Amintire

Când zarva zilei se preface-n șoapte

Și-n piețele, de liniște-acum pline,

Și-așterne umbra străvezia noapte,

Iar somnul ca răsplata trudei vine,

Atunci începe veghea mea și chinul

Și ceasurile picură-n tăcere:

În nemișcarea nopții simt veninul

Mustrărilor arzând pân'la durere,

În cugetul meu trist, noian de vise,

Sfâșietoare gânduri s-au ivit.

Iar amintirea iese din abise

Rostogolindu-și ghemul nesfârșit.

Și recitindu-mi viața mea în silă

Blestem și mă cutremur, plâng amar -

Dar rândurile triste de pe filă

Răsar prin pânza lacrimilor, iar.

1828