O tragedie de Craciun

O tragedie de Craciun de Agatha Christie

— Vreau să mă plâng de ceva, spuse sir Henry Clithering. Ochii săi sclipiră binevoitori către cei adunați în jur. Colonelul Bantry, cu picioarele întinse, se încrunta la șemineu, ca și cum ar fi fost un soldat delicvent la paradă, soția sa se uita pe furiș, la un catalog cu bulbi care sosise cu poșta de seară, doctorul Lloyd o privea, cu sinceră admirație, pe Jane Helier și acea frumoasă tânără actriță își contempla gânditoare propriile unghii date cu ojă roșie. Numai doamna cea în vârstă, nemăritată, Miss Marple, stătea dreaptă, înțepenită în scaun, ochii săi de un albastru pal întâlnindu-i pe cei ai lui sir Henry.

— O plângere? Murmură ea.

— Una foarte serioasă. Suntem un grup de șase persoane, câte trei reprezentanți ai fiecărui sex și protestez în numele bărbaților exploatați. În seara asta s-au spus trei povestiri și toate de către cei trei bărbați. Protestez că doamnele nu și-au adus deloc contribuția.

— O! Se indignă doamna Bantry. Dar cum nu ne-am adus-o? Le-am ascultat, dându-le cea mai înaltă apreciere. Am manifestat cuvenita atitudine feminină rezervată, nedorind să ne înfigem în lumina reflectoarelor!

— E o scuză excelentă, spuse sir Henry, dar nu ține. Și există un precedent foarte bun în „O mie și una de nopți”! Așadar, dă-i drumul Șeherezada!

— La mine vă referiți? Întrebă doamna Bantry. Dar nu am nimic ce să vă povestesc. N-am fost niciodată înconjurată de crime sau mistere.

— Nu insist neapărat să fie crime sângeroase, continuă sir Henry. Dar sunt sigur că una dintre dumneavoastră, cele trei doamne, păstrează un mister favorit. Haideți, Miss Marple, „Curioasa coincidență a femeii angajate cu ziua” sau „Misterul ședinței mamelor”. Nu mă dezamăgiți cu St. Mary Mead.

Miss Marple dădu din cap a refuz.

— Nimic din ceea ce v-ar interesa, sir Henry. Noi avem micile noastre mistere, desigur – a fost cantitatea aia de creveți care a dispărut într-un mod atât de incredibil; dar asta nu v-ar stârni interesul pentru că totul s-a dovedit a fi până la urmă ceva banal, deși a aruncat multa lumină asupra naturii umane.

— M-ați învățat să-mi placă la nebunie omul și firea sa, spuse sobru sir Henry.

Dar dumneavoastră, domnișoară Helier? Întrebă colonelul Bantry. Trebuie să fi avut ceva experiențe interesante.

— Da, chiar, spuse doctorul Lloyd.

— Eu? Sări Jane. Vreți să spuneți că doriți ca eu să vă povestesc ceva ce mi s-a întâmplat mie?

— Sau unuia dintre prietenii dumneavoastră, o corectă sir Henry.

— O! Spuse Jane nehotărâtă. Nu cred să mi se fi întâmplat ceva vreodată… De genul ăsta. Desigur, am primit flori și bilețele curioase, dar așa-s bărbații, nu-i așa? Nu cred… Se opri și se cufundă în gânduri.

— Cred că nu avem încotro și Vbm asculta epopeea creveților, spuse sir Henry. Poftiți, Miss Marple.

— Țineți cu tot dinadinsul să glumiți, sir Henry. Creveții ăia sunt o prostie. Dar când stau și mă gândesc la ei, chiar îmi vine în minte un incident – hai să-i nu-i spunem chiar un incident, ceva mult mai serios – o tragedie. Și eu am fost într-un fel implicată; și pentru ceea ce am făcut n-am regretat niciodată, nu, nu am regretat deloc. Dar nu s-a întâmplat în St. Mary Mead.

— Asta mă dezamăgește, spuse sir Henry. Dar, am să mă strădui să fac față. Știam eu că n-o să vă lăsați mai prejos!

Se așeză comod, pregătit să asculte. Miss Marple se înroși ușor.

— Sper că voi fi în stare să v-o povestesc cum se cuvine, zise ea îngrijorată. Mă tem că sunt atât de înclinată să bat apa în piuă. Te abați de la subiect, așa, fără să-ți dai seama. Și e așa de greu să îți reamintești fiecare fapt în ordinea în care s-a întâmplat. Trebuie să mă suportați și să mă scuzați dacă vă voi povesti prost. S-a întâmplat cu foarte mult timp în urmă. După cum vă spun, n-are nici o legătură cu St. Mary Mead. De fapt, are de-a face cu un hidro…

— Te referi la un hidroavion? Întrebă Jane, făcând ochii mari.

— N-ai de unde să știi, dragă, remarcă doamna Bantry. Soțul ei își spuse părerea sa obișnuită.

— Oribile stațiuni, absolut oribile! Trebuie să te trezești dimineața și să bei apă cu un gust infernal. O mulțime de bătrâne care stau în jur. Pălăvrăgeală răutăcioasă. Doamne, când mă gândesc…

— Hai, Arthur, îl liniști doamna Bantry. Știi că ți-a făcut extraordinar de bine.

— O mulțime de bătrâne care stăteau în jur și bârfeau, mormăi colonelul Bantry.

— Mă tem că-i adevărat, confirmă Miss Marple. Și eu…

— Dragă Miss Marple, strigă colonelul îngrozit. N-am vrut nici o clipă să…

Cu obrajii îmbujorați și un mic gest din mână, Miss Marple îl opri.

— Dar este foarte adevărat, colonele Bantry. Aș vrea să încep povestea. Să-mi adun gândurile. Da. A bârfi, cum ziceți, da, toți bârfesc foarte mult. Și oamenii sunt predispuși la asta, mai ales tinerii. Nepotul meu, scriitorul, care scrie cărți interesante, cred, a spus anumite lucruri cât se poate de aspre privind scormonitul biografiilor oamenilor, fără nici un rost. Ce obicei urât e și chestia asta. Dar, ceea ce vreau să spun, e că niciunul dintre tinerii aceștia nu încetează să se gândească. În fond, ei nu mai examinează faptele. Desigur, toată enigma constă în asta: cât de des bârfa se dovedește a fi adevărată! Și, după cum vă spun, cred că dacă ei ar examina într-adevăr lucrurile, ar descoperi că în nouă cazuri din zece ea se adeverește! De fapt, asta îi și supără atât de mult pe cei bârfiți.

— E o concluzie justă, o susținu sir Henry.

— Nu, nu, nici vorbă! Totul depinde de practică și experiență. Am auzit că dacă-i arăți unui egiptolog una din micile alea gângănii curioase, el îți poate spune, la prima vedere și doar atingând-o, din ce an datează dinainte de Christos, sau dacă e o imitație din Birmingham. Și pentru asta nu poate să-ți dea, de regulă, o explicație. El, pur și simplu, o știe. Pentru că și-a petrecut întreaga viață cu astfel de lucruri și ceea ce încerc să vă spun (știu că foarte prost)… Ceea ce nepotul meu numește „femei superflue” au o mulțime de timp la dispoziție și principalul lor obiect de interes sunt, de obicei, oamenii. Și astfel, vedeți, ajung ceea ce s-ar putea numi experte. Tinerii din zilele noastre vorbesc foarte liber de anumite treburi despre care nu se pomenea pe vremea mea, dar, pe de altă parte, mintea lor este teribil de necoaptă. Cred în oricine și în orice. Și dacă cineva încearcă să le atragă atenția, chiar și cu foarte multă delicatețe, ți-o trântesc că ai rămas cu o concepție victoriană și prin asta se înțelege că ești demodată.

— La urma urmei ce rău e în a fi demodat, întrebă sir Henry.

— Exact, continuă nerăbdătoare Miss Marple. Este lucrul cel mai necesar în orice casă, dar, bineînțeles, nu romantic. Trebuie să vă mărturisesc că am sentimentele mele, ca oricare altul, și că am fost câteodată îngrozitor de jignită de unele remarci aruncate la întâmplare. Știu că pe bărbați nu-i interesează treburile gospodărești, dar trebuie să vă vorbesc de servitoarea mea Ethel, o fată foarte drăguță și cât se poate de amabilă. De cum am văzut-o, mi-am dat seama că ea este același tip ca Annie Webb și fata bietei doamne Bruitt. Dacă se ivește prilejul, nu face nici o distincție între „al meu” și „al tău”. Așa că la sfârșitul lunii am lăsat-o să plece și i-am dat o referință scrisă despre cinstea și seriozitatea ei, dar, personal, am avertizat-o pe bătrâna doamnă Edwards să n-o ia; nepotul meu, Raymond, s-a supărat grozav și mi-a declarat că nu a mai pomenit ceva atât de răutăcios da, răutăcios! Ei bine, s-a dus la lady Ashton pentru care nu simțeam nici o obligație s-o avertizez – și ce s-a întâmplat? Toată dantela tăiată de la desuurile ei, două broșe cu diamante luate și fata ia-o de unde nu-i în miezul nopții și pe-aici ți-e drumul…

Miss Marple se opri, își trase din greu răsuflarea și apoi continuă:

— O să spuneți că asta n-are nici o legătură cu ceea ce s-a petrecut la Keston Spa Hydro, dar, într-un fel, are. Aceasta explică de ce am avut convingerea, din prima clipă, în care am văzut familia Sanders că el intenționa să-i facă felul soției.

— Poftim? Întrebă sir Henry, aplecându-se spre ea.

Miss Marple întoarse fața sa liniștită către el.

— Cum să vă spun, sir Henry, n-am simțit nici o îndoială. Domnul Sanders era un bărbat înalt, frumos, cu o față jovială, politicos din fire și amabil cu toată lumea. Și nimeni nu era mai atent cu soția sa decât el însuși. Dar eu știam! El vroia să-i facă felul.

— Dragă Miss Marple…

— Da, da, da, știu. Asta îmi spune mereu nepotul meu, Raymond West. Îmi zice că n-aveam nici o urmă de dovadă. Dar eu îmi amintesc de Walter Hones, care ținea „The Green Man”. Întorcându-se într-o seară acasă cu soția, aceasta a căzut în fluviu și el a încasat prima de asigurare! Încă una sau două persoane umblă în stare liberă până în ziua de azi – una chiar din rândurile noastre. S-a dus în Elveția, în vacanța de vară, să urce pe munte cu soția. Am avertizat-o să nu plece – scumpa de ea nu s-a supărat pe mine cum ar fi trebuit – doar a râs. I se părea nostim ca o bătrână ciudată ca mine să spună asemenea lucruri despre Harry al ei. Bine, bine, a fost un accident și Harry e însurat acum cu o altă femeie. Ce aș putea face? Am știut, dar n-am nici o dovadă.

— O, Miss Marple, strigă îngrozită doamna Bantry. Doar nu vrei să zici că…

— Draga mea, lucrurile astea sunt foarte comune… Foarte comune. Mai ales doamnii sunt tentați întrucât sunt mult mai puternici. E cu atât mai ușor dacă afacerea seamănă cu un accident. Dar cum vă spuneam, mi-am dat seama imediat în privința familiei Sanders. Eram în tramvai și atât de aglomerat încât fusesem obligată să mă duc sus1. Apoi, toți trei ne-am ridicat pentru a coborî, domnul Sanders și-a pierdut echilibrul și a căzut peste nevastă-sa, proiectând-o cu capul în jos pe scări. Din fericire, conductorul era un tânăr foarte puternic și a prins-o.

— Cu siguranță, trebuie să fi fost un accident.

— Bineînțeles că a fost un accident – nimic n-ar fi putut părea mai accidental! Numai că domnul Sanders lucrase în flota comercială, el îmi spusese, așa că un bărbat care-și ține echilibrul într-o barcă ce se legăna rău nu și-l pierde tocmai deasupra unui tramvai, când o femeie în vârstă ca mine și-l ține. Să nu-mi spuneți că n-am dreptate!

— În orice caz, putem să acceptăm supoziția, dacă ești convinsă, Miss Marple, zise sir Henry. Pe deplin convinsă.

Bătrâna doamnă dădu din cap satisfăcută.

— Eram destul de sigură și un alt incident petrecut, puțin timp după aceea, la traversarea străzii, mi-a întărit convingerea. Acum vă întreb, ce puteam face, sir Henry? Deci, iată o femeie drăguță, căsătorită, mulțumită și fericită, care urma să fie ucisă peste puțin timp.