Calauza Alcoro Vegana

Calauza Alcoro Vegana de Pavel Corut

Plecăm la vânătoare de revizioniști

Zburăm la vreo zece mii de metri deasupra bătrânului continent european. Bătrân e un fel de-a spune. Trebuie să recunoașteți că măicuța Europa nu-i chiar o hoașcă. Aveți altă părere? Sunteți în profundă eroare, amicii mei! Credeți că unchiu' Sam și văru' Ițic au planificat un viol în grup asupra unei hârci? No, tipii ăștia nu s-ar da la Muma Pădurii, pentru nimic în Lume. S-au dedulcit la came fragedă și la hegemonie. Dama asta, hegemonia, a băgat pe mulți în păcat. N-am observat ca vreun tip pălit de doru' ei să măi scape întreg.

Da' nu despre hegemonie discutam noi. Noi, dornici de clarificări, ne străduiam să lămurim dacă Europa e o damă faină sau un bătrânel simpatic, care ne duce în cârcă. Dificilă problemă, nu-i așa? Mai bine lăsăm problema neclarificată, cum se ruga un mafiot de tranziție prins cu mâța-n sac. Sau, și mai bine, facem pe din două. Recunoaștem că Europa este o dulce motherland care dă țâță unora și un sever Vaterland care aplică scatoalcele de rigoare altora. La drept vorbind, problema pământului matern sau patern n-are prea mare importanță. Importantă e populația.

Visele perverse ale celor doi pungași amintiți vizau populația, pricepeți? Și încă o mai vizează, deși au încasat niște șuturi în „biluțe”. Șuturi care ar fi descurajat alte jivine impulsionate de pofte spurcate. Ei insistă, însă. Tocma' de aia, noi, feciorii și fecioarele Europei, tre' să fim foarte vigilenți. Mai bine spunem bărați și femei, să nu ieșim în minus la numărătoarea fecioarelor! Categoria aste de populație e în scădere dramatică, da fenomenu* nu tre' să ne sperie. Eu aș zicp că, din contră.,. Înțelegeți, nil?

Zburăm către o țară mare, frumoasă și cu densitate de populație scăzută – Canada. Ați ghicit, că nu mergem să ridicăm densitatea, nici să ne luăm canadiene? OK! Presupuneam eu că am de-a face cu fete istețe și băieți deștepți. Mergem să dăm iama printr-un cuib de revizioniști. Un sport reconfortant, pe care vi-l recomand din toată inima, în toate ocaziile ivite. Specia asta prăzulie, revizioniștii, s-a născut anume să fie cotonogită. De cum îi zărești, simți că te mănâncă palmele și picioarele. O senzație normală, căci au niște mecle care cer cu insistență pumni, palme și șuturi în penk. În loc să-și vadă de canadienele lor, i-a mâncat în coapse de Ardeal. Au pus la bătaie o grămadă de biștari, să ne râcâie exact unde ne doare. Așa, numa' de-a dracului, să ne frece ridichea, că nici retardații din rândul lor nu întrevedeau vreo posibilă acaparare de teritoriu. Ați început să fremătați, ca un codru mângâiat de vânt și simțiți că vă mănâncă palmele? It îs all right, my darling fricnds! Sentimentu' care vă animă e perfect uman și deplin justificat. O să vă poftesc la un cafting party de revizioniști, să vi-l satisfaceți. Notnow. Maybe, next time. OK? ^

Indianul Corday se preface că doarme, în țțreapta mea. Simțurile sale de vânător, ascuțite la maxim, cântăresc fiecare pasager. Caută eventualii inamici înfipți cu olfactivele în urmele noastre. Bălaiul e angrenat într-o discuție de „afaceri” c-o damă de vârstă medie și înălțime mare. Vârsta promite niște ravagii apropiate fațadei încadrate de păr vopsit într-un roșu aprins. De la gât în jos, nimic de obiectat, însă.

Marfă! Spor de pericol și supraalimentație de mâner, pentru amicu' nostru fustangiu. Contrar obișnuințelor moderne, tipa chiar e ambalată într-o fustă lungă, despicată până-n șold. O comoditate, nu? De exemplu, nu trebuie s-o întrebi de marca și culoarea chiloțeilor, căci le afli chiar fără să vrei. Probabil, Bălaiul vrea să afle mai mult de atât. Ghicesc asta după patima pe care o pune în „tratative4'. Sper să-i reușească bisnisu', că nici el nu mai e vreun tinerel, să abordeze „afaceri” mai freș.

— Al treilea rând din spatele nostru, șoptește indianul, fără a mișca buzele.

— AII right, Johny! Fl informez eu că am depistat pizmașu' din cârcă.

L-am identificat de cum am urcat în avion. Mi-am ținut pliscusă nu ruinez plăcerea de vânător a amicului meu piele roșie. Filoru* e un boșorog chelios, da* asta nu mă miră. Dușmănii se cred deștepți foarte. Nu e prima oară când trimit la supraveghere bătrânei, sperând că nu-i vom băga în seamă. Câteodată, trimit și pițipoance cu aere de june neajutorate și nevinovate. De când lucrez în breasla spailor și contraspailor, m-au încercat cu multe șmecherii din astea răsuflate. Semn sigur că nu-i duce mintea la mai mult. Dacă i-ar duce, nici nu și-ar pune în cârd cu noi. De vreo cinșpe ani, de când am primit ordin de atac, am umplut de parale o groază de pompagii funebri și popi. Chiar mă gândesc că, pe viitor, să le cer profitorilor o cotă parte din beneficii. Ce, unii cu riscul și muncă iar alții cu loveaua? Unde e dreptatea?

— Se mișcă, mă atenționează Corday.

Candidata' la mierleală s-a ridicat de pe locul său și-a pornit, șontâc, șontâc, spre toaletă. Mai mult ca sigur, n-are probleme cu vezica. Merge să-și ansambleze pistolul sau lansatorul psihotronic. De unde știu? L-am pipăit c-o pasă psi și-am constatat că posedă mai mult fier decât obișnuiesc indivizii din specia homo sapiens. Îi comunic indianului descoperirea și-i zâmbesc aprobator. Pe dată, îl taie o necesitate stringentă. Se ridică și tuâeo! Pe urmele ruinei umblătoare. Vă simt, amici de dincolo de pagină. Vă vine să protestați, căci mămicile v-au învățat să vă purtați frumos cu bătrânii. Și mămica mea, o moldoveancă aprigă, m-a educat în același stil, folosind argumente verbale și materiale, de soiu' făcălețului. Viața de spion a contrazis-o vehement. Și, în câteva cazuri, cam dureros pentru mine. V-ați prins că pizmașii au folosit indivizi din „vârsta de aur”, să-mi sufle-n lumânare? În regulă! De-acu' încolo, n-o să mai credeți în moș Crăciun și-n inocența tuturor bătrâneilor.

Oftez în sinea mea. N-ar trebui, nu? Ba trebuie! M-am născut într-o Lume minunată, pe o planetă splendidă. M-am născut să trăiesc sănătos și fericit. Înțelegeți unde bat? Arăt acuzator cu degetu' către tipii care și-au băgat bocancii în visele mele de om normal. Printre ei, mișunau destui de vârsta boșorogului căruia indianul îi va cânta un cântec de leagăn. Unul irezistibil, care o să-l adoarmă pentru eternitate. Nu-s vreo excepție. Majoritatea oamenilor de pe Terra suferă, într-un fel sau altul, din cauza unor indivizi care vor mai mult, pe spatele altora. Uneori, și din viața altora. Să nu-i căpăcești de să le sară fulgii?

Mă concentrez, alung aceste gânduri nașparlii și încep să cuget la misiunea primită. Canada are un teritoriu cam de patruzeci de ori mai mare decât al României și o populație mai săltată doar cu câteva milioane. Care va să zică, populația dispune de suficient spațiu să joace țurca, oina sau alte jocuri care-ți fac limba cravată. Asta nu înseamnă că toți canadienii încap în Canada, fără a se călca pe bătături. De exemplu, în stilu' bunelor tradiții europene, francofonii se trag de gâlci cu anglofonii, în mod periodic. Presupun c-o fac pentru a-și omorî plictiseala. Ce argumente am? Păi, domniile voastre cum v-ați ucide plictisu', dacă ați trăi într-o vilă de mârlan tranziționist (am vrut să spun evazionist), de vreo fnie de metri locuibili? Puneți-vă neuronii în priză, imaginați-vă situația și veți constata că păruiala e inerentă! După aceasta, veți răsufla ușurați că n-aveți case. Ori că locuiți în apartamente liliputane, în care nu trebuie să vă dondăniți cu soțiile sau cu pruncii. Vedeți ce bine-i să fi sărac?

Alături de barosanii englezi și francezi, în Canada s-au aciuat germani, italieni, români, ucrainieni, ruși, polonezi, unguri. Au pus împreună de-o internațională bazată pe chiolhane, amestecuri de sânge și obiceiuri, de se bucurau inimioarele dornice de viață și dragoste. Băștinații amerindieni și indiți, (eschimoși) participau la paranghelii, very happy că noii veniți nu le mai luau scalpurile și blănurile. Desigur, mă refer la blănurile animalelor vânate, căci alte „blănițe” au fost puse la bătaie, conform obiceiului inuit. Nu știați că primu* gest de ospitalitate al unui inuit constă în oferirea nevestei pentru o partidă de amor cu musafirii? Spuneți că-i imoral? You are wrong! E științific și profitabil pentru ambele părți. Inuiții capătă un spor de populație și scapă de extincție. Pe lângă plăcerile practicării acestui obicei, coloniștii devin și neamuri cu băștinașii. Astfel, își pun frezele la adăpost de poftele unor vânători de scalpuri. Deci, toate și toți erau fericiți. Inuitele, mai fericite decât toate famele. Greșesc pe undeva?

Niște filmangii români v-au povestit că, pe pămânT nou, românii și ungurii au făcut o pace mare și caldă, cât o mămăligă de gospodar înstărit. În cele mai multe cazuri, chiar așa a fost. Și-au ieșit, nene! Niște nunți, zaiafeturi și botezuri ca alea. Nu vă descriu operațiile care au precedat botezurile, că le știți și le practicați îndeobște. Toate disputele etnice păreau să se fi rezolvat once and forever, în cel mai plăcut mod cu putință. Da' specia de care v-am povestit, revizioniștii unguri, și-a băgat agenți și-n această colonie fericită, să-i înrăiască, să-i dezbine și să-i întristeze. Așa cum procedează și la noi în România. Au turnat otravă ici și colo. Au Desfăcut o căsătorie mixtă sau alta. S-au adunat în haită, ca maidanezii vagabonzi, să muște românii. Visau chiar să pună de-o Ungarie canadiană, da' frâncii și britișii le-au rupt oasele și orgoliu', făcându-i mielușei. Ca atare, verzișorii s-au orientat către România, sperând să-și ia pârleala pentru chelfăneala încasată de la ăi mari. Cam asta e situația operativă locală, în care vom evolua.

Ați început să gândiți c-ar fi mai înțelept să participăm la prevenirea extincției inuiților? Îmi place cum gândiți, da9 noi am primit ordin să prevenim extincția românilor. O acțiune umanistă și destul de fermecătoare, la care puteți participa și domniile voastre. Deocamdată, în această misiune, noi ne vom concentra asupra capetelor din rețeaua revizionistă. Ați înțeles că, băieți de salon, v-am lăsat latura plăcută domniilor voastre? Noi vom proceda la curățirea bubei revizioniste, cu instrumente adccvatc accstci operații: glonțu', otrava și lovitura psihotronică. E în regulă, nu?