! cine mănâncă poporul să meargă la cremenal!

IPINGESCU (bătând cu mâna-n gazetă) Apoi de ce scrie el, sireacul!

JUPÂN DUMITRACHE Dă-i nainte, că-mi place.

IPINGESCU "... Ba putem zice chiar o crimă. (schimbând tonul și mai grav.)

Nu! Orice s-ar zice și orice s-ar face, cu toate zbieretele reacțiunii, ce se zvârcolește

sub disprețul strivitor al opiniunii publice; cu toate urletele acelora ce cu

nerușinare se intitulează sistematici opozanți..."

JUPÂN DUMITRACHE (care la fiece accent al lui Ipingescu a dat mereu din cap în

semn de aprobare, îl întrerupe cu entuziasm)

Hahahaha! i-a-nfundat!

IPINGESCU (urmând cu tărie) "... Nu! în van! noi am spus-o și o mai spune:

situațiunea Romaniei nu se va putea chiarifica; ceva mai mult, nu vom putea intra pe calea viritabilelui progres, până ce nu vom avea un sufragiu universale..." (amândoi rămân

foarte încurcați.)

JUPÂN DUMITRACHE Adicătele, cum vine vorba asta?

IPINGESCU (după adâncă reflecție)

A! înțeleg! bate în ciocoi, unde mănâncă sudoarea popor- ului suveran... știi: masă... sufragiu...

JUPÂN DUMITRACHE Ei! acu înțeleg eu unde bate vorba lui! Ei! bravos! Bine vorbește...

IPINGESCU Asta combate, domnule, nu ți-am spus eu!

JUPÂN DUMITRACHE Apoi, nu-i zice lui degeaba "Vocea Patriotului Național"!

IPINGESCU "... Până ce nu vom avea un sufragiu universal. Am zis și

subsemnez! R. Vent... studinte în drept și publicist."

(Când încă nu sfârșește bine Ipingescu de citit, se aude afară, în stradă, la

dreapta, ceartă mare.)

UN GLAS DE BARBAT (de afară) Lasă, cocoană! Poate că să mor și să nu ți-o fac!

GLASUL ZIȚII (de afară)

Mitocane! pastramagiule! la polițiune! (amândouă glasurile vorbesc deodată.)

Nene Dumitrache! (Jupân Dumitrache și Nae Ipingescu rămân uimiți.)

JUPÂN DUMITRACHE

(ascultând) Săi, nene Nae!

IPINGESCU Urgent! (strânge repede gazeta și scoate fluierul de la cheotoarea

mondirului. Amândoi ies fuga prin fund, Ipingescu șuierând signalul de alarmă.)

SCENA V

SPIRIDON (singur, intră din dreapta făcându-și o țigară)

Măă! al dracului rumân și jupânul nostru! Bine l-a botezat cine l-a botezat

"Titircă Inimă Rea". Ce are el cu mine? Zău! Biata cocoană și cu nea Chiriac! Cu ei

mai am noroc, ei mai mă scapă de afurisitul, că despre partea lui jupân Titircă

Inimă-Rea, halal să fie de oasele mele! m-ar cotonogi. Ieri săptămâna, când s-a

întors de la grădină cu cocoanele, m-a găsit deștept: "Bravos, musiu Spiridoane!

zice, nu te-ai culcat pân-acuma; mâine dimineață jupânul săracul să deschiză

prăvălia; ai stat pân-acuma să bei la tutun, 'ai? Nu jupâne, zic, da' dacă nu mi-e

somn. Nu ți-s somn, 'ai? stai că-ți fac eu Uie poftă de culcat!"... Bietul nea Chiriac

m-a scăpat, că luase pe sfântul Niculae din cui... Ieri seară m-a găsit dormind:

"Bravos, musiu Spiridoane! zice; dormi, ce-ți mai pasă! tutun ai tras destul, acum

te-ai pus să tragi la aghioase; trai, neneaco, cu banii băbachii! Nu, jupâne, da'

dacă mi-a fost somn, zic. Somn, 'ai? Te trage traiul ăl bun la somn! (Auzi, cu

sfântul Niculae trai bun, cădei-ar bunul pe inimă lui jupânul!) Tragi la somn? Stai

că am eu leac să-ți tai de piroteală." Și mi-a și pus mâna-n păr. Dacă nu era

cocoana să sară pentru mine tocmai la apropot, mă rupea, că nu-ș' ce-avea, era

turbat rău de tot (s-aude zgomot). Auliu! Vine! (stinge repede țigara cu degetele și o bagă în buzunar.)

SCENA VI

SPIRIDON, ZIȚA (intră agitată)

ZIȚA Auzi mizerabilul! să se-ntinză până-ntr-atâta ca să- mi facă un afront.

SPIRIDON Dumneata ești, cocoană Zițo? Bine că veniși. Eu n-am putut să

viu. Mi-era frică să nu mă spuie nea Chiriac lui jupânul, că am umblat noaptea pe

drum...

ZIȚA (repede) Ei! L-ai găsit? I-ai vorbit? I-ai dat? I-ai spus?

SPIRIDON Da, cocoană.

ZIȚA Ce-a zis?

SPIRIDON "Mersi!"

ZIȚA Și tu ce i-ai spus?

SPIRIDON "Pentru puțin."

ZIȚA Nu i-ai spus cum ți-am zis eu?

SPIRIDON Ba da, l-am luat să-i arăt casa.

ZIȚA Nu mai trebuia să-i arăți nimic, că-i scrisesem eu în bilet unde să vie.

SPIRIDON Așa mi-a zis, să-i arăt casa, ca să meargă la sigur... Dar când să

ies de pă maidan cu dumnealui, tocmai trecea jupânul de la vale; am lăsat pe

persoana în chestiune să m-aștepte pe maidan și eu am sărit peste uluci prin

fundul curții, că mi-era frică să nu dea jupânul cu ochii de mine, ori să vie acasă

și să nu mă găsească.

ZIȚA Prostule! Nu știi că nenea e de rond la noapte? Nu mai dă pe-acasă

până la ziuă.

SPIRIDON Dar dacă mă găsea pe uliță, plăteai dumneata pielea mea?

ZIȚA Ei! Și zi persoana în chestiune așteaptă pe maidan?

SPIRIDON Da, și mi-a dat și biletul ăsta ca să ți-l aduc.

ZIȚA (luând biletul)

Și nu mi-l dai mai curând! Adu să văz. (merge la o parte și citește.) "Angel

radios! De când te-am văzut întâiași dată pentru prima oară, mi-am pierdut uzul

rațiunii... (își comprimă palpitațiile.) Te iubesc la nemurire, Je vous aime et vous

adore: que prétendez-vous encore? Inima-mi palpită de amoare. Sunt într-o

pozițiune pitorească și mizericordioasă și sufăr peste poate. O da! Tu ești aurora

sublimă, care deschide bolta azurie într-o adorațiune poetică infinită de suspine

misterioase, pline de reverie și inspirațiune, care m-a făcut pentru ca să-și fac aci

anevata poezie: "Ești un crin plin de candoare, ești o fragilă zambilă, Ești o roză

parfumată, ești o tânără lalea! Un poet nebun și tandru te adoră, ah! copilă! De a

lui pozițiune turmentată fie-ți milă; Te iubesc la nemurire și îți dedic lira mea! Al

tău pentru o eternitate și per toujours."

(Foarte aprinsă, își face vânt cu scrisoarea și se plimbă repede.)

Spiridoane băiete, du-te, du-te iute; te așteaptă siguralmente... du-te...

spune-i să aștepte, viu și eu după tine numaidecât, numai să vorbesc cevașilea cu

țățica.

SPIRIDON Nu pot, cocoană, să mă duc, până nu mi-o da voie ori nea Chiriac,

ori cocoana.

ZIȚA Unde-i Chiriac?

SPIRIDON Nu știu, pân curte.

ZIȚA Dar țața?

SPIRIDON Lucrează dincolo. (Zița pornește spre ușa din stânga, când ușa se

deschide și Veta intră.) Iacătă-i cocoana.

SCENA VII

ACEIAȘI VETA

VETA (intră cu lucrul în mână; coase galoanele la un mondir de sergent de gardă

civică; este obosită și distrată, vorbește rar și încet)

Cine-i aici? (văzând pe Zița.) A! Tu erai? mă miram cine-i. (trece încet să șază

cu lucrul la masa din dreapta.)

ZIȚA Eu, țățico; te rog lasă pe Spiridon să se ducă pân' la mine acasă, ca să-

mi aducă mantelul; bate vântul și mi-e frică să nu răcesc când m-o întoarce...

(tăcere. Veta șade la dreapta și lucrează adâncită în gânduri.) Îl lași, țațo? (se

apropie de ea.)

VETA 'Ai? Ce să las?

ZIȚA Să lași pe Spiridon să-mi aducă ceva de acasă.

VETA Da, îl las.

ZIȚA Du-te, Spiridoane.

(Spiridon, după ce schimbă privire și semne cu Zița, iese.)

VETA Dar tu, Zițo, la ce-ai venit? (lucrează înainte.)

ZIȚA Stai să-ți spui... Dar nu mă-ntrebi, țațo, să-ți povestesc ce am pățit cu

mitocanul! Să vezi, e halima... Auzi, mizerabilul! să-ndrăznească să-mi ție drumul

ca să-mi facă un atac... Stai, țațo, să-ți spui și să te crucești, nu altceva. Mai

adineaori ședeam acasă. Tușica, cum știi c-a făcut-o Dumnezeu, se culcă o dată

cu găinile. Eram ambetată absolut. "Dramele Parisului" câte au ieșit până acuma

le-am citit de trei ori. Ce să fac? N-aveam ce citi. Zic: hai să mă duc la țața, dacă

nu s-o fi culcat, să mai stăm de vorbă. Scoț ivărul de la șalon și plec. Când să trec

pe maidan, mă pomenesc cu mitocaul, cu pricop- situl de Țîrcădău, că-mi taie

drumul. "Bonsoar, bonsoar", și știi așa deodată, sanfasò: "Hei, cocoană, zice,

mai bine ți-e acuma văduvă? Pardon, domnule, zic, n- am de-a face cu dumneta,

și mai întâi când e la o adică, nu sunt văduvă, sunt liberă, trăiesc cum îmi place,

cine ce are cu mine! Acu mi-e timpul: jună sunt, de nimini nu depand, și când oi

vrea, îmi găsește nenea Dumitrache bărbat mai de onoarea ca dumneata. Mi că

t-ei căi! Zic: pardon, domnule, nu-ți permit să te-ntinzi mai mult la un așa afront;

mă-nțelegi? zice..."

VETA (întrerupând-o scurt) Zițo... ce e când ți se bate tâmpla a dreaptă?

ZIȚA Îți vine o bucurie.

VETA Mie, bucurie?... nu crez.

ZIȚA Da' de ce nu?

VETA Dar când ți se bate a stângă?

ZIȚA Te-mpaci cu o persoană cu care ești certată.

VETA (ridicând capul cu mult interes)

Da? (dând din umeri.) Cu cine să mă-mpac?... Nu sunt certată cu nimeni.

ZIȚA Așa... zic mitocanului... țațo, că era trăsnit... Am auzit că de la o vremencoace

într-o băutură o duce. Uf! țățico, mașer, bine că m-a scăpat Dumnezeu de

traiul cu pastramagiul! Să trăiesc eu cu un mitocan! Nu era de mine; eu sunt o

persoană delicată; bine că m-am văzut liberă!... Așa să nu-mi uit vorba zic

mitocanului: "Nu-ți permit, domnule, să te naintezi la un așa afront! Da' el:

"Gândești, zice, că o să te măriți, cocoană? Asta mă-mportă pe mine, cine ce

treabă are! Să te măriți, 'ai? Cât o trăi Ghiță Țîrcădău, ori să te-nhăitezi cu vreunul?

Sărcul! Dar să știu de bine că merg cu el de gât până la Dumnezeu, tot n-ai

dumneata parte de un așa ceva; încai dacă m-ai lăsat pe mine, să te duci la

mănăstire, că așa te lăudai la trebunar!... Mitocane, pastramagiul! La polițiune!

Vardist! Nene Dumitrache!..." Am avut țațo, parte că a sărit nenea Dumitrache și

cu Nae ipistatul! aminteri, mitocanul scosese șicul de la baston pentru ca să mă

sinucidă... Ei! Ce zici dumneata, țățico, de nasul care și l-a luat mitocanul? (Veta

nu răspunde; Zița s-apropie de ea și o observă.) "Tațo! Ce ai? Plângi?

VETA (ștergându-se la ochi) Eu? De ce să plâng? Mă doare capul, mi-e cam rău.

ZIȚA Îți sunt ochii turburi grozav...

VETA Nu-ș' ce am; parcă mă-ncearcă niște friguri.

ZIȚA Nenea e de rond la noapte?

VETA Da. (s-apucă iar de lucru.) Tu mai stai, Zițo

ZIȚA Nu, țațo; o să mă duc și eu să mă culc; trebuie să fie târziu.

SPIRIDON (intră și trece repede lângă Zița)

Cocoană! (încet.) Până acu am așteptat degeaba. L-am căutat peste tot, și pe

maidan, și pe uliță, nu e nicăieri.

ZIȚA (încet) Biletul, zici că i l-ai dat.

SPIRIDON Nu știi? I l-am dat de când m-am dus la tutungerie, când m-a

trimes jupânul. (iese în dreapta)

ZIȚA Bine. (cătră Veta.) Ei! țațo, eu mă duc, bonsoar, alevoa. Culcă-te și

matale, nu mai lucra dacă ți-e rău.

VETA Lasă să-mi fie rău. (râzând silit.) Mai bine ar fi să mor.

ZIȚA Vai de mine! Ce vorbă-i asta? Ce, ți-e rău de tot? Să trimitem să caute

pe nenea.

VETA Aș! Ești nebună! Nu vezi că glumesc. Mă doare capul; nu ți-am spus?

Am lucrat mult la lumânare. (are un fior.) M-a tras și fereastra... Cum m-oi culca,

îmi trece.

ZIȚA Atunci, alevoa, bonsoir, țațo. (pleacă și se întoarce.)

A! să nu uit; mâine ne vedem, știi că-i sărbătoare. Să ne legăm de nenea să ne

ducă la "Iunion".

VETA (repede) La "Iunion"? Nu Zițo, nu mai merg la "Iunion".

ZIȚA Da' de ce?

VETA Pentru că... pentru că nu-mi face nici o plăcere acolo, nu-nțeleg

comediile alea... Ei! Ce să-ți spui! Nu voi.

ZIȚA Ei, Doamne! Tato, parol, știi că ești curioasă! Ce, pentru comediile alea

mergem noi? Mergem să mai vedem și noi lumea. Ce, adică toți câți merg acolo

înțeleg ceva, gândești? Merg numai așa de un capriț, de un pamplezir; de ce să nu

mergem și noi?

VETA De ce, de ne-ce, nu voi să merg.

ZIȚA 'Aide, zău, țațo; i zic eu lui nenea,... vrei?

VETA Nu voi, ți-am spus o dată, și nici dumnealui nu mai vrea să meargă;

mi-a spus de azi dimineață: degeaba-i zici.

ZIȚA Zău! Tățico, parol! Să mă-ngropi!

VETA Nu merg, Zițo, nu. Mă știi tu; când zic o vorbă e vorbă.

ZIȚA Zi, nu vrei să mergi, țațo?

VETA Nu.

ZIȚA (obidindu-se treptat) Nu?

VETA Nu.

ZIȚA (podidind-o plânsul)

Fir-ar a dracului de viață ș-afurisită! Că m-a făcut mama fără noroc! (pleacă.)

N-am avut parte și eu pe lume măcar de o compătimire! (iese, plângând și trântind

ușa, prin fund. Spiridon intră din dreapta.)

SCENA VIII

SPIRIDON, VETA

VETA (lasă mondirul din mână) Spiridoane băiete, tu de ce mai stai? Mai ai vreo

treabă?

SPIRIDON Nu, cocoană.

VETA Apoi, du-te de te culcă, ce mai aștepți? Domnul Chiriac unde este?

SPIRIDON E jos pân curte; adineaori șede pe lavița de la poartă. Dar... nu

știu ce o fi având nea Chiriac, cocoană... parcă nu-i sunt toți boii acasă...

VETA Cine știe ce-o fi având și dumnealui.

SPIRIDON E necăjit foc; un ceas s-a tot plimbat pe jos; când am trecut pân

curte, umbla de colo până colo, parcă vorbea singur și se bătea cu pumnii-n

piept...

VETA O fi supărat, cine știe!... Spune-i să-nchiză poarta.

Galoanele i le-am cusut; uite mondirul, să i-l duci.

SPIRIDON Bine, cocoană. (vrea să plece cu mondirul.)

VETA Pe urmă, să-i spui... nu; pe urmă, să te duci să te culci, nu mai ai ce

căuta p-aci. Să nu vie dumnealui să te găsească deștept, că iar o pați.

SPIRIDON (aparte) Ei, că parcă dacă m-o găsi dormind nu-i tot un drac!

VETA 'Aide, du-te.

SPIRIDON Mă duc; noapte bună, cocoană.

VETA Noapte bună, Spiridoane. (Spiridon iese.) Noapte bună!... Săracul

Spiridon! Nu știe el ce-i pe sufletul meu, nu știe el cum râde de mine! Eu și noapte

bună!... (merge încet la fereastra din dreapta ușii din fund, se uită în curte, apoi

se-ntoarce tot adâncită în gânduri.) Ei! Iacă nu vrea omul, nu vrea! Dragoste cu

sila nu se poate. Nu-i mai place, nu mai vrea!... Bine! N-o să mor nici eu!... De

unde știi? Poate mai bine că s-a întâmplat așa... A! De ce mai dă Dumnezeu

omului fericire, dacă e să i-o ia înapoi!? De ce nu moare omul când e fericit!? De ce

am mai trăit eu s-ajung la așa ceva!?... (plânge; se aude zgomot.) Vine! (se șterge la ochi repede și vrea să plece.) Nu! Nu mai voi să fiu proastă: dragoste cu sila nu se poate! (pornește să iasă spre stânga, când intră Chiriac, care rămâne un moment

la ușă. Veta stă locului. Tăcere.)

SCENA IX

CHIRIAC, VETA, apoi de afară JUPÂN DUMITRACHE și IPINGESCU

CHIRIAC Dumneata m-ai chemat?

VETA Eu?... Nu.

CHIRIAC Spiridon mi-a spus că...

VETA Da... am zis lui Spiridon să-ți aducă mondirul; l-am cusut.

CHIRIAC Mersi!

VETA Pentru puțin. (Pauză)

CHIRIAC Poarta... am închis-o.

VETA Bine. (întoarce capul în fața scenii; e mișcată.)

CHIRIAC Alt nimic nu mai ai să-mi poruncești?

VETA Ce! Eu să-ți poruncesc dumitale?

CHIRIAC Să-mi poruncești, firește; nu-mi ești stăpână?...

Nu sunt slugă în casa dumitale, cu simbrie?

VETA (întorcându-se cu fața spre Chiriac)

Bine, domnule Chiriac, bine; zi înainte, că n-ai zis destule.

CHIRIAC (înaintează)

Ei! De ieri seama până acu cum ai petrecut? Ti-e mai bine așa?

VETA (scoborând un pas spre a se depărta de el) Da.

CHIRIAC Îți pare bine de ce-ai făcut?

VETA Nu mă știu să fi făcut nimic; dar nu-mi pare rău că s-a-ntâmplat așa.

(Pauză)

CHIRIAC (mai apropiindu-se)

Mâine seară mergi iar la "Iunion"?

VETA Dacă o vrea dumnealui să mergem, trebuie să merg, firește.

CHIRIAC Ca să te curtezi cu amploiatul dumitale?

VETA (tresărind și ridicând capul spre el)

Domnule, te-am rugat să fii bun să nu-mi mai zici vorba asta. Dacă n-ai avut

destul vreme să mă cunoști, păcat! Eu te credeam pe dumneata mai deștept.

CHIRIAC (stă la îndoială, apoi se mai apropie) Jură-te încă o dată!

VETA Să mă mai jur eu?... Nu m-am jurat? N-am plâns? Cu ce m-am ales?

Nu mai mă jur, pentru că nu mă crezi; de plâns aș mai plânge, dar nu mai pot...

Dar... în sfârșit, nu strici dumneata... eu stric... nu trebuia să-mi pui mintea cu

un copil ca dumneata...D-aia zic și eu mai bine că s-a întâmplat așa. Tot trebuia

să isprăvim odată... Am isprăvit...

CHIRIAC Jură-te încă o dată și...

VETA (cu emoție din ce în ce mai nestăpânită)

Ce folos! Dumneata crezi mai mult în prostiile și în bănuielile lui bărbatumeu,

decât în jurământul meu, și gândesc că trebuia să ne cunoști destul de bine

și pe mine și pe dânsul. Dar... foarte bine ai făcut să nu mă crezi. Așa e. Eu sunt o

femeie rea; am vrut numai să râz de dumneata. Eu te las pe dumneata ca p-o

slugă "cu simbrie" să păzești casa, și târăsc pe dumnealui pe la grădini ca să

curtez cu alții. Eu sunt o femeie mincinoasă; n-am simțit nimic când ți-am spus că

nu știu să mai fi trăit până să nu te cunosc pe dumneata... Toate le-am făcut

pentru dumneata numai din prefăcătorie... totdeauna alta ți-am spus și alta am

gândit; te-am minți, te-am amăgit, am râs de dumneata atâta vreme... Acuma,

bine că ți-ai deschis și dumneata în sfârșit ochii ca să vezi cine sunt. De! Ti-am

făcut rău, dar... ai scăpat de mine. Lasă! Ce-a fost a trecut... Bonsoar. (vrea să

plece spre stânga.)

CHIRIAC (ieșindu-i cu un pas înainte) Te duci?

VETA La ce să mai stau? Ce mai am eu cu dumneata?

CHIRIAC Nu-mi mai zice "dumneata".

VETA Cum poftești să-ți zic?

CHIRIAC Cum mi-ai zis până ieri.

VETA Azi e azi, ieri a trecut. (pornește să iasă.)

CHIRIAC (tăindu-i drumul)

Și nu vrei să se mai întoarcă?

VETA (scoboară un pas, depărtându-se de el la dreapta) Nu.

CHIRIAC (apropiindu-se) Veto!

VETA Nu; lasă-mă... Ce folos câtă fericire am avut un an, dacă într-o zi mi-am

plâns-o toată! Nu, nu mai voi; mai bine mi-este așa cum sunt...

CHIRIAC Dar eu.. eu ce să fac?

VETA Ce fac și eu... Învățul are și dezvăț, nu știi dumneata?

CHIRIAC Dezvăț! Lesne din gură. Îi scoți rumânului ochii și după aia-i zici:

"Lasă că nu e rău și fără să mai vezi... mai bine că s-a întâmplat așa! N-o să mori

fără luminile ochilor!... Învățul are și dezvăț!..." Dar dacă n-oi vrea eu să mai trăiesc așa!... care va să zică să mor, 'ai?

VETA Ei, bine ar fi să poată muri omul când vrea; dar... nu moare nimeni de asta!

CHIRIAC Dar dacă eu oi muri? (se repede și ia spanga de la pușcă.) Vezi

dumneata spanga asta?

VETA (se redepe la el și vrea să i-o smucească) Chiriac!

CHIRIAC (luptându-se cu ea) Fugi!... Lasă-mă!...

VETA Nu te las! Te știu eu cine ești. Nu te las! Nu voi să ți se tragă moartea

de la mine.

CHIRIAC Lasă-mă! Lasă-mă!... (se luptă.)

VETA (desperată) Chiriac! (înecându-se.) Dacă vrei să te omori, omoară-mă întâi pe

mine! (se luptă din putere.) Chiriac!... Nu ți-e milă ție de mine? Toate, toate de un an și mai bine le-ai uitat într-o zi?... Chiriac!...

CHIRIAC Tocmai pentru că nu le-am uitat, vreau mai bine să mor. Dacă nu

mai este nimic între noi, spune-mi dumneata cum să mai trăiesc! Dacă mă lași,

dacă nu mai mă vrei, tot mort sunt eu; mai bine, lasă-mă: adio, viață! (se smucește.) Lasă-mă!

VETA (ținându-l strâns) Chiriac! Vrei să strig? Ești nebun?

CHIRIAC Da! Sunt nebun, firește că sunt nebun; m-ai înnebunit dumneata;

dumneata să-mi tragi păcatul! Câte gânduri și dor m-a ars pe mine, nu mă-ntrebi?

VETA Dar tu pe mine nu mă-ntrebi?

CHIRIAC Nu mai voi să știu de nimic, nu mai știu cine sunt! Am vrut să mă

omor adineori în curte, dar ți-am văzut trecând umbra peste perdeaua de la

fereastră, ș- am vrut să te mai văz o dată. Încai să mor lângă tine, cum am trăit.

(cu vorbele acestea Chiriac s-a mai domolit.)

VETA Chiriac, ascultă. Nu mi-ai zis tu să mă jur încă o dată? Dacă m-oi jura,

mă crezi?

CHIRIAC Te crez.

VETA (repede)

Dragă Chiriac, să n-am parte de ochii mei, să n-am parte de viața ta, să nu

mai apuc măcar o zi fericită cu tine, na! Ce mai vrei? Dacă știu eu ceva la sufletul

meu din câte ți le-a sporit dumnealui.

CHIRIAC De ce te-ai dus la grădină?

VETA M-am dus numai de gura sorii-mii Ziții. Era lume multă, de n-aveam

unde sta; cânta muzica; juca comedii; n-am auzit nimic, n-am văzut nimic. Toatea

seara în uietul grădinii m-am gândit numai la tine; parcă dormeam și visam ceva...

Știam eu că o să mi se întâmple mie un necaz mare; mi se făcuse semn:

răsturnasem de dimineață candela.. Încă dumnealui, dacă m-a văzut că mă

speriu, zice: "Ei ce e dacă s-a răsturnat! Nu mai crede în prostii de-alea. Ce! Ce-o

să ni se-ntâmple? Să-mi arză cherestigiria? Arză sănătoasă! Nu m-a făcut ea pe

mine! Este asiguripsită... Atâta pagubă!..." Răsturnasem candela; pe urmă ochiul

ăl drept mi se bătea într-una de vreo trei zile. Pe tine te lăsasem acasă ștergându-ți

pușca: știi că ruginise încărcătura înăuntru și te apucaseși s-o scoți cu vergeaua.

Nu puteam să-mi iau gândul de la pușcă. Mă gândeam: dacă s-o descărca,

Doamne ferește! Pușca în mâna lui, ce să mă fac eu când l-oi găsi mort întins

acasă!... Da' de ce nu i-am spus să bage de seamă! De ce nu l-am rugat să o lase

cu gândurile toată seara. N-am văzut, zău! N-am văzut nimic, n-am auzit nimic!

Mă jur pe ce vrei tu; mă crezi?

CHIRIAC (biruit cu desăvârșite)

Te crez! (aruncă departe spanga și ia pe Veta în brațe.)

VETA (strângându-l cu putere)

Chiriac! (rămân o clipă îmbrățișați în tăcere.) Chiriac, să nu mai faci ce mi-ai

făcut, că mor... zău! mă omori...

CHIRIAC Nu, nu mai fac.

VETA Îmi făgăduiești? Te juri?

CHIRIAC Da.

VETA Și o să mă crezi că eu numai la tine mă gândesc?

CHIRIAC Da.

VETA Că numai pentru tine trăiesc?

CHIRIAC Da.

VETA Și n-o să-mi mai zici nici o vorbă rea?

CHIRIAC Nu.

VETA Și n-o să mai mă faci să plâng?

CHIRIAC Nu! Nu! Nu! Dar mă ierți?

VETA Dar tu pe mine mă ierți?

CHIRIAC Eu te-am iertat de mult (se strâng bine în brațe).

JUPÂN DUMITRACHE

(de afară, sub fereastră) Chiriac! Chiriac!

(Cei îmbrățișați rămân încremeniți ascultând.)

VETA Hii! Dumnealui...

CHIRIAC

(repede, fără s-o lase din brațe, merge spre fereastră)

Nu-i nimic! Trece la posturile dinspre Marmizon... (cătră jupân Dumitrache,

pe fereastră.) Dumneata ești, jupâne?

JUPÂN DUMITRACHE (de afară) Dar ce, Chiriac puiule, nu te-ai mai culcat?

CHIRIAC Încă nu, jupâne, acu mă culc.

JUPÂN DUMITRACHE

(de afară) Somn ușor!...

IPINGESCU (asemenea) Și vise plăcute, onorabile!

JUPÂN DUMITRACHE (depărtându-se treptat)

Chiriac, puiule, ia vezi de ce am vorbit, fii cu ochii-n patru, d-aproape de tot:

mă știi că țiu când e la o adică...

CHIRIAC (strângând pe Veta cu putere)

Lasă, jupâne, mă știi că consimț la onoarea dumitale de familist!...

(Cortina)

ACTUL II

(Aceeași odaie. O lampă cu gaz arde pe masă) VETA, CHIRIAC

SCENA I

VETA, CHIRIAC

VETA Du-te, puiule, du-te; fii cuminte, sunt aproape de unsprezece... Cine

știe? Vine fără veste!

CHIRIAC Aș! Mai are două ceasuri bune de alergat; nu poate veni așa degrab'.

VETA De unde știi ce se-ntâmplă? Paza bună trece primejdia rea.

CHIRIAC N-ai grijă, dragă, când îți spui eu că nu vine; are să meargă până la

Cotroceni, ce te gândești? Nu-l știi pe el că umblă agalea?...

VETA Bine, dar aș vrea și eu să mă culc; zău, sunt obosită grozav. Știi tu că

de ieri seară de când ne-am certat, până acum n-am închis ochii?

CHIRIAC Ei! D-apoi eu i-am închis!

VETA Tocmai d-aia; sărută-mă încă o dată și du-te și tu de te culcă. Mâine ai

să ieși la ezirciț; ai uitat că trebuie să te scoli până-n ziuă?

CHIRIAC Bine zici! Cum să uit, se poate? Mâine trebuie să mă scol la patru

ceasuri. Are să vie gornistul, să mergem să luăm doi oameni din companie, ca să

ridicăm pe Tache pantofarul de la Sfântul Lefterie.

VETA Apoi mi-a spus lelița Safta, că-i bolnav de lingoare.

CHIRIAC Ce treabă am eu cu boala lui? Ce, eu sunt bolnav? Nu mă privește

pe mine. Îl am pe listă, trebuie să se prezante la ezirciț.

VETA (tresărind, ca cum ar fi auzit ceva)

Ia taci! (ascultă.) Mi s-a părut că umblă cineva pe portiță. 'Aide, Chiriac,

sărută-mă și du-te.

CHIRIAC (o sărută) Mâine seară nu te mai duci la "Iunion"?

VETA Nu, nu mai mă duc fără tine... Dar tu... nu uiți ce mi-ai făgăduit, n-o să

mă mai necăjești niciodată?

CHIRIAC Niciodată. (o sărută, o strânge-n brațe și pleacă.) Bonsoar. (se mai

întoarce spre a repeta jocul și iese în stânga planul din fund.)

VETA (singură, fredonează încet, coborând la masă)

"Într-un moment de fericire, Stelele s-au umplut de dor Și, printr-o perlă

de iubire, Mi-au revărsat raze lor." (fredonează din ce în ce mai încet.) Trebuie

să fie trecute de unsprezece... Să mă culc... Ce obosită sunt!

Nu mai pot... (șade lângă masă, deschide albumul și dă de portretul lui

Chiriac.) Ah! Ah! Chiriac! (fredonează întâia strofă din "Portretul" de d. G. Sion.)

"Când ore de-ntristare vor turbura vreodată Frumoasa-ți inimioară, tu vei portretul

meu, Și crede că eu sufer cu tine deodată, Și c-amândoi atuncea compătimim

mereu." (Urmează mai încet; micșorează lumina lămpii de tot și începe a se pregăti

de culcare. Ușa din fund se deschide încet în vremea asta, și se arată Rică Venturiano;

odaia este foarte slab luminată de flacăra închisă a lămpii.)

SCENA II

VETA și RICĂ VENTURIANO, apoi JUPÂN DUMITRACHE și

IPINGESCU de afară

RICĂ

(intră, se oprește pe prag, vede pe Veta în spate, răsuflă din adânc, pune

mâna la inimă și înaintează în vârful degetelor până la spatele scaunului ei; cade

în genunchi și începe cu putere)

Angel radios!

VETA (dă un țipăt, se scoală și fuge în partea ceailaltă a scenii făcându-și cruce și

scuipându-și în sân) A!

RICĂ (întorcându-se în genunchi spre partea unde a fugit ea) Angel radios! Precum

am avut onoarea a vă comunica în precedenta mea epistolă, de când te-am văzut întâiași

dată pentru prima oară mi-am pierdut uzul rațiunii; da! Sunt nebun...

VETA Nebun! (strigând.) Săriți, Chiriac! Spiridoane!

RICĂ Nu striga, madam, (se târăște un pas în genunchi) fii mizericordioasă!

Sunt nebun de amor; da, fruntea mea îmi arde, tâmplele-mi se bat, sufer peste

poate, parcă sunt turbat.

VETA Turbat?... Domnule, spune-mi degrab', c-aminteri, strig: cine ești, ce

poftești, ce cauți pe vremea asta în casele oamenilor?

RICĂ (se ridică și se apropie de dânsa tăindu-i drumul)

Cine sunt? Mă întrebi cine sunt? Sunt un june tânăr și ne- feric, care sufere

peste poate și iubește la nemurire.

VETA Ei! Ș-apoi? Ce-mi pasă mie! (după o mică reflecție.) Vai de mine! Asta e

vun pungaș: a aflat că nu-i dumnealui acasă și umblă să ne pungășească. (tare

strigând.) Chiriac! Spiridoane! Săriți! Hoții!

RICĂ (cu mâinile rugătoare)

Nu striga! Nu striga! Fii mizericordioasă; aibi pietate! M-ai întrebat să-ți spui

cine sunt, ți-am spus. Mă întrebi să-ți spui ce caut... Ingrato! Nu mi-ai scris chiar

tu însuți în original?

VETA Eu?

RICĂ Da! (se ridică.) Nu mi-ai scris să intru fără grijă după zece ceasuri la

numărul 9, strada Catilina, când oi vedea la fereastr că se micșorează lampa? Iată-

mă. M-am transportat la localitate pentru ca să-ți repet că te iubesc precum

iubește sclavul lumina și orbul libertatea.

VETA Adevărat, domnule, parol că ești nebun. Visezi; ți- am scris eu dumitale

vreo scrisoare? Auzi obrăznicie! Știi dumneata cu cine vorbești?

RICĂ Cum să nu știu? În van te aperi. Și tu mă iubești pe mine, nu mai

umbla cu mofturi. Te-am văzut d-atunci seara de la "Iunion"...

VETA De la "Iunion"? (caută cu gândul.)

RICĂ Da; chiar de atunci seara, când privirile noastre s-au întâlnit, am citit în

ochii tăi cei sublimi că și tu corespunzi la amoarea mea. M-am luat după tine

chiar în seara aceea până la Stabiliment. Simțisem că mitocanul de cumnatu-tău

mă mirosise, știa că mă țiu după voi; și, abandonându-mă curajul de a mai intra

într-o stradă fără lampe gazoase, m-am întors îndărăt, pentru că-mi era frică să

nu paț vun conflict cu mitocanul. Alaltăieri seară, amoarea mi-a inspirat curaj; mam

ținut după voi până în această suburbie, în colțul stradei; dar când să-ți văz

justaminte adresa, mi-a tăiat drumul niște câini. Când am aflat că șezi pe aci, team

curtat la nemurire și m-am informat prin băiatul de la cherestegeria lui

cumnatu-tău cum stai cu familia ta. Am aflat că acum ești liberă, ți-am scris

prima mea epistolă într-un moment de inspirațiune, ai primit-o, mi-ai răspuns să

viu, și am venit... pentru ca să-ți repet că: (cade iar în genunchi) nu, orice s-ar

zice și orice s-ar face, eu voi susținea, sus și tare, că tu ești aurora, care deschide

bolta înstelată într-o adorație poetică, plină de... (urmează declarația foarte iute

până ce-l întrerupe Veta.)

VETA (a ascultat cu mult interes toată tirada lui Rică și-l întrerupe izbucnind de

râs). Ha! Ha! Ha! Acu înțeleg eu tot! Ha! Ha! Ha!

RICĂ Râzi, râzi, ingrato, de amoarea mea?

VETA Da' cum, Doamne iartă-mă! Să nu râz?... Vezi bine că râz. Apoi știi

dumneata cu cine vorbești?... Mă cunoști?... Știi bine cine sunt?

RICĂ Cum să nu știu! Tu ești angelul visurilor mele, tu ești steaua, pot

pentru ca să zic chiar luceafărul, care strălucește sublim în noaptea tenebroasă a

evistenții mele, tu ești...

VETA (care trece la lampă, i mărește focul și se pune cu chipul în bătaia luminii)

Zău? Ia uite-te bine! (râde.)

RICĂ (foarte încurcat, se scoală de jos și se dă înapoi împiedicându-se)

Madam! Să am pardon! Scuzați! Cocoană! Considerând că... adică, vreau să zic,

respectul... pardon... sub pretevt că și pe motivul... scuzați... pardon...

VETA (râzând)

Bine, pardonul ca pardonul, dar te rog, dacă ții la pielea dumitale, să te duci

mai degrabă, să ieși curând din casa asta, că, Doamne ferește! De te-o călca aici

bărbatu-meu (accentuând) mitocanul... De!...

RICĂ Scuzați... pardon...

VETA Apoi zău nu știu ce s-o mai alege de dumneata. Bărbatu-meu sufere

grozav de gelozie și e în stare a fi capabil să te omoare.

RICĂ (speriat) Să mă omoare!

VETA Deja alaltăieri seara ai avut noroc de ți-a tăiat drumul câinii și nu te-a

lăsat să intri în ulița noastră. Aminteri, dumnealui s-a suit repede sus, a deșteptat

pe Chiriac...

RICĂ Chiriac!

VETA Da, tejghetarul nostru, și au ieșit amândoi, unul pe maidan și altul pe

la poartă ca să te prinză în uliță. Încă Chiriac luase și levorverul; dar până să iasă

ei, dumneata fugiseși...

RICĂ (îngrijat) Levorverul!... Madam, vă rog binevoiți a-mi da drumul d-aici de

urgență...

VETA Ei! Știi că-mi place! Ce! Te țiu eu? Du-te, ușa-i deschisă; du-te repede,

și bagă de seamă la poartă să nu dai piept în piept cu dumnealui, că de-acum

încolo trebuie să se întoarcă acasă. Apucă pe maidan și ieși devale spre Antim.

Bagă de seamă să nu te întâlnești cu bărbatu-meu, că te cunoaște, și cum te-o

vedea, zău! Te umflă.

RICĂ Mă umflă!... (vrea să plece, apoi stă și se întoarce.)

Cocoană, ești o damă venerabilă; profit de ocaziune, spre a vă ruga (cu multă

volubilitate) să primiți asigurarea înaltei stime și profundului respect, cu care am

onoare a fi al domniei-voastre prea supus și prea plecat, Rică Venturiano, arhivar

la judecătoria de pace circumscripția de galben, poet liric, colaboratore la ziarul

"Vocea Patriotului Național", publicit și studinte în drept...

VETA În drept, în strâmb, ce-mi pasă mie! Du-te odată, ori ți s-a făcut

pesemne de vun conflict...

RICĂ Nu, madam, nu; eu sunt june cu educație, nu voi să paț nici un conflict!

VETA Apoi, atunci du-te! Ce mai stai?

RICĂ Mă duc; scuzați, pardon, bonsoar!

VETA 'Aide! (vrea să-l conducă până la ușă; când vrea să deschiză ușa ca să-i

dea drumul, s-aude glasul lui jupân Dumitrache în curte. Rică și Veta coboară

înspăimântați.)

JUPÂN DUMITRACHE (afară în curte)

Îți spui că i-am văzut eu capul pe fereastră. E aici în casă. Chiriac! Spiridoane!

VETA (îngrozită) Muziu! Domnule! M-ai nenorocit, și dumitale atâta ți-a fost! Fugi,

fugi, că te omoară!

RICĂ Aoleo! (se repede să fugă pe ușă.)

VETA (oprindu-l) Nu p-acolo!

JUPÂN DUMITRACHE (d-afară) Dacă nu i-o ajunge ce i-oi da eu moftangiului, să-

mi tai mie favuridele!

IPINGESCU (tot d-afară) Rezon! (se aud pași repezi suind scările.)

RICĂ (desperat) Madam, cocoană! Ai mizericordie de un june român în primăvara

existenții sale! De-abia douăzeci și cince de roze și jumătate înnumăr, douăzeci și șase le

împlinesc tocmai la sfântul Andrei... Scapă-mă!

VETA Da... dar pe unde? A! Pe fereastra asta; ieși curând, treci binișor pe

schele la stânga, lasă-te pe scară în capătul binalii; jos e o portiță scurtă, care dă

în maidan... Fugi iute!...

RICĂ (iese pe fereastră, se lovește cu capul de zid și-și turtește pălăria)

Pardon!... Scuzați!... Bonsoar! (dispare pe fereastră, pașii se apropie.)

SCENA III

VETA singură, apoi DUMITRACHE și IPINGESCU

VETA A scăpat sărmanul... Ce comedie! Doamne sfinte! Dacă-l prindea

Chiriac, îl omora. Vezi dumneata cine mi-a fost soră-mea Zița! D-aia se ținea

dumneaei de capul meu să tot batem grădinile; era amorezată. Și eu, proastă, să

nu știu nimic, și să-mi fac zile amare cu Chiriac din pricina lui musiu ăsta... Bine

că a scăpat, vai de el; acum trebuie să-i sfârâie călcâiele pe maidanul lui Bursuc.

(coboară la masă și se face că lucrează. Ușa din fund se deschide de perete și intră

furioși jupân Dumitrache și Ipingescu cu săbiile scoase.)

JUPÂN DUMITRACHE (înaintează strajnic)

Cocoană! Cine a fost acum aici? (Ipingescu caută cu ochii în toate părțile, se

uită pe sub pat, pe sub masă, peste tot.)

VETA Cine să fie?

JUPÂN DUMITRACHE (fierbând) Cine să fie?... Știu eu cine să fie? Dacă aș ști, nu

te-aș întreba.

IPINGESCU Rezon! (caută mereu.)

VETA Ei! Știi că ești nu știu cum! Ce vii așa turbat? Uite, cu sabia scoasă, ca

la bătălie.

JUPÂN DUMITRACHE Nu râde, cocoană, după ce că paț un afront tocmai la

ce-am ținut eu, nu râde; du-te dincolo, cocoană!... De ce nu te-ai culcat pânacum?

VETA Zău, că nu ești în toată firea! Auzi că de ce nu m-am culcat; pentru că

nu mi-a fost somn. Ce! Vrei să mă culc și să-mi las lucru? Mâine e sărbătoare,

trebuie să mă gătesc să merg la biserică.

IPINGESCU Rezon!

JUPÂN DUMITRACHE Cocoană, du-te dincolo, aci avem treabă; du-te curând.

(umblă agitat, strigând.) Spiridoane! Spiridoane! Chiriac! Spiridoane! Chiriac! (către Veta.) Rău ai făcut, cocoană!

VETA Ce rău? Ce visezi? Ce-am făcut?

JUPÂN DUMITRACHE Știi dumneata bine! Dumneata să tragi păcatul de ce so

întâmpla (sinistru), că are să se întâmple lucru mare, cocoană, măcar să știu de

bine că merg la cremenal!

VETA Ești nebun! (aparte.) Acu nu mai mi-e frică.

JUPÂN DUMITRACHE (strajnic la culme) Du-te, cocoană, și nu râde.

VETA Iaca, mă duc. (iese răzând în stânga planul întâi.)

SCENA IV

JUPÂN DUMITRACHE, NAE IPINGESCU,apoi SPIRIDON

JUPÂN DUMITRACHE Știi (se îneacă de emoție), mă stăpânesc, adică-i

vorbesc cu perdea, nu voi să-i isplic lucru formal, ca să n-o rușinez.

IPINGESCU Rezon!

JUPÂN DUMITRACHE Știi cum e dânsa... IPINGESCU Coana Veta?

Rușinoasă,... mie-mi spui? JUPÂN DUMITRACHE

(plimbându-se agitat)

Adică chiar în casa mea să nu pot eu pune mâna pe bagabontul? Că n-a avut

pe unde ieși; altă scară nu mai are casa. (strigă.) Spiridoane! Chiriac! Chiriac!

Spiridoane!

SPIRIDON (vinde din dreapta, cu părul vâlvoi, sculat zăpăcit din somn)

Ce-i porunca, jupâne?

JUPÂN DUMITRACHE Porunca? Vino să-ți dau poruncă. (îl ia de păr.)

IPINGESCU Hahahaha! Dă-l, dă-l cățeaua!

JUPÂN DUMITRACHE Apoi parcă ne-a fost vorba, musiu Spiridoane băiete, să

nu te mai găsesc dormind când mă-ntorc acasă! Na poruncă! Na poruncă! Mai na

poruncă! Să-ți mai treacă de piroteală!

SPIRIDON (plângând) Auliu, jupâne, auliu! Ce ți-am făcut eu, jupâne, dacă am dormit?

IPINGESCU (strajnic cătră Spiridon)

Pentru ce nu ești prezent la apelul nominal?...

SPIRIDON Auliu! (se jelește.)

JUPÂN DUMITRACHE Taci! Unde-i Chiriac?

SPIRIDON (fugind într-un colț) Nu știu...

JUPÂN DUMITRACHE (se repede la el; Spiridon fuge) Da' să mănânci și să dormi

știi?

SPIRIDON Doarmne în odaia dumnealui, jupâne.

JUPÂN DUMITRACHE Doarme? Toți dormiți, dormirea-ți somnul ăl lung! Pâinea

știți să mi-o mâncați. Cheamă pe Chiriac degrabă... mergi!

IPINGESCU (cătră Spiridon, bătându-i din picior) Urgent! (Spiridon iese degrab' în

stânga.)

JUPÂN DUMITRACHE Chiriac! Chiriac!... Eu arz în foc și toți trag la aghioase!

Eu arz de onoarea mea de familist și lor de somn le arde... Chiriac!

SCENA V

ACEIAȘI CHIRIAC, apoi SPIRIDON

CHIRIAC (Ștergându-se la ochi, în costum de noapte, vine moale de somn, din

stânga) Ce-i jupâne? Ce s-a aprins? Arde? Unde arde?

JUPÂN DUMITRACHE (luându-l de mână și aducându-l în fața scenii) Chiriac!

(scurt.) M-am nenorocit!

CHIRIAC Pentru ce?

JUPÂN DUMITRACHE S-a dus ambițul!

CHIRIAC Cum?

JUPÂN DUMITRACHE Tocmai la ce am ținut...

CHIRIAC Ce?

JUPÂN DUMITRACHE Mi s-a necinstit onoarea de famil- ist!

CHIRIAC Aș! nu se poate; ți s-a părut!

JUPÂN DUMITRACHE Am văzut cu ochii.

CHIRIAC Aș! Așa m-ai speriat și alaltăieri seara; așa ți se năzare dumitale.

JUPÂN DUMITRACHE Chiriac, întreabă și pe nenea Nae!

IPINGESCU(grav) Aprob pozitiv.

CHIRIAC (dezmeticit) Cum? Când? Unde? Cine?

JUPÂN DUMITRACHE Bagabontul!

CHIRIAC Ei?

JUPÂN DUMITRACHE Mațe-fripte, Chiriac puiule, l-am văzut din uliță pe

fereastră aici în casă... cu ochelarii pe nas, cu giubenu-n cap.

IPINGESCU Idem.

(Spiridon intră din dreapta.)

CHIRIAC Aici în casă? Nu mă băga-n păcate, jupâne!

SPIRIDON (aparte) Cu ochelari? Cu giuben? E persoana cocoanii Ziții. (iese pe furiș

prin fund.)

JUPÂN DUMITRACHE L-am văzut cu ochii mei, și nu se poate să fi ieșit daici,

că n-avea pe unde! Pe scară m-am suit eu cu nenea Nae, trebuia să dau piept

în piept cu el. Trebuie să fie aici în casă ascuns. Trebuie să-l găsim. (iese în

dreapta.)

CHIRIAC (bătându-se-n piept) Las' pe mine, jupâne.

IPINGESCU (care se află la fereastra din stânga)

Să am pardon: fereastra asta dă pe schele, schelele merg până-n capătul

binalii. (Jupân Dumitrache reintră și iese căutând în stânga.)

CHIRIAC Da.

IPINGESCU Ei! Acolo nu-i scară? Dacă o fi ieșit pe aici pe fereastră, s-a dus, a

scăpat pe maidanul lui Bursuc.

CHIRIAC Nu se poate să fi găsit scara. Schelele se-nfundă în podul grajdului;

podul nu-i podit până acuma, e gratie numa, și scara este în partea ailaltă, în

dosul binalii.

JUPÂN DUMITRACHE (reintră în stânga desperat)

Mi s-a dus ambițul, nu mai voi să știu de nimic! Mi s-a ne- cinstit onoarea de

familist, acum nu mai îmi pasă măcar să intru și-n cremenal! (căutând cu ochii,

găsește ba- stonul lui Rică uitat pe scânduri lângă scaunul unde acesta a căzut în

genunchi la intrare. Chiriac și Ipingescu caută și ei în toate părțile.) Chiriac!

Chiriac! puiule, uite! (arată bastonul.) Mai zi că mi s-a părut.

SCENA VI

ACEIAȘI VETA (din stânga)

VETA Ce e, frate, ce e?

CHIRIAC (cu putere cătră ea) Nu scapă el, cocoană, nici mort din gheara mea!

JUPÂN DUMITRACHE (asemenea) Da, cocoană, nici mort.

IPINGESCU (asemenea) Absolut!

CHIRIAC 'Aide, jupâne, 'aide, nene Nae! (vrea să se repează peste fereastră cu

pușca-n mână.)

VETA (aleargă și se pune în dreptul ferestrii)

Sunteți nebuni? Vreți să se rupă schelele cu voi? Chiriac, nu știi că schelele

sunt părăsite de trei săptămâni? Vrei să te prăpădești?

CHIRIAC Lasă-ne cocoană! (vrea s-o dea în lături, ea nu se lasă.)

JUPÂN DUMITRACHE

(asemenea) Lasă-ne cocoană!

IPINGESCU

(asemenea) Pardon!

VETA (lui Chiriac) Iar te iei după vreo bănuială de-a dumnealui, iar? Ai uitat ce...

JUPÂN DUMITRACHE Da, bănuială... cu ochilari la nas și cu giobenu-n cap!

CHIRIAC (se luptă cu Veta)

Lasă-mă, cocoană! (scapă din mâinile ei și iese pe fereastră.)

VETA (șovăie și cade pe scaun) Chiriac!

JUPÂN DUMITRACHE Înainte, Chiriac! Înainte, nene Nae! (iese pe fereastră,

Nae Ipingescu îl urmează.)

VETA (sculându-se șovăind, scoate capul pe fereastră) Chiriac! Chiriac! Binișor! Să

nu cazi!

SCENA VII

VETA, ZIȚA

ZIȚA (intră prin fund repede) Ce e, țațo? Ce s-a întâmplat? Mi-a spus Spiridon...

VETA (sculându-se repede de pe scaun)

Zițo, Zițo, tu mi le faci toate, tu m-au dus la "Iunion", tu ai dat nas

amploiatului să se ție după noi, de mi-am găsit beleaua cu Chiriac...

ZIȚA Cu Chiriac?

VETA (dregând-o) Cu dumnealui, cu Chiriac, cu toți; l-ai chemat să vie, și în loc să

vie la tine a venit aici.

ZIȚA Și?...

VETA Și tocmai când să-i dau drumul înapoi pe ușe, iacătă-i dumnealui cu

Nae ipistatul se suia pe scară strigând ca niște turbați...

ZIȚA Și pe urmă?

VETA L-am făcut scăpat pe fereastră, i-am dat drumul pe schelă, ca să iasă

pe la spatele binalii, pe portița dinspre maidan.

ZIȚA (cu spaimă) Pe portița dinspre maidan!

VETA Da, pentru că pe scara a mare s-ar fi întâlnit piept în piept cu

dumnealui.

ZIȚA (zdrobită) Țațo! Per l'amour di Dieu! Portița dinspre maidan e încuiată; adineori

am vrust să viu eu p-acolo, ca să nu mai ocolesc, și a trebuit să mă întorc iar pe uliță ca să

intru în curte.

VETA Încuiată? Și ulucile sunt de doi stânjeni! Atunci persoana în chestie n-a

putut fugi! Zițo, Zițo! E primejdie! dumnealui e grozav, Chiriac e nebun!

ZIȚA Vai de mine! Monșerul meu! Mi-l omoară!

VETA Chiriac a luat pușca cu spangă și dumnealui a scos sabia...

ZIȚA Nu mai spune țațo, că mor! (se aude o dărâmare de scânduri.)

VETA Taci! (ascultă amândouă.)

JUPÂN DUMITRACHE (de afară) Ațin'te, Chiriac!

IPINGESCU (de afară) Stai! În numele Costituțiunii!

VETA (îngrozită) L-a prins!

ZIȚA (asemenea) Ah! Mor!

VETA Sunt în curte, 'aide să mergem degrabă. Tu ai făcut încurcătura, tu s-o

descurci! 'Aide repede de scapă omul din primejdie.

ZIȚA 'Aide! (Amândouă pornesc să iasă prin fund; când ele vor să pășească

pragul, s-aude alt zgomot afară și strigăte.)

GLASUL LUI JUPÂN DUMITRACHE Nu le lăsa, Chiriac! (zgomot, strigăte și o

detunătură de pușcă.)

VETA Chiriac!

ZIȚA Monșerul meu! (ies amândouă desperate.)

SCENA VIII

RICĂ VENTURIANO, apoi SPIRIDON

RICĂ (Coboară încet pe fereastră pe unde a ieșit; este prăfuit de var, ciment și

cărămidă; părul îi este în neorânduială; pălăria ruptă; e galben și tras la față;

tremură și i se încurcă limba la vorbă; i se nălucește a spaimă din când în când și

îl apucă slăbiciune la încheieturi.) Am scăpat până acum! Sfinte Andrei, scapă-mă

și de acu încolo: sunt încă june! Geniu bun al venitorului României, protege-mă; și

eu sunt român! (răsuflă din greu și își apasă palpitațiile.) O ce noapte

furtunoasă! Oribilă tragedie! (i se pare că aude ceva și tresare.) Ce de

peripețiuni!... Ies pe fereastră și pornesc pe dibuite pe schele! Mă țiu binișor de zid

și ajung în capătul binalii... Destinul mă persecută implacabil... Schelele senfundă;

nici o scară... Cocoana perfidă mă indusese în eroare... Vreau să mă-ntorc

și d-odată auz pe inimici venind în fața mea pe schele. O iau înapoi fără să știu

unde merg; mă împiedic de un butoi cu țiment... O inspirațiune,... eu ca poet am

totdeauna inspirațiuni!

M-ascunz în butoi! Pașii inimicilor s-apropie în fuga mare, mulți inși trec iute

pe lângă butoiul meu înjurându-mă; eu, ca june cu educațiune, mă fac că n- auz...

Toți se depărtează... Auz un zgomot, strigăte, țipete de femei, în fine o

împușcătură. Zgomotul apoi cu încetul se stinge, totul rămâne într-un silențiu

lugubru, numai din depărtare se aude orologiul de la Stabiliment bătând

unsprezece și douăzeci... oră fatală pentru mine!

Ies binișor din butoiul meu, mă târăsc de-a bușele pe schele și mă pomenesc

înapoi aci... Ce să fac? Pe unde să ies? Îmi trebuie o inspirațiune ingenioasă...

(pune mâna la frunte și caută în gând.) Da, am găsit-o! Să ies pe ușe. (merge

repede în vârful degetelor la ușa din fund, o deschide; afară, în sală, e beznă.)

Obscuritate absolută! (merge la fereastră.) A! Auz pași; vine cineva pe schele. (se

repede la ușa din dreapta, a odăii lui Spiridon.) P-aici! (Spiridon intră în același

moment repede, și se lovesc amândoi în piept.) Ah! Cum m-ai speriat! (îi vine rău.)

SPIRIDON Domnule, musiu, tot aici ești? E foc mare, trebuie să fugi! Dacă o

pune mâna pe dumneata, te omoară...

RICĂ Mă omoară?... Scapă-mă, băiete, scoate-mă de aici... Pe unde să ies?

(pornind spre ușa din dreapta, pe unde a intrat Spiridon.) Pe aici...

SPIRIDON Nu se poate. (îi taie drumul.) Odaia d-acolo răspunde toto pe scara

a mare; vrei să te-ntâlnești cu ei piept în piept?

RICĂ Nu, nu voi; dar atunci ce-i de făcut! Evistența mi- este periclitată. Voi să

scap. Scapă-mă: îți dau bacșiș trei sferturi de rublă.

SPIRIDON Trei sferturi de rublă: șase pachete de tutun! Te scap.

RICĂ Cum? Pe unde? Spune-mi iute, că mi-e degrabă, îmi vine stenahorie.

SPIRIDON Dumneata stăi aici. Eu mă duc colea în odăiță (la dreapta), deschiz

ușa care dă în scară, cum i-oi vedea că se urcă sus, te chem în odaie, închidem

ușa de la mijloc, și când or intra cu toții aici, îți dau drumul pe dincolo pe scară, te

cobori și ieși repede pe poartă... Lasă că te scap, n-ai grijă.

RICĂ Da, du-te degrabă!

SPIRIDON(cu șiretenie) Apoi, nu-mi dai?

RICĂ Ce?

SPIRIDON Ce mi-ai făgăduit.

RICĂ Ba da, îți dau. (se caută în toate buzunarele și completează suma din

mărunțele; Spiridon o socotește cu scumpătate.) Băiete, (solemn) tânărule! Știi tu

în ce pozițiune mă găsesc? Știi tu ce pericol mă amenință?

SPIRIDON Ba bine că nu! Dacă n-oi ști eu păpara lui jupânul!... Hehei! Lasă;

dacă n-ăi putea scăpa...

RICĂ 'Ai? (șovăie.)

SPIRIDON Ai să vezi și dumneata al dracului ce e... De ce-i zice lui "Titircă

Inimă-Rea"?

RICĂ Nu, nu voi să văz, scapă-mă.

SPIRIDON (cam rece) Ei! Lasă, dacă oi putea, te scap eu, firește.

RICĂ A! (șovăie.) Auz zgomot pe scară; se suie... (șovăie.) Aleargă; scapă-mă!

(Spiridon iese încet în dreapta, numărând gologanii; Rică îl zorește de la spate.)

SCENA IX

RICĂ, DUMITRACHE, CHIRIAC, IPINGESCU, ZIȚA și apoi VETA

RICĂ (o clipă singur; joc de scenă mută; deodată se aud în odaia din dreapta palme, și Spiridon țipând) A! (pași pe scară; Rică se repede la ușa din dreapta.)

JUPÂN DUMITRACHE (întâmpinându-l cu sabia scoasă) Stăi!

RICĂ (dându-se înapoi) Sunt mort, sfinte Andrei! (se repede la fereastra schelelor în stânga.)

CHIRIAC (întâmpinându-l, sare pe fereastră în scenă, cu pușca cu baionetă în

mână, ca de asalt) Stăi!

RICĂ (dându-se înapoi șovăind) Geniu bun al venitorului României! (se repede la

ușa din fund.)

IPINGESCU (întâmpinându-l cu sabia scoasă)

Stăi! (recunoscând pe Rică, îi cade sabia din mână.) Nu mă nebuni, onorabile!

Dumneata ești?

RICĂ (tremurând grozav) Eu! (Zița intră prin fund.)

JUPÂN DUMITRACHE Ce poftești, mă musiu? (se repede să-l umfle. Zița i

sare-n piept și-l oprește.)

CHIRIAC (trântește pușca și scuipă în palme) Lasă-mi-l mie, jupâne! (se repede și el

să-l umfle.)

IPINGESCU (sărind și oprind în piept pe Chiriac) Nu da, onorabile!... îl cunosc eu.

CHIRIAC (lui Ipingescu) Dă-te la o parte!

ZIȚA (lui Jupân Dumitrache)

Nene Dumitrache, nu-mi asasina viitorul! (se luptă cu el.)

JUPÂN DUMITRACHE Lasă-l să-l întreb numai: ce poftești, mă musiu?

CHIRIAC Lasă-mă, nene Nae, să-l învăț eu pe mațe-fripte să mai umble după

nevestele negustorilor!

IPINGESCU (strigând tare ca să acopere toate strigătele)

Stați! Stați! Că e-ncurcătură! Pe dumnealui îl cunosc eu! Dumnealui nu-i d-ei de

care credeți dumneavoastră; e cetățean onorabil.

CHIRIAC Da' de onorabil n-are-ncotro! (vrea să se repează.)

IPINGESCU (oprindu-l) E d-ai noștri, e patriot!

JUPÂN DUMITRACHE Dacă-i patriot, de ce umbră să-mi strice casa? De ce

mă atacă la onoarea de familist? (vrea să se repează; Veta intră prin fund.)

ZIȚA Nene! Nene! Iartă-mă! Nu e ce crezi dumneata.

JUPÂN DUMITRACHE Dar ce e?

CHIRIAC Ce e?

VETA (trecând lângă Chiriac și luându-l la o parte necăjită)

Ce e, ce e! Oameni în toată firea și nu-nțelegeți ce e! Umblați ca nebunii!

(șoptindu-i repede.) Iaca ce e! Tânărul umbă după Zița, s-a amorezat cu ea de la

"Iunion", știi din seara când s-a luat după noi, și-a trimes unul la altul bilete de

amor, și-n loc să meargă la ea acasă, a greșit ș-a venit aici. Nu ți-am spus eu că e

tot o bănuială proastă de-a dumnealui. Mă faci să intru în alte alea cu nebuniile

tale. Iaca ce e; ai văzut? (în timpul acesta Jupân Dumitrache, cam încurcat de

potolirea lui Chiriac, vrea să asculte și el explicația.)

CHIRIAC (domirindu-se) A!

JUPÂN DUMITRACHE (trecând lângă Veta) Ei! Ce e!

(În timpul acesta, scenă mută între Ipingescu, Rică și Zița mai în fund.)

VETA (cătră Chiriac) Spune-i ce e. (trece în fund.)

CHIRIAC (luând la o parte pe Jupân Dumitrache și șoptindu-i)

Ce e, ce e! Oameni în toată firea și nu înțelegem! Umblăm ca nebunii! Iaca ce

e! Tânărul umblă după Zița; s-a amorezat cu ea de la "Iunion", știi, din seara aia

când s-a luat după dumneavoastră, și-a trimes unul la altul bilete de amor, și în

loc să meargă la ea acasă, a greșit ș-a venit aici. Nu ți-am spus eu, jupâne, că așa

îți cășunează dumitale! M-ai făcut să alerg ca nebunii, să-mi rup gâtul! Doamne

ferește! Dacă făceam și moarte de om? Iacă ce e; ai văzut?

JUPÂN DUMITRACHE (înseninat și domirit)

A! (căutând la Zița cu coada ochiului.) Ei! Bată-te, Zițo, să te bată! (Chiriac trece

lângă Ipingescu.)

ZIȚA (plecândochii cunevinovăție) Nene!

JUPÂN DUMITRACHE (cu părinție) Ei! Nu te rușina! Ale tinereții valuri! (cătră

public.) Fată romanțioasă! D-aia dumneaei: "'Ai, nene, la «Iunion», parol! Să mă-ngropi!"

(În timpul acesta, cei ce n-au vorbit sunt grupați în fund; Rică încă nu-și poate

veni bine în fire.)

IPINGESCU (înaintând lângă Jupân Dumitrache)

Onorabile! (cu ifos.) Știi cine-i tânărul ăsta? (arată pe Rică.)

JUPÂN DUMITRACHE Cine?

IPINGESCU Asta e ăl care scrie la "Vocea Patriotului Național".

JUPÂN DUMITRACHE Nu mă nebuni!

IPINGESCU Parol.

JUPÂN DUMITRACHE Ei, fugi că mor!

IPINGESCU D-apoi ce crezi! Chiar el însuși în persoană: e băiat bun, d-ai

noștri, din popor. El combate în articolul ăl de astă-seară, știi cu "sufragiul".

JUPÂN DUMITRACHE (încântat) Ei bravos! (încet.) Apoi de! Să facem cunoștință.

Cum e amorezat cu Zița, mai știi? De unde a fost să iasă norocul fetii!

IPINGESCU Rezon! Aia ziceam și eu. (cătră Rică.) Onorabile domn, permite-mi

pentru ca să-ți prezant pe cetățeanul Dumitrache Titircă, comersant, apropitar și

căpitan în gvarda civică. (cu importanță.) E d-ai noștri. (grupul din fund

înaintează.)

RICĂ Sunt încântat. (se confundă în complimente.) Mersi de cunoștință.

IPINGESCU Dumnealui este cetățeanul Rică Venturiano, amploiat judiciar,

student la Academie învață legile, și redactor la "Vocea Patriotului Național"...

(cu putere.) E d-ai noștri... ce să mai stăm să mai vorbim... îl știi... (amândoi

recomandații se complimentează și-și dau mâna.)

JUPÂN DUMITRACHE (cu respect amestecat cu sfială)

Da, tocmai astă-seară citeam cu nenea Nae, în gazeta dumneavoastră, cum

scriți despre ciocoi că mănâncă sudoarea poporului suveran. Ei, bravos! Îmi place!

Bine combateți reacțiunea, nu pot să zic, știi colea, verde, românește. Să vă ajute

Dumnezeu ca să scăpați poporul de ciocoi! (prinzând limbă, după ce a zâmbit cu

multă satisfacție de vorbele lui Jupân Dumitrache) Domnule, Dumnezeul nostru

este poporul: bov populi, bov dei! Noi n-avem altă credință, altă speranță, decât

poporul. (Jupân Dumitrache ascultă uimit.) Noi n-avem altă politică decât

suveranitatea poporului; de aceea în lupta noastră politică, am spus-o și o mai

spunem și o repetăm necontenit tuturor cetățenilor: "Ori toți să muriți, ori toți să

scăpăm!"

JUPÂN DUMITRACHE Bravos! Să trăiești! (bate-n palme, încet către

Ipingescu.) Vorbește abitir, domnule. Asta e bun de dipotat.

IPINGESCU Hei! Lasă-l că ajunge el și dipotat curând- curând...

(În timpul acesta Rică a venit lângă Zița.)

JUPÂN DUMITRACHE Cum combate el, poate să ajungă și ministru. (tare

cătră Rică, care stă tot în grup.) Mă rog, onorabile, eu îmi cer iertare, știți că poate,

adineaori, cum țiu eu la... poate, v-am adus un afront; dar e și vina

dumneavoastră; nu știam că veniserăți pentru Zița...

RICĂ Mă rog, pardon, vina nu este nici a mea, nici a dumitale, nici a madam

Ziții: este a tăbliții de la poartă... Dumneaei îmi scrisese că șade la numărul 9...

am văzut la poartă numărul 9 și am intrat. (vorbește încet cu Zița, Veta și Chiriac.)

JUPÂN DUMITRACHE (către Ipingescu)

Așa e; asta meșterul Dincă binagiul mi-a făcut-o; a tencuit zidul de la poartă

și mi-a bătut numărul 6 d-a-ndoaselea; să-l pui mâine să mi-l întoarcă la loc, să

nu mi se mai întâmple vreun conflict.

CHIRIAC (care s-a găsit în fund cu Veta, Zița și Rică) Lasă ce-i spui eu și cu

cocoana, dacă vă e rușine. (coboară cu Veta; Rică și Zița se țin în fund.) Jupâne.

VETA Frate.

JUPÂN DUMITRACHE Ce-i, Chiriac, puiule? Ce-i Veto?

VETA Avem să te rugăm ceva.

CHIRIAC Da'... să nu ne tratezi cu refuz.

JUPÂN DUMITRACHE Orice; mă știi cum țiu la nevastă și la tine.

VETA Uite ce e: musiu Rică și cu Zița compătimesc împreună.

JUPÂN DUMITRACHE (încântat) Ei! Așa e, ale tinereții valuri!

CHIRIAC Și le e rușine să-ți spuie că ar vrea să...

JUPÂN DUMITRACHE Să... ce?

CHIRIAC Ei! Nu știi dumneata? Să puie pirostriile!... Vrei și Dumneata?

JUPÂN DUMITRACHE (răpit)

Dacă dumnealui cabulipsește să ne onoreze cu atâta cinste... de! Zestrea nu-i

așa mare, și dumnealui e... știi, ceva mai sus... noi suntem negustori.

RICĂ (coborând) Cetățene, suntem sub regimul libertății, egalității și fraternității:

unul nu poate fi mai sus decât altul, nu permite Constituția.

IPINGESCU Rezon!

JUPÂN DUMITRACHE (lui Ipingescu) Bine vorbește, domnule, bravos!

RICĂ Eu, dacă compătimește și madam Zița la suferința mea...

JUPÂN DUMITRACHE Mai e vorbă! Cum să nu compătimească? Zițo, nene, ia

vino-ncoa. (Zița vine rușinoasă.) Ei! Nu-ți mai fie rușine: ale tinereții valuri... Vrei?

ZIȚA Eu fac ce vrei dumneata; îmi ești ca și un frate mai mare.

JUPÂN DUMITRACHE Ei! Să vă fie de bine, și ceasul ăl bun să-l dea Pronia.

(încet Ziții.) Să-ți cinstești bărbatul: ăsta e om, nu glumă; ți-ai găsit norocul.

ZIȚA Mersi, nene. (trece în fund.)

JUPÂN DUMITRACHE Pentru puțin. (lui Rică.) Ei acum, cumnate, ia să

vorbim o vorbă colea între bărbați, cocoanele să nu asculte; știin dumneata, nene

Nae, cum sunt cocoanele...

IPINGESCU Rușinoase... mie-mi spui?

JUPÂN DUMITRACHE (lui Rică care a venit lângă ei) Toate ca toate, dar la onoarea

de familist să ții.

RICĂ Da, familia e patria cea mică, precum patria e familia cea mare; familia

este baza societății.

JUPÂN DUMITRACHE Așa e, bravos! (lui Ipingescu.) Toate le știe, îmi place...

IPINGESCU Apoi dacă-i jurnalist...

VETA (din fund către Jupân Dumitrache) Ei! Toate bune, frățico, dar noi nu dormim

în noaptea asta? Chiriac are să se scoale mâine până-n ziuă la ezirciț.

JUPÂN DUMITRACHE Mai e vorbă, soro, cum să nu? (Toți se dispun a se

retrage; Rică e cu Zița, Chiriac cu Veta, Jupân Dumitrache suie cu Ipingescu.)

IPINGESCU (lui Jupân Dumitrache) Onorabile, îndatorează-mă cu o țigară de

tutun.

JUPÂN DUMITRACHE Și cu două, nene Nae. (bagă mâna să scoață tabachera

și se oprește încruntat cu mâna în buzunar. Nene Nae! Chiriac!

CHIRIAC (coborând lângă Jupân Dumitrache) Ce-i, jupâne?

JUPÂN DUMITRACHE (luând pe Chiriac și pe Ipingescu de mână și aducându-i

dramatic în fața scenii) Toate le-am lămurit; bine, de cumnatul Rică nu mai am ce să zic; dar să vă arăt ce am găsit pe pernele patului dumneaei,... că uitasem;... îmi vine să intru la bănuieli rele.

CHIRIAC (înfiorat) Ce-ai găsit, jupâne?

JUPÂN DUMITRACHE Uite. (scoate din buzunar o legătură de gât.)

IPINGESCU Frumoasă legătură, de șic!

CHIRIAC Aș! Ado-ncoa, jupâne; asta-i legătura mea, n-o știi dumneata?

JUPÂN DUMITRACHE (lămurit) Ei, bată-te să te bată! De ce nu spui așa, frate? (lui

Ipingescu, cu filozofie.) Ei! Vezi?... Uite așa se orbește omul la necaz!

IPINGESCU Rezon!

(Pornesc cu toții veseli spre fund.)

Cortina

piesa de descarcat