Dimineata de dupa

Dimineața de după

Unu

Femeia, o siluetă învăluită în auriu, stătea în ușă. Lumina strălucitoare din spatele ei contura o prezență eterică, coborîtă parcă dintr-un basm. .

El nu sunase la ușă. De fapt, Razor Cody nici nu era sigur că nimerise la adresa exactă, în locul conacului victorian trufaș și renovat la care se așteptase, găsi o casa mică, decrepită, strivită de clădirile alăturate, retrasă puțin de parcă i-ar fi fost rușine cu aspectul ei jerpelit.Dar nu casa îi reținuse privirile, ci femeia, Era un vis, o zînă cu părul cîrlionțat, de culoa­rea aurului, încadrînd o față misterioasă, as­cunsă de umbre.

Bărbatul nu se așteptase la asta. Nu se aș­teptase nici la gheara din piept, care-l făcea să respire precipitat.

• Sînteți domnișoara Rachel Kimble?
• Ai venit, se auzi o voce înceată, iar fan­tasma prinse viață. Te-am așteptat.
• Cum adică?
• Cînd a plecat, Harry mi-a spus că vei veni.
• Harry?

O găsise. Cel puțin găsise femeia pe care o căuta.

• Nu mă îndoiesc de asta, spuse Razor tă­ios. Cunoscîndu-I pe Harry nu mă îndoiesc de­loc.

Ea nu-i răspunse, dar plecarea bărbiei arăta o acceptare calmă a tensiunii apărute brusc în aer.

• Unde e? întrebă în sfîrșit Razor, la fel de nemișcat ca și fata.

Prin ușa deschisă el inhală mirosul unui par­fum subtil, înșelător, care în alte condiții ar fi incitat chiar și simțurile unui bărbat considerat prea dur ca să observe astfel de lucruri. Mirosul amintea poate de Orient, sau poate de o aromă demult uitată, o aromă din Mările Sudului.

• Unde e, cine?
• Harry, escrocul ăla ordinar. Te previn, du­duie, îl vreau. Dacă nu e aici, am să-l aștept. Vreau să mă răzbun.
• De ce ai vrea să-i faci vreun rău lui Harry?
• Pentru că m-am lăsat fraierit de cuvintele lui mieroase și l-am luat ca partener. Rezul­tatul? Mi-am pierdut compania de construcții, reputația și cea mai mare parte ș averii.
• O, Doamne! murmură Rachel. Ce a făcut?
• A folosit materiale de calitate inferioară și nu a respectat proiectul de construcție. Apoi, cînd hotelul pe care îl ridicam s-a prăbușit, a dispărut, lăsîndu-mă să plătesc toate oalele sparte.

Rachel Kimble știuse că bărbatul acesta avea să vină. Figura lui îi apărea foarte clar, acum, cînd stătea în fața ei în întuneric. Era prima dată cînd se întîlneau, deși în ultimile săptămîni el ocupase un loc aparte în visurile ei. Nu-i știa numele, nici cînd avea să vină. Știa numai atît - că avea să vină.

O picătură de transpirație i se prelinse între sîni și realiză că întregul ei corp răspundea pre­zenței lui.

Știuse ce avea să se întîmple, dar nu și cît de puternic avea să fie sentimentul.

Era înalt, puternic, periculos chiar. îi simțea emoția reținută vibrîndu-i prin toate fibrele, ca o muzică pierzîndu-se în noapte. Da, se gîndi ea, era întunecat atît în interior cît și pe dinafară și avea niște ochi puternici și pătrunzători, care o tăiau ca o lamă, întețindu-i vîlvătaia care-i ar­dea stomacul.

• îl veți aștepta, desigur, murmură ea, dîn- du-se la o parte, ca să-i facă loc să intre. Nu eram sigură cum mă veți găsi, dar știam că o veți face. Acum înțeleg: Harry v-a trimis la mi­ne.
• Să mă trimită? Nici vorbă, domnișoară Ra­chel. De fapt, sînt aproape sigur că Harry nu ar vrea ca eu să mă aflu aici. Asta în cazul în care nu dorește să rămînă fără claia aia de păr roșcat și fără mustățile de care e atît de mîn- dru. Cînd voi pune mîna pe el, am să i le rad pe amîndouă și, apoi, am să-l strîng de gît.

Pe Rachel n-o îngrijora amenințarea lui. Furia era de înțeles, întrucît pornea din aceeași forță puternică ce întețea focul dintre ei. în vocea încordată a bărbatului era însă ceva imperios, care făcea aerul să vibreze, atin- gîndu-i obrajii ca o amenințare. Se cutremură.

Pisica, Witchy, i se freca de glezne pe sub fusta lungă, torcînd.

Rachel încă aștepta. Nu se putea să fi interpretat greșit viziunea pe care o avusese. Chiar dacă nu i-ar fi apărut In mod repetat în vise, cărțile ei speciale îi preziseseră sosirea, singura dată cînd îndrăznise să le consulte. Nu putea fi vorba de o greșeală. El nu putea fi altul. Nu-i trecuse însă niciodată prin cap că el s-ar putea să nu înțeleagă.

• Domnișoară Kimble... acesta e numele dumneavoastră, nu?

Ea dădu din cap afirmativ. Nu înțelesese. Asta avea să facă situația și mai dificilă, dar o va scoate la capăt. Pentru moment, cel mai bun lucru era să aibă răbdare cu el.

• Da, eu sînt Rachel Kimble. Aveți însă un avantaj asupra mea - eu nu vă știu numele.
• Adevărat, nu-1 știți. Invitați întotdeauna în casă străinii, necunoscuții?
• Necunoscuții? Rîse scurt, dînd capul pe spate. Da, el era într-adevăr omul pe care îj aștepta. Tu ești bărbatul care mi-a apărut în viziunile pe care le-am avut. Nu știu prea multe despre tine, dar mă îndoiesc că putem spune „necunoscut", și, dacă ai fi și perfect, atunci nu ne-am potrivi.

în momentul în care fața femeii se lumină, Razor simți o căldură neașteptată în zona sto­macului. îmbrăcată cu o fustă înflorată, lungă pînă la glezne, și purtînd un fel de bluză de culoare albastru-vinețiu, care îi lăsa umerii goi, era cea mai frumoasă femeie pe care o văzuse vreodată. I se tăie respirația privindu-i ochii mari, aproape violeți și părul blond ciufulit, care-i acoperea umerii drepți, ca într-o mantie aurie. Nu era nici pe departe ceea ce se aștep­tase să găsească.

Iar ea greșea. Era perfectă.

Era de o pasiune și de o sinceritate, care pă­reau să se împletească într-un fel de inocență spirituală. îl privea lung, nu cu teamă, ci cu o întrebare mută în ridicarea capului, cu ochii larg deschiși, trădînd mirarea.

Mai mult decît atît, avea un calm ciudat. în fața amenințărilor rămăsese neclintită, cu bu­zele întredeschise, cu respirația ușoară și iute.

De-a lungul anilor, cunoscuse multe femei, suficient de multe încît să le poată face față în orice situație. însă cea din fața lui nu se po­trivea tiparului. Nu putea defini ce avea deo­sebit, dar vocea șoptită, liniștitoare, îl atingea ca o mîngîiere fizică.

• Domnișoară Kimble, numai mama a mai văzut ceva perfecțiune în mine, spuse el cu vo­cea mai puțin încordată. Și a avut de suferit.
• Mă bucur că a văzut. Mamele ar trebui să-și închipuie copiii ca fiind perfecți.
• Și de cele mai multe ori, sînt oarbe.

Rachel păli, luă mîna de pe ușă și făcu un

pas înapoi. Ea nu-și cunoscuse mama. Fusese crescută de maici, într-un orfelinat. Nu avusese niciodată o familie - pînă la Harry.

• Uneori este un dar să vezi în locul ade­vărului ceea ce vrei de fapt să vezi , spuse ea moale. Cînd nu mai putem suporta realitatea, atunci o creem, domnule...
• Cody. Razor Cody. Acum, dacă m-ați duce la Harry, nu v-aș mai răpi timpul.
• O, ba o veți face. Cum putea oare să-l facă să înțeleagă? Acum că era aici, viața ei avea să se schimbe, iar ea nu se putea opune. Aștepta acest moment de doi ani. Brusc i se făcu frică.
• Nu, voi pleca de îndată ce-l voi găsi pe ne­mernic.
• N-o veți face. O să-mi răpiți o grămadă de timp, domnule Cody, continuă ea,de parca nu l-ar fi auzit vorbind. Aduceți bagajul înăuntru și închideți ușa. Hai, Witchy, să-i facem un ceai oaspetelui nostru. De care să fie? Chinezesc sau de mure? Sau poate amestecul dumnea­voastră special?

Razor nu se așteptase să-l găsească ușor pe Harry. întreaga poliție din Atlanta nu fusese în stare să-i dea de urmă, dar Razor știa despre o anumită domnișoară Rachel care locuia în Savannah, Georgia. Marea greșeală pe care o făcuse Harry în timp ce-l ruina cu premeditare, fusese să amintească mereu de această persoană. Uneori cu mîndrie, alteori cu înfri­gurare, dar îi spunea mereu „frumoasa dom­nișoară Rachel". Neștiindu-i numele de familie, lui Razor îi trebuise ceva timp pînă să o gă­sească, și se dovedise a fi o mare surpriză ceea ce găsise.

El o privi cum mergea cu seninătate pe hol, trecînd pe lîngă tapetul decolorat și covorul uzat, de parcă s-ar fi găsit în saloanele cine știe cărui castel italian.

Razor avea aceeași senzație pe care o mai avusese cîndva, într-o sală a oglinzilor - ceva ireal, de parcă podeaua n-ar fi fost fixă, ci ar fi plutit. După cîteva clipe, se scutură de iluzia care-l dusese în urmă în timp, și o urmă.

Se întrebă din nou ce fel de femeie invită un străin în casă și-i oferă ceai. îl așteptase. Cu siguranță că ea îi confundase venirea cu cea a unei alte persoane. Razor nu se simțea de ioc în largul său la gîndul acesta. Cum se putea ca ea să îl fi așteptat, și, dacă era așa, ce credea că avea el de gînd să facă?

în orice caz, nu era o actriță atît de bună ca Harry.

Nu, nu se potrivea cu sentimentul de me­lancolie pe care-l inspira casa părăginită. Așa cum aceasta nu se potrivea, la rîndul ei, cu conacul pe care Harry se Jăuda că-l va oferi domnișoarei Rachel a lui. Era o casă tip vagon, cu un coridor îngust, care se întindea de-a lungul unei camere de.primire mici, pînă la scările care duceau la etaj. Se opri, reze- mîndu-se de un stîlp cu o formă ciudată, care ajungea pînă la tavan, constituind pilonul de sprijin al treptelor.

Ceva nu era în regulă.

Ceva era misterios.

Razor simțea niște curenți reci pe șira spi­nării, de parcă ar fi fost atins cu degete de gheață.

• La dracul Unde ești, Harry?

De la capătul coridorului, pisica se auzi mie- unînd, de parcă ar fi .răspuns. Totul era foarte straniu.

• Domnule Cody?

Razor lăsă stîlpul și se îndreptă spre lumină, de unde se auzea vocea lui Rachel Kimble vor­bind cu pisica. .

Bucătăria fusese transformată într-o cameră de zi demodată, unde se putea observa și un cămin, în care cărbunii încă ardeau, deși seara de octombrie nu era răcoroasă. Cel puțin, nu i se păruse că ar fi fost, atunci cînd intrase. Casa părea bîntuită de curenți de aer. Casă veche, decise el. Evident, bovindou-lui nu i-ar fi stricat o ramă nouă.

O masă mică fusese acoperită cu o față de masă făcută din petice de pînză imprimată, peste care fusese aruncată o broboadă groasă, cu ciucuri roz. O lampă cu ciucuri roz atîrna din tavan pînă deasupra mesei, dînd o lumină sla­bă și caldă. Razor avea senzația că se întor­sese în timp în anii 1800.

Rachel luase dintr-un dulăplor, ale cărui uși de sticlă erau montate înclinat, niște cești de China albastre și delicate, pe care le așezase pe farfurioare acoperite cu șervețele de hîrtie. El îi privi mișcările exagerat de lente în mo­mentul în care ceainicul începu să șuiere. în nișa cu fereastră arcuită, stătea întinsă pisica, privindu-l cu ochi galbeni pe Razor, care exa­mina în continuare camera.

• Doriți ceaiul cu frișcă și zahăr, sau lămîie,

. domnule Cody?

• Mi-e indiferent. Nu prea-servesc ceai și tar­tine.

Un rîs ușor.

• Mă tem că nu am tartine. N-am mai mîncat de mult așa ceva. Dumneavoastră?
• Nici eu. Sînt obișnuit mai degrabă cu cafea și fursecuri.
• Da, cred. Aveți o energie în dumneavoas­tră, care probabil că vine din cea generată de zahărul pe care îl consumați. '

Căldură? La dracu, chiar așa era! Nu-și dă­dea seama dacă era din cauza focului sau a luminii, dar din momentul în care intrase în casă, temperatura corpului nu încetase să-i crească. Crezuse că era din cauza furiei, sau poate a climei, așa cum era în cazul celei din New Orleans, de unde venea. Atmosfera în Savannah era la fel de caldă și de umedă, dar aici alterna cu acele atingeri ciudate, înghețate, pe care le simțea din cînd în cînd. Sau poate că ceva nu era în regulă cu el.

• Nu, nu sînteți bolnav, răspunse ea, de par­că i-ar fi citit gîndurile. Văzînd uluirea băr­batului, ea contihuă: o simt și pe asta. Am auzit că și alți oameni au astfel de capacități de percepție mentală. Cred însă că e mult prea

devreme ca să acționăm asupra sentimentelor noastre. Acele atingeri reci sînt plăcute totuși, nu? ,

Brusc i se înmuiară picioarele și se pomeni așezat la masă, simțind mîngîierea ciucurilor pe genunchi. Percepție mentală? Prea devreme?

• Mă tem că nu am mai avut o astfel de experiență pînă acum, continuă ea netulburată. Ce-o să facem acum?
• Stați puțin! Nu știu ce se întîmplă aici, domnișoară Kimble, dar cred că nu înțeleg.

Domnul Cody nu progresa,de loc. Rachel se întreba dacă să-i spună că urma să fie primul bărbat din viața ei. în vremurile acelea, fetele nu rămîneau virgine pînă la douăzeci și patru de ani. Dar ea rămăsese. Nu știa ce era aceea o poveste de dragoste adolescentină, sau dragoste la prima vedere. Nici nu prea avusese astfel de ocazii la școala de fete, iar atunci cînd terminase, învățase deja cum să evite relațiile cu bărbații. Prieteni da, cîțiva, dar nimic mai mult.

Maicile îi promiseseră mereu că, într-o zi, fe­meia care o lăsase acolo avea să se întoarcă să o ia, dar acest lucru nu se întîmplase. încet- încet, pe măsură ce ceilalți copii erau adoptați, Rachel înțelesese. Nu te atașa, ca să nu suferi!

Toți cei la care ținuse plecaseră.

Chiar și Harry.

înțelesese despre oameni, în general, că erau ceva trecător. Mai înțelesese că Razor avea să fie ceva deosebit, însă el nu dădea nici un semn că ar fi fost conștient de acest lucru, încă. Deci, totul depindea de ea.

• Spuneți-mi Rachel. Apelativul „domnișoa­ră" mă face să mă simt foarte bătrînă. Am să vă servesc cu ceai de mure. Păreți un om întune­cat, care ține în el o pasiune adîncă, sălbatică.

Ea adăugă o măsură de ceai într-un vas mai mic și, ținîndu-l strîns în mînă, aduse ceainicul deasupra și îl umplu cu lichidul aburind.

Se întoarse, lăsînd ceaiul să se opărească și puse pe masă zahărul și frișca. în final, turnă băutura liliachie într-o ceașcă și i-o întinse.

• Tu nu bei? întrebă el.
• Ba da, însă eu am amestecul meu special, își puse în cană un pliculeț făcut din pînză țesu­tă în casă și care conținea ceai, turnînd apoi apă fierbinte din ceainic.
• Tu de ce bei ceva special, iar eu ceva obiș­nuit, din comerț? .
• Pentru că nu vă cunosc destul de bine, ca să creez ceva anume pentru dumneavoastră. Deocamdată, sînt convinsă că vă va plăcea cel de mure. De ce nu încercați?

Razor sorbea ceaiul de mure și îi plăcea, deși nu mai gustase niciodată așa ceva. De fapt, el nu prea obișnuia să bea ceai, decît dacă era tare, dulce și cu gheață deasupra.

• Spuneți-mi, domnule Cody, de ce credeți că vă aflați aici?

Pe Razor însă nu-l interesau șaradele. Nu fusese niciodată omul conversațiilor de salon, și asta cu siguranță avea să fie una de acest fel. Cu toate acestea, se auzi spunînd cu o voce care, cel puțin, se voia plăcută: .

• Dacă eu trebuie să renunț la „domnișoară", atunci și tu poți să nu-mi mai spui „domnule".
• Bine, Cody.

El observă că ea nu se folosise de poreclă, Razor¹, spunîndu-i pe numele de familie. Și lucrul acesta era ciudat. Deși oamenii își spun deseori pe numele de familie, lui nu-i spusese nimeni altfel decît Razor. Razor și atît.

Rachel scoase plicul de ceai din ceașcă și stoarse ultima picătură de lichid, apoi îl puse pe farfurioară și luă o înghițitură.

• Deci?
• De ce sînt aici? Ți-am spus deja: îl caut pe Harry.
• Aș vrea să te pot ajuta, dar nu l-am mai văzut de cînd a cumpărat casa și m-a adus aici.
• Dar ai mai primit vreo veste de la el?
• O, da, în urmă cu vreo opt luni. A spus că avea de terminat o treabă, ceva legat de un om pe care îl băgase în afaceri.

Razor mîrîi. Ticălosul de Harry nici măcar nu încercase să-și țină în secret planurile abomi­nabile!

• Băgat? Da, asta a și făcut. M-a băgat, dar în pușcărie!
• Pușcărie? Ai fost arestat? Ce nefericire!
• închisoarea a fost rezultatul final. S-a în- tîmplat după ce am transformat în bani lichizi tot ceea ce aveam pentru a plăti amenda. A trebuit să stau la zdup cîteva luni.
• Sună groaznic.
• „Micile greșeli" ale lui Harry au dus la un incident internațional de proporții, iar eu am fost exemplul public.
• îmi pare rău, n-am știut. însă sînt sigură că Harry a avut un motiv foarte întemeiat ca să dispară. Nu știm întotdeauna de ce se întîmplă anumite lucruri.
• Femeie, n-a avut absolut nici un motiv! Să faci pușcărie e un lucru groaznic, și nu există nici un motiv pe lume ca să determini pierderea

companiei și reputației unui om.

Ea se întinse și-i acoperi mîna cu a ei. Miș­carea era naturală și menită să consoleze, să ușureze, să aline. Numai că rezultatul fu altul. Razor avu o reacție bruscă, de parcă ar fi aș­teptat mîngîierea. își împleti degetele cu ale ei și respiră adînc.

Rachel se uită dincolo de oaspetele său, fixînd un punct peste umărul lui stîng. Ne- privindu-l direct, părea să atenueze din intensitatea copleșitoare a atracției pe care o simțea. Deși înțelesese, deși îl așteptase cu nerăbdare chiar, prezența reală a acestui bărbat era mult mai tulburătoare decît își imaginase vreodată.

Ea îi simțea asprimea mîinii, care intensifica fluxul sentimental, aparte, dintre ei.

• Crede-mă, Cody. Uneori trebuie să cre­dem, chiar dacă nu înțelegem. Nici eu n-am crezut la început că aș putea avea încredere în Harry, dar am constatat că greșeam.
• Mare consolare, spuse Razor, furia răbuf- nindu-i pe neașteptate, de parcă ar fi răspuns unei comunicări mute cu atingerea ei. Se opri puțin apoi, brusc, se răsuci ca să iasă din ca­meră.

Pisica mîrîi încet. O adiere rece lovi ceafa lui

Cody, în timp ce Rachel îl apucă și mai strîns de mînă, silindu-l să se așeze.

• - Uite ce e, Rachel Kimble, nu știu care e jocul tău, adică al lui Harry, dar eu, cînd am ve­nit aici, știam deja ce fel de om este, i^r faptul că a dispărut lăsîndu-și soția în... asta - ochii îi alunecară pe tapetul scorojit și pe linoleul cră­pat - nu e de natură să mă facă să-mi schimb părerea. ,

Rachel nu-și putu reține amuzamentul. Un rîs voios ușor și melodios, ca sunetul unor clo­poței, umplu camera.

• O, Cody, dar nu sînt soția lui. Asta credeai?
• Bineînțeles că asta credeam. întotdeauna a vorbit de tine spunînd „frumoasa domnișoară Rachel", femeia vieții lui. Cine altcineva i-ar fi putut spune „domnișoară" unei fete așa de tinere ca tine, dacă nu un soț, un soț foarte bă- trîn de altfel.

-- Da, Harry este bătrîn, un bătrîn demodat, de școală veche. Are cîteva principii pe care insistă ca ceilalți să le observe. Eu îi spun „unchiule Harry" și, pentru că nu sînt măritată, el îmi spune „domnișoară Rachel".

• Harry e unchiul tău? Razor nu voise să-și_> arate ușurarea, dar o făcu.
• Da, e unchiul meu, sau cel puțin așa spune el. Nu pot fi sigură de asta, pentru că n-am știut niciodată dacă tatăl meu a avut frați. De fapt, eu nici nu mi-am cunoscut tatăl, iar cărțile nu mi-au spus niciodată nimic, nici despre el, nici despre Harry. E ciudat, știi? Despre tine mi-au spus că vei veni.

-Ți-au spus cărțile despre mine?

• Ei, nu numele, desigur. Nu ți l-am știut ni­ciodată, dar despre tine mi-au spus.

Pisica sări de pe pervaz și veni către Razor, de parcă ar fi vrut să-l avertizeze să nu facă vreo mișcare necontrolată.

• Ascultă, Rachel, începu el, ce spui tu nu are nici un sens. Ce cărți?
• Astea. Cu mîna liberă scoase un pachet de cărți de joc. Nu erau din cele obișnuite, pe care Razor le mai văzuse. Erau mai mari, iar ima­ginile de pe ele înfățișau personaje medievale, purtînd costume bizare.
• Cărți de tarot^[1], explică ea.
• Ești ghicitoare? Imaginea confuză păru să se mai limpezească. Tot ceea ce vedea, înce­pea să capete sens. Pisica neagră, casa întu­necată, acea lumină ciudată, difuză, căldura care dogorea din cămin, toate erau pentru efect.
• Ai crezut că am venit ca să-mi ghicești? Las-o baltă. Nu cred o iotă din prostiile astea, iar averea mi-o făuresc singur. *

Rachel suspină în timp ce-i dădu drumul la mînă, și începu să amestece cărțile. -

• Nu, știu că n-ai venit pentru asta. Știu că nu crezi. Nu-i nimic, nici eu n-am crezut... înain­te.
• înainte de ce?
• N-are importanță.

Pisica mîrîi din nou.

• Cred că Witchy ar fi mai liniștită dacă i-ai vorbi puțin, spuse Rachel. încă nu e sigură de intențiile tale.
• Pisica nu e sigură! pufni Razor. La dracu’, nici eu nu sînt foarte sigur. Tu ești?
• Mai mult ca niciodată. Am să-ți arăt. Con­tinuă să amestece cărțile și, în sfîrșit, alese una pe care o ținu cu fața spre el. Da, cred că a- coastă imagine te reprezintă. Privește-o și spu­ne-mi-ce vezi.
• Ascultă, Rachel, ți-am spus deja că nu cred în chestiile astea cu ghicitul în cărți, dar dacă ele îți spun într-adevăr unele lucruri, atunci în- treabă-le unde e Harry și apoi o sa mă car de aici.

Vorbe mari. Chiar în timp ce vorbea, Razor știa că, de fapt, încerca să se convingă pe el însuși, nu pe domnișoara Rachel. Fusese cinstit atunci cînd îi spusese că nu credea în soartă, sau karma, nici măcar în dragoste la prima vedere. Nu credea în nimeni și nimic, în afară de el însuși, și asta de multă vreme. își ținuse viața în ordine și sub un autocontrol riguros, pînă la apariția lui Harry. Nu-și putea explica cum de-l luase partener, așa cum nu-și putea explica cum de știa ea că el nu avea să piece nicăieri, nu încă, nu în noaptea asta.

• Nu știu unde este unchiul Harry, Cody, dar dacă întrebi cărțile, s-ar putea'să-ți răspundă. Nu știu întotdeauna cu precizie ce vor spune, dar îți promit că-ți vor vorbi, dacă ești gata să încerci. .

Promit! Deci știa unde se afla bătrînul ticălos. Razor nu-i prea înțelegea jocul, dar dacă, pen­tru a-l găsi pe Harry, trebuia să intre în horă, atunci exact asta va face. Pentru moment, cel puțin. .

• Bine. Dar dacă vei spune cuiva, vreodată, că am fost de acord cu chestia asta, am să neg totul.
• Nu, Cody, n-o vei face. Tu nu știi să minți. Acum, descrie-ți cartea.

El aruncă o privire.

• Este un cavaler, ca unul din cei de la cur­tea Regelui Arthur. E călare pe un cal alb și are o sabie. Cerul este noros, iar vîntul bate.
• Cum arată?

Era ciudat. Bărbatul din carte semăna puțin cu el.

• Are părul închis la culoare, și are ochii că­prui. Da, și el era brunet, însă ochii îi erau ce­nușii.
• Și, ca și cavalerul, ești energic și brav. Poți să domini, dar ai o inimă bună. Acum trebuie să te gîndești care este întrebarea ta.
• Nimic mai simplu - unde este Harry?

Ea începu din nou să adune cărțile într-un singur teanc.

• Cred că în fața ta stă o întrebare mai mare decît locul unde se află Harry. Trebuie să tai cărțile, Cody.

Cu un suspin reținut de neîncredere, el le separă în două grămezi și le răsfiră puțin în mînă, auzind apoi zgomotul sec produs de reunirea lor într-un singur pachet.

• Și-acum? Jucăm pe bețe de chibrit, sau te gîndești la ceva mai interesant?

Ea îl ignoră, făcîndu-l să se simtă jenat fiindcă imprimase o notă frivolă unei probleme care, pentru ea, era în mod evident o treabă serioasă.

• Acum, Cody, taie cărțile de trei ori spre stînga.

El se execută, după care ea formă din nou un singur pachet, punînd Cavalerul în mijlocul mesei, cu fața în sus. Apoi, puse peste el prima carte. •

• Această carte îți acoperă destinul, Cody. Spune-mi ce reprezintă.
• Ce este?
• Da. Am scris ceva în josul fiecărei cărți. Ci­tește-mi.

Razor clătină din cap și dădu din umeri. Do- iuldewands^[2]. •

Un zîmbet larg înflori pe buzele fetei.

• Doiul de baghetă înseamnă îndrăzneală și curaj. Ești pe cale să începi o nouă afacere. Se opri cîteva clipe. însă mi-e teamă că mai în­seamnă și faptul că ai o fire mîndră și necru­țătoare. '
• Necruțătoare este într-adevăr termenul cel mai potrivit. în ceea ce privește noua afacere, nu prea am de ales. Cq se aude cu răspunsul la întrebarea mea despre Harry?
• Răbdare, Cody. Puse o altă carte, oblic, peste primele două. Aceasta îți întretaie des­tinul. Reprezintă un obstacol în calea noii tale afaceri. Ce reprezintă?

El citi din nou titlul scris.

• Regele de pentaclu. E un tip care stă pe tron și ține în mînă ceva, ca o armă ninja.
• Este un pentaclu - o stea cu cinci colțuri, un simbol magic. Da, Regele ar putea fi un industriaș important, un bancher sau un om de afaceri.
• Ha, bancheri, oameni de afaceri! Mda, aici ai dreptate. Numai o minune i-ar putea face să-mi mai împrumute bani, cîte zile oi mai avea!
• Nu face afirmații pripite. Uneori trebuie timp ca să pătrunzi înțelesul cărților.
• Sînt convins.

Pisica se ridică, se învîrti de cîteva ori în jurul cozii, apoi se așeză la loc.

Rachel puse cartea următoarea sub Cavaler, în poziția corespunzătoare orei șase.

• Această carte reprezintă ceva care deja s-a întîmplat.

Razor descrise imaginea: -

• Este un cinci de pentaclu, un cinci întors. Uuu, dar triști mai arată ăștia doi! .
• Prin ce crezi că se aseamănă cu tine?
• Aș spune că sînt doi oameni lipsiți de adă­post, care merg prin zăpadă pe lîngă o biserică. Bănuiesc că asta înseamnă că, fosta mea afacere m-a făcut să mă treacă toate răcorile.
• S-ar putea, dar cartea este cu susul în jos, ceea ce îi inversează înțelesul. Ar putea însem­na o întoarcere a roții norocului.
• Sînt pentru. Cody era conștient că situația în care se afla îi făcea plăcere. Ea avusese dreptate în legătură cu acea senzație plăcută, de atingere. Era încă acolo, o simțea în stomac ca pe un coniac bun, care radia cădură de fie­care dată cînd privirile li se întîlneau.

Cărbunii trosneau, pe măsură ce focul se stingea. Pisica începuse să toarcă monoton, iar Rachel, cu spatele la cămin, părea înconjurată de o aură.

• Cartea a patra este în spatele tău. O puse la stînga Cavalerului, în poziția orei nouă. Ce reprezintă?
• Un șapte de pentaclu. Și nu e întors.
• Cred că indică o pauză în desfășurarea noii tale afaceri. Dezamăgirea a trecut, deci este o promisiune de succes.
• Ce-i drept, e drept, cam sînt în pauză. De fapt, afacerea mea s-a terminat de-a binelea.
• Următoarea carte, continuă ea, stă deasu­pra ta, te încoronează.
• Asta îmi place. Reprezintă o femeie care seamănă cu tine, Rachel. Poartă o mantie gre­cească și are deasupra capului un fel de semn. Ce e mai interesant, însă, e faptul că mîngîie un leu. Asta înseamnă că mă vei face să devin un miel?

Rachel încercă să nu-și lase mintea să zboa­re. Interpretarea era atît de clară, încît simțea energia în vîrful degetelor. El nu credea ceea ce afla de la ea, dar nu era nici o problemă. Nici ea nu crezuse, pînă cînd spusele oamenilor îi adeveriseră premonițiile. Ceea ce începuse cîndva, cu mulți ani în urmă, sub forma unei răzvrătiri de școlăriță, devenise acum un modus vivendi. Continuă:

• Semnul de deasupra capului ei înseamnă infinitul. Reprezintă starea cosmică a vieții eter­ne. Aceasta este esența ta, Razor Cody - spiri­tul mîndru al leului.

Puse următoarea carte în dreptul orei trei.

• Aceasta se află înaintea ta. Arată ceva care se va întîmpla, probabil, în următoarele cîteva luni.
• Ei, da. Asta e cît se poate de clară. O altă carte întoarsă. Un opt de cupă și reprezintă un om care se depărtează. Cred că vrea să spună că ar trebui să mă car, dracului, de aici.
• Nu, nu vezi că e întoarsă? Asta înseamnă că ai renunțat la spiritual în favoarea materi­alului, că alergi după succes, dar că ești pe cale să descoperi dragostea.
• îmi place cum sună, mai ales partea cu succesul, dar dragostea? Poate în altă viață. Și am impresia că interpretezi greșit. Toate cupele astea adunate deasupra mea n-ar putea să însemne că am să mă îmbăt suficient de rău, încît să-l ucid pe Harry, atunci cînd îl voi întîlni? Asta e? Cînd o să capăt răspunsul?
• Nu încă. Mai e. Puse o carte sub toate celelalte. Asta reprezintă lucrul de care te temi.
• Altă cupă, dar de data asta un nouă.

Pentru prima dată Rachel ținu cartea mai

mult, pipăind-o cu degetele, într-o tăcere adîn- că.

• Ce e? Poate că o să mai servim niște ceai?
• Nu ești ceea ce vrei să pari. Ești ahtiat du­pă succes, dar ți-e teamă de el, Cody.
• La dracul Știam eu că toate astea sînt nu­mai prostii.
• Nu-ți face griji. Vei căpăta ceea ce dorești, dar exact de asta te temi. Următoarea carte îți va spune mai multe despre părerea celor din jur despre tine.
• Din nou cupă. Un doi. Hopa, dar și ăsta e întors. Ce înseamnă?

Ea mișcă ușor din cap și tresări scuturată de un fior.

• Nu sînt sigură. Cartea semnifică dragoste falsă, pasiune violentă, neînțelegere. ,

De data aceasta, Cody fu cel care tresări. Gheara pe care o simțea în piept îl făcea să nu mai ia spusele fetei în glumă. Dragoste falsă și pasiune violentă? Credea că scăpase de asta cu ani în urmă. Pînă acum, cel puțin. Brusc, deveni din nou puștiul de altă dată, care-și privea tatăl stînd lîngă o femeie, tatăl lovind fomeia, tatăl dispărînd în noapte pentru totdea­una.

Rachel se întinse și-i prinse din nou mîna.

• Ultimile două cărți îți vor răspunde la între­bare, Cody. Nu dispera încă. Prima din ele somnifică speranța ta. O arătă cu mîna liberă. Ce reprezintă?
• Cavalerul meu, dar călare pe alt cal, și de data asta e un Cavaler de pentaclu.
• înseamnă adevăr și sprijin, ești pe cale să (jăsești sau să pierzi... bani?
• Asta sper și eu, să-mi recapăt banii.
• Cody, îți repet, uneori aceste lucruri nu somnifică ce crezi tu.
• Arată-mi în continuare, domnișoară Ra­chel, îmi place din ce în ce mai mult.

Ea întoarse ultima carte. Razor rîse încet.

• Pînă și eu sînt în stare să recunosc un nebun^[3]. Un nebun întors.
• Dar e absurd, spuse ea moale. Nebunul să conducă o urmărire încununată de succes...

Cody îi eliberă mîna lui Rachel și se lăsă pe spătarul scaunului.

• Deci, în cele din urmă am fost condus într-o urmărire încununată de succes. Puteam să te scutesc de tot efortul ăsta, pentru că ști­am deja.

Luă ceașca de ceai, o goli dintr-o înghițitură și apoi, o puse absent pe broboada de lîngă farfurioară, privind-o pe Rachel care arăta cu degetul ultima carte'. Tresări.

• Deci cărțile ți-au spus că o să vin. Ți-au mai spus și că voi aștepta. Ți-au mai spus și ce va urma acum?
• Da. Respiră adînc și continuă: am mai aflat că ne vom îndrăgosti unul de celălalt și că vei găsi o comoară.

Ultimile cuvinte fuseseră spuse dintr-o sufla­re.

• îndrăgostiți? Tu și cu mine? Nu cred.

Chiar în timp-ce vorbea însă, el avu o viziu­ne, o imagine tulburătoare - ea în brațele lui, sărutîndu-l, corpul ei unduindu-se pe lîngă al lui

• o viziune atit de clară, încît rămase fără grai.
• Cărțile vorbesc, Cody, iar eu nu le pot schim­ba răspunsurile.

Pentru moment, el nu se mai putu controla. Inima i se zbătea în piept. Femeia aceasta nu era o ghicitoare, era o vrăjitoare veritabilă care-și întinsese deliberat vraja asupra sa. Tre­buia să găsească o cale de a o opri, și asta cît mai repede, înainte de a fi înghițit de vîrtejul de senzații.

• O comoară? spuse el cu o voce răgușită, ignorîndu-i prima afirmație. Și eu care credeam că numai Harry are darul ăsta. Se vede însă treaba că e o trăsătură de familie. Același lucru mi-l faci și tu acum.

-îți fac? Ce?

• Mă amețești cu cuvinte, mă vrăjești. îmi spui că aceste cărți ți-au anunțat venirea mea și ca ne vom îndrăgosti unul de celălalt.
• Cărțile și premonițiile mele.

Și premonițiile. Hotărît lucru, cel mai des fo­losit cuvînt în casa asta era „prea“: prea mult, prea bizar, prea incredibil. Domnișoara Rachel era frumoasă, deci era de înțeles de ce Harry vorbea întotdeauna despre ea cu atîta respect. Dar ea avea ceva periculos. Mistic și periculos.

Intuiția acelui pericol îl făcu pe Razor să simtă că i se strînge stomacul. Timp de cîteva secunde, privind în adîncul acelor ochi nevino­vați de culoarea albăstrelelor, avu imaginea absurdă a unor pajiști însorite, pline cu flori, și a unui cer albastru, punctat cu nori. Apoi, propria sa viziune reveni - erau în patul său și făceau dragoste.

Cine era nebunul în situația asta: femeia care ghicea în cărți, sau un tip care tocmai pierduse tot și care era bîntuit de vedenii cu scene de dragoste, floricele și norișori?

• N-o să-mi dai răspunsurile de care am ne­voie, nu? x
• Nu pot să-ți spun decît ce mi se arată, răs­punse ea. Mai vrei ceai?
• Ceai? Nu, ce mi-ar trebui mie acum este un whisky cu apă.
• imi pare rău, nu am alcool în casă. Nu face bine psihicului, dar am să cumpăr mîine. Acum, dă-mi voie să string ceștile și apoi te voi condu­ce în camera ta. Rachel se întinse după ceașcă și farfurioară.

Razor nu înțelesese ce se întîmplase, decît - după ce totul se terminase. Ea ridică farfurioara și, de parcă n-ar fi observat că ceașca era chiar în spatele ei, o atinse răsturnînd-o de pe masă și spărgînd-o în zeci de cioburi.

• Oh... murmură ea, eram atît de concen­trată asupra cărților, încît nu am observat cînd ai pus-o acolo.
• Bine, dar era chiar sub nasul tău. Văzîndu-i figura disperată se mai potoli. E greșeala mea, mai spuse, și se aplecă să strîngă cioburile.
• Sub nasul tău, repetă el... Razor ridică o­chii, privi la fata care stătea la celălalt capăt al mesei și se opri. Da, nu încăpea nici o îndoială, îi privi ochii care-l fixau sfidător - ochi care nu vedeau.
• Dumnezeule, ești oarbă!
• Desigur, răspunse ea moale. Credeam că știi.