Supa de pui pentru suflet

Supa de pui pentru suflet de Jack Canfield

„După ce am intervievat sute de persoane bogate și celebre, am ajuns la concluzia că banii și faima nu te fac automat fericit. Fericirea trebuie să vină din interior. Aș prefera mai degrabă să am un milion de zâmbete în inimă decât un milion de dolari în buzunar. „Supa de pui pentru suflet” vă va ajuta să puneți un milion de zâmbete in inimile dumneavoastră”

Robin Leach

Personalitate TV și scriitor

„Să spui povești este una dintre cele mai convingătoare mijloace de a-i învăța pe alții valorile și de a deschide uși către noi posibilități. În această colecție bogată și variată, fiecare va găsi cel puțin o poveste care să îl impresioneze - o povestire pe care veți dori să o păstrați ca pe o comoară și să o împărtășiți și altora.”

Nathaniel Branden Autor, „Puterea Prețuirii De Sine”

„Aceasta este o carte minunată, caldă, care inspiră, plină de idei și profunzime, pe care oricine o poate folosi ca pe o parte integrantă a vieții lor. Ea ar trebui citită, apreciată și recitită într-una.”

Brian Tracy Autor,

„Psihologia împlinirilor”

„Această carte este înțelepciune și mângâiere pentru toate vârstele. Este tot atât de contemporană ca și o călătorie în spațiu și veșnică precum o piramidă. Lumea are nevoie de povestitori ca să ne ajute să ieșim din confuzia și haosul acestor vremuri. Jack și Mark sunt povestitori talentați și colecționari de povești adevărate. Ce dar divin: pentru profesori, pentru oratori, pentru oricine aflat pe calea vindecării și a dezvoltării. Totul este aici, scris cu înțelepciune, compasiune și integritate.”

Sidney B. Simon

Dacă există lumină în suflet,

Omul va fi frumos.

Dacă există frumusețe în om,

Este armonie în casă.

Dacă în casă este armonie,

Va fi ordine în țară.

Dacă în țară este ordine Atunci va fi pace în lume.

Proverb chinezesc

Introducere

Știm tot ceea ce trebuie să știm pentru a pune capăt nesfârșitelor suferințe sufletești pe care mulți oameni le experimentează în mod curent. Respectul față de sine și randamentul personal sunt două atribute pe care le pot avea toți cei care își fac timp pentru ele.

Este foarte greu să transpuipe hârtie spiritul oricărui moment din viața reală. Povești pe care le spunem zilnic au necesitat transcrierea lor de cel puțin cinci ori pentru a suna bine în scris așa cum sună și în realitate. Când veți citi aceste rânduri, vă rog uitați tot ce ați învățat la orele de lectură rapidă. Încetiniți ritmul. Luați aminte la cuvintele din inima și mintea dumneavoastră.

Savurați fiecare povestire. Dați-le voie să vă impresioneze, întrebați-vă după aceea: ce trezesc ele în mine? Ce-mi sugerează ele? Ce sentiment sau dorință din interiorul meu au atins? Lăsați-vă cuceriți de fiecare povestire.

Unele dintre ele vă vor vorbi mai pe înțeles decât altele. Unele vor avea semnificații mai profunde. Unele vă vor face să plângeți. Unele să râdeți. O parte dintre ele vă vor încălzi inima. Altele vă vor lovi drept între ochi. Nu există o reacție standard. Există doar reacția dumneavoastră.Nu încercați să vă împotriviți și lăsați-vă în voia ei.

Nu vă grăbiți când citiți această carte. Găsiți-vă timp să o gustați și să o savurați. Îndrăgiți-o cu toată ființa. Însumează zeci de mii de ore pentru a alege ceea ce a existat mai bun în 40 de ani de experiență.

Un ultim lucru: Să citești o carte ca aceasta este ca și când ai sta la masă și ai mânca un prânz alcătuit din prăjituri. S-ar putea să vi se facă rău de atâta dulce. Este o masă fără legume, salată sau pâine. Este doar esență cu puțină frișcă.

La orele noastre de seminar și de lucru petrecem mai mult timp cu stabilirea și analizarea implicațiilor fiecărei povestiri. Există mai multe explicații și modalități de a aplica lecțiile și principiile la viața de zi cu zi. Nu lecturați pur și simplu. Făceți-vă timp să le înțelegeți și să vi le apropiați.

Dacă simțiți nevoia să împărtășiți povestirile și cu alții, nu ezitați. Când o poveste vă determină să vă gândiți la altă persoană, chemați-o și povestiți-i și ei. Nu vă feriți de aceste povestiri și lăsați-le să vă determine să faceți ce vă îndeamnă inima. Ele sunt menite să vă inspire și să vă motiveze.

În cazul multor povestiri am mers direct la sursă și i-am rugat pe autori să le scrie ori să le povestească cu propriile lor cuvinte. Multe dintre ele păstrează amprenta creatorilor lor. Am încercat ca fiecărei povestiri în parte să-i atribuim autorul de drept.

Sperăm că veți fi încântați de lectura acestei cărți tot atât de mult pe cât am fost noi atunci când am scris-o.

1. DESPRE DRAGOSTE

Și va veni și ziua când, după ce vom controla spațiul, vânturile, mareele și gravitația, vom controla, pentru Dumnezeu, forțele dragostei. Și în ziua aceea, pentru a doua oară în istoria lumii, vom fi descoperit focul.

Tielhard de Chardin

DRAGOSTEA: SINGURA FORȚĂ CREATOARE

Răspândiți dragostea oriunde mergeți: mai întâi în casele voastre. Oferiți dragostea copiilor voștri, soției sau soțului, unui vecin... Nu lăsați pe nimeni să plece de la voi fără să se simtă mai fericit. Fiți expresia vie a bunătății lui Dumnezeu; bunătate pe chipul vostru, bunătate în ochii voștri, în zâmbetul vostru, bunătate în primirea caldă.

Maica Tereza

Un profesor de colegiu și-a dus într-o zi clasa de sociologie în mahalalele orașului Baltimore pentru a studia cazul a 200 de băieți care locuiau acolo. Studenții au fost rugați să scrie o evaluare a viitorului fiecărui băiat. În toate cazurile studenții au scris, „Nu are nici o șansă”. Douăzeci și cinci de ani mai târziu un alt profesor de sociologie a dat întâmplător peste aceste studii. Atunci, și-a pus studenții să urmărească proiectul și să vadă ce se întâmplase cu acei băieți. Cu excepția a 20 dintre ei care se mutaseră sau muriseră între timp, studenții au aflat că 176 din cei 180 obținuseră mai mult decât un succes obișnuit, devenind avocați, doctori și oameni de afaceri. Profesorul rămase uimit și se hotărî să cerceteze mai departe. Din fericire, toți băieții locuiau în oraș sau în apropiere, astfel încât a existat posibilitatea să-i contacteze pe fiecare în parte și să-i întrebe „Cum vă explicați succesul dumneavoastră?” De fiecare dată răspunsul a fost același și plin de căldură, „A existat o profesoară”. Profesoara încă mai trăia, așa că a căutat-o și a întrebat-o pe bătrâna încă plină de energie, ce formulă magică a folosit pentru a-i transforma pe micii vagabonzi în oameni plini de succes. Ochii profesoarei străluciră, Și pe chipul ei apăru un zâmbet blând. „Totul a fost foarte simplu” spuse ea. „I-am iubit pe acești băieți”.

Eric Butterworth

TOT CE ÎMI ADUC AMINTE

Când tata vorbea cu mine, întotdeauna începea cu „Ți-am spus astăzi cât de mult te iubesc?” Sentimentul de dragoste a fost reciproc și, în ultimii săi ani, pentru că viața sa părea vizibil că se afla în ultima fază, am devenit și mai apropiați... dacă se putea așa ceva.

La vârsta de 82 de ani el era gata să moară, și eu eram pregătit să-l las să plece de lângă mine, pentru a nu-i mai prelungi suferința. Am râs și am plâns, ne-am ținut de mâini și ne-am spus unul altuia cât de mult ne iubim și am căzut de acord că îi venise sorocul. I-am spus, „Tată, după ce nu vei mai fi, să-mi dai un semn că ești bine”. A râs de absurditatea cererii mele. Tata nu credea în viața după moarte. Nici eu nu pot să spun că eram prea convins, dar trecusem prin mai multe situații care m-au făcut să cred că poți primi niște semne „de pe lumea cealaltă”.

Tatăl meu și cu mine eram atât de profund legați, încât am simțit atacul de inimă în propriul meu piept în momentul în care a murit. Mai târziu am jelit la gândul că cei din spital, în înțelepciunea lor sterilă, nu m-au lăsat să-l țin de mână atunci când și-a dat ultima răsuflare.

Zi după zi mă rugam să aud ceva de la el, dar nimic nu s-a întâmplat. Noapte după noapte m-am rugat pentru un vis înainte de a adormi. Și totuși au trecut patru luni lungi în care nu am auzit și nu am simțit altceva decât durere pentru pierderea suferită. Mama murise cu cinci ani înainte de boala Alzheimer, și deși aveam propriile mele fete, am simțit moartea ei ca un copil părăsit.

Într-o zi, în timp ce stăteam întins pe o masă de masaj într-o cameră întunecoasă și liniștită, așteptând să-mi vină rândul, m-a izbit brusc un dor de tatăl meu. Am început să mă întreb dacă nu cumva fusesem prea exagerat când îi cerusem să-mi dea un semn.

Mi-am dat seama că mintea mea este într-o stare hiper-acută. Capul meu era cuprins de o limpezime neobișnuită încât aș fi putut să adun coloane întregi de cifre. Am verificat să văd dacă sunt treaz și nu visez, și mi-am dat seama că nu puteam fi mai treaz de atât. Fiecare gând al meu era ca o picătură de apă care pica tulburând suprafața perfectă a unui lac, și m-am minunat de liniștea și pacea fiecărui moment care trecea. Apoi m-am gândit, „Am încercat să controlez mesajele de pe cealaltă lume. Mă voi opri acum”.

Brusc, mi-a apărut în față chipul mamei mele, așa cum arăta el înainte ca boala Alzheimer să-i fure inteligența, umanitatea și 25 de kilograme. Minunatul ei păr argintiu îi înconjura fața plăcută. Era atât de reală și atât de aproape, încât am avut senzația că, dacă întind mâna, o s-o ating. Arăta exact cum era ea cu douăzeci de ani în urmă, înainte ca declinul să o copleșească. Puteam chiar simți aroma de Joy, parfumul ei preferat. Părea să aștepte și nu spunea nimic. Mă întrebam cum se poate întâmpla așa ceva, să mă gândesc la tata și să apară mama, și în acel moment m-am simțit puțin vinovat că nu mă gândisem și la ea.

I-am spus, „O, Mamă, îmi pare atât de rău că a trebuit să suferi de boala aceea așa de îngrozitoare”.

Ea atunci și-a aplecat capul într-o parte, ca să-mi arate că a înțeles ce i-am spus. Apoi a zâmbit - un zâmbet minunat - și mi-a spus foarte clar „Tot ce îmi aduc aminte este dragostea”. Și a dispărut.

Am început să tremur într-o cameră devenită rece dintr-o dată, și am știut din acel moment, cu toată puterea sufletului meu, că dragostea pe care o dăm și o primim este unicul lucru care contează și de care ne amintim. Suferința dispare; dragostea rămâne.

Cuvintele ei sunt cele mai importante cuvinte pe care le-am auzit vreodată, iar acel moment va rămâne pe veci în inima mea.

Încă nu am auzit nimic din partea tatălui meu, dar sunt absolut sigur că într-o zi, când mă voi aștepta mai puțin, el va apărea și îmi va spune, „Ți-am spus astăzi că te iubesc?

Bobbie Probstein