Anunnakki Versus Anunnakki

de AnnaE 1.376 de citiri
Descarcă fișierul · DOC sau citește mai jos
Aa

Un altfel de PREFAȚĂ

AMINTIRI DIN (I)REALITATEA IMEDIATĂ

Probabil că nu aș fi scris niciodată în stilul ce urmează această prefață. Sunt de peste trei decenii un cercetător asiduu al ufologiei (fenomenului OZN) și sunt familiarizat cu ceea ce de regulă sunt numite teoriile ce țin de SETI[1] și CETI[2], de contactanți, răpiri, întâlniri de diverse grade, crash-uri[3], războaie cosmice și catastrofe mai mult sau mai puțin planetare[4] sau civilizaționale.

Cunosc lucrările Aryanei Havah și cu prilejuri anterioare mi-am exprimat pe larg părerile vizavi de ele, așa că nu am să revin asupra subiectului ci am să încerc să-i dau prezentei prefețe o notă de (i)realism prin faptele ipotetice totuși pe care urmează să le descriu, de fapt am să fiu chiar în tema cărții…

Totul a început printr-un telefon. Ce a urmat apoi fiecare dintre dumneavoastră, chiar și eu putem avea ce păreri dorim…

Vreau să supun atenției un alt punct de vedere, legat de un fapt posibil (i)real dar cum veți vedea greu de demonstrat. În economia faptelor ce urmează să le relatez aș dori să înțelegeți că nu vreau să fiu partizanul niciunui punct de vedere, ci doar un narator cât de cât obiectiv al evenimentelor descrise.

Era o dimineață de iulie, soarele abia răsărise si datorită căldurii de peste noapte, nu putusem să dorm și preferasem să navighez pe NET până în zori, când și obosit și toropit de căldură am adormit în fotoliu la birou în fața calculatorului…

La un moment dat pe la 07.00–07.30 m-am trezit buimăcit de telefonul mobil care suna în neștire, multe apeluri de la același număr… Cineva sunase de multe ori și insista.

Pentru a înțelege ceea ce urmează, am să vă spun că cel ce suna era un amic, ofițer superior din armată, iar ca pregătire avea specializarea „trupe de comando”. Trecuse de câteva ori în ultimii ani prin iadul din Irak și Afganistan, iar mai înainte avusese încă cel puțin alte cinci misiuni de luptă de durată prin Africa și America Latină.

Îl cunosc foarte bine și pentru mine este mai presus de orice bănuială de impostură, pe care cred că a-ți încerca-o, legat de istorisirea ce urmează… Mai mult, nu este un fan al science-ficton-ului sau al ozenisticii. Dar există și un dar…

Intrând în subiect, trebuie să spun că în dimineața cu pricina amicul meu venea dintr-un scurt concediu de șapte zile ce-l făcuse la munte, solitar cu cortul undeva prin Retezat. La apropierea de București mașina i-a semnalizat printr-un senzor că mai avea benzină pentru doar câțiva zeci de kilometri, deci s-a orientat spre cea mai apropiată benzinărie.

Conform relatării, fiind ora 05.00–05.10, la benzinărie nu mai era nimeni altcineva care alimenta, ci undeva lateral doar un Hummer kaki cu gemuri fumurii „torcea” cu motorul pornit, dar în jur nu era nimeni.

După ce a alimentat, a plătit și s-a îndreptat spre mașina sa, un „tout terrain” pentru reluarea călătoriei. Dar atunci a observat că ușa din dreptul șoferului de la Hummer era deschisă și pe scaun stătea un, să-i spunem, „individ” în cizme, dar care nu avea haine ci era în totalitate acoperii de solzi verzi exact ca un crocodil iar pe cap avea un fel de creastă ca o șopârlă… „Individul”, să-i spunem așa, l-a observat, nu s-a sinchisit cu nimic, s-a dat jos din mașină l-a privit, a scos niște sunete ascuțite către cineva din mașină, părea iritat s-a urcat și a demarat în trombă…

Cât timp amicul meu l-a privit, a apreciat că avea 1,90–2,00 metri înălțime și avea ochii galbeni, cu pupile verticale ca de pisică. În mod ciudat mașina nu avea număr de înmatriculare, nici pe față, nici pe spate.

Contrariat, a căutat să vadă dacă mai fusese martor cineva la eveniment, dar a constatat că era singur în parcarea stației de benzină. Observând că la intrare era o cameră video, l-a întrebat pe cel ce vindea la stație dacă funcționa, dar acesta a răspuns în doi peri că aceea camera video este doar… „de decor”!!

Trecând de momentul de „perplexitate” s-a gândit că ar putea fi vorba de o farsă, bine regizată și și-a reluat drumul.

Cred că sunteți de acord cu mine că omul nostru era totuși frământat de contradictoriul sau să-i spunem stranietatea întâmplării.

Pentru că lucrurile nu s-au oprit aici; după câțiva kilometri a văzut același Hummer tras pe dreapta cu toate patru uși deschise și la câțiva metri de mașină, pe câmp de data aceasta, erau doi așa-ziși indivizi, de culoare verde închis, ce păreau că se ceartă sau discută ceva foarte aprins.

Unul dintre ei părea mai înalt cu 10–15 centimetri decât celălalt și nu avea cizme în picioarele a căror labă semăna cu cea de șopârlă când pășea, dar avea și un fel de… coadă!

Pe șosea treceau multe camioane în ambele sensuri, ai căror șoferi făceau semne spre „creaturi” dar nu a oprit nimeni. Cei doi au părut total nestingheriți când amicul meu i-a fotografiat cu telefonul mobil.

După câteva minute (3–5 minute) conform relatării, cei doi s-au suit calmi în Hummer, au întors spre sensul contrar celui de venire spre București și cu o viteză uluitoare au dispărut în trombă iscând o adevărată panică pe șosea și zeci de înjurături ale celorlalți participanți la trafic.

Amicul nostru a revăzut fotografiile de pe telefonul mobil și a pornii glonț spre București cu gândul să vină la mine pentru a ne sfătui ce facem cu fotografiile care erau uluitoare.

Partea tragică a poveștii este că la momentul ajungerii la mine telefonul arăta clar că se făcuseră 11 fotografii doar în locul pozelor ecranul rămânea verde la listarea fotografiilor. Ecranul era verde și… atât. Nici o imagine!

Am fost împreună cu el la reprezentanța firmei ce asigura service-ul telefonului dar singurul răspuns a fost că a fost fotografiată o sursă de lumină foarte puternică de… culoare verde! Nu am putut recompune nimic din ceea ce a fost fotografiat.

Nu vreau să spun nimic despre cele ce au urmat momentului marii dezamăgiri, dar pot să vă spun că timp de două săptămâni am ascultat povestea de zeci de ori, am căutat alți martori, dar totul a fost marcat de un eșec total.

Amicul meu este la această oră undeva pe un teatru de operații militare și, probabil, că între două ambuscade se mai gândește și acum la întâmplarea ciudată pe care a trăit-o, foarte ciudat în mod singur și fără puterea de a o dovedi material.

Un lucru este sigur, trăim într-o lume pe care numai credem că o cunoaștem, avem o vagă impresie că suntem stăpânii ei, când de fapt cred că suntem niște subchiriași în tranzit pe o planetă care nu ne-a aparținut niciodată și unde de fapt nici nu știm care ne este menirea…

La softul care ne conduce ar fi interesant de știut la cine este butonul „Delete” sau măcar cel „On” și „Off”.

Dar, stimați cititori, această relatare este doar „jurnalul” filmului ce vi l-a pregătit Aryana Havah în această carte, care este deosebit de incitantă și unică în mesajul ce îl transmite!

Dr. Emil Străinu,

Directorul Centrului de Studii și Cercetări Psihotronice și Ufologice

[email protected]


[1] De la expresia englezească: Search Extraterrestrial Intelligence – Căutarea civilizațiilor inteligente.

[2] De la expresia engl.: Communication Extraterrestrial Intelligence.

[3] Prăbușiri (engleză).

[4] Aluzie la lucrările lui Immanuel Velicovski – Ciocnirea lumilor și Samuel Huntihgton – Ciocnirea Civilizațiilor.

Fișiere de descărcat

DOC
Anunnakki Versus Anunnakki de Aryana Havah.doc
2,8 MB · 250 de descărcări
Descarcă

Alte cărți de Aryana Havah

Toate ›