Sunt douazeci de ani…

Sunt douazeci de ani…

Sunt douazeci de ani si înca unul…
N-as vrea nici unul sa i-l dau minciunii.
Sa zboare toti spre zare cum colunul
Care apoi se-ntoarce în pântecul genunii.

Dar toate astea-s fleacuri: mai presus
Eu stiu un lucru care-i tinta vietii:
Sa tii un steag, destoinic, cât mai sus.
E steagul rosu-al meu si-al diminetii.

E steagul cui? Eu cred ca e al meu,
Ori poate-al lumii, izbutind sa doara,
Când din infernul inimii, mereu,
Însângerat mi-l flutur în afara.

Iar seara, când se lasa cu racoare,
Si cerul se întuneca-n frumos
Însângerat si vast mai ard în zare
Înmiresmând în chip de chiparos.