Treptele către divinitate

Treptele către divinitate de Lazarev

INTRODUCERE

în 1997, când am terminat de scris cea de-a patra carte, eram convins că procesul descrierii valorilor umane a ajuns la final. Cu cât mă orientez mai bine în tot ceea ce se cheamă fericire umană, cu atât îmi este mai ușor să identific valorile pe care am început să le divinizez, de care am început să depind, ca, în fine, să înlătur această dependență. Clasificarea era pe deplin încheiată. Așadar, gata cu cramponările. De acum înainte pot asigura atât propria-mi sănătate cât și pe cea a copiilor mei. Cu alte cuvinte, puteam pune punct cercetărilor mele în domeniul karmei. Oricine putea fi vindecat. Era suficient să se cerceteze cât mai amănunțit ce îl împiedică să scape de relația de dependență și să se stabilească modalitatea optimă de acțiune care să-1 ajute să-și schimbe caracterul.

Așadar, am terminat cu partea teoretică, rămânea doar cea practică. Simțeam că interesul meu față de acest subiect începe să scadă. în primul rând , totul era deja limpede, în al doilea rând, nu bănuisem niciodată că procesul de gândire poate provoca dezgust și chiar suferință fizică. Eram dornic să simt, să revin din nou la pictură. Ceva mai târziu intenționam să mă ocup de problema îmbătrânirii.

în toți acești ani a trebuit să lucrez neîntrerupt la propria mea armonizare, de aceea caracterul și starea fizică mi s-au schimbat mult. Totuși n-am constatat o revigorare, o întinerire a organismului. Lucrurile au evoluat mai curând în direcția opusă. Cu cât mă concentram mai mult asupra procesului mental, asupra înțelegerii și a generalizării, cu atât resimțeam mai dureros orice stres și cu atât mai activ se desfășurau procesele de îmbătrânire. Am hotărât să mă retrag din activitatea de cercetător și vindecător, pentru a mă ocupa îndeaproape de propria-mi persoană, deoarece, până atunci, nu dispusesem de timpul necesar pentru aceasta. întregul lanț al valorilor umane fusese redus la câteva verigi. Valorile materiale alcătuiau prima verigă; în ceea ce le privește, totul este clar. Apoi urmau straturile ce țin de valorile spirituale. Toate valorile spirituale se împărțeau în două ramuri. De o parte se situau relațiile interumane. Dependența de ele dădea naștere geloziei. De cealaltă parte se aflau aptitudinile și intelectul. Dependența de ele genera trufia. Să zicem că descopăr la pacient o puternică dependență de planul spiritual, mai exact, de acea zonă care ține de relații. Atunci îi explic că, pentru a înlătura această dependență, nu i se cere decât să-și găsească un alt punct de sprijin. Psihologia modernă îi reco­mandă individului să-și lărgească sfera de interese. în acest fel, eșecul suferit într-un anumit domeniu provoacă mai puține traume, individul putându-și îndrepta interesul spre alte zone.

Totuși această schemă funcționează doar la un nivel superficial, cum este cazul conflictelor, supărărilor, trădărilor.

Când însă se ajunge la șocuri puternice, cum ar fi, de exemplu, moartea persoanei iubite, aceiași psihologi și psihoterapeuți se arată a fi ei înșiși depășiți de situație. Și doar întoarcerea la Dumnezeu îi scoate din impasul fără nici o speranță. Cu cât este mai puternică în noi necesitatea iubirii Divine, cu atât mai mică ne este dependența de iubirea umană și distrugerea sau zdruncinarea acesteia nu se mai transformă pentru noi într-o tragedie. în viziunea mea, omul are în total două funcții de bază: perpetuarea speciei și autoconservarea. Ele se înscriu în tema relațiilor. Pe de altă parte, necesitatea individului de a se dezvolta, de a-și lărgi posibilitățile și de a stăpâni lumea înconjurătoare ne trimite la tema aptitudinilor și a intelectului. Toate acestea sunt absolut necesare vieții. Atunci însă când devin un scop în sine, ele dau naștere dependenței, apoi agresivității, ca, în final, totul să se dezintegreze și să se prăbușească. Așadar, valorile umane alcătuiesc un ansamblu al materialului și spiritualului.

îmi propusesem să obțin o eliberare cât mai rapidă de valorile materiale și spirituale. Cu cât mă concentram mai mult asupra acestui obiectiv, cu atât mai mult se accelera scurgerea timpului și, la o anumită etapă a acestei accelerări, am obser­vat cum dependența de valoarea „X" se convertește în depen­dența de valoarea „Y". Spre exemplu, omul aparent obsedat de bani, pragmatic și materialist este, în realitate, motivat de un teribil idealism lăuntric, iar intensificarea ulterioară a depen­denței de aspectele spirituale i-ar putea fi fatală. Apoi am constatat că individul care și-a învins gelozia își deplasează, în subconștient, punctul de sprijin pe aptitudini și intelect, și nicidecum pe iubirea de Dumnezeu, astfel încât în locul geloziei iese la suprafață trufia. La un moment dat am realizat că, pe lângă aceste trepte și straturi ale umanului, mai există și altele, mult mai ample și mai profunde, pentru ca, în cele din urmă, să descopăr acest nou filon reprezentat de categoria idealurilor, spiritualității, nobleții. Ele alcătuiau un strat mult mai subtil și mai amplu, care se situa la baza relațiilor și a aptitudinilor. Dependența de acest strat provoca, de obicei, fie o dependență de relații, fie una de aptitudini. însă, atunci când dependența era deosebit de puternică, gelozia și trufia izbuc­neau simultan. Această nouă temă a spiritualității, nobleții, idealurilor și speranțelor era, în același timp, și tema con­tactului cu viitorul. Cu cât este mai ridicat nivelul spiritual al individului, cu cât este mai nobil și mai elevat, cu cât mai mult visează, cu atât mai mari îi sunt posibilitățile de a stăpâni viitorul care i se dezvăluie. Trecutul este material, pe când viitorul este spiritual. Cu cât mai mult viitor este cuprins în sufletul nostru, cu atât mai pline ne sunt prezentul și trecutul. La un individ, aptitudinile și intelectul se manifestă cu atât mai activ, cu cât el este mai nobil și mai spiritualizat. Se poate întâmpla ca aceste calități să se manifeste abia la nepoții lui. Aceeași corelație există și între gradul de spiritualizare și relații, acestea devenind mai variate și mai armonioase. Tot ce avem ne vine din viitor și se materializează în prezent, de aceea gradul spiritualizării noastre interioare dă măsura posibi­lităților noastre în prezent. Cu cât mai multă spiritualizare și noblețe sălășluiește în sufletul omului, cu atât mai mare va fi tezaurul, nu numai spiritual, ci și material, aflat în posesia urmașilor lui. Astfel, chiar și în cazul în care copiii și nepoții încetează a mai fi spirituali și nobili, rezervele lor interioare le vor permite, o perioadă oarecare, să continue o viață spirituală.

Atunci de ce se întâmplă de atâtea ori ca urmașii să renunțe la spiritualitate și noblețe? Fiindcă divinizarea viitorului dă naștere dependenței de el, fapt ce duce la pierderea acestui viitor. Dar, cu un viitor închis, pe om îl paște primejdia unei boli incurabile sau moartea. Așadar, cu cât este mai elevată spiritualitatea, cu atât mai puternică este tentația de a i se închina și de a depinde de ea.

Primele simptome ale dependenței se manifestă prin apariția unui sentiment de frică pentru propriul viitor și pentru viitorul persoanelor apropiate, proiectele și visurile devin o adevărată obsesie. Apoi neacceptarea dureroasă a fluctuațiilor viitorului, când proiectele și speranțele nu se realizează, iar tabloul imaginar al lumii nu se suprapune cu realitatea, scoate la iveală incapacitatea de a accepta prăbușirea idealurilor și destrămarea planurilor și a speranțelor. Trădarea și nedreptatea venite din partea semenilor și a societății sunt un indiciu al puternicei dependențe de viitor. Drept urmare, este grav afec­tată sănătatea, iar destinul poate eșua complet.

De fiecare dată când examinam persoane bolnave de cancer sau afectate de sterilitate, constatam invariabil că dependența lor de idealuri și de viitor depășea de mai multe ori pragul fatal.

Așadar, planul material ține de trecut, cel spiritual - de viitor, iar între ele vom așeza, de o parte, relațiile umane și, de cealaltă parte, aptitudinile și intelectul. E important să retrăim, episod cu episod, întreaga viață, acceptând umilirea tuturor acestor valori ca pe o modalitate de purificare. Trebuie să ne eliberăm de regretele pentru trecut și de temerile pentru viitor.

îl cunoaștem pe Dumnezeu prin sentimentul de iubire, care nu depinde de nimic. în același timp, orice formă de agresivitate față de iubire ne îndepărtează de Dumnezeu și ne cufundă, și mai mult, în cele umane. De aceea, primul lucru care se cere făcut, atunci când ne analizăm retrospectiv viața, este să înlăturăm orice manifestare de agresivitate la adresa iubirii, care se putea exprima printr-un refuz al vieții, prin nemul­țumire de sine și de propria soartă, prin blamarea semenilor și supărări legate de ei. Această schemă, concepută pentru a-i ajuta pe oameni, funcționa ireproșabil, astfel încât acele neno­rociri și tragedii, care se abăteau asupra lor, acele situații complicate, pe care specialiștii se căzneau să le soluționeze ani în șir, își găseau rezolvarea, ușor și firesc, în doar câteva ore. Iată, spre exemplu, cazul unei paciente, care îmi povestea:

- Văd cum fiului meu i se întâmplă lucruri teribile și nu
sunt în stare să fac nimic ca să-1 ajut. A avut o iubită, dar, cu
puțin timp în urmă, s-a despărțit de ea. A suportat foarte greu
această ruptură. în momentul de față, toate proiectele și
speranțele legate de serviciu, de afaceri și de viața personală i
s-au dus de râpă. A pierdut absolut orice control asupra situ­
ației. Mai mult chiar, fiul meu este maestru în arte marțiale și
iată că, în ultimele luni, a fost atacat de câteva ori în plină
stradă, dar n-a fost în stare nici măcar să se apere cum trebuie,
de parcă era legat, nu alta. El simte că a ajuns într-un punct
mort și s-a apucat de băutură. Lunecă tot mai mult în prăpastie,
iar eu sunt incapabilă să-1 ajut cu ceva.

îmi sunt suficiente doar câteva secunde pentru a vedea în plan subtil întreaga situație.

— Vă stă în puteri să-i schimbați în numai câteva ore destinul, îi spun doamnei.

Toate necazurile enumerate de dumneavoastră pot dispărea ca un fum. Vi se cere însă să lucrați serios cu propriul dumneavoastră suflet. Fiul dumneavoastră s-a atașat de idealuri. închiderea viitorului depășește la el de 5 ori pragul fatal. în mare măsură aceasta este consecința propriei dumnea­voastră atitudini față de viață, căci nu v-ați lăsat călăuzită de iubirea Divină, ci de idealuri, spiritualitate și noblețe. îi disprețuiați pe oamenii săraci cu duhul, adică pe cei lipsiți de aptitudini și pe cei nerozi, pe indivizii fără scrupule și pe cei necinstiți. Iar atunci când vă erau călcate în picioare idealurile, când erați trădată sau victimă a unei atitudini nedrepte, simțeați dorința de a vă pune capăt vieții. Pentru a le asigura viitorilor copii o cantitate cât mai mare de iubire Divină, este necesar ca, înainte de concepere, femeia să se detașeze de toate cele umane. Dar, cu cât mai puternică este atașarea de valorile umane, cu atât mai dureroasă este această ruptură. Detașarea se poate produce prin intermediul unor nedreptăți venite din partea oamenilor sau, dacă nu suntem în stare să le acceptăm, prin intermediul bolilor, nenorocirilor ori chiar al morții. Dacă nu ne dăm seama că jignirea venită din partea altei persoane este, de fapt, o favoare oferită de Dumnezeu, problemele urmează să fie transferate deja copiilor noștri, care vor fi supuși tratamentului prin boli și nenorociri. Așadar, retrăiți-vă de la capăt întreaga viață și pătrundeți-vă de sentimentul că cele mai sfinte valori spirituale nu înseamnă nimic în comparație cu iubirea față de Dumnezeu. Acceptați orice umilire sau nedreptate ca pe o șansă de a vă salva copilul, ca pe o posibilitate de a realiza o schimbare lăuntrică prin îndepărtarea de uman și prin aspirația către Divin. Și trebuie să vă rugați nu numai pentru fiu, ci și pentru nepoți. în plan subtil văd o pată întunecată lipită de fiul dumneavoastră. Este viitorul lui copil. Dar, pentru ca sorții să-i fie favorabili, sufletul lui trebuie să se purifice. în acest moment, purificarea se realizează prin umilirea idealurilor și a spiritualității la tatăl lui. Dacă veți reuși să acceptați de bunăvoie purificarea retroactivă a sufletului pentru ca, transformându-vă dumnea­voastră înșivă, să obțineți armonizarea lăuntrică a fiului și a nepoților, procedura de purificare forțată va deveni inutilă. Cu cât mai puțin depinde sufletul nostru de valorile umane, cu atât mai puțin necesară îi este purificarea dată sub formă de necazuri și nenorociri. Iar când părinții reușesc să-și schimbe realmente atitudinea față de trecut și prezent, ei pot asista la o transformare nu mai puțin reală a prezentului și a viitorului, atât în propria lor soartă, cât și în cea a urmașilor.

Nu mă mai mir deloc când, în doar câteva ore, firea și soarta copilului se schimbă. îmi amintesc cum o avertizasem în repetate rânduri pe o cunoștință de-a mea că fiul ei cel mai mare poate muri. Ea a început să se roage, să lucreze la desăvârșirea propriei persoane, însă nimic nu se schimba.

• Știi, îmi spunea ea, am încercat să-1 familiarizez cumva
  cu toate astea. Dar, imediat ce-i puneam caseta video cu
  conferințele tale, el o ștergea din cameră, țipând în gura mare,
  iar când încercam să-i citesc cărțile tale, el refuza în ruptul
  capului să asculte.
• Nu vreau să fii supărată pe mine mai târziu, i-am zis, dar
  fiul tău are tot mai puține șanse să supraviețuiască.

Iar la întrebarea mută din ochii ei am răspuns:

— Ori începi realmente să te schimbi și-ți convingi pro­
priul suflet că Divinul este mai important decât umanul și că
orice fericire umană nu este decât o modalitate de a acumula
iubire pentru Dumnezeu, ori copilul tău se va îmbolnăvi și va
muri, și asta în timpul cel mai apropiat.

Un timp oarecare, ea n-a schițat nici o mișcare, apoi a zis:

— Bine, am să încerc.

Seara, ea m-a sunat, dar la început nu a putut scoate nici un cuvânt, vocea îi era gâtuită de lacrimi. Am crezut că s-a întâmplat cine știe ce nenorocire.

• Știi, spunea ea plângând, cu o jumătate de oră în urmă,
  fiul meu s-a apropiat de mine cu cartea ta în mână și m-a rugat
  să-i citesc din ea.
• Atunci de ce plângi? - m-am mirat eu.
• Fiindcă mă simt fericită.

Așadar, cercetările mele au început să se contureze. Cu toate acestea, multe dintre afecțiunile grave se vindecau ane­voie. Sincer să fiu, nu înțelegeam de ce. O explicație accep­tabilă în cazul pacienților grav bolnavi ar putea fi următoarea: în viețile precedente, amploarea agresivității față de iubire și amploarea nesocotirii legilor supreme a atins cote uriașe. De aceea schimbările de caracter se produceau foarte lent. O a doua cauză o constituia, după cât se pare, faptul că, pe lângă nivelul idealurilor și al spiritualității, mai existau și altele, mult mai profunde și mai ample. Mai târziu, după ce am analizat în repetate rânduri zeci și sute de variante posibile, am ajuns la concluzia că după idealuri urmează nivelul voinței, iar după acesta cel al vieții însăși.

Așadar, lanțul valorilor umane se prezenta în felul următor.

La început veneau valorile materiale, după ele - relațiile și aptitudinile, apoi - spiritualitatea, noblețea, idealurile, iar ceva mai încolo - voința, destinul și viața. Dacă mă eliberez de atașarea de viață, atunci, ca într-o reacție în lanț, mi se diminuează și dependența de celelalte valori: de voință, de idealuri etc. Prin urmare, rugăciunea poate fi formulată astfel:

— Doamne, întreaga mea viață și orice fericire umană este o modalitate de a acumula iubire pentru Tine.

Detașarea periodică de toate bucuriile vieții diminuează, de asemenea, dependența de cele umane și conferă rugăciunii o mai mare greutate. Deci pot fi calculați parametrii atașării de fiecare valoare în parte, dar cele mai importante rămân viața, soarta, voința. De ele depind toate celelalte valori. Am înțeles că diagnosticul care mi-a fost stabilit în 1991 și pregătirea pentru moarte nu au fost întâmplătoare.

în noiembrie 91 m-am întâlnit cu viitorul redactor și editor al primei mele cărți, pe care am finalizat-o în iunie 1993. Era necesar ca textul să fie pur, întrucât în carte se vorbea despre Divin, iar informația pe care o ofeream era de mare forță și gravitate. Astfel încât trăirea experienței de plecare din viață, despărțirea de tot ce mi-a fost drag și, în ultimă instanță, de viața însăși mi-au permis să-mi pun în ordine și să-mi purific sufletul.

Așadar, ciclul valorilor umane a fost descris, iar sistemul putea fi considerat finalizat. în concluzie, cauzele oricărei afecțiuni puteau fi înlăturate, dacă se obținea eliberarea de întregul lanț al dependențelor de valorile umane. Iubirea umană poate avea diferite grade de amploare. Ceea ce ni se cere este să învățăm să ne păstrăm iubirea de Dumnezeu mai cu seamă atunci când se produce o destabilizare, nu la primele niveluri ale iubirii umane ci la următoarele, mult mai ample. Pornind de la sistem, nu mi-a rămas decât să-mi pun într-o ordine perfectă sufletul. Ca să fiu sincer, nu încercam senti­mentul satisfacției depline. Totuși ședințele mele cu pacienții continuau să-mi furnizeze, cu fiecare caz mai complicat, noi date pentru meditație, precum și posibilitatea de a merge mai departe cu cercetările. Apropo, prietenii m-au întrebat odată:

• Dar sufletul omului poate fi divinizat?
• Sincer vorbind, nu știu, le-am răspuns. Totuși, dacă e să
  judecăm logic, cea mai mare parte din sufletul nostru, mai
  exact, cea care nu dăinuie veșnic, se află în spațiu și timp, deci
  poate deveni obiect de divinizare.

Sistemul meu însă nu conținea noțiunea în cauză, astfel încât nu-mi rămânea decât să ridic din umeri.

Mai remarcam în cercetările mele și prezența unui alt aspect ciudat. El era legat de viitor. în mod inexplicabil, para­metrul viitorului se arăta a fi instabil. în principiu, dacă a fost deja înlăturată dependența de viață, destin fericit și voință, cu atât mai mult n-ar fi trebuit să existe cramponări de viitor (adică de principii, visuri, idealuri) și de celelalte verigi (relații sau aptitudini), fără a mai vorbi de valorile materiale. Cu toate acestea, mă confruntam periodic cu cazuri problematice, când toți parametrii pacientului erau normali, cu excepția para­metrului viitorului. Așadar, mai exista și altceva în legătură cu tema viitorului, ceva ce o alimenta într-ascuns. Dacă nu voi fi în stare să înțeleg de unde provine destabilizarea acestui parametru, înseamnă că nu voi reuși să văd nici alte cauze profunde care pot sta la originea afecțiunii și, în cazuri grave, mă pot dovedi neputincios. Eram conștient de acest lucru, dar, oricât am încercat să sondez terenul, n-am reușit să găsesc vreo explicație pentru aceste situații. Și, ca să fiu sincer, ajunsesem deja la capătul puterilor. Căci toate variațiile pe care le văd în deformarea structurilor de câmp nu înseamnă, în sine, nimic. Importantă este sintetizarea informației și arti­cularea ei într-un sistem coerent. Acest lucru cere foarte multă energie subtilă. In cazul dat, popularitatea mea și sporirea bunăstării materiale mă expuneau unui pericol din ce în ce mai mare. Nu bănuisem înainte câtă energie îți răpesc cumpă­răturile, treburile gospodăriei etc. Toate acestea necesită un control permanent al situației. Nu mai lucrasem niciodată până atunci într-un asemenea regim. Era, evident, o suprasolicitare. De fapt, chiar și cărțile, fiecare în parte, au fost scrise cu intenția de a îndrepta situații de acest gen. Prima carte a apărut ca o conștientizare a faptului că felul în care trăim și atitudinea noastră unii față de alții sunt absolut greșite. Căci nimeni nu știa cu exactitate care este sensul vieții, care este originea bolilor, în ce fel comportamentul părinților se răsfrânge asupra sănătății și a destinului copiilor. Acum acest subiect a devenit o modă și au apărut o mulțime de autori care îl abordează. Pe atunci însă era vorba de ceva nou, de o descoperire. Când am terminat de scris prima carte, am realizat brusc că sursa principală a bolii trebuie căutată altundeva decât în divinizarea laturii materiale a vieții. O cauză mult mai serioasă o putea constitui tendința de a face din familie și din relațiile cu persoanele apropiate, pe de o parte, și din aptitudini și intelect, pe de altă parte, scopul și sensul vieții.

Așadar, în prima carte scrisesem că sursa principală a bolilor este închinarea la cele pământești, materiale. Dar s-a dovedit că problema de căpătâi a lumii moderne o constituie, de fapt, divinizarea laturii spirituale a vieții. Și, fiindcă prima mea carte (precum, de altfel, și următoarele) s-a bazat pe pro­priile mele cercetări și pe concluzii confirmate de nenumărate ori în practică, efectul ei asupra cititorilor s-a dovedit a fi foarte puternic. Acțiunea cea mai importantă a fost însă impulsul desprinderii de cele materiale. Iar prin cea de-a doua carte am încercat să echilibrez mecanismul învingerii valorilor umane. în alte circumstanțe aș fi scris fiecare carte în 5-7 ani. Eram însă conștient de faptul că o informație neechilibrată putea fi periculoasă, și acest lucru mă îndemna să-mi continuu căutările febrile.

După terminarea celei de-a doua cărți intenționam să fac o pauză de câțiva ani. Dar, la un moment dat, am realizat că mai exista și un alt aspect, foarte important, care permitea explicarea multor probleme. Era vorba de divinizarea iubirii pentru o altă persoană. Capacitatea de a păstra iubirea de Dumnezeu și de a nu căuta vinovați, atunci când este umilit cel mai înalt nivel al fericirii umane - iubirea umană - reprezintă capacitatea de a ignora atracția umanului.

Și iată-mă lucrând deja cu pacienți care mi-au citit toate cele trei cărți. Constat însă la aceștia un lucru ciudat: deși restul parametrilor au fost stabilizați la cote normale, depen­dența de aspectele spirituale superioare și de conștiință depă­șește cu mult pragul critic, ceea ce duce frecvent la apariția sterilității și a bolilor canceroase. Așadar, informația s-a dovedit a fi incompletă și, în anumite puncte esențiale, sis­temul meu nu le putea veni în ajutor suferinzilor. Atunci s-a conturat subiectul pentru cea de-a patra carte. De obicei, înainte de a mă așeza să scriu o carte și după finalizarea ei mă confrunt cu necazuri de proporții. Cu cât mai prețioasă este informația pe care vreau s-o ofer, cu atât mai puternice sunt zdruncinările la care sunt supus, pentru a se putea obține o armonizare interioară a cărții. Căci, aidoma unui prunc, cartea poartă în sine informația despre autor. Așa cum părinții răspund și ispășesc pentru copiii lor, atunci când nu reușesc să le educe corect simțurile, tot așa și eu dau socoteală pentru fiecare carte scrisă.

Fiindcă după terminarea celei de-a patra cărți n-am fost supus unor purificări însemnate, am înțeles că acum, de bine, de rău, lucrurile au intrat pe un făgaș normal. Deci mă puteam odihni și mă puteam ocupa și de altceva. Cu toate acestea, mai ofeream, din când în când, consultații, lucrul cu pacienții rămânând sursa mea principală de informații. In plus, țineam să mă conving pe viu de eficiența noilor descoperiri.

înaintând încet și chinuitor, confruntând datele și diagnos­ticând, am ajuns la concluzia că tema viitorului, a principiilor și idealurilor are dedesubt un alt strat amplu, care este mult mai subtil. El ne trimite la noțiunile de moralitate, iubire umană, la concepția religioasă și, în mod paradoxal, la pro­cesele de îmbătrânire. în cele din urmă, am ajuns să înțeleg că acest strat reprezintă de fapt sufletul omului.

N-am să povestesc aici pe larg despre felul cum am ajuns la acest nivel. Pe acest subiect s-ar putea scrie o întreagă carte. Mă voi limita doar la o descriere aproximativă și sumară a drumului parcurs. Mi-am dat seama că în cărțile scrise până acum am redus toate valorile umane la două aspecte: material și spiritual. Mai exista însă și un al treilea concept: valorile sufletului. Am constatat că toate valorile umane se reduc, în ultimă instanță, la însăși noțiunea de om, adică la trup, spirit și suflet. Astfel, divinizarea persoanei iubite creează o depen­dență de suflet, spirit și trup, care, la rândul ei, determină cramponarea de toate celelalte valori umane. De aceea, per­soana iubită nu trebuie percepută ca o sursă de fericire. Se cuvine să vedem în ea un aliat, care ne ajută să ne apropiem de Dumnezeu și să acumulăm iubire Divină. Cu cât mai puternică este dependența de ființa iubită, cu atât mai numeroase sunt pretențiile noastre față de ea. Prin urmare, cu cât mai iertători și mai toleranți suntem cu persoana iubită, cu atât mai puțin atașați vom fi de idealuri și moralitate, de aptitudini și relații, precum și de valorile materiale.

Aveam de-a face cu o informație nouă și n-o puteam dezvălui decât după ce aplicarea ei practică și efectele benefice asupra pacienților i-ar fi demonstrat veridicitatea.

Așadar, trebuia să-mi revin și să-mi continuu cercetările.

Iată câteva cazuri reprezentative pentru felul în care lucram cu noua informație.

M-am întâlnit la Moscova cu o cunoștință care mi-a povestit o întâmplare ciudată:

— Mă întorceam cu mașina de la vilă. Pe șosea nici țipenie de om, așa încât am început să accelerez. Deodată, ca din senin, văd cum zboară în parbriz un pietroi zdravăn, direct spre capul meu. Doar printr-un miracol am reușit să virez puțin la dreapta. Geamul a fost făcut zob, dar eu am reușit să scap teafăr. Poți să-mi explici ce-a fost asta?

Timp de câteva secunde stau cu ochii închiși, reconstituind întreaga situație, apoi îi zic:

— Ai o amantă tânără de care ești îndrăgostit. Te simți însă
complexat din cauza diferenței de vârstă. Dar, cu cât mai
multe griji îți faci, cu atât mai intens și mai rapid se derulează
programul de autodistrugere. în prima fază, programul este
blocat în regiunea capului. La tine însă el s-a declanșat cu o
viteză atât de mare, încât, în loc de rinită alergică sau migrene,
te-ai ales cu pericolul unui traumatism cranian grav.

El mă privește uluit.

• Este absolut adevărat tot ce spui. Dar de ce a fost nevoie
  de o avertizare atât de dură, cât pe-aci să mă trimită pe lumea
  cealaltă?
• Fiindcă în câmpul vostru apare un copil comun. Mo­
  mentan, n-aș putea să-ți spun dacă el va veni pe lume acum
  sau în următoarea viață, dar în clipa de față are loc formarea
  lui la nivelul câmpului. Iar un comportament greșit, mai cu
  seamă pe plan emoțional, este periculos pentru el.

El tot nu-și poate stăpâni mirarea:

• Nu pot să înțeleg, cum de-ai reușit să-ți dai seama și să
  vezi toate lucrurile astea?
• Nimic mistic la mijloc, i-am răspuns, programul de
  autodistrugere se apropie la tine de 500 de unități. El apare în
  iegătură cu o femeie, dar alta decât soția ta. în plus, ești mereu
  ținta propriului dispreț și asta se leagă de tema sufletului, la
  care am ajuns nu demult, mai precis, de acea parte a ei care
  ține de bătrânețe, lată toată mistica!
• Și cum să mă comport de acum încolo?
• Când e vorba de dragoste, uită de vârsta ei și de felul
  cum arată ea. Vreau să zic că trebuie, desigur, să te îngrijești și de propriul tău exterior, dar să te lași stăpânit de tot felul de complexe, că ești sărac, sau urât, sau bătrân, este inadmisibil.

Alt caz l-am avut cu o pacientă din Israel.

• Știți, soțul meu se poartă uneori ca un posedat, de parcă
  intră un demon în el. îl pot ajuta cu ceva?
• Sigur că da, i-am zis eu. Ați încercat vreodată senti­
  mente de dispreț și de dezaprobare față de evreii ortodocși?

Ea și-a mișcat abia perceptibil umărul:

• Nu, niciodată.
  Ridic din umeri:
• Vă mai întreb o dată: a existat sau nu vreo nemulțumire?
  Femeia cade pe gânduri.

• Cum să vă spun, o atitudine critică a existat întotdeauna,
  mi-a răspuns ea, cât despre soțul meu, el nu este credincios.
• în viața anterioară, soțul dumneavoastră a fost credin­
  cios ortodox, am început să-i explic eu, religia i-a permis să
  atingă un nivel moral și spiritual înalt, iar dumneavoastră ați
  început să divinizați, la el și la dumneavoastră, manifestările
  superioare ale sufletului uman. în ce măsură divinizăm ceva la
  persoana iubită, în aceeași măsură ea urmează să piardă lucrul
  respectiv. Ce este un om sărac la pungă știm cu toții. Sărac la
  trup zicem că este infirmul sau cel cu o constituție astenică.
  Sărac cu duhul este individul limitat, prost și incapabil. Sărac
  la suflet este ticălosul, nemernicul sau ucigașul, sau cel ce
  refuză să creadă în Dumnezeu, sau, cum îi zicem noi,
  posedatul de diavol.

Cu cât mai mult vă închinați sufletului uman, cu atât mai mult și-I pierde soțul dumneavoastră. Dezvoltarea sufletului nostru este, într-o măsură foarte mare, condiționată de preceptele și de concepția despre lume date de religie. De aceea blamarea oricărei religii sau a practicanților unui cult religios intensifică atașarea de suflet, ce ne atrage, nouă și apropiaților noștri, tot felul de nenorociri. Prin urmare, de la dumneavoastră se cere să vă revedeți de la capăt întreaga viață, înlăturând toate pretențiile lăuntrice pe care le-ați avut față de vreo religie. Rugați-vă să vi se ierte intoleranța față de cei ce v-au jignit sentimentele religioase. Nu se cuvine să facem din respectarea preceptelor religioase un scop în viață. Ca și toate celelalte lucruri, ele ne sunt date ca mijloace de acumulare a iubirii de Dumnezeu. Nu este întâmplător că Moise a spart tăblițele din piatră pe care fuseseră săpate cele zece porunci. Dacă veți reuși să învingeți tendința de a diviniza tot ce ține de religie, precum și manifestările superioare ale propriului suflet, dacă veți reuși să vă sustrageți dependenței de aceste valori, soțul dumneavoastră își va recăpăta din nou sufletul.

îmi amintesc de un alt caz curios. O femeie tânără a venit la mine cu o singură problemă:

• Nu mai vreau nimic, a zis ea, parcă mi-au dispărut toate
  sentimentele. M-am abrutizat complet, pe toată linia.
• Sentimentele sunt legate de suflet, i-am zis, dacă aveți
  senzația că vă pierdeți sufletul, atunci, probabil, v-ați cram­
  ponat rău de tot de el. Iar cauza este următoarea: n-ați încetat
  niciodată să blamați societatea și statul.
• De ce atunci n-am fost afectată de vreo boală? De ce
  trebuie să sufăr în felul acesta?

— Dacă v-ați fi supărat pe cineva de o manieră dură, neîmpăcată, orientată cu precizie, atunci și programul de auto­distrugere s-ar fi întors țintind cu precizie. Gelozia v-ar fi provocat o congestie cerebrală sau probleme cu pancreasul, izbucnirea de ură v-ar fi afectat vederea, supărarea îndelung rumegată - inima și plămânii, obișnuința de a critica și de a dezaproba de pe pozițiile logicii - ficatul. Supărarea dumnea­voastră însă a fost îndreptată împotriva unor grupuri mari de oameni și chiar împotriva lumii întregi. De aceea, programul de autodistrugere s-a extins pe o scară uriașă, blocându-vă, încetul cu încetul, nu numai trupul și spiritul, ci și sufletul. Dacă doriți să trăiți din nou bucuria sentimentelor, eliberați-vă retroactiv de orice resentiment față de lume în general, față de stat și față de grupuri de oameni.