Pisica printre porumbei

Pisica printre porumbei de Agatha Christie

Prolog

Trimestrul al treilea

I

La Școala Meadowbank, în prima zi a trimestrului al treilea, soarele de după‑amiază târzie strălucea pe aleea largă, acoperită cu pietriș, care se întindea în fața clădirii principale. Ușa principală era în mod ospitalier larg des­chisă și chiar în cadrul ei, încadrându‑se perfect structurii georgiene, stătea domnișoara Vansittart, cu o pieptănătură perfectă și îmbrăcată cu un costum de damă impecabil.

Unii părinți care nu o cunoșteau prea bine o confun­daseră chiar cu ilustra domnișoară Bulstrode, neștiind că obiceiul domnișoarei Bulstrode era să se retragă într‑un fel de sanctuar în care doar puțini aleși și privilegiați erau admiși.

Într‑o parte, lângă domnișoara Vansittart, acționând pe un plan puțin diferit, stătea domnișoara Chadwick, o persoană plăcută și cu experiență, și atât de asimilată cu locul, încât ar fi fost imposibil să îți imaginezi Școala Meadowbank fără ea. Fusese acolo dintotdeauna. Domni­șoarele Bulstrode și Chadwick înființaseră împreună Școala Meadowbank. Domnișoara Chadwick purta pince‑nez, era gârbovită și îmbrăcată fără gust, cu un fel de a vorbi amabil, însă foarte neclar, dar care, întâmplător, era o matematiciană strălucită.

Diverse cuvinte și formule de bun‑venit, rostite binevoi­tor de domnișoara Vansittart, se perindau prin încăperi:

„Bună ziua, doamnă Arnold. Ei, Lydia, ți‑a plăcut croa­ziera grecească? Ce ocazie minunată! Ai făcut niște foto­grafii frumoase?”

„Da, doamnă Garnett, domnișoara Bulstrode a primit scrisoarea cu privire la orele de desen și totul a fost pus la punct.”

„Ce mai faceți, doamnă Bird?... Poftim? Nu cred că domnișoara Bulstrode va avea timp astăzi să discute chesti­unea. Domnișoara Rowan este pe undeva pe aici dacă vreți să discutați cu ea.”

„Pamela, ți‑am mutat dormitorul în aripa îndepărtată, lângă măr... „

„Da, adevărat, Lady Violet, în această primăvară, vremea a fost îngrozitoare până acum. Ăsta e mezinul? Cum te cheamă? Hector? Ce aeroplan frumos ai, Hector.”

„Très heureuse de vous voir, Madame. Ah, je regrette, ce ne serait pas possible, cette après‑midi. Mademoiselle Bulstrode est tellement occupée.”

„Bună ziua, profesore. Ai mai dezgropat și alte lucruri interesante?”

II

Într‑o cameră micuță de la primul etaj, Ann Shapland, secretara domnișoarei Bulstrode, dactilografia cu rapiditate și eficiență. Ann era o femeie drăguță de treizeci și cinci de ani, cu un păr lins, lipit de cap ca o bonetă de satin negru. Putea fi atrăgătoare atunci când voia, dar viața o învățase că, adeseori, eficiența și competența aduceau rezultate mai bune și evitau complicațiile dureroase. În clipa aceea se concentra să fie tot ceea ce trebuia să reprezinte o secre­tară pentru directoarea unei renumite școli de fete.

Din când în când, în timp ce introducea o foaie nouă în mașina de scris, se uita pe fereastră și urmărea cu inte­res sosirile.

– Dumnezeule! rosti Ann impresionată. N-am știut că mai există atât de mulți șoferi în Anglia!

Apoi zâmbi fără să vrea în vreme ce un Rolls maiestuos se îndepărta și un Austin micuț și cam uzat se apropia. Din Austin își făcură apariția un tată cu o expresie chinuită și o fiică, mult mai liniștită decât părintele ei.

În timp ce tatăl se opri nesigur, domnișoara Vansittart ieși din clădire și li se adresă direct.

– Domnul maior Hargreaves? Și tânăra este Alison? Poftiți înăuntru. Mi‑ar plăcea să vedeți camera lui Alison. Eu...

Ann zâmbi și începu să bată la mașină din nou.

– Draga de Vansittart, dublura preamărită, își spuse ea. E în stare să copieze toate obiceiurile lui Bulstrode. De fapt, e perfect stăpână pe rol!

Un Cadillac enorm și aproape incredibil de opulent, vopsit în două nuanțe, cremă de zmeură și albastru azur, coti (cu dificultate datorită lungimii sale) intrând pe alee și se opri în spatele anticului Austin al maiorului Alistair Hargreaves.

Șoferul sări să deschidă portiera și un bărbat brunet, cu o barbă imensă și îmbrăcat cu o djellaba, își făcu apariția, urmat de un model de rochie pariziană și apoi o fată brunetă și zveltă.

„Fata este probabil chiar Prințesa Care‑i-o-fi‑numele, se gândi Ann. Nu reușesc să mi‑o imaginez în uniforma școlară, dar cred că vom vedea mâine miracolul...”

Domnișoarele Vansittart și Chadwick își făcură și ele apariția.

„Vor fi duși în fața Prezenței”, stabili Ann.

Apoi, tot ea se gândi că, oricât de curios ar părea, nimă­nui nu‑i plăcea să glumească pe socoteala domnișoarei Bulstrode. Domnișoara Bulstrode era cineva.

„Mai bine deschide ochii, fata mea, își zise ea, și ter­mină scrisorile astea fără nici o greșeală.”

Nu că Ann avea obiceiul să facă greșeli. Putea să fie mândră de posturile de secretară avute. Fusese secretara particulară a președintelui unei companii petroliere și deți­nuse același post la Sir Mervyn Todhunter, renumit în egală măsură pentru erudiția sa, pentru irascibilitatea sa și pentru ilizibilitatea caligrafiei sale. Ann număra printre patronii ei doi miniștri și un important funcționar de stat. Dar în ansamblu, munca ei se desfașurase mereu printre bărbați. Se întrebase dacă o să‑i placă să fie, așa cum își spusese ea, băgată până peste cap printre femei. Ei bine, era o adevărată experiență! Și în orice împrejurare exista Dennis! Fidelul Dennis care se întorcea din Malaysia, din Birmania sau din alte părți ale lumii, întotdeauna același, devotat și mereu rugând‑o să se căsătorească cu el. Scumpul Dennis! Totuși, ar fi foarte monoton să fie măritată cu Dennis.

Foarte curând, va simți lipsa companiei bărbaților. Toate aceste directoare de școală sau profesoare, și nici un bărbat prin preajmă, în afară de un grădinar de vreo optzeci de ani.

Dar Ann avu o supriză. Uitându‑se pe fereastră, zări un bărbat care tundea gardul viu chiar dincolo de alee - în mod clar un grădinar, dar la mare distanță de optzeci de ani. Tânăr, brunet, arătos. Ann se întrebă ce‑o fi cu el - existase o discuție privind angajarea unui ajutor ‑ dar bărbatul nu era un țărănoi. Ei bine, în zilele noastre, oamenii au tot felul de slujbe. Vreun tânăr oarecare care încearcă să strângă bani pentru cine știe ce scop sau doar să‑și câștige existența. Dar bărbatul acela tăia gardul viu cu deosebită pricepere. Pro­babil că, până la urmă, era un grădinar autentic!

– Se pare, își zise Ann, se pare că s‑ar putea să fie amuzant...

Mai avea de terminat încă o scrisoare, observă ea încân­tată, și apoi era liberă să se plimbe prin grădină...

III

La etaj, domnișoara Johnson, intendenta, era ocupată cu repartizarea camerelor, primirea nou‑venitelor și întâm­pinarea vechilor eleve.

Domnișoara Johnson era încântată că începea un nou trimestru. Nu știuse niciodată cu ce să‑și ocupe vacanțele. Avea două surori căsătorite cu care stătea pe rând, dar în mod firesc, ele erau mai interesate de propriile treburi și de familiile lor decât de Meadowbank. Domnișoara Johnson, chiar dacă ținea la surorile ei, în realitate era interesată doar de Meadowbank.

Da, era minunat că trimestrul începuse...

– Domnișoară Johnson?