Piticul

Piticul de Claudia Groza

• Vă amintiți de acel pitic care de săpun s-a-mpiedicat și s-a înecat?
• Acela care făcea baie într-un ibric?
• Da, dragii mei ascultători, acela.
• Sigur că ne amintim. Bietul de el!
• Ei, nu fiți triști. Am să vă spun că piticul a fost readus la viață de un puf de păpădie și a avut parte de multe întâmplări amuzante.
• Povestește-ne, povestește-ne, te rugăm, strigă în cor glasuri cristaline de copii.
• Bine. Așezați-vă în jurul meu și fiți atenți… înainte mult mai este…

Când piticul s-a înecat, vestea a fost dusă până la nori și la soare și la stele și la păsări migratoare de către insectele voioase, care îi erau prietene și-l vizitau mereu. Pentru câteva minute norii s-au întristat și cerul a fost acoperit de o plapumă cenușie din care au început să curgă lacrimi rare sub formă de picături de ploaie. Erau atât de sărate încât locul unde au căzut s-a uscat în scurt timp.

Natura era lipsită de culoare și de sunete. Totul amuțise în jur. Într-un colț, o păpădie necăjită, care îl iubise mult pe pitic, participase la exercițiile lui de gimnastică în fiecare dimineață, la toate năzbâtiile făcute cu ceilalți amici de-ai lui, nu a simțit când o pală de vânt ușor i-a furat din petale și puful de păpădie a ajuns deasupra piticului.

Zărind nările, puful a considerat că e interesant să exploreze acel labirint, așa că nu a stat mult pe gânduri și zdup, în nările înguste ale piticului. Și au călătorit prin întuneric până au ajuns la faringe, un segment din corp în formă de pâlnie.

• Hmm… ce interesant! Un alt tub, ia să văd unde duce, își zise puful, și porni pe laringe, apoi pe traheea inelată.

He-he-he, ce haios, e o adevărată aventură să călătorești în corpul unui pitic. Hopa, se întâmplă ceva. Pe unde să o iau acum? 

• De ce nu mai știa încotro să o ia? au întrebat în cor copiii ce ascultau cu gurile căscate, numai ochi și urechi.
• Pentru că traheea, un tub prin care aerul ajunge la plămâni, locul unde este lăsat oxigenul luat de la plante și de unde iese dioxidul de carbon, un gaz otrăvitor pentru organism, se ramifică în două tuburi, numite bronhii: una dreapta, pentru plămânul drept, și una stângă, pentru plămânul stâng.
• Aaaa… și pe unde a luat-o puful? întrebă tare curios un băiețel isteț.
• Pe unde ați vrea să își continue traseul?
• Pe partea dreaptă, aduce noroc, știu eu dintr-o altă poveste, grăi o fetiță cu părul ondulat.
• Binee, așa să fie… așadar, puful se îndreptă spre partea dreaptă și a ajuns la plămânul drept.
• Vaaai, ce nenorocire, mă înec. Ajutttooor, strigă cu toată puterea puful.

Căutând o ieșire, puful a fost zguduit puternic, lovit de pereții plămânului, și scos afară. Gâdilându-l pe pitic, acesta își revenise, scuipând toată apa din plămâni. Puful a stat ceva vreme la soare, ca să se usuce, și să poată zbura din nou.

• Oauu… ce revenire spectaculoasă! exclamă o fetiță subțirică, care își ținea obrajii sprijiniți în palmele micuțe.
• De aceea e bine să păstrăm legatura cu natura. Nu se știe niciodată ce plantă sau animal ne poate salva dintr-un necaz, adăugă un copil cu năsucul cârn.
• Sigur că da. Foarte bună observația ta, Andrei! Pentru a vedea ce aventuri au urmat cu piticul care și-a revenit de la înec, va fi necesar să ne întâlnim mâine seară! Noapte bună, dragi copii. Vise plăcute, îngerii să vă sărute!