A Douasprezecea Planeta(THE TWELFTH PLANET) – vol. 1

Zecharia Sitchin a fost un scriitor american. El a afirmat că ar fi tradus o parte din tăblițele sumeriene care promovează o explicație a originii omului ce implică venirea unor călători din spațiu numiți annunaki. Aceștia ar fi colonizat pământul și ar fi creat omul, explicând ceea ce știința numea „veriga lipsă”. Sitchin atribuie rasei Anunnaki crearea culturii sumeriene antice precum și a celorlalte popoare. Pretinde că acești annunaki ar fi o rasă de extratereștri de pe o planetă ipotetică, dincolo de planeta Neptun, numită Nibiru, pe care o consideră a fi situată pe o orbită alungită, rotația ei fiind de aproximativ 3600 de ani. El afirmă că mitologia sumeriană reflectă acest punct de vedere, precum și originile noastre ca specie.

Nota autorului

Sursa primară pentru versetele biblice din Vechiul Testament, pe care le-am utilizat în această carte, este textul original evreiesc. Trebuie spus de la bun început că toate traducerile consultate principalele fiind menționate la sfârșitul cărții sunt doar atât, simple traduceri sau interpretări. Ceea ce contează pentru concluzia finală este ce spune originalul.

Pentru versiunea finală, cea care este utilizată în cartea de față, am comparat traducerile pe care le-am avut la îndemână și apoi cu textul original, utilizând și textele/poveștile sumeriene și acadiene asemănătoare, pentru a obține ceea ce eu consider a fi cea mai fidelă variantă.

Analiza textelor sumeriene, asiriene, babiloniene și hitite a angajat o armata întreagă de savanți, timp de mai bine de un secol. Descifrarea scrisului și a limbii a fost urmată de transcriere, transliteratic și abia apoi de traducere. în multe cazuri, am putut alege între diferitele traduceri și interpretări numai verificând unele mult anterioare. în alte cazuri, cercetările moderne au fost cele care au adus o lumină nouă asupra variantelor mai vechi.

Deci lista textelor Orientului Antic care apare la sfârșitul acestei cărți conține atât versiunile cele mai vechi, cât și pe cele mai noi, alături de o lista a puDiicaținor stununce in care au fost publicate cele mai interesante contribuții la înțelegerea acestor texte.

Autorul

Toți oamenii din vechime credeau în zei care au coborât pe Pământ și care se vor ridica la ceruri după ce își vor încheia menirea. Dar nu a fost acordată niciodată credibilitate acestor texte, fiind taxate de oamenii de știință, încă de la început, ca fiind doar legende.

Scrierile Orientului antic, incluzând aici și numeroase texte astronomice, vorbesc în mod explicit despre o planetă de pe care au venit pe Pământ acești astronauți sau „zei". Totuși, când oamenii de știință au descoperit, descifrat și transcris o listă antică a corpurilor cerești, planeta Pluto nu fusese încă descoperită (ea a fost localizată abia în 1930). Cum să accepte ei atunci dovada existenței a încă unui membru al sistemului nostru solar? Dar acum noi, care la fel ca cei din vechime, cunoaștem că mai există planete și după Saturn, de ce să nu acceptăm antica dovadă a existenței celei de-a douăsprezecea planete?

Pe măsură ce ne aventurăm în spațiu, o privire proaspătă și o acceptare a vechilor scripturi este mai mult decât actuală. Acum, că astronauții noștri au aterizat pe Lună, iar navele noastre spațiale teleghidate explorează și alte planete, nu mai este chiar atât de imposibil de crezut că o altă civilizație, de pe o altă planetă, mult mai avansată decât a noastră, a fost capabilă să-și trimită astronauții pe Pământ, cândva, în trecut. Intr-adevăr, o serie de scriitori au speculat ideea că unele monumente antice, cum ar fi piramidele sau sculpturile gigantice, trebuie să fi fost făcute de reprezentanții unei alte civilizații, mult mai avansate, care au vizitat planeta noastră căci, cu siguranță, cum ar fi putut poseda omul primitiv tehnologia necesară realizării unor astfel de construcții ? Cum se face, ca să dau alt exemplu, că civilizația din Sumer a părut să înflorească brusc fara nici un precursor acum 6000 de ani ?

Dar, deoarece acești scriitori n-au reușit, în general, să arate când, cum și, mai presus de toate, de unde au venit acești astronauți din vechime, întrebările lor provocatoare rămân pure speculații. A fost nevoie de treizeci de ani de cercetări, de întoarcere la sursele antice, de acceptare a acestora ad litteram, pentru a crea în mintea mea un scenariu coerent și plauzibil al evenimentelor din vechime. A Douăsprezecea Planetă își propune deci să ofere cititorului o poveste care să răspundă la întrebările de mai sus. Dovezile aduse de mine consistă, în primul rând, chiar din înseși textele și desenele antice.

Am încercat în această carte să descifrez o cosmogonie sofisticată care explică, poate la fel de bine ca și teoriile științifice moderne, cum s-ar fi putut forma sistemul nostru solar : o planetă invadatoare a fost prinsă pe orbita solară, iar Pământul și alte părți ale sistemului solar au fost create.

Dovezile prezentate de mine includ și o hartă celestă a unui zbor spațial către Pământ de pe această planetă, a douăsprezecea. A urmat apoi dramatica înființare a primelor colonii pământești ale nefilimilor. Sunt date chiar și numele liderilor lor, sunt descrise sentimentele lor: iubirea, gelozia, acumulările și luptele lor, este explicată natura lor „nemuritoare".

Dar, mai presus de toate, A Douăsprezecea Planetă își propune să descopere succesiunea evenimentelor care au dus la facerea omului și metodele avansate prin care acest lucru a fost înfăptuit.

Ea sugerează complicata legătură care există între om și „zeii" lui și aruncă o nouă lumină asupra semnificației unor evenimente, asupra Grădinii Edenului, Turnului Babel , asupra Potopului. Și, omul îmbogățit biologic și material de cei care l-au făcut sfârșește prin a-și alunga zeii. Această carte susține că nu suntem singuri în sistemul nostru solar. Mai degrabă mărește decât scade credința într-o putere supranaturală, pentru că, dacă nefilimii au creat omul pe Pământ, ei nu au făcut decât să îndeplinească un mult mai vast Plan Universal.