2. Apostol Arsache (1792–1874) Prim-ministru interimar. Emigrant crestin-ortodox. Biografie

Un exemplu grăitor de ascensiune socială a unui emigrant creștin-ortodox, om de condiție oarecum modestă, care a venit de la sudul Dunării din Epir (Imperiul Otoman) pentru a se stabili în Țara Românească a fost Apostol Arsache, personaj ignorat de istoriografia națională. În această comunicare voi schița succint traseul social al acestui bărbat de origine epirot, care a trăit în epoca constituirii statelor naționale în sudestul Europei, într-o societate care punea preț pe vechimea familiei și strălucirea rangului boieresc.

Arsache s-a născut în 1783 sau în 1792 într-un sat din Albania de astăzi (Hotahova, Epir), într-o zonă de interferență culturală, unde trăiau laolaltă creștini și musulmanii.

Despre identitatea sa etnică istoricii au păreri împărțite: a fost grec, albanez sau chiar aromânii. El deseori își spunea „epirot” iii, după ținutul său natal, sau „grec”, după adeziunea sa la valorile culturii grecești. 

Înscriindu-se în modelul cultural al epocii, asemenea oricărui alt creștin ortodox, supus al sultanului, Apostol Arsache a învățat carte grecească. Soluția agreată de familie a fost părăsirea ținutului natal și stabilirea la București, unul din marile centre economice și culturale ale emigrației epirote de la periferia Imperiului Otoman. 

Biograful său, Anastasios Gudas, scriind pe la 1870, conferă momentului o notă dramatică, legând emigrarea familiei adolescentului Arsache de
abuzurile ayanului de Iannina Ali Pașaiv. Chiar dacă a avut la bază persecuții politice sau de alt gen, călătoria lui Arsache în teritoriile de margine ale imperiului se înscrie de fapt pe un traseu experimentat vreme de decenii de către rudele și compatrioții săi. Știm că familia se ocupa cu negoțul de tranzit în Imperiul Otoman
și Imperiul Habsburgic. 

Fratele mai mare al tatălui lui Apostol Arsache și-a asumat rolul de protector al întregii familii. Unchiul s-a preocupat îndeaproape de educația nepotului, pe care l-a trimis la școli în spațiul de limbă germană. La Viena, tânărul epirot l-a întâlnit pe renumitul cărturar Neofit Duca, corifeu al Iluminismului neoelen, cu care era înrudit prin familia Spahi, negustori greci intrați în rândurile micii boierimi din Țara Românească. Tinerii de condiția sa erau îndrumați spre învățătura limbii grecești, dar și a limbii țării de „adopție”, precum și spre aprofundarea unor cunoștințe practice. Cea mai mare căutare aveau
studiile de contabilitate și de medicină. 

De la Viena, tânărul Arsache a fost trimis la Halle în Saxonia, pentru a studia medicina. În acest centru universitar, unde se aflau numeroși studenți din Europa de Sud-Est, Arsache s-a remarcat prin scrieri filologice și politice, înscriindu-se în curentul iluminist al epocii. După susținerea disertației, Arsache se întoarce din mediul protestant al Universității de la Halle în mediul fanariot, grecofon și ortodox al Muntenie, pentru a fi primit în comunitatea medicală, în cercul epiroților.

Prin intermediul acestor relații a fost cooptat la Curtea domnească ca medic personal al domnitorului. Unul dintre cei mai influenți medici la vremea aceea, Constantin Darvari, i-a oferit mâna fiicei salev

Familia

Darvari, stabilită de două generații în Valahia, a fost integrată în rândul boierilor pământeni. După moartea medicilor Constantin Darvari și Constantin Caracaș, Arsache va deveni autoritatea medicală de necontestat în Țara Românească.

Pe la 1821, anul ridicării la luptă a creștinilor împotriva stăpânirii otomane, Arsache, în vârstă de treizeci de ani, se putea considera un om realizat atât în plan personal cât și profesional. Era însurat, se
bucura de reputație bună ca medic și se număra printre marii proprietari funciari ai țării.

În ceea ce privește participarea sa la viața publică, Arsache s-a remarcat încă din tinerețe prin profesionalismul și cultura sa. A fost medicul și secretarul personal al domnitorilor Caragea, Grigore Ghica și Alexandru Ghica, dar și al boierilor influenți ai epocii (Alexandru Villara, Ștefan Hagi-Moscu). Timp de decenii, Arsache a funcționat ca efor al spitalelor din București (Pantelimon, Colțea) și a fost cooptat în comitetele pentru asigurarea sănătății publice în capitală și în principat.

Este evident că discutăm de un caz tipic de ascensiune socială a unui om care s-a impus prin educația și profesionalismul său. Dar mecanismele care l-au propulsat în sferele înalte ale puterii au fost confesiunea ordodoxă - aceiași cu a clasei politice în rândurile căreia asprira să fie primit, căsătoria cu o fiică de boier pământean și calitatea de proprietar funciar. Legea naturalizării din 1831 statua proceduri clare prin care un străin putea obține drepturi politice depline, adică putea deveni egalul boierilor. 

Arsache a fost cooptat în treburile publice încă din vremea primului domnitor pământean Grigore Ghica. În 1823, domnitorul îl numea pe medicul său secretar personal, însărcinat cu relațiile dintre palat și
consulii puterilor străine. Deși nu avea vreun rang boieresc, care să-i confere dreptul de a aspira la o asemenea dregătorie, Arsache se impunea în peisajul politic al vremii, prin veșmintele sale à la franque, prin competențele sale lingvistice și prin cunoașterea realităților și obiceiurilor europenevi.

Arsache s-a bucurat de aceași considerație și în vremea ocupației rusești (1829-1834). În 1831, el a fost invitat de ocârmuirea județului Vlașca, unde era proprietar funciar, să participe la alegerile pentru
Obișnuita Obștească adunarevii. Forul legislativ al țării, format exclusiv din boieri, urma să adopte Regulamentul Organic, prima lege fundamentală a țării. Calitatea sa de alegător, dar și a altui medic, Estioti,de asemenea imigrant de la sudul Dunării, deși a fost contestată de unii, a fost validată pe motiv că „țin fete
de boieri pământeni”viii.

Câțiva ani mai târziu, în 1835, noul domnitor, Alexandru Ghica, fratele predecesorului său, l-a numit secretar al statului – adică mare postelnic – ministru (membru al sfatului administrativ). Deși Arsache avea experiență în administrarea „pricinilor străine”, numirea sa în fruntea ministerului nu era conformă cu procedurile vremii. Marele boier Gheorghe Bibescu, care se retrăgea strategic din executiv, invocând probleme de sănătate ale familiei și necesitatea întreprinderii unei călătorii peste graniță, era înlocuit de un
om de condiție modestă, fără niciun titlu de boierie. Deși era orânduit în această dregătorie „vremelnicește”, faptul șoca societatea boierească și nu numaiix. Omul de casă al lui Grigore Brâncoveanu, serdarul Grigore Andronescu comentează în memoriile sale că numirea „doftorului Arsache” într-o poziție atât de importantă era „lucrare de bătaie de joc pentru domn”x

Catagrafia Țării Românești de la 1838 ilustrează percepția alterității în societatea românească. Arsache este înregistrat ca „șezător” în orașul București, pământean, de „neam” grec. Deși ocupase dregătoria de secretar de stat între 1835-1837 ce îi confereau de facto rangul de postelnic, Catagrafia îl încadrează în „treapta meșterilor”, care exercită meșteșugul de „doftor”xi.

Din această poziție cheie în guvern în calitate de secretar de stat, Arsache exercita mare influență în țară, discutând de la egal la egal cu marii boieri, dar și în cuprinsul migrației ortodoxe dinăuntrul și din afara Imperiului otoman. Implicarea sa în afacerile statului i-au oferit nu doar o împlinire în plan personal, ci și șansa de a-și spori considerabil averea. Legăturile sale în lumea ortodoxă, la Patriarhia ecumenică din Constantinopol, l-au ajutat în arendarea moșiilor din Muntenia ale așezămintelor ecleziastice din Epir. 

Pe de altă parte, el era solicitat de către înalții ierarhi ai Bisericii grecești pentru a interveni în favoarea mănăstirilor în ceea ce privește litigiile acestora cu autoritățile țării, așa cum s-a întâmplat cu intervenția mitropoliei din Vella și Pogoniani (Epirul de Nord) la puțin timp după numirea sa în sfatul administrativ al țării.

Exploatarea monopolurilor statului a constituit o altă sursă de îmbogățire a medicului bucureștean. Arsache s-a asociat cu mai mai mulți boieri și negustori, precum Ioan Oteteleșteanu, logofătul Constantin Cantacuzino, frații Gherman, pentru a arenda timp de șapte ani ocnele de sare (1840)xiii. Această activitate la propulsat pe Arsache în negoțul din Balcani, exportând sare în Imperiul Otoman și Serbia. 

Arsache este un reprezentat de seamă al migrației ortodoxe în Europa de
Sud-Est. Format în spiritul iluminismului neoelen, nu a fost indiferent în fața miracolului grec. 

Grecia devenea în 1830, după aproape zece ani de război, primul stat național independent din Europa de sud-est. În viziunea unui om de afaceri, așa cum era medicul Arsache, dezvoltarea comerțului și bunăstarea generală depindeau de asigurarea păcii și stabilității politice în regiune.

Îngrijorat de mersul lucrurilor în Valahia, în vâltoarea revoluției de la 1848, Arsache s-a hotărât să-și pună economiile la adăpost. El a trimis o sumă consistentă de bani în Grecia pentru a fi depuși la Banca Națională, de la care nădăjduia dobânzi de până la 10 %. Vestea că un grec bogat din emigrație trimitea bani în Grecia nu putea trece neobservată în societatea ateniană. Fiind sfătuit de oamenii săi de încredere de la Atena să ajute societatea greacă, Arsache va iniția un proiect cultural măreț menit să sprijine învățământul
public pentru fete. Edificarea primei școli normale de fete de la Atena, numită Arsakeion, avea ca scop formarea de institutoare care urmau să propage ideea națională în toate ținuturile locuite de greci dinăuntrul și din afara statului național. Inclusiv în România, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, multe învățătoare ale școlilor grecești erau absolventele acestui institut prestigios.

În semn de recunoștință, în 1858, statul grec i-a conferit lui Arsache cetățenia, pe care însă acesta a refuzat-o. Într-o discuție purtată cu consulul Greciei la București, Arsache precizează faptul că nu dorește săși pericliteze interesele sale în Valahia, unde este proprietar și om politic și pe care o consideră ca a doua sa patrie (ως άλλην αυτού πατρίδα) x.

Cu toate că prietenii săi de la Atena îl invitaseră la inaugurarea școlii de fete, Arsache, fiind destul de înaintat în vârstă, nu a apucat sau nu și-a dorit să viziteze Grecia. În încheiere, nu pot să nu remarc faptul că în timpul vieții lui Arsache, care acoperă aproape un secol, Europa de Sud-Est s-a transformat în chip radical din punct de vedere geopolitic și cultural. Schițarea personalității lui Apostol Arsache este o invitație la reflecție asupra fenomenului migrației ortodocșilor în spațiul Europei de sud-est și a contribuției acesteia în constituirea statelor naționale la jumătatea secolului al XIX-lea. Cu voia sau fără voia sa, Arsache a fost implicat în acest proces de reconfigurare pe principii naționale a identităților politice în această parte a Europei.

Ministru de Externe. Prim-ministru interimar

Apostol Arsache a fost un fervent susținător al Unirii Principatelor Române, astfel că în ședința Adunării Elective a Țării Românești din 24 ianuarie 1859 îi acordă votul lui Alexandru Ioan Cuza. În timpul cabinetului unic, condus de Barbu Catargiu, Arsache primește portofoliul Ministerului de Externe. Din această poziție încearcă să ofere țării o viziune de politică externă proprie, trimițând misiuni diplomatice în marile capitale europene. După asasinarea primului ministru, domnitorul Cuza îi oferă lui Arsache interimatul la conducerea Consiliului de miniștri.

Dispariția primului ministru a pus capăt guvernării conservatoare și legii rurale. Chiar dacă a fost aprobată în Cameră la 11 iunie, cu 62 de voturi pentru și 35 împotrivă, Cuza a refuzat să o promulge pretextând că va genera o răscoală generală a țăranilor.

În ședința Camerei din 23 iunie, un grup de 26 deputați, printre care M. Kogălniceanu, A. Panu și N. Golescu, au prezentat o moțiune în care se făcea bilanțul guvernării conservatoare a lui Barbu Catargiu. În această moțiune se arăta că în timpul fostului premier nu se dezbătuseră majoritatea proiectelor de legi anunțate în mesajul tronului, nici măcar bugetul, și nici nu se aplicase unificarea deplină în diversele sectoare de activitate. Ca urmare, a doua zi, interimarul Arsache depune mandatul Consiliului.

În ultimii ani de viață nu a mai avut o activitate politică notabilă. Apostol Arsache se stinge din viață în decembrie 1869, la vârsta de 80 de ani.

articol realizat cu participarea :

https://cultura-postdoc.acad.ro

enciclopediaromaniei.ro