Carte de astronomie

INTRODUCERE

Astronomia, alături de alte științe, ne dă posibilitatea de a cunoaște natura, manifestările ei, legile ei, ne ajută în formarea unei concepții corecte despre lume, deoarece știința și credința sunt complementare.

De când au pornit în cucerirea planetei, oamenii au fost fascinați de bolta înstelată, au observat mișcările stelelor, Lunii și a planetelor învecinate. Au învățat să prevadă fazele Lunii pentru a putea măsura timpul, după cum reiese din gravurile de pe niște oase, descoperite de arheologi și datate din anul 35.000 înainte de Hristos (î.Hr.). Această perioadă corespunde momentului cândneanthropul, alias Omul de Cro Magnon, venea să-l înlocuiască pe Omul din Neanderthal.

Oamenii au observat că stelele pe cer nu sunt uniform răspândite, ci sunt grupate în diferite configurații, pe care le-au numit constalații. Apariția și dispariția succesivă a constelațiilor le dădea indicații despre succesiunea anotimpurilor. Aceste indicații erau extrem de prețioase și utile pentru muncile și nevoile lor.

Corpurile cerești au devenit puncte de reper referitoare la timp și spațiu, iar observarea lor sistematică o necesitate. Studii recente ne arată că astronomii din antichitate aveau cunoștiințe mult mai avansate decât suntem noi dispuși să credem. Astfel din datele furnizate de sateliți reiese că cele trei piramide din Gizeh ne arătă configurația celor trei stele din constelația Orion, Sfinxul era orientat spre constelația Leul, iar turnul Bayon al templului din inima Angkorului situat în jungla cambodgiană este orientat spre constelația Draco așa cum se vedeau acum 10.500 de ani, la momentul echinocțiului de primăvară. Acest lucru dovedește că strămoșii noștrii cunoșteau mișcarea de precesie a Pământului, deoarece în templele din Angkor predominau numerele precesionale.

Date sigure despre aceste observații sistematice, bazate pe documente scrise, avem din epoca marilor civilizații indo-europene, dar în special al civilizației antice grecești. Aici se pot aminti numele lui Pitagora (circa 560-500 î.Hr.) care denumește cerul cosmos și afirmă că Pământul are formă sferică. Tot în acel secol un alt învățat, Philolaus din Tarent, a emis ipoteza că în centrul Universului nu se află Pământul ci Hestia (inima), un foc central, iar în jurul acestuia se mișcă Pământul. El mai considera că cel mai apropiat corp de Hestia, situat întodeauna de partea cealaltă și astfel mereu invizibil, este Antiterra (antipământul).

Cunoștințele despre Univers și aștrii care-l populează s-au acumulat și îmbogățit timp de 2000 de ani și prin eforturile unor astronomi remarcabili ca: Tycho Brache, Nicolaus Copernicus, Galileo Galilei, Johan Kepler, Isaac Newton, William Herschell, Edwin Hubble și alții până în prezent.

Strămoșii noștri geto-dacii aveau cunoștințe solide de astronomie pe care le foloseau în activitățile lor de zi cu zi. O dovadă, în acest sens, este sanctuarul-calendar al geto-dacilor de la Grădiștea Muncelului care, chiar dacă nu este de amploarea celui de la Stonehenge, este foarte precis.,,Soarele de andezit” de la Sarmisegetusa, cu un diametru de 7,1 m, lucrat în plăci de andezit care are în centru un disc cu un diametru de 1,5m, poate rivaliza cu orice construcție similară care este închinată Cultului Soarelui.

Astăzi îi înțelegem pe antici pentru că divinizau Soarele, deoarece necesitatea monitorizării activității astrului, a devenit evidentă din momentul când s-a observat că viața terestră depinde într-o măsură mult mai mare decât ne așteptam de Soare. Totodată studiul activității Soarelui a dat naștere la meteorologia Soarelui.

Activitățile economice moderne se bazează pe radiocomunicații, iar acestea pot fi perturbate de furtunile solare. Luarea deciziei între a investi în telescoape terestre și a investi în telescoape spațiale în viitor pentru studiu este o problemă complexă. Progresele în domeniul opticii adaptive au extins rezoluția telescoapelor terestre până la limita care le permite să realizeze imagini în infraroșu ale unor obiecte slab luminoase. Utilitatea opticii adaptive în raport cu observațiile Hubble depind puternic de detaliile particulare ale fiecărui subiect de cercetare în parte. Domeniul de lungimi de undă în care corecțiile optice adaptive de înaltă calitate este însă limitat,mai ales în culori optice.

Telescopul Hubble păstrează abilitatea unică de a realiza imagini de mare rezoluție în câmp larg de frecvențe. Pe de altă parte, tehnologiile optice terestre puteau furniza imagini ale obiectelor luminoase la o rezoluție superioară celor pe care le poate obține Hubble, chiar și înainte de lansarea lui. A fost întotdeauna important pentru ca telescopul spațial să obțină imagini mai clare ale Universului cu toate că a necesitat costuri de construcție și de operare ridicate.

Astronomia spațială a adus Universul mult mai aproape de noi, iar observațiile făcute cu ajutorul telescoapelor spațiale au făcut să vedem Universul până în momentul apariției sale.