Marea Evanghelie a lui Ioan

Marea Evanghelie a lui Ioan Vol.1

PREFAȚĂ

În timp ce inimile se uscau sub arșița pustiitoare a ideilor care-l negau pe Hristos, într-un loc retras și liniștit, un suflet simplu și iubitor de DUMNEZEU l-a întâlnit în focarul cel viu al inimii sale pe Iisus. Binecuvântatul era misticul Jakob Lorber din Graz. Ca și în cazul profeților Vechiului Testament, prin el a vorbit Spiritul atotputernic al lui DUMNEZEU, pe care el l-a simțit și l-a auzit ca pe o tainică voce interioară.

Lorber a fost fiul unui podgorean din Steiermark, care era și capelmaistrul unei societăți muzicale. Mama sa era o femeie pioasă și înțeleaptă, care ținea foarte mult la primul ei născut. Acesta s-a dovedit încă din fragedă tinerețe foarte dotat în multe domenii. El chiar urma să se facă pastor și a făcut studii de specialitate, dar după terminarea lor s-a dedicat preocupării sale preferate, muzica.

În cel de-al patruzecilea an al vieții sale i s-a oferit postul de capelmaistru la Triest. Lorber tocmai își făcea pregătirile de plecare, când dintr-o dată și pe neașteptate s-a petrecut un eveniment miraculos care a dat o întorsătură decisivă vieții și creației sale de atunci înainte, în zorii zilei de 15 martie 1840, Lorber a primit misiunea sa divină printr-o chemare de-a dreptul profetică. Precum profetului din Patmos, și lui o voce divină i-a poruncit: "Ia-ți acum condeiul și scrie!"

Și astfel el a așternut primele cuvinte inspirate de DUMNEZEU pe care i le dicta vocea: "Așa vorbește acum Domnul DUMNEZEU pentru fiecare; și aceasta este perfect adevărat, exact și clar; cine vrea cu ardoare să vorbească cu Mine, acela să vină cu multă dragoste către Mine și când va fi pregătit Eu îi voi sădi răspunsul Meu chiar în inima sa. Dar trebuie să se știe dinainte că numai cei curați și cu inima plină de smerenie, vor auzi vocea Mea. Și să nu uitați niciodată că cine Mă pune mai presus de lumea aceasta și Mă iubește cu o iubire mare și nesfârșită, precum iubește o gingașă mireasă pe mirele ei, cu acela Eu voi merge braț la braț și îi voi vorbi când Mă va întreba. El Mă va putea privi oricând precum un frate pe celălalt frate și Mă va privi atunci precum

Eu l-am privit din veci, înainte chiar ca el să fi existat."

Din momentul primirii misiunii sale divine, Jakob Lorber și-a subordonat întreaga sa personalitate îndeplinirii acesteia și de atunci înainte el a trăit mai mereu retras și în smerenie, acceptând să fie doar "scribul umil al lui DUMNEZEU".

Biograful său, Karl Gottfried Ritter von Leitner, ne relatează: "începea să scrie fiind astfel inspirat, aproape zilnic, dimineața, înainte de micul dejun. Cel mai adesea el stătea atunci la o măsuță, iarna, fiind lipit de sobă, cu totul retras în sine, mișcând penița neîntrerupt și uniform, fără a face vreo pauză de gândire și fără a corecta ceva din cele scrise, ca unul căruia i se dictează în taină ceva de către altcineva, în repetate rânduri el a afirmat că în timp ce auzea vocea care i se adresa, îi apărea de asemenea și imaginea celor auzite".

Lorber însuși scria în anul 1858 unui prieten: "Referitor la vocea cea tainică interioară și la modul în care eu o percep, nu pot spune mai mult decât că eu primesc astfel lăuntric cuvântul cel sfânt al Domnului pe care îl percep atunci permanent, în zona inimii, ca pe un gând extrem de clar, luminos și pur, care este exprimat în cuvinte. Nici unul dintre cei care stau în acele clipe lângă mine nu pot totuși auzi vreo voce. Dar să știți că pentru mine, această voce binecuvântată sună mai luminos și mai clar decât orice alt sunet material". (Scrisorile lui Jakob Lorber, Bietigheim 1931). Din redactarea fidelă a celor auzite (de a căror culegere și publicare s-au îngrijit în special Otto Zluhan și Anselm Huttenbrenner) a rezultat, cu timpul, o operă deosebit de valoroasă, în 25 de volume, în ordine cronologică, putem aminti aici:

Casa Domnului (3 vol.), Saturn, Soarele natural, Soarele spiritual (2 vol.), Copilăria lui Iisus, Corespondența lui Iisus cu Abgarus, Scrisoarea din Laudiceea a apostolului Pavel, Pământul și luna, Episcopul Martin (Un ghid prin lumea cealaltă), Robert Blum (Un ghid prin lumea cealaltă, 2 vol.), Cele 3 zile la Templu (Iisus la 12 ani, la Templu), Daruri cerești (2 vol.) și, în sfârșit, ca o încundnare: Marea Evanghelie a lui Ioan (o descriere amănunțită a celor 3 ani de propovăduire a lui Iisus, care completează și interpretează informația biblică).

Lucrul cel mai important în cazul lui Lorber, care, de altfel, avea și harul clarviziunii, este minunata învățătură ce se desprinde din lucrările sale. Numai înțelepciunea atotcuprinzătoare și profundă a lui Dumnezeu poate aborda toate problemele vieții văzute și nevăzute și poate lămuri numeroasele mistere ale gândirii omenești dintr-un punct de vedere superior, spiritual.

Pe scurt, Lorber prezintă într-o formă desăvârșită concepția spirituală despre lume, expiră lumea întrun mod spre care vor tinde în curând atât știința cât și intuiția omenirii după depășirea materialismului, în toate domeniile cunoașterii.

Specificul limbajului din acest dicteu care este revelat oamenilor, necesită unele explicații, deoarece pe alocuri anumite construcții și expresii utilizate ar putea deruta pe unii cititori.

Existența profetică și plină de mistere de care au parte doar cei binecuvântați de DUMNEZEU, este în ultimă instanță inefabilă și de aceea nu trebuie să ne mirăm, dacă în lucrările lui Lorber limbajul folosit este în deplină concordanță cu originalitatea spirituală a profetului - așa cum putem observa și la evangheliști ". Profeții Vechiului Testament vorbesc limba specifică epocii lor, așa cum misticii Evului Mediu o vorbeau la rândul lor pe a lor. La fel vom constata că vorbește și misticul și profetul Jakob Lorber limbajul timpului său.

Nu este prin urmare deloc nevoie să cercetăm învelișul exterior al celor revelate pentru a proba autenticitatea cuvântului profetic. La fel nu a greșit nici marele iluminat Sadhu Sundar Singh, acest original Crist al Orientului când, la un moment dat, în mesajul său către lumea apuseană, referindu-se la criticarea Bibliei de către moderniști, scria, printre altele: "Foarte adesea am remarcat că ei cercetează extrem de amănunțit doar învelișul exterior, cum ar fi stilul folosit sau probabilitatea internă a datelor ori specificul scrierilor, dar aproape niciodată ei nu caută miezul, pentru a descoperi realitatea. Căci ar trebui să se știe că, cu totul altfel se apropie de Biblie cel care într-adevăr caută realitatea! El are atunci numai o dorință, și anume, să fie și să rămână una cu realitatea (DUMNEZEU); lui niciodată nu-i pasă când sau prin mâna cui a fost scrisă o anume carte ori a fost revelată o anume Evanghelie. El știe doar că acolo are cuvântul lui DUMNEZEU, pe care profeții și apostolii l-au notat cu rigurozitate, așa cum i-a îndemnat atunci Duhul Sfânt." (a doua epistolă a lui Petru, 1 ,21). (Sadhu Sundar Singh, "Gesammelte Schriften", Stuttgart, 1972).

La fel noi putem spune acum și despre mesajul lui Jakob Lorber. Căci niciodată nu se poate afirma cu tărie că revelația divină s-a încheiat odată cu apariția Sfintei Scripturi. Dacă am gândi vreodată asta, ar însemna să limităm în mod copilăresc acțiunea lui DUMNEZEU. El se adresează în toate timpurile atât celor care îl iubesc cât și prietenilor săi, prin viziuni și revelații și le comunică misterele sale. Iar misterele lui DUMNEZEU sunt în veci fără de sfârșit.

Să ne amintim în această direcție că apostolul Ioan este cel care a scris: "Căci trebuie să știți că mai sunt multe alte lucruri pe care Iisus le-a făcut și dacă ar fi să se scrie toate câte a făcut cu de-amănuntul, cred că lumea aceasta aproape că n-ar putea cuprinde cărțile care s-ar putea atunci scrie." (21,25).

Marea Evanghelie a lui Ioan este, fără îndoială, cea mai remarcabilă lucrare divin inspirată a lui Jakob Lorber. Ea cuprinde peste 10 volume, în ediția originală în limba germană, în care ni se revelează, în detaliu, diferite momente din viața lui Iisus, în cei trei ani ai misiunii sale spirituale pe pământ, timp în care a desfășurat o intensă, extraordinar de bogată și uluitoare activitate spirituală.

Marea Evanghelie a lui Ioan oferă o nouă imagine asupra lumii, integrată într-o perfectă armonie cosmică. Sunt prezentate informații clare și inedite despre Creație, despre îngeri, cosmogonie, lumea astrală, religiile asiatice, materie, suflet și spirit.

Această nouă revelație nu este deloc în contradicție cu revelația tradițională a celor patru Evanghelii ci, dimpotrivă, ambele au la bază același fundament divin.

Această operă monumentală este străbătută pe tot parcursul ei de cea mai înaltă înțelepciune divină care luminează întreaga Creație. Ea arată oamenilor o cale simplă spre desăvârșire spirituală, cale ușor accesibilă oricui urmează cu seriozitate și plin de entuziasm și perseverență învățăturile lui Iisus. Sunt reliefate, totodată, multe similitudini cu filosofia și înțelepciunea orientală care sunt de o evidență frapantă. Găsim nenumărate concepte și idei comune celor două tradiții spirituale ceea ce demonstrează încă o dată că înțelepții au o lume comună.

Marea Evanghelie a lui Ioan a fost scrisă de Jakob Lorber între anii 1851 și 1864. O primă copie după manuscrisele originale ale acestei capodopere a fost realizată în anul 1871, copie care a stat la baza a două ediții ulterioare care au cunoscut lumina tiparului în anul 1891 și respectiv 1909. însă abia în anul 1922, prin grija lui Otto Zluhan, apare cea de-a patra ediție a Marii Evanghelii a lui Ioan, de data aceasta având ca sursă manuscrisele originale. Din motive greu de înțeles, aceste manuscrise au fost transportate în Transilvania, la Mediaș, de unde, apoi, au fost readuse la lumină, în anii de după cel de-al doilea război, mondial au fost tipărite edițiile cu numerele 5 și 6 care aveau la bază ediția a patra din anii douăzeci. Ulterior, au mai fost publicate încă trei ediții: 7, 8 și 9, toate acestea fiind ediții în limba germană. Marea Evanghelie a lui Ioan a fost de asemenea tradusă și în limbile franceză și engleză, iar ediția de față este prima traducere în limba română. Astfel, această lucrare cât și celelalte scrieri ale lui Jakob Lorber, inspirate de divinitate, au fost tipărite și vândute în milioane de exemplare și au reușit să reaprindă scânteia aspirației către desăvârșire în sufletele multor oameni.

Fie ca cititorul intuitiv și plin de dragoste de DUMNEZEU al acestei cărți să recunoască imediat al cui Spirit ne vorbește în taină prin cuvântul modestului "scrib ai lui DUMNEZEU" care a fost Jakob Lorber.

Capitolul 1

Scurtă introducere pentru o cât mai bună înțelegere spirituală a revelațiilor Evangheliei Sfântului Ioan, apostolul preferat al Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. 1 Ioan 1, 1-5)

1. La început era Cuvântul (Logosul creator) și Cuvântul (Logosul creator) era cu Dumnezeu și Cuvântul (Logosul creator) era Dumnezeu.
2. El era la început cu Dumnezeu.
3. Toate care s-au făcut au fost făcute prin El; și nimic din ceea ce a fost făcut n-a fost făcut fără El.
4. În El era și viața și viața era lumina oamenilor.
5. Lumina luminează neîncetat în întuneric și întunericul niciodată n-a biruit-o.

1. Aceste versete sunt sursa a numeroase erori și confuzii; cei mai înverșunați adversari ai lui Dumnezeu s-au folosit și se folosesc în nenumărate feluri de aceste texte pentru a contesta divinitatea Mea; mai ales ei sunt aceia care resping de fapt întreaga divinitate. Noi nu vom relua aici toate vicleniile lor, căci aceasta nu ar crea decât o confuzie și mai mare, ci vom urmări mai degrabă să punem în evidență această lumină, lumina care va combate și va elimina aceste erori.
2. Neînțelegerea acestui text ține în principal de insuficiențele unor traduceri cât mai corecte din limba originală într-o limbă modernă. Deoarece lucrurile se prezintă astfel, trebuie știut că aceasta s-a datorat necesității ca mesajul spiritual al acestui text să poată fi mai bine ascuns, căci altfel, de multă vreme, dimensiunea sa cea mai sacră ar fi fost deja dezvăluită, spre marea nefericire a întregului pământ. Tocmai de aceea doar învelișul exterior al textului a putut fi atins. Însă miezul său cel viu nu a putut fi profanat.
3. Acum a sosit timpul să dezvăluim sensul cel mai profund și autentic al Evangheliei tuturor acelora caresunt demni de această revelație, dar să știți că revelația aceasta îi va costa mult pe cei care nu sunt demni, căci Eu nu voi tolera și nici nu voi accepta vreodată să se râdă de Mine.
4. Acestea fiind spuse, vom da în continuare o explicație necesară. Aici trebuie mai întâi luat în considerație doar sensul spiritual (lăuntric) al textului și nu sensul său cel mai profund, care are o dimensiune divină. Acest al doilea sens fiind mult prea sacru, el ar putea aduce prejudicii celor care nu trăiesc după cuvântul Evangheliei, în ceea ce privește sensul spiritual interior, acesta este totuși ușor de descoperit cu ajutorul unei traduceri cât mai corecte, corespunzătoare. Este ceea ce vom demonstra în continuare.
5. Expresia "La început" este incorectă și deformează, astfel sensul profund, căci ea pare să conteste și să pună la îndoială existența eternă a lui Dumnezeu, așa cum au făcut deja anumiți înțelepți ai Antichității, care i-au inspirat pe ateii de astăzi. Având însă textul exact, va fi ușor să dezvăluim foarte precis sensul profund al acestuia. 6. Traducerea exactă ar trebui să fie: "La origini, (sau: fundamentul primordial a tot ceea ce există) a fost și este lumina", adică marea și sacra înțelepciune creatoare, ideea esențială divină. Această lumină nu numai că exista întru Dumnezeu, dar ea exista deopotrivă și prin Dumnezeu. Aceasta semnifică aici că lumina nu numai că emana în esență de la Dumnezeu, ci că totodată ea nu era numai întru Dumnezeu, ea (lumina) fiind de asemenea și aproape de Dumnezeu și astfel ea înconjura într-un anumit fel ființa divină originară. Din această explicație rezultă deja fundamentul întrupării divine a Fiului omului, așa cum va lămuri în întregime pasajul următor.

7. Ce era sau cine era așadar, la drept vorbind, această lumină, această mare idee, această preasfântă idee fundamentală, din care toate ființele au provenit într-un mod perfect liber? Aceasta nu putea să fie decât Dumnezeu însuși, pentru că în Dumnezeu, din Dumnezeu și prin Dumnezeu, doar Dumnezeu putea reprezenta esența Sa eternă și perfectă. De aceea, textul originar spune:
8. "În Dumnezeu era lumina și totodată lumina îl pătrundea și îl înconjura pe Dumnezeu și Dumnezeu însuși era lumina".
9. Acest prim verset - explicat astfel - poate fi înțeles de către oricine, iar după aceea înțelegerea celui de-al doilea verset rezultă de la sine: cuvântul mai sus menționat, sau lumina (ori marea și divina idee creatoare) nu a provenit din esența divină originară, ci a existat din eternitate, fiind una cu Dumnezeu și asemenea lui Dumnezeu însuși, în așa fel încât ea (lumina) nu presupune nici un fel de devenire, ceea ce explică totodată de ce se spune: "La început, sau la origini, întreaga existență și fiecare ființă care urma să fie manifestată existau toate prin Dumnezeu, întru Dumnezeu, de la Dumnezeu, adică erau una cu Dumnezeu însuși, de la un capăt la altul".
10. Acest verset face aluzie, într-o manieră evidentă, la definiția din primul verset a "cuvântului" sau a "luminii", origine a oricărei existențe sau a oricărei ființe care se va naște, într-un mod perfect, dar care încă este nemanifestat.
11. În consecință, în forma sa reală, acest al treilea verset semnifică: "Orice ființă își are cu adevărat originea în această Ființă primordială, care este prin Ea însăși - în totalitate - originea eternă a propriei Sale Ființe. Lumina, cuvântul (Logosul creator) și voința acestei Ființe provin din propria Sa lumină; ideea Sa creatoare originară este o parte din Ea însăși, care este dornică de a se manifesta sub o formă vizibilă, în toată desfășurarea nesfârșită, nimic nu a apărut și nu a luat o formă vizibilă fără să provină din această origine și fără să fi trecut prin acest proces.
12. Din înțelegerea corectă a acestor trei versete rezultă înțelegerea corectă a celui de-al patrulea.
13. Este astfel ușor de înțeles că Ființa originară a întregii existențe, lumina oricărei lumini, gândirea primordială a oricărei gândiri și a oricărei idei, forma inițială - în sensul ei de origine fundamentală a oricărei forme -, nu putea fi lipsită de formă și nu putea fi un lucru mort, moartea fiind contrariul perfect al fundamentului ființei, care este viața. Astfel, în acest cuvânt ori în această lumină (sau altfel spus, această mare și divină idee) de la Dumnezeu, întru Dumnezeu și care se află la originea oricărei manifestări a lui Dumnezeu însuși, era viața cea mai perfectă. Dumnezeu era deci și este în El însuși șl prin El însuși, de la un capăt la altul și în totalitate, fundamentul absolut și suprem, etern și desăvârșit al oricărei vieți, această lumină și această viață cheamă toate ființele la viață și această lumină sau această viață este lumina, ea (lumina) fiind chiar viața însăși în fiecare ființă și în fiecare om născut din El. Aceste ființe și acești oameni au fost creați astfel după imaginea perfectă a luminii primordiale, care este prima condiție a existentei lor, lumina și viața lor fiind astfel perfect asemănătoare acestei Ființe primordiale eterne.
14. Dar, pentru că viața divină originară este și trebuie să fie perfect liberă, fără libertate ea nemaiputând fi viață și, pentru că viața tuturor ființelor create este și trebuie să fie asemănătoare vieții originare, fără de care viața și absența vieții sau moartea nu ar putea exista, rezultă în mod evident că nu li se poate da ființelor create, oamenilor, decât o viață perfect liberă, ce este resimțită de aceștia ca fiind perfect liberă, fără a trage de aici concluzia că această viață provine de la ele însele (adică de la ființele create), ci dimpotrivă, că ea a apărut pur și simplu prin voința atotputernică a lui Dumnezeu.
15. Orice ființă creată trebuie și poate să aibă percepția faptului că viața și ființa sa sunt și trebuie să fie create după imaginea cea desăvârșită a lui Dumnezeu, fără de care ea (ființa) nu ar avea nici viață și nici existență.
16. Însă, dacă privim realitatea mai îndeaproape, se dovedește că în toate ființele create se regăsesc în mod necesar două sentimente: pe de o parte, sentimentul de a avea în sine asemănarea cea divină sau lumina divină originară și, pe de altă parte, ca un efect al acestei lumini, sentimentul unei transformări progresive, care ni se revelează prin voința primordială a Creatorului.
17. Primul sentiment situează creatura într-o asemănare absolută cu Creatorul, astfel încât ea crede tocmai de aceea că este ieșită din ea însăși și ea consideră că este perfect independentă și fără nici o legătură cu vreo origine primordială eternă; ea mai crede că este conținută în ea însăși și poate dispune de ea însăși. Al doilea sentiment - care decurge în mod necesar din primul - este conștiința de a proveni din această proprie origine primordială și de a se manifesta liber în timp, considerându-se totodată foarte dependentă de această origine primordială.
18. Acest sentiment de umilire, atunci când se revelează în ființă, transformă prima atitudine, orgolioasă, într-un sentiment de umilință, care este absolut necesar, așa cum va fi demonstrat ulterior.
19. Sentimentul orgoliului combate însă cu putere acest sentiment de smerire de sine, pe care el vrea să-l reprime.
20. Din această luptă apare ranchiuna și în final survine ura față de această origine primordială a oricărei ființe și astfel apare refuzul de a se vedea umilită prin acest sentiment de dependență; astfel, sentimentul orgoliului crește, se întărește și atunci ființa se întunecă, înlăuntrul creaturii, în locul luminii primordiale iau astfel naștere noaptea și întunericul, iar această noapte și acest întuneric nu vor mai recunoaște în ele lumina primordială, îndepărtându-se ca niște orbi de ea.
21. Lumina primordială poate atunci străluci într-o astfel de noapte, dar această noapte în care există o lumină - lumină pe care ea (noaptea) nu o mai poate vedea -, nu mai poate recunoaște lumina care vine la ea pentru a o transforma în această autentică lumină primordială.
22. În mod asemănător am venit Eu în lumea întunericului, ca fiind eterna Ființă originară a oricărei existențe și ca fiind lumina primordială a oricărei lumini și a oricărei vieți, pentru toți cei care provin din Mine, dar ei nu M-au recunoscut fiindcă se aflau în noaptea penibilului lor sentiment de orgoliu.
23. Al cincilea verset arată cum am venit Eu, Cel care exist din toată eternitatea după dimensiunile Mele și după proporții primordiale, în această lume pe care am creat-o și pe care am născut-o, și cum ea (lumea) nu poate să Mă recunoască drept propriul fundament (izvor) al ființei ei.
24. În calitatea Mea de origine a oricărei existente, am văzut - de la înălțimea luminii Mele primordiale, eternă și preasfântă -, cum acest sentiment de superioritate, care este lumina primordială în om, a slăbit din ce în ce mai mult în cursul acestei lupte continue și cum această lumină a vieții a devenit din ce în ce mai slabă și mai întunecată, ea ajungând până la punctul în care, dacă Eu nu aș fi venit personal în fața oamenilor, în proporțiile Mele cele mai frumoase (cu alte cuvinte, în trupul Meu de glorie) pe care Eu le dădusem și lor inițial, ei ar fi fost cu siguranță, în marea lor majoritate, incapabili să Mă recunoască; iar aceasta ar fi fost cu atât mai mult, dacă aș fi venit la ei într-un mod inopinat, ca un pur "Deus ex machina", sub o formă umană neașteptată; daca aș fi procedat în acest fel, doar Eu singur aș fi fost răspunzător dacă oamenilor le-ar fi fost imposibil să recunoască venirea Mea neașteptată.'...
25. Desigur că Eu am prevăzut aceasta din eternitate. Astfel, am anunțat într-un mod destul de fidel și cu precizie oamenilor venirea Mea, prin intermediul a mii de clarvăzători (profeți) pe care i-am inspirat și care nu și-au pierdut lumina divină în această luptă. Când venirea Mea s-a produs în sfârșit, am făcut în așa fel încât ea să fie însoțită de miracole și am făcut chiar să apară un om în care sălășluia un suflet de o înaltă spiritualitate, care era capabil să anunțe oamenilor venirea Mea și prezența Mea pe pământ.

descarcare carte....