Literatura romana pentru copii si tineri

Literatura romana pentru copii si tineri

“De ce”- urile sunt simultan farmecul și
poticneala minții. Ele semnalează inocenta curiozitate a unei
specii febrile,
în perpetuă expansiune intelectuală, dar și stupoarea paralizantă a interogației gratuite. “De ce”- întreabă și deștepții și proștii.
“Proștii” produc ceea ce se numește “de ce”- ul castrator, adică o întrebare căreia nu i se poate răspunde și care blochează orice înfăptuire eficientă: nu există soluție,
dar se suspendă și bruma de soluție anterioară întrebării.
E ca și cum ai spune: nu mă urc în lift
până nu înțeleg cum funcționează. S-ar putea să urci toată viața pe scări… (Andrei Pleșu, Despre îngeri)
“Să aibi vreme și cu cetitul cărților /…/, că nu e alta mai frumoasă și mai de folos
în toată viața omului zăbavă /…/.” (Miron Costin)
Pledoarie pentru un model problematologic al lecturii
Criza actuală a comunicării a creat adevărate blocaje și distorsiuni ale dialogului interuman, având drept consecință înstrăinarea, alienarea omului și instituirea unei lumi a forței înțeleasă ca violență și dominație. Ca efect al refuzului sintezei dintre rațional (tehnic, economic, material) și rezonabil, datorită imprudenței și lipsei reflecției critice și filosofice, ne întrebăm, ca dascăli, dacă putem influența pozitiv acest fenomen, în rândul tinerei generații. Credem că răspunsul este afirmativ: prin educarea/ formarea unei tehnici a dialogului, a comunicării, a dezbaterii, rolul statului – prin școală și educatori – fiind educarea în spiritul non-violenței și al libertății opiniei publice. În acest sens, întrebarea dascălilor, a pedagogilor și a psihologilor, dar și a sociologilor este mereu actuală: Ce fel de personalitate vom forma ?
Analizând conceptul de cultură generală, Jean Chateau spunea că “scopul școlii este acela de a forma niște oameni liberi” (Jean Chateau, Ecole et education, în Revista de pedagogie, nr. 9/ 1993, p.21), ceea ce implică “a forma un membru al grupului”, înțeles nu ca un grup închis, care rămâne totdeauna religios, ci membru al unui grup “suficient de deschis la toate ideile, suficient de tolerant pentru a contribui la constituirea unei societăți de oameni liberi și egali.” (Jean Chateau).
Socotim, deci, că școala trebuie să ofere o educație laică, o educație care dezvoltă funcțiile spirituale, fără a li se da o orientare precisă, “o educație care nu face un credincios, nici un ateu, nici un om de stânga, nici un om de dreapta /…/ O educație care, preluând un tânăr în egocentrismul său, ajunge printr-un fel de decentrare să-i deschidă căile de acces spre multiple stiluri de viață, fără să îi dea vreunul”.
Astfel înțelegem și idealul nostru educațional: formarea unu om liber, capabil să înțeleagă și să manevreze circumstanțele, școala trebuind să asigure mijloace de formare cu accent pe activitate ca atare, nu pe “materia” sa.
Accelerația devenirii umane nu este un fenomen nou și nici unul izolat, fapt pus în valoare și de multitudinea documentelor și a informațiilor pe care textele de frontieră ni le procură. Ea este generală și se întâlnește transcendentalizând timpul istoric. Specific pentru momentul actual este că acest fenomen nu se mai produce doar la scară cosmică sau istorică, ci la scară umană, devenind imediat perceptibil și chiar un fapt banal al experienței noastre zilnice. Lumea pe care o intuim și în care trăim nu mai corespunde aproape deloc cu lumea unor opinii și obiceiuri. Devenirea trece înaintea ideilor, iar cei care cred că nu este vorba decât de o “criză”, de un fenomen trecător, că totul se va reîntoarce la stabilitate dacă avem puțină răbdare, manifestă un optimism sinonim cu orbirea.
Esența problemei constă în faptul că trebuie să renunțăm la un ideal de liniște și să recunoaștem că accelerația este legea firească a transformărilor în toate domeniile lucrurilor omenești. Nietzsche spunea că revelația adevărului este pentru om cea mai grea încercare, dar că dăm întreaga măsură a forței noastre când suntem în stare să privim realitatea drept în față, fără a ne lăsa striviți de ea. Ideea lui se aplică exact situației noastre, ceea ce trebuie să acceptăm, ceea ce trebuie să înfruntăm fiind adevărul accelerației istoriei.
În fața unei asemenea realități pentru educație se nasc noi întrebări, deoarece tineretul trebuie învățat să trăiască într-o lume decentă, aproape straniu de mișcătoare. Accelerația istoriei – de care adulții iau cunoștință comparându-și tinerețea cu maturitatea – le apare celor tineri sub forma unei neliniști. Ei simt că viitorul e plin de riscuri, de unde dorința lor de a avea lucruri cărora, în genere, li se acordă un preț, valoare. Prudența, care n-a fost niciodată prea seducătoare, nu mai apare acum înțeleaptă. Dintre multiplele soluții oferite de educație acestei realități (prelungirea duratei studiilor, realizarea unei educații permanente ș.a.) vom propune examinarea soluției trecerii educației înaintea instrucției, prin a oferi modele de înțelegere de sine în / prin istorie (prin textele de frontieră: memorii/ jurnale/ M. Eliade).

descarcati de aici: Literatura pentru copii si tineri.............