Barbu Catargiu (1807–1862) jurnalist, politician și prim ministru român. Biografie

Barbu Catargiu a fost un politician și jurnalist român conservator. A fost primul prim-ministru al României, în 1862, până când a fost asasinat la 20 iunie în acel an. A fost un apărător ferm al marilor moșii ale boierilor și a luat naștere în mod special doctrinei conservatoare conform căreia „ feudalismul din România nu a existat niciodată”

Originea si studiile

Barbu Catargiu era descendent direct al domnului Constantin Brâncoveanu. Catargiu își are originile într-o familie boierească din Muntenia, părinții săi fiind marele vornic Ștefan Catargiu și Stanca Văcărescu, fiica lui Barbu Văcărescu. Studiile elementare le urmează în București, la Școala grecească de la Măgureanu, iar din 1825 urmează cursuri universitare la Paris. Aici studiază literele, dreptul, istoria, filosofia și economie politică. O legendă care a circulat multă vreme de la asasinarea primului ministru spunea că o faimoasă ghicitoare i-ar fi prezis destinul tragic în timpul șederii sale la Paris. S-a întors în Valahia pentru o scurtă perioadă de timp și a fost membru al Adunării Obsteasca din Țara Românească. Adversar al violenței și al revoluției armate, și-a reluat călătoriile mondiale în timpul Revoluțiilor din 1848 , lucrând în primul rând ca jurnalist și realizând un documentar.

Cariera politica

În 1834, tânărul Catargiu revine în țară și se face remarcat în cercurile „Societății Filarmonice”, iar din 1837 devine membru în Adunarea Obștească a Țării Românești. Pe 20 decembrie 1842, este numit director al Departamentului Dreptății, iar pe 23 aprilie 1843 este ridicat la rangul de clucer și trecut în arhondologie (cronica rangurilor domnești).

În această perioadă, Barbu Catargiu s-a căsătorit cu Caterina Parravicini, de origine rusă. Cei doi au avut un singur copil, Marița, care se căsătorește în anul 1859 cu Louis Béclard, consulul Franței la București.

Deși era un critic al domniei lui Gheorghe Bibescu, Catargiu refuză să participe la mișcările revoluționare din 1848, preferând să călătorească în Anglia, Franța, Austria, unde contactează oficialități politice și studiază viața civilă și de stat din marile capitale occidentale. Revine în țară după ce se calmează spiritele și este reconfirmat în funcția de director al Dreptății. Ulterior, este desemnat suplinitor la Sfatul Vistieriei (2 decembrie), iar un an mai târziu este ridicat la rangul de vornic al poliției.

După ce Barbu Știrbei, fostul său coleg de cameră de la Paris, este ales domnitor al Țării Românești, Catargiu este numit judecător la Înalta Curte de Justiție. După unele neînțelegeri cu Divanul țării își prezintă demisia din această funcție pe 7 ianuarie 1856.

După întoarcerea în România, Catargiu a intrat în viața politică ca un conservator ferm. El a crezut că evoluția, mai degrabă decât revoluția violentă, a fost cea mai bună modalitate de modernizare a Guvernului și va oferi celei mai bune șanse de unitate a României. De asemenea, el a pledat pentru o republică aristocratică ca cea mai bună formă de guvernare, crezând clar în paza puterii boierilor.

În contextul internațional favorabil Unirii Principatelor, Barbu Catargiu desfășoară importante activități unioniste, fiind unul dintre liderii grupării de ideologie conservatoare din Muntenia. Fondează Comitetul Conservator al celor nouă, un organism politic care a redactat și a dat publicității la 19 martie 1859 cele opt puncte fundamentale destinate dezbaterilor și hotărârilor Divanului ad-hoc. Totuși, Catargiu nu reușește să fie ales pentru Divanul ad-hoc din cauza intrigilor liberale și atacurilor adversarilor politici.

Pe 18 octombrie 1858, este invitat să facă parte din Consiliul de miniștri, ocupând portofoliul Finanțelor. La alegerile pentru Adunarea Electivă a Țării Românești, cea care va alege noul domnitor conform Convenției de la Paris, candidează în județul Dâmbovița.

Inițial, Catargiu opta pentru alegerea lui Gheorghe Bibescu, însă alegerea lui Alexandru Ioan Cuza la Iași a clarificat decizia pentru alegerea noului domn la București.

În primul guvern numit de Cuza în Muntenia, Catargiu primește din nou portofoliul Finanțelor, în această perioadă activând și ca membru în Comisia Centrală de la Focșani. Ulterior, între 30 aprilie – 12 mai 1861, liderul conservator devine președinte al Consiliului de miniștri muntean. Catargiu era atașat ideii de consolidare a statului român, afirmând în Adunarea Deputaților că „nu este destul unirea între țările surori”, în opinia sa fiind necesară „unirea între fiii ei", prilej cu care el lansa un dicton pe care dorea a-l înscrie pe steag: „Totul pentru țară, nimic pentru noi”.

În primii ani de după Unire, conservatorii reprezentau cel mai puternic grup politic din cele două Principate. Catargiu s-a afirmat ca lider incontestabil al acestei grupări, reușind să ralieze în jurul aceluiași program diferitele facțiuni conservatoare.

Catargiu a fost numit în funcția de ministru al Finanțelor de Alexandru Ioan Cuza . El a câștigat rapid aclamarea pentru abilitățile sale oratorice și a devenit punctul central al Partidului Conservator. El a făcut foarte puțin pentru a organiza de fapt petrecerea, în schimb depinde de carisma și idealurile sale proprii pentru a da focalizarea partidului. Cuza, în ciuda faptului că nu a fost de acord cu doctrina conservatoare și chiar a văzut Catargiu ca un adversar de soi,și-a recunoscut abilitățile și puterea adepților săi și l-a ales pe Catargiu ca prim-ministru al uniunii nou formate dintre Țara Românească și Moldova.

Întâiul prim-ministru al României. Activitatea guvernamentală

Cum gruparea conservatoare deținea majoritatea atât la București, cât și Iași, cel desemnat, la 22 ianuarie 1862, să prezideze primul guvern unic a fost Barbu Catargiu. În timpul acestei guvernări au fost luate importante măsuri pentru unificarea administrativă a noului stat care își stabilise o singură capitală și o singură Adunare. Este desființată Comisia centrală (14 februarie), se desființează ministerele din Moldova, instituindu-se în locul lor ca măsură de tranziție, directoratele, Școala militară de la Iași se mută la București, contopindu-se cu cea de aici, iar Iașilor încetează a i se mai da calificativul de Capitală.

Printre legile importante adoptate de cabinetul Catargiu se numără legea vânzării sării și legea urmăririi veniturilor statului. Atacat de presa de opoziție deoarece nu dorea lărgirea drepturilor electorale, Catargiu răspunde printr-o lege a presei (23 martie), potrivit căreia poliția presei supraveghea imprimatele „rău famate” și controla activitatea proprietarilor de chioșcuri.

La 15 februarie 1862, Catargiu a fost înjurat ca prim-ministru al României, condus de la București . În calitate de premier, Catargiu a sperat să reorganizeze și să simplifice administrația. El a format patru divizii administrative, două în ceea ce fusese Valahia și două în Moldova . El a pus cele patru divizii sub supravegherea unui ministru de interne și a unit departamentele financiare și judiciare sub guvernul central. Probabil, cel mai important act al guvernării sale a fost ordinul său de a începe o cale ferată în Moldova, care va lega cele două provincii și va ajuta foarte mult la unificare.

De asemenea, el și-a continuat susținerea pentru „vechea ordine” și a susținut că moșiile mari au fost sancționate istoric și erau doar proprietatea boierilor. De asemenea, el s-a inabusit multe revolte în orașe, a cenzurat presa și a refuzat să permită întrunirile adunărilor mari. El a negat dreptul oamenilor de a se întâlni pe „Câmpia Libertății” din București pentru a comemora Revoluția de la 1848, act care i-a adus multă animozitate.

Problema legii rurale. Discursul din 8 iunie

După problema electorală, cea mai intensă temă dezbătută și o importantă sursă de conflict între grupările politice era reforma agrară. Proiectul de lege rurală, întocmit încă din 1860 de Comisia centrală, a fost adus în discuția Camerei la 25 mai 1862. Avea un caracter pur conservator, singura caracteristică fiind constituirea unui pământ comunal, care cuprindea trei pogoane de fiecare cap de familie țărănească. Chiar dacă se autoriza vinderea sau închirierea către țărani a unor loturi pe moșiile statului și a instituțiilor publice, acest lucru nu era posibil pe moșiile boierești.

Proiectul a fost combătut intens de opoziție. Mihail Kogălniceanu arăta că proiectul nu ținea cont de prevederile Convenției de la Paris, singura prevedere fiind aceea că „țăranul e stăpân pe munca lui, iar proprietarul pe moșia lui”. Având majoritatea în Cameră, era evident că executivul își va impune voința. Pentru a împiedica acest fapt, radicalii apelează la mase și convoacă pe 11 iunie o mare adunare pe Câmpia Libertății din Dealul Filaretului.

Motivația era aniversarea revoluției de la 1848, însă scopul real era exercitarea unei puternici presiuni populare care să ducă la căderea guvernului. Pe 8 iunie, primul ministru susține în Cameră un discurs virulent împotriva acestei manifestări: „trandafirii din buchetele ce urmează a împodobi sărbătorirea de la 11 iunie vor fi, în realitate, topoarele, cuțitele, ciomegele și chiar puștile, care s-au găsit asupra țăranilor arestați la Văcărești [...] voi prefera moartea mai înainte de a călca sau a lăsa să se calce vreuna din instituțiile țării”.

Asasinarea pe Dealul Mitropoliei. „O crimă politică perfectă”

Clopotnita din Dealul Mitropoliei unde a fost asasinat Barbu Catargiu

Barbu Catargiu nu-și dădea seama că anticipa exact soarta ce îl aștepta. După încheierea alocuțiunii virulente, Catargiu iese din palat pentru a se întoarce la sediul Consiliului de miniștri. În acel moment observă că trăsura îi lipsește, astfel că prefectul poliției Capitalei, Nicolae Bibescu, îl invită la el în trăsură pentru a-l însoți. În momentul când trăsura ajunge sub clopotnița de la Mitropolie se aude un foc de armă. Primul ministru fusese împușcat în spate, la baza creierului. Vestea asasinării a fost răspândită în întreg orașul și a indignat opinia publică, căci era primul asasinat al unui înalt demnitar al statului.

Barbu Catargiu a încetat din viață la vârsta de 54 de ani, fiind înmormântat la conacul de la moșia din Maia, județul Dâmbovița, conform testamentului său.

Imediat după asasinat, Bibescu dă ordin să fie închise porțile Mitropoliei, la locul crimei făcându-și apariția organele de anchetă și chiar domnitorul Cuza. Sunt audiați martori, administrate probe de la locul faptei, care însă nu au reușit să elucideze anchetatorii, pentru că informațiile erau contradictorii. În cele din urmă cercul de suspecți este restrâns la trei nume: Dimitrie Dunca, Iulian Grozescu și Gheorghe Bogati, dar nici unul nu a putut fi audiat, căci toți erau dispăruți fără urmă.

Asasinarea prim-ministrului a șocat societatea la vremea respectivă. Făptașul se evaporase în negura vremii, însă era clar pentru autorități că o asemenea crimă implica lucruri mult mai grave precum conspirații politice și chiar implicarea directă a unor înalți demnitari. Trebuiau astfel identificați autorii morali ai asasinatului. Misterul din jurul acestei odioase crime nu a fost elucidat nici până astăzi. Cercetările au fost sistate din ordinul domnitorului Cuza, iar ulterior dosarul a dispărut.

Scenarii privind asasinatul. Implicații politice. Un mister neelucidat

Cea mai plauzibilă variantă a rămas cea a asasinatului politic, mai ales că ulterior istoricii au putut cerceta felul în care s-a desfășurat ancheta. În primă fază cazul este înmînat procurorului Desliu, dar mai apoi îi este retras fără nici o explicație și predat altui procuror, pe nume Șoimescu. Acesta oprește cercetările și cazul este închis, ba mai mult dosarul crimei dispare fără urmă. Se pare că cineva dorea ca acest caz să nu fie rezolvat niciodată, iar cînd Desliu s-a apropiat de unele dovezi, instrumentele de investigație i-au fost luate. Mai mult, cazul a fost închis cu puțin timp înainte ca liderii radicalilor, C. A. Rosetti și I. C. Brătianu, să fie chemați la audieri.

Pornind de la acest fapt, istoricii au analizat și au ajuns la concluzia că singurul suspect real, unul dintre autorii morali, ar fi fost prefectul capitalei Nicolae Bibescu. Acesta a fost cel care i-a luat cazul lui Desliu, iar declarațiile sale cu privire la crimă erau cu totul contradictorii. Conform autopsiei, focul a venit din spate, de jos în sus, așadar asasinul ar fi trebuit să se urce din mers pe treapta trăsurii pentru a declanșa focul. Era de așteptat ca Bibescu să poată descrie făptașul, însă acesta a declarat că se uita în direcția opusă în momentul producerii crimei.

Cel mai terifiant scenariu, susținut numai de o parte a istoricilor, afirmă că însuși Alexandru Ioan Cuza ar fi fost creierul din spatele întregii afaceri.

În pofida numeroaselor scenarii și supoziții, misterul ce a învăluit această odioasă crimă rămâne în continuare neelucidat.

Activitatea politică

Activitate	Mandat
Președintele Consiliului de Miniștri	22 ianuarie 1862 - 8 iunie 1862
Ministru de Interne	22 ianuarie 1862 - 8 iunie 1862
Ministrul Lucrărilor Publice	22 ianuarie 1862 - 27 ianuarie 1862 (ad-interim)

Cabinetul guvernului 1862

- Constantin Brăloiou / Dimitrie Cornea (Justiție)
- Alexandru Moruzi / Grigore Balș / Alexandru Catargi / Theodor Ghica (Finanțe)
- Ion Ghica (Armată)
- Apostol Arsache (Afaceri Externe)
- Barbu Catargiu / Dimitrie Cornea / Alexandru Florescu (Lucrări Publice)
- Barbu Catargiu / Apostol Arsache (Interne)
- Grigore Balș / Barbu Bellu (Religie și Instrucțiunea Publică)
- Apostol Arsache / Alexandru Florescu (Control)

articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org