Raul sub soare

de AnnaE 719 citiri
Descarcă fișierul · DOC sau citește mai jos
Aa

Capitolul I

1.

Când căpitanul Roger Angmering și‑a construit în 1782 o casă pe insula din largul lui Leathercombe Bay, faptul a fost considerat o excentricitate din partea lui. Un om de familie bună ca el ar fi trebuit să aibă o reședință decorativă amplasată pe o pajiște vastă, eventual cu un pârâu prin preajmă și o pășune bună.

Dar căpitanul Roger Angmering avea o singură iubire: marea. Așa că și‑a construit casa – o casă robustă, așa cum trebuia să fie pe micul promontoriu bătut de vânturi – ruptă de pământ la fiecare maree înaltă.

Nu s‑a căsătorit, marea fiindu‑i prima și ultima soție, iar la moartea lui casa și insula au revenit unui văr îndepărtat. Vărul și descendenții lui nu s‑au prea gândit la moștenire. Pogoanele s‑au tot micșorat, iar moștenitorii lor au sărăcit treptat.

În 1922 când marele cult al “Litoralului de vacanță” a fost definitiv statornicit, iar pe coasta Devon‑ului și Cornwall‑ului nu s‑a mai considerat a fi prea cald pe timpul verii, Arthur Angmering a descoperit că vasta sa casă în stil georgian era de nevândut, dar a primit un preț bun pentru bucata suplimentară de proprietate achiziționată de căpitanul Roger.

Solida casă a fost anexată proprietății și înfrumusețată. Între țărm și insulă a fost ridicată o pasarelă de beton. Pe toată suprafața insulei au fost trasate promenade și colțuri de agrement. Existau două terenuri de tenis, terase de plajă ducând în jos către un mic golf unde se putea face baie, înfrumusețat cu plute și trambuline pentru sărituri. Triumfător, au luat ființă Jolly Roger Hotel, Smugglers’ Island, Leathercombe Bay. Și din iunie până în septembrie (cu un scurt sezon de Paște) Jolly Roger Hotel era de regulă plin ochi. În 1934 acesta a fost mărit și îmbunătățit prin adăugarea unui bar, a unei săli de mese mai mari și a unor băi în plus. Prețurile urcau.

Lumea spunea:

— Ai fost la Leathercombe Bay? Este acolo un hotel grozav pe un fel de insulă. Foarte confortabil și fără excursioniști și autocare. Bucătărie bună și tot tacâmul. Trebuie să te duci.

Și lumea se ducea.

2.

La Jolly Roger Hotel stătea o persoană foarte importantă (cel puțin după propria‑i apreciare). Îmbrăcată într‑un costum alb de doc, cu o pălărie de panama trasă pe ochi, cu mustață magnific răsucită, Hercule Poirot stătea tolănit într‑un șezlong și cerceta plaja. O serie de terase duceau de la hotel la ea. Pe plajă se aflau colace de baie, saltele și bărci de cauciuc, jucării de plajă. Mai existau o trambulină lungă și trei platforme plutitoare la diferite distanțe față de țărm.

Dintre înotători, unii erau în mare, alții stăteau întinși la soare, iar alții se ungeau cu ulei.

Pe terasa aflată imediat deasupra, cei care nu se scăldau stăteau și comentau vremea, scenele din fața lor, veștile din ziarele de dimineață și alte subiecte.

La stânga lui Poirot, de pe buzele doamnei Gardener se scurgea un șuvoi neîntrerupt și monoton de vorbe, însoțit de clinchetul viguros al andrelelor. Dincolo de ea, soțul ei, Odell C. Gardener, stătea lungit într‑un hamac, cu pălăria trasă pe nas, și, din când în când, făcea câte o scurtă afirmație atunci când i se cerea.

La dreapta lui Poirot, domnișoara Brewster, o femeie atletică cu părul grizonat și o față plăcută, bătută de soare și vânt, făcea comentării nepoliticoase. Efectul te ducea cu gândul la schelălăitul continuu al unui pomeranian întrerupt de lătratul scurt și răsunător al unui ciobănesc.

Doamna Gardener spunea:

— Și i‑am spus eu domnului Gardener, i‑am spus, vizitele turistice sunt cum nu se poate mai bune, iar mie chiar îmi place să văd în amănunțime un loc. Dar, în definitiv, i‑am spus, noi am făcut binișor Anglia, iar acum tot ce vreau e să găsesc un loc liniștit la malul mării și să mă relaxez pur și simplu. Asta ți‑am spus, nu‑i așa, Odell? Pur și simplu să mă relaxez. Simt că trebuie să mă relaxez, am spus. Nu‑i așa, Odell?

De sub pălăria lui, domnul Gardener îngână:

— Da, iubito.

Doamna Gardener continuă pe aceeași temă.

— Și așa, când i‑am vorbit de asta domnului Kelso, el ne‑a pus la punct tot itinerariul și a fost cât se poate de serviabil din toate punctele de vedere. Zău că nu știu ce ne‑am fi făcut fără el! Ei bine, cum spuneam, domnul Kelso ne‑a sfătuit să venim aici. Un loc extrem de pitoresc, spunea el, rupt de lume și, în același timp, foarte confortabil și cât se poate de intim. Și, firește, domnul Gardener a intervenit și l‑a întrebat ce ne poate spune despre instalațiile sanitare, pentru că, nu știu dacă mă credeți,mousieur Poirot, o soră a domnului Gardener a stat odată într‑o casă de oaspeți, foarte intimă se spunea că era, și în inima bărăganului, dar, credeți‑mă, nu avea decât latrină! Așa că era normal ca domnul Gardener să fie bănuitor în privința locurilor astea rupte de lume, nu‑i așa, Odell?

— Vai, da, iubito, răspunse Gardener.

— Dar domnul Kelso ne‑a liniștit pe loc. Instalațiile sanitare sunt ultimul răcnet al modei, ne‑a spus el, iar bucătăria excelentă. Și sunt sigură că e așa. Iar ce îmi place mie aici este că este intim, dacă înțelegeți ce vreau să spun. Fiind un loc mic, ne cunoaștem între noi și fiecare vorbește cu fiecare. Dacă e să le reproșezi ceva britanicilor, atunci le poți imputa faptul că sunt înclinați să fie rezervați și să se țină de o parte în caz că nu te cunosc de câțiva ani. Dar după ce te‑au cunoscut, nu găsești oameni mai drăguți! Domnul Kelso ne‑a spus că aici vin oameni interesanți, și văd că a avut dreptate. În primul rând dumneavoastră,monsieur Poirot, și domnișoara Darnley. Oh! Am fost încântată la culme când am aflat cine sunteți, nu‑i așa, Odell?

— Așa‑i, iubito.

— Ha! interveni exploziv domnișoara Brewster. Ce palpitant,monsieur Poirot, nu?

Hercule Poirot își ridică mâinile în semn de dezaprobare. Dar nu era decât un gest politicos. Doamna Gardener continuă să turuie monoton.

— Înțelegeți,monsieur Poirot, am auzit o mulțime de lucruri despre dumneavoastră de la Cornelia Robson. Și bineînțeles că Cornelia ne‑a povestit despre afacerea aceea din Egipt când a fost ucisă Linnet Ridgeway. Spunea că ați fost minunat și eram pur și simplu înnebunită să vă cunosc, nu‑i așa, Odell?

— Da, iubito.

Fișiere de descărcat

DOC
Raul sub soare de Agatha Christie.doc
850 KB · 244 de descărcări
Descarcă

Alte cărți de Agatha Christie

Toate ›