Parteneriate educaționale programul „A doua șansă”

de AnnaE 1.403 citiri
Aa

Parteneriate educaționale programul „A doua șansă”

Sunt tot mai frecvente parteneriatele educaționale realizate în interiorul sistemului educațional. Acestea pot fi întâlnite la nivelul școlii, între școli sau între școli și diferite instituții, firme etc din afara școlii. Conform definițiilor din businessdictionary31, parteneriatul este ”un tip de afacere organizată în care două sau mai multe persoane, firme etc pun în comun abilități, resurse, cota de profit precum și eventualele pierderi în conformitate cu punctul comun de vedere privind acordul de parteneriat.”

Parteneriatul educațional (amintea inst. Ionela Petrosel în articolul său: ,,Despre parteneriatul educational”) , se realizează între:

- instituțiile educației: familie, școală și comunitate;

- agenții educaționali: copii, părinți, profesori, specialiști în rezolvarea unor probleme educaționale (psihologi, consilieri psiho-pedagogi, terapeuți etc.);

- membri ai comunității cu influență asupra creșterii, educării și dezvoltării copilului (medici, factori de decizie, reprezentanții bisericii, ai poliției etc.);

Parteneriatul educațional se adresează în principal părinților și profesorilor, și se referă la a acționa în același sens. Ceea ce hotărăște familia, trebuie să fie în acord cu măsurile școlare, și ceea ce face un părinte, să nu fie negat de celălalt.

Se știe că educația, ca acțiune socială organizată, presupune mai mulți factori: familia, școala și comunitatea. Democratizarea educației face necesară deplasarea centrului de interes de pe cunoștințe impuse - pe obiective, de pe programe abstracte - pe nevoile curente ale elevului, astfel încât acesta să fie centrul de interes al tuturor.

În privința comunității, încercând să-i dăm o definiție, am putea spune că este:

-Spațiu în care oamenii conlucrează pentru a identifica nevoile comune și valorile pe care le prețuiesc;

-Spațiu al interacțiunilor sociale bazate pe nevoi, interese și aspirații comune;

-Spațiu în care membrii au încredere unii în alții și conlucrează la rezolvarea problemelor comune;

-Spațiu în care există consens axiologic al membrilor (respect civic, respect etnic, cooperare etc.)

Orice program educativ poate deveni eficient în măsura angajării părților componente. În acest sens, vin în ajutor proiectele de parteneriat educaționale care vizează întărirea relațiilor dintre părinți, elevi, dascăl și comunitate, creșterea gradului de implicare a tuturor factorilor educaționali.

Parteneriate încheiate între școli

Astfel de tipuri de parteneriate pot fi încheiate cu scopul realizării unor programe educaționale dedicate unor grupuri/persoane defavorizate sau care, din diverse motive, au nevoie să-și completeze studiile, ori, pot beneficia de prevederile acestor acorduri pentru o mobilitate profesională facilă (titularizare, transfer de posturi etc). Cele mai cunoscute parteneriate de acest tip sunt programul ” A doua Șansă” sau cele realizate prin ”consorțiile școlare”.

Programul “A doua șansă” se adresează adolescenților, tinerilor, adulților, proveniți din medii sociale diverse și cu vârste variate, care nu au urmat sau nu au finalizat învățământul primar și gimnazial. Programul oferă acestor categorii de persoane posibilitatea continuării și finalizării învățământului obligatoriu fără a fi nevoite să-și întrerupă eventualele activități profesionale sau familiale în care sunt angrenate.

Programul este structurat pe două niveluri: A doua șansă – învățământ primar și A doua șansă – învățământ secundar inferior – acesta din urmă având și o componentă de pregătire profesională.

Nu există limită superioară de vârstă pentru cei care doresc să se înscrie în acest program.

Programul „A doua șansă” este un program flexibil, astfel încât să motiveze cursanții și să-i determine să-l finalizeze, să ofere mai multă autonomie școlilor în ceea ce privește implementarea lui, dar și sprijinul necesar tuturor celor implicați, prin programe de formare a personalului didactic și materiale educaționale pentru cursanți și pentru cadrele didactice.

Prin intermediul programului s-au introdus elemente inovatoare în procesul educațional, cum ar fi: curriculumul modular și sistemul de credite pentru educația de bază, evaluarea, certificarea și recunoașterea competențelor dobândite anterior de către cursanți, asigurarea unui program de pregătire individualizat.

Înscrierea în programul A doua șansă se poate realiza, în fiecare an, în două sesiuni: octombrie și februarie.

Scopul acestui program, prin insuși denumirea lui, este de a acorda o șansă beneficiarilor de a se integra in sistemul social. Se consideră, că în România programul „A doua șansă” nu a fost bine gândit deoarece acesta a fost structurat exclusiv pentru continuarea studiilor abandonate din diverse motive, dar nu si pentru integrarea socială pe piața muncii a celor defavorizați. În aceste condiții, consider că nu a existat o conexiune reală între studii și integrare.

Din aceeași secțiune

Toate ›