Papucii lui Mahmud

P A R T E A I

I. CE SE PETRECE ÎN CÂRCIUMA LUI VANCEA DUPĂ CĂDEREA PLEVNEI

— Știi, mă cioroiule, să zici Hora Griviții?

— Hapoi, să trăiești, don sergent, știu, dacă mi-oi cântao ușurel, ca s-o fur cu arcușul…

— Ascultă încoace:

Fata lui Gazi Osman…

Grivița, are-un colan…

Colanul de i l-aș lua… înapoi nu l-aș mai da…

Vasile lăutarul și cu ajutoarele lui – un cobzar și un muscalagiu – pornesc domol și nimerit, după podobia pe care o cântă, cu pleoapele lăsate peste ochii molatici, don sergent Iorgu Mutafu. Podobia merge dintr-o dată, dar stihul se oprește în gâtul țiganului ca un os'de pește:

— Zi, mă, după mine:

Fata lui Gazi Osman…

Grivița, are-un colan…

Vasile lăutarul, sperios, năuc, gata pare că să zboare – cu dibla într-o aripă, cu arcușul în cealaltă – zice în bobote:

Fata lui… Osman… Găzaru…

Are, măre, un golan…

Mușterii lui Vancea se perpelesc de râs… Sfinția-sa părintele Năstase proistosul își șterge merele roșii din obraji cu o basma al cărei capăt a rămas în buzunarul antereului. Domnul Țigle lordânescu, grefierul, râde cu ochi de gheață, tihnit, bărbos și năsos ca un turc. Savu Pantofaru, Nicolache Piua-Petri, Iordan Orbul se izbesc cap în cap, prăvălindu-se de râs în dreapta și în stânga, pe banca de la perete, unde stau. Dumitru Găzaru, cu ochelarii pe vârful nasului, râde și el, dar subțire șhgrecește:

— Ma, fir-ai de risu de țioară!… Unde este Gazi, unde este GazaruL.

Don sergent Mutafu se plesnește cu palmele peste nădragii lui de călăraș și se îneacă și orăcăie și dă cu fruntea de masa de alături, plină de oale smălțuite, și dă, apoi, cu ceafa de butoiul gol de la spate, în zgâțânarea unui râs nebunesc… Și pe când râde, se uită printre lacrimi și pieziș la D um itru Grecu:

— A u z i, kir Dumitre!… Osman Găzarul… --

Vancea cârciumarul râde și el, dar fără putere și fără răbufniri. Umflat, greoi și slut, ca un burduf de untdelem n sugrumat, el se zbuciumă mut pe scaunul de după tejghea. Și ai fi zis că în bârdăhanul plin a căzut nu știu ce lighioană, și acum, când se îneacă, lighioana se zbuciumă de moarte.

Părintele proistos își ia seama cel dintâi și se oprește.

Și-a adus aminte de păcatele pomenite în Molitfelnic: „… sau nebunește au râs”…

— Fire-ai să fii mărturisit de țigan, că mă făcuși să cad în certare!…

Don sergent vrea să se oprească și el, dar de-abia isprăvește o toană și începe alta.

— Bată–te concenia de țigan!… Grivița are un colan; mă, nu un golan!… Hei, avea Grivița mii și mii de golani – scuipa-i-ar tunurile noastre, cum i-a și scuipat – dar cântecul zice colan, țigane, nu golan… Știi tu ce este aia colan?

— Știu, mânca-te-aș.

— Ce este?

— H apoi este… haia… hăia…

— Nu știi, cioară! Salbă, mă!… Salbă va să zică! Fata lui

Osman are salbă la gât, adică salbă de tunuri! Ia zi acum:

Fata lui Gazi Osman…

Grivița, are-un colan…

Vasile, ca o zburătoare cu aripa frântă, dă înainte, dă înapoi, „ cârâie și șontâcăie, dar cârpește stihul de la el – el însuși cântăreț din plămădeală:

Fata lui Hagi Osman…

Are… tunuri la gâtlan…

Toți cei din cârciumă se țin de coaste. Râsul l-a răzbit de-a binelea și pe domnu Țigle, măcar că ochii lui rămân reci și deschiși; l-a răzbit și pe Dumitru Găzaru.

— Mă baragladină – zice don sergent (după ce s-a perpelit să-și dea sufletul între butoi și oalele de pe masă)

— mă proclete, ai nimerit-o din prostie, ori ai zis-o din deșteptăciune?

Dar mușterii lui Vancea s-au săturat de râs și de Vasile lăutarul. Savu Pantofaru se scoală de la masă și spuse dojenitor:

— M ă Iorgule, dă-l lui Han-Tătar de țigan! Tu nu vezi că ne arde inima să te auzim pe tine? Spune-ne frate, ce-ai făcut pe unde ai umblat, cum ai scăpat de primejdiile răzbelului… Te vedem teafăr și voios. Dum nezeu să-ți ție veselia!… D e ia mai spune-ne cum a fost!

— Fraților… așa! va să zică, eram la Oltenița… Când au venit muscalii, le-am dat Oltenița în primire și noi am luat-o spre București… 

Vasile lăutarul și cu ajutoarele lui s-au ghemuit pe banca de lângă ușa din fund și, cu sculele pe genunchi, au întins urechile. Ceilalți ascultători și-au pus care b a r b a,.care bărbia pe buza oalei cu vin și ascultă ce le spune don sergent.

— Mă fraților, am intrat în București. Ce bairam! Ce urale! Ce flori aruncate de pe ferestre!… „Trăiască Divizia a patra! Trăiască gheneralul Mânu!” Am trecut apoi Oltul și ne-am lăsat încet spre Dunăre… Am stat în tabără pe la Potelu, pe la Dăbuleni, până când, hai-hai, am ajuns la T urnu Măgurele. Mă fraților, dacă mă vedeți azi întreg și cu oala în mână, apoi… să-i dea Dumnezeu sănătate lui don gheneral Mânu!… 

Găsiți aici comentariul Papucii lui Mahmud........https://latimp.net/forum/thread/28535/papucii-lui-mahmud-de-gala-galaction-rezumat-povestire-comentariu/