Alaturi de Eduard ( continuarea romanului Jane Eyre)

• Rezumat –

Jane Eyre este o copilă orfană crescută din obligație de către o mătușă, doamna Reed. O servitoare, pe nume Bessie, este singura persoană din anturajul lui Jane care o tratează cu blândețe, îi spune povești seara sau îi cântă. Într‑o zi, ca pedeapsă pentru că s‑a bătut cu vărul ei, agasantul John Reed, mătușa o închide în camera roșie, cea în care murise unchiul ei. În timp ce era prizonieră aici, Jane, crezând că vede fantoma unchiului începe să țipe și în cele din urmă leșină. Când își revine, lângă ea se află Bessie și gentilul farmacist, domnul Lloyd. Spre încântarea lui Jane, și susținut de vărul ei, domnul Lloyd propune ca micuța să fie trimisă la școală în altă parte.

Odată ajunsă la școala Lowood, Jane își dă seama că viața ei aici este departe de a fi una de vis. Directorul școlii, domnul Brocklehurst este un om rău, abuziv și ipocrit. El predică o doctrină a sărăciei și privațiunii în fața elevilor săi, în timp ce, cu fondurile primite pentru școală asigură un stil de viață îndestulat pentru propria familie. La Lowood, Jane se împrietenește cu o tânără, Helen Bums, a cărei atitudine puternică și în același timp voință ce putea merge până la sacrificiu vizavi de lipsurile din școală o ajută, dar o și nemulțumește pe Jane. O epidemie masivă de tifos pune stăpânire pe internat, în urma căreia Helen își pierde viața. Această epidemie este cauza pentru care domnul Lowood este nevoit să plece de la conducerea școlii, el fiind înlocuit cu persoane mai înțelegătoare, fapt ce‑i îmbunătățește considerabil viața lui Jane. Ea va mai petrece 8 ani la școală, 6 ani ca elevă și încă 2 ani ca profesoară.

După acești ultimi doi ani, Jane, devenind independentă pentru că avea 18 ani, realizează că vrea mai mult de la viață și acceptă o poziție de guvernantă la conacul Thomfield, unde se ocupă de o fetiță franțuzoaică orfană plină de energie pe nume Adele. Menajera conacului, doamna Fairfax este cea care conduce treburile. Angajatorul lui Jane la Thomfield, domnul Edward Rochester, este un om puțin atrăgător, misterios, pătimaș, dar foarte cult și cam cu 20 de ani mai în vârstă. Cu toate astea în sufletul ei începe să încolțească o dragoste secretă.

Într‑o seară ea îl salvează pe Rochester dintr‑un incendiu care, pretinde el, izbucnise din vina unei servitoare bete, Grace Poole. Dar pentru că aceasta continua să lucreze aici, Jane ajunge la concluzia că nu i se spusese adevărul.

Casa o captiva, dar o și intriga, mai ales că la etajul al treilea se petrecea ceva ciudat, iar Jane nu avea voie să meargă acolo.

Conștientă că situația socială este o barieră în calea dragostei pe care o nutrește pentru Edward, Jane este deznădăjduită atunci când Rochester aduce acasă o femeie frumoasă, dar vicioasă – Blanche Ingram. Jane se așteaptă ca el să o ceară în căsătorie pe Blanche, dar spre marea ei surprindere, cererea îi este adresată ei. Uluită, acceptă propunerea.

Ziua nunții sosește și, în timp ce Jane și domnul Rochester se pregătesc să facă schimbul de jurăminte, Richard Mason vine și dă în vileag faptul că Rochester avea deja o soție. Mason se prezintă ca fiind fratele soției lui Rochester, Bertha Mason. Acesta declară că Bertha se căsătorise cu Rochester pe când el se afla în Jamaica și că ea este încă în viață. Rochester nu contestă cele spuse de domnul Mason și îi explică lui Jane că Bertha este o femeie nebună, din coloniile engleze, fiind ținută în taină la castel pentru a nu fi închisă într‑un ospiciu.

La întoarcerea la conac toți sunt martori la manifestările de nebunie ale Berthei care aleargă în toate direcțiile în patru labe, mârâind ca un animal. Rochester recunoaște că Bertha era cauza incendiului care izbucnise la conac, precum și a altor episoade ce fuseseră puse în sarcina servitoarei Grace Poole pe care o plătea ca să aibă grijă de ea. Dându‑și seama că era imposibil să rămână alături de Rochester, Jane fuge de la conac.

Sleită de puteri și bolnavă, ajunge la familia Rivers cu care se înrudea. Cei trei frați – Diana, Mary și preotul misionar John o îngrijesc atent și cu multă căldură. John îi găsește lui Jane o slujbă la o școală de caritate în Morton.

Într‑o zi, spre surprinderea ei îi mărturisește că unchiul ei, John Eyre, i‑a lăsat moștenire o sumă mare de bani: 20.000 de lire, iar Jane se hotărăște imediat să împartă banii cu verii ei.

John decide să călătorească în India ca misionar, și îi propune lui Jane să îl însoțească, dar nu oricum, ci ca soție a lui. Jane este de acord să plece în India, însă refuză căsătoria pentru că nu îl iubea. John o presează să se răzgândească și Jane este aproape să cedeze.

Dragostea față de Rochester o macină. Într‑o noapte are impresia că aude vocea lui Rochester că o cheamă Și își dă seama că nu‑l poate abandona pe bărbatul pe care îl iubea cu adevărat.

Jane se întoarce la Thomfield și află că respectivul conac a ars din temelii, focul fiind pus de Bertha Mason, care și‑a pierdut viața în incendiu. Rochester a reușit să salveze servitorii, dar și‑a pierdut vederea și o mână. Jane pleacă apoi spre noua reședință a lui Edward, Femdean, unde acesta trăiește alături de doi servitori, John și Mary.

Capitolul 1

La Femdean, Rochester și Jane își reconstruiesc relația și curând se și căsătoresc. În finalul poveștii sale, Jane scrie că este căsătorită de 10 ani cu Edward și că se bucură de armonie în viața lor. După doi ani, Rochester își recapătă vederea la un ochi și este capabil să își zărească primul copil.

Cum altfel ar putea să înceapă povestea unei căsnicii și a personajelor din ea, dacă nu în punctul de pornire? Biserica era goală și tăcută, cu excepția preotului, lângă care stătea diaconul. Solemni și pioși, nu ne‑au răspuns la zâmbete, în timp ce Edward și cu mine ne apropiam de altar. Clericul ne‑a întrebat:

— Sunteți perechea care urmează să se cunune în dimineața asta?

— Da, a răspuns Edward, noi suntem.

De la locul său de onoare, aflat cu un cap mai sus de Edward și mine, preotul a oficiat ceremonia. După ce ne‑a explicat scopul căsniciei și a întrebat dacă există vreun impediment în calea ei, a făcut o pauză, privind sever spre ochii lipsiți de vedere ai lui Edward.

— O iei pe această femeie ca soție legiuită?

— Da.

După rostirea acestor cuvinte, pe chipul lui se citi ușurarea. Viitorul meu soț îmi aștepta cu nerăbdare legământul.

— Jane Eyre? Îl iei pe acest bărbat ca soț legiuit?

— Da, am răspuns, cu un ușor zâmbet spre paroh.

Mi‑am privit noul soț, punându‑i pe față mâinile tremurătoare, și i‑am călăuzit gura spre a mea. După un sărut scurt și tandru, ne‑am despărțit. Edward îmi luă mâna,” mulțumi clericului cu o înclinare a capului și mă urmă demn prin scurtul naos al bisericii. Cu inimile ușoare, am ieșit în lumina curată a soarelui de dimineață. Când am trecut de colțul clădirii, razele ce străluceau de deasupra orizontului m‑au orbit. Edward se opri și mă strânse la piept. Silueta lui îmi umbrea fața, iar pantofii mei aproape se desprinseră de iarba înrourată.

Inima lui Edward îmi bubuia la ureche, în timp ce el mă ținea în brațe.

— Jane. Lumina ochilor mei! Mireasa mea înfloritoare, aș dori atât de mult să te sărut din nou...

Fața mi se încălzi, când i‑am văzut gura căutând‑o pe a mea. Ardeam de nerăbdare ca buzele să ni se întâlnească, și în timp ce eu mă temeam să nu‑i produc vreo durere, îmbrățișarea lui Edward mă amenința cu o intensitate de care aflasem cât era de capabil, dar până acum n‑o înțelesesem niciodată. Îmi dădu drumul și‑mi mângâie obrazul și buza de jos cu degetul mare.

— Jane, trebuie să am grijă cu tine. Acum, că ești soția mea, îmi poți porunci să plec și mă voi supune, dar numai pentru o clipă. Tu ești tovarășa mea de suflet și vom depinde unul de altul în toate privințele! De‑acum, vei sta cu mine. Da, Jane?

— Trebuie.

Am renunțat rapid la tonul stoic, când am văzut expresia abătută pe care o adusese pe chipul iubitului meu. Era insuportabil să privesc aceași față pe care mi se ceruse s‑o examinez prima oară când îl găsisem pe Edward, singur, cu câteva zile în urmă, privind fără vedere împrejurimile de pe treptele Conacului Femdean.

În seara întoarcerii mele la el, stătea cu ochii spre coroanele copacilor, fără să știe nici de prezența mea, nici că venisem cu gândul de a‑i rămâne alături în orișice împrejurare. Ca mireasă a lui, refuzam să‑i mai aduc vreodată pe chip cea mai mică umbră de singurătate.

L-am cuprins cu brațele pe după talie și, când am ridicat fața spre figura lui, i‑am văzut o lucire umedă în ochiul mai puțin vătămat, tocmai când o absorbeau genele lui negre. Un surâs nesigur apăru pe gura cândva austeră, în timp ce‑i șopteam:

— Iubitul meu, sunt mireasa ta, cea mai bună confidentă, îngrijitoarea ta, și n‑am să te părăsesc niciodată, atâta vreme cât ai suflare în plămâni ca să mă chemi lângă tine.

Oftând, Edward mi se alătură:

— Ești o minune. Uneori, în prezența ta, mă simt din nou întreg.

— Recunoști deja că ai nevoie de mine. Sunt în avantaj.

Edward se încruntă în glumă, ridicând din umăr.

— Aha, rolul de soție nu se află dincolo de imaginația ta, teamă mi‑e. Voi fi atent la farmecele tale, vrăjitoareo!

Am râs, și vă pot spune că era un râs de soi nou. Simțeam în mine o căldură dulce, care se întindea din creștetul capului cuprins de furnicături până‑n vârfurile picioarelor, și am presupus că niciodată nu voi mai redeveni Jane cea veche. Doamna Rochester. Ce ciudat și atrăgător îmi sunau acele cuvinte! Eram în același timp recunoscătoare și uluită că întreaga ceremonie se terminase atât de repede, iar viitorul meu era complet schimbat. Eram pur și simplu cea mai mulțumită tânără mireasă din Anglia, în acea zi de iunie.

În zilele dinaintea nunții, m‑am gândit cum își achitase Edward datoria pentru a‑mi fi înșelat firea încrezătoare, îmi era greu să‑i îndur pierderea unui ochi și orbirea celuilalt, în vreme ce mutilarea mâinii stângi era de asemenea foarte tristă. Fostele diversiuni ale acceselor lui de poftă și lăcomie erau înlocuite de regretul sincer al soțului meu reformat. Furia, durerea și umilința dragului meu Edward aveau să se calmeze curând, cu ajutorul atenției mele mărinimoase, considerației pasionale și companiei zilnice. Avea să redevină același stăpân de fortăreață Pe care ajunsesem să‑l stimez și să‑l ador. Fără niciun balamuc secret pe care să‑l ascundă, se putea dezvălui pe deplin ca un om plin de empatie și compasiune.

Edward Rochester nu mai era soțul Berthei Mason – epava de la Thomfield Hali. Fusese eliberat din rolul de pion într‑o intrigă a poftei și a lăcomiei instigată de tatăl și fratele lui. Îl păcăliseră să se însoare cu o frumusețe morbidă dintr‑o familie cu antecedente de nebunie. Prima doamnă Rochester nu‑și mai putea ispiti soțul să uite de firea lui sinceră și cinstită, credincioasă și filantropică, își nimicise prezența de torționară tăcută cu mâna ei, prin propria ei voință, în focul care devorase Thomfield Hali. După nuntă, m‑am rugat la porțile bisericii să‑și găsească în cer un loc potrivit și mântuirea sufletului. Vai, alte amintiri hidoase nu mai existau pentru o zi atât de fericită!

Revin adesea la amintirea primului nostru drum cu trăsura, ca soț și soție: ne‑am urcat în mica noastră cabrioletă, iar eu am mânat iapa castanie înapoi la Conacul Femdean. Edward m‑a cuprins cu brațul de talie și a spus:

— Janet. Când ajungem acasă, aș dori să le dai asta lui Mary și John, pentru bunătatea cu care m‑au slujit.

Am luat din mâna lui o hârtie de cinci lire sterline, vârând‑o în buzunarul rochiei. Eram mulțumită să văd că firea mea generoasă influența deja tendința spre meschinărie a omului de lângă mine, când de la ceremonia nupțială nu trecuseră decât zece minute!

— Îți mulțumesc, domnișoară Eyre... Scuză‑mi greșeala! Ar trebui să‑ți spun doamnă Edward Fairfax Rochester. Te‑ai obișnuit deja cu acest nume? Ați exersat în secret semnătura? Tânjesc să‑ți văd fața de mireasă.

Domnul Rochester întinse mâna teafără, iar eu i‑am condus‑o la bărbia mea, pe care o ciupi ușurel. Îmi scăpă un chicotit șăgalnic, iar Edward zâmbi ca un copil care descoperă ascunzătoarea unei făpturi de poveste.

— Ah, ce bine e! Aerul este curat și înviorător. Chiar și atât de devreme, dimineața, briza e suportabilă, și simt cum inima mi se eliberează din lanțurile cele vechi. Jane, vrei să‑mi mai vorbești? Mă agăț de vocea aceea sigură și puternică. La ce te gândești? Te implor, insistă Edward, prinzându‑mă de mijloc ca să mă tragă spre el.

— Domnule Rochester! Încerc să ajungem cu bine acasă! Te rog, dă‑mi drumul! m‑am ferit eu, ca în joacă. Dar, la drept vorbind, mâna lui care‑mi stăruia pe trup începea să‑mi stârnească simțurile și abia dacă‑mi dădea puțină siguranță faptul că nu putea să‑mi vadă zâmbetul. Edward își retrase mâna, și i‑am simțit profund lipsa, dar mă temeam să i‑o cer înapoi, ca să nu mă ia drept vicleană sau prea nerăbdătoare.

— Ar trebui să‑mi măsor cuvintele înainte de a fi rostite. Însă mă enervezi așa de tare, Edward... Da, sunt în delir de bucurie. Fac mari eforturi ca să‑mi păstrez calmul. În visele mele, când eram la școala sătească din Morton, îmi imaginam că eram sincer împreună, în hoinărelile mele nocturne. Visele erau singura mea alinare.

De fapt, căutam instrucțiuni, dar soțul meu nu mi le oferea. Actul fizic al consumării mariajului nu mă îmspăimânta, tocmai, dar mă intimida. Nu știam dacă aveam să mă desfăt în torentul de emoții și senzații. Cea mai profundă întrebare era: cum să‑mi mulțumesc soțul? Necunoscând îndatoririle unei mirese și neavând cui pune întrebări, plănuiam să‑mi folosesc instinctele ca pe o hartă, pe parcursul activităților din seara care urma.

Edward rămăsese tăcut și părea cufundat adânc în visare. Mi‑am simțit inima tresărind, ca și cum ar fi lovit‑o un stol de săgeți. Ce mărturisisem? Mă întrebam dacă soțul meu, atât de cunoscător în cele lumești, îmi putea înțelege inocența; era așa de departe de o asemenea situație... Am început să turui, comentând peisajele.

— Ferigile par să prospere în vremea asta blândă, de vară. Copacii de pe plajă freamătă într‑o briză ușoară, iar merii au coroanele în floare. E o zi mai frumoasă decât sperasem. Nu‑mi pot imagina un cer mai eteric, mai frumos. Inspiră aerul curat! Lumea se trezește la viață!

Am aruncat o privire spre Edward și am văzut că părea amuzat de exuberanța mea prefăcută.

Recunosc, firea lui misterioasă îmi incita intelectul, și am încercat să‑i ghicesc gândurile, dar degeaba. Edward era de nepătruns. Nu comentă decât că mă considera cam vivace, la care n‑am avut niciun răspuns.

Am mers în tăcere câteva minute, înainte de a apărea la vedere amfiteatrul de copaci care ascundea Conacul Femdean. Soarele strălucea la jumătatea drumului spre zenit, luminând colinele joase din spatele clădirii. Eram vrăjită de strălucirea priveliștii, care‑mi părea atât de primitoare și fascinantă. Era ca o veche grădină a plăcerilor, pregătită pentru desfătarea aparte și încântarea omenească a stăpânului și a stăpânei. Deși pustiu și neîngrijit, Conacul Femdean era pentru mine ca un palat.

Iapa ne duse printre stâlpii de granit ai porții înguste de fier, apoi pe drumul plin de bălării și hurducături, pentru a opri pe aleea cu pietriș, lângă ușa din față. Niciun servitor nu se zărea, când am coborât din vehicul.

— Jane, te rog să‑mi îndeplinești cererea de a le da lui Mary și John darul nostru. Dacă vrei, acum poți să le spui că ne‑am căsătorit. Eu aș prefera să mă retrag în camera mea, ca să mă odihnesc. Sunt obosit.

Pilot ne întâmpină cu un lătrat de bun‑venit și, în timp ce bătrânul animal venea în goană spre cabrioletă, l‑am ajutat pe Edward să coboare. Mângâie câinele, care ne urmă în casă. Odată ajunși în lumina vie a holului îngust aflat în mijlocul clădirii, soțul meu mă sărută pe frunte și‑i făcu semn lui Pilot să‑l însoțească. Luând‑o la stânga, Edward își găsi pe pipăite drumul până la scara cu balustradă din lemn de cireș și urcă treptele late, acoperite de un covor, spre odăile noastre de la etaj.

Ajunsă în bucătărie, le‑am spus lui Mary și John despre căsătoria cu stăpânul lor. Mary rămase mută câteva momente, cu polonicul deasupra puiului pus la fript, i‑am adresat o privire serioasă, dându‑i de înțeles că spusesem adevărul. Atunci dădu din cap, cu un zâmbet scurt, și mă felicită înainte de a‑și relua lucrul, încă destul de uimită. John puse jos cuțitele pe care le ascuțea. Destul de zguduit, se uită după mine în timp ce ieșeam din bucătărie, lăsându‑i în mână hârtia de cinci lire sterline.

Trebuie să dezvălui, dragă cititorule, că am stat singură câteva momente înainte de a căuta îmbrățișarea celui drag mie. Mângâindu‑mi micul colier de perle de la gât, primit în dar de la domnul Rochester cu câtva timp în urmă, înainte de prima noastră nuntă nedusă până la capăt, m‑am privit întrebător în oglindă. Mă schimbasem? Mi se părea că avusese loc o transformare. După ce mi‑am scos boneta de pai, mi‑am netezit părul negru, privind drept în ochii unei tinere mirese.

— Ești doamna Rochester! i‑am șoptit femeii din oglindă, scundă și luminoasă la față – și, îndrăznesc să spun, fermecătoare. O, ce mai întorsătură a evenimentelor, să mă văd pe mine însămi într‑un asemenea fel! Eram sigură pe mine, în timp ce mă pregăteam să mă duc la Edward cu o întreagă bogăție de dragoste și pasiune pe care eram gata s‑o împart cu el. În acel moment, deznădejdea era ultima dintre stările mele. Aveam deplină încredere că‑l puteam mulțumi pe Edward în felul meu – simplu, calm, iubitor și cu multă imaginație.

În timp ce priveam cum mi se aprindeau bujorii din obraji, l‑am auzit pe Edward strigând:

— Unde ești, Jane? Pe‑aproape?

M-a frapat nerăbdarea din tonul lui poruncitor. Ca să nu‑l mai pun la încercare, m‑am înclinat spre mireasa din oglindă, spunându‑i cu voce tare:

— Du‑te la soțul tău! Te cheamă!

Apoi, am străbătut covorul de culoarea boabelor de muștar de pe scară și coridor, pe lângă două uși, spre camera unde urma să locuiesc împreună cu Edward Rochester.

Stătea tolănit în fața unui foc mic și vioi. Vatra era foarte aproape de el, iar lângă fotoliul masiv se afla altul, mai mic, tapițat cu creton roz pal, numai bun pentru mine. Între ele era pusă o măsuță ovală, de marmură, decorată cu o mică vază de porțelan. Din ea se aplecau precar câteva margarete. Lângă peretele din fund al camerei, un pat de mahon masiv, cu baldachin, două dulapuri și o oglindă de toaletă înaltă, în ramă de stejar. De‑o parte și de alta a celor două ferestre mici se găseau masa de toaletă și un birou pentru scris. Covorul era cafeniu‑închis și uzat. Patul, cu perdele de damasc carmin, părea aproape negru în umbra din acea porțiune, unde soarele amiezii nu putea ajunge prin ferestre. Perdelele ascundeau așternutul fin, cu perne numeroase, în care mă desfătasem cu o seară înainte, pregătindu‑mă pentru noaptea nunții.

Când auzi ușa închizându‑se, Edward întinse mâna spre mine.

— Micuța mea mireasă? Vino la mine. Vreau să te cuprind într‑o îmbrățișare atât de strânsă, încât să te simți adorată pentru o mie de ani!

— Te vei sătura de mine mult mai devreme, domnule, am replicat. Nu‑s un sfinx.

Exagerările lui Edward mă ispiteau să‑l tachinez. Era jocul nostru. M-am oprit la o lungime de braț, privind cum mintea lui suplă folosea arta persuasiunii.

— Acum îmi dau seama că‑nu sunt decât o necesitate suplimentară a existenței, am declarat. Într‑o lună, ai să te obișnuiești cu mine.

— Nu m‑aș sătura niciodată de Janet a mea. De vin mă satur vreodată? Mă satur de savoarea unei mese bune? Refuz desfătarea unui pat moale, la sfârșitul zilei?

Într‑adevăr, Edward știa să fie convingător.

Am mai făcut doi pași, oprindu‑mă în spatele fotoliului său. Mi‑am trecut cu multă plăcere degetele prin părul lui ondulat, negru ca pana corbului, încercând zadarnic să i‑l netezesc. Cât mai adoram atingerea lui mătătoasă, în contrast cu textura aspră a obrajilor! Degetele mele stăruiră în coama aceea deasă.

— Drăcoaică mică! Jane, înțelege că pentru mine nu ești o nimica toată! Vino și așază‑te pe genunchii mei. Vrăjește‑mă. Azi vei reuși.

Edward își ridică mâna, o prinse pe a mea și mă conduse prin jurul fotoliului. Curând, m‑am găsit într‑o îmbrățișare profundă.

Bucuroasă cum eram de a fi lângă omul pe care‑l iubeam cel mai mult pe lume, mă surprindea totuși intensitatea propriei mele reacții. Brațul soțului meu pe după mijloc, precum și mâna lui schilodită, atingându‑mi spatele, mă readuseră la realitate, l‑am simțit mușchii brațelor fremătând. Timpul încetinise, ca și cum n‑ar fi avut niciun motiv să se grăbească. Eram conștient de fiecare oftat dintre noi, de ridicările și coborârile pieptului său. Chipul i se îmblânzi, când îmi mângâie umărul cu obrazul.

M-am desprins din strânsoare, pentru a‑i săruta fruntea nedumerită.

— Mi‑e cam sete. Nu cred c‑am băut un strop de apă, toată dimineața. Pot să‑ți aduc și ție ceva de la bucătărie, Edward?

Edward se gândi un moment, apoi își lăsă brațele să cadă, după ce încercase zadarnic să mă rețină.

— Adu niște vin. E timpul să închinăm paharele. N-am avut o masă de nuntă așa cum se cuvine. Grăbește‑te, n‑am să te aștept mult.

Trecând peste dorința lui, am răspuns:

— Diseară, vom lua o cină în doi, ca de obicei, iar atunci vom și închina. Dacă vrei o petrecere, se poate aranja, dar cine să vină? am încheiat, atingând clanța ușii.

— Adevărat. Tocmai asta e. O asemenea sărbătoare e numai pentru mireasă și mire.

Îmi simțea nervozitatea și, în timp ce ieșeam pe ușă, strigă după mine:

— Jane, nu‑ți fie frică. N-ai de ce să te temi de mine.

— Revin imediat, Edward.

Am închis ușa, stând un moment pe coridor, înainte de a porni grăbită spre bucătărie. Nu mi‑era cu adevărat teamă de el, ci numai de propriile mele fantezii și accese ale imaginației nepuse la încercare. Necunoscutul îmi complica reacțiile față de soțul meu și de mine însămi. Cu siguranță, detaliile complicate ale dragostei fizice mi‑erau necunoscute. Îmi aminteam șușotelile colegelor mele de la Lowod. Mai târziu, ca profesoară, confiscam desenele obscene cu cupluri împerechindu‑se.

În nopțile petrecute departe de Edward, vreme de aproape un an, jinduisem după momentele petrecute singură cu el și‑mi regretam fuga de la Thomfield Hali, sanctuarul iubitului meu. Mă atrăgea ideea patului său comod și a sărutărilor tandre, în nopțile mele de singurătate. Oare realitatea dorințelor mele stârnite de vanitate avea să fie greu de îndurat? În drum spre bucătărie, mi‑am privit vinovată imaginea în oglindă. Hotărârea de a fi cât mai însuflețită în noaptea nunții se risipise.

Capitolul 2

Stăteam așezată lângă Edward, în fața ferestrei deschise a dormitorului, după ce mâncaserăm la cină pui fript cu cartofi. Sorbeam fiecare din câte un pahar de porto, iar eu simțeam cu seninătate cum ziua făcea loc nopții, cu mica ei orchestră de stele. Marginea apuseană a cerului plutea peste sărutarea trandafirie a soarelui, în timp ce roua începea să îmbroboneze plaja însetată și castanii din jurul moșiei. Restul cerului era scăldat în tonuri vineții. Niciun nor singuratic nu păta orizontul. Câteva ciocârlii veniră pentru câteva momente dinspre cuiburi, ca să agite miresmele de iasomie și pelin. Îmi aminteam de noaptea petrecută sub castanul porcesc, când Edward și cu mine ne lăsaserăm dorințele să se dezvăluie. Apusul soarelui era un simbol fericit.

Lui Edward îi plăcea felul amănunțit cum descriam cerul. Eram sigură că vocea mea suna la fel de aerian ca filamentele ultimelor raze de soare. Sub efectul alcoolului, limba mi se desferecase și nu mă mai puteam stăpâni. Îmi venea să cânt și să dansez!

Străduindu‑mă să rămân cuviincioasă, m‑am ridicat în picioare, l‑am luat pe Edward de mână și am întrebat:

— Domnule Rochester? Ești foarte tăcut în seara asta. Ți‑e somn? Vorbesc prea mult, poate? Soarele încă nu s‑a dus prea departe de Anglia, și mă tem c‑am zărit mai mult de trei căscături pe fața dumitale, de când a strâns Mary masa, după cină!

Ca un spiriduș, am strâns mâna lui Edward într‑a mea, ca să‑i zoresc o reacție. Încă nesigură de felul potrivit în care o femeie trebuie să i se adreseze soțului ei, continuam să joc rolul guvernantei naive care încearcă să smulgă o vorbă de la stăpânul ei. Spre uimirea mea, spiritul dejoacă se întoarse împotrivă‑mi, soțul meu fiind cel care mă păcălea.

— Aha! Vasăzică, ești nerăbdătoare să mă vezi în pat? Fetișcanele se grăbesc adesea, când le‑o ia la goană curiozitatea față de sexul masculin. Gentlemanul superior este acela care știe cum să savureze momentul și să lase situațiile să ia ființă de la sine. Vrei să mă grăbești, Jane?

— Mă superi! Voi învăța vreodată să te întrec? Te voi surprinde vreodată, pe tine și firea ta veselă?

Mi‑am retras mâna dintr‑a lui și m‑am așezat, netezindu‑mi cutele rochiei de mireasă din mătase albă, după care am băut ultimul strop de licoare purpurie din pahar.

În mod remarcabil, Edward îmi simți dispoziția și mă bătu pe umăr, ca și cum aș fi fost un copil nebunatic căruia i‑a fost descoperit șiretlicul. Și când mă gândesc că încă nici nu‑mi începusem jocurile cu Edward! Continua să mă bată pe braț. Senzația mătăsii pe pielea mea era delicioasă. M-am liniștit numaidecât.

— Mireasa mea, de ce ești capricioasă în seara asta? mă întrebă el. Unde e micuța mea prietenă care răspândește în jur o vrajă misterioasă? Aha, așa da...! Da, ține‑mă de mână. Ce țeapănă e mâna ta! Jane, m‑ai calificat ca pe o brută? N-am să te capturez, pisicuța mea. Tridentul l‑am dăruit unui dușman. Refuz riscul de a‑ți răscoli firea nedeprinsă. Căci cum altfel poate fi această noapte, decât tinerească și luminoasă precum cei nouăsprezece ani ai tăi neîntinați? Niciodată nu voi privi lumea atât de sublim cum o faci tu, Jane.

După o tăcere prelungită, Edward își retrase mâna dintr‑a mea.

— Îmi amintesc aerul altei lumi plutind în jurul tău, și tenul tău palid, când ne‑am întâlnit prima oară, pe un drum albit de chiciură. Ochii aceia, pe care mai pot să‑i contemplu și acum, în minte, proclamau că înțeleg mecanismele gândirii și spiritului omenesc. Ai întrecut în istețime un bărbat aproape de două ori mai în vârstă decât tine, și n‑ai șovăit când se străduia să te șocheze. Am fost eu vreodată un asemenea om? Până și un suflet distrus și tulburat ca al meu și‑a putut găsi mângâierea și recunoașterea în templul tău. Afirm că ai arăta cu degetul un șarlatan înainte ca nătărăul s‑o știe el însuși! Mai ții minte când mă costumasem în ghicitoare și încercam să te atrag într‑o cursă, în timpul jocurilor de salon, cu luni în urmă la Thomfield Hali? Mi‑a fost imposibil să te fac să te trădezi. Pe seama domnișoarelor Ingram și Eshton, tu erai singurul motiv al farsei. M-ai lăsat uimit și impresionat.

Am întins o mână spre Edward, dar înainte ca vârfurile degetelor mele să‑i simtă pielea caldă, îmi spuse:

— Să nu rămâi o taină pentru mine. Secretele prosperă în întunecime, iar disprețul îți va fura orice ofrandă de dragoste cinstită. Numai de n‑ar mai fi orori de ascuns, ca să fiu întru totul liber... Te ador, Jane.

Îmi luă mâna ridicată sfios, ducându‑mi degetele la buze pentru a‑l săruta pe fiecare, încet și blând.

Analizam situația și înțelegeam că n‑avea să‑mi răscolească spiritul în noaptea aceea. Urma să fie atent cu mine.

— Îți pot simți iubirea în degete, în înșiși atomii cărnii tale. A apus soarele?

Edward vorbea încet, ca în transă, când continuă:

— E răcoare în odaie și pot distinge o lumină, deși slabă. Când întorc capul la stânga, deslușesc lucirea roșiatică a unei lumânări.

În timp ce vorbea, îmi ținea degetul mic lipit de buze. Mâna mi se relaxă, savurând senzația. Era foarte intimă, și abia în acel moment adevăratul sens al acelui gest se făcu cunoscut trupului meu. Aveam să mă schimb pentru totdeauna, foarte curând. Mâna îi tresări, apoi o lăsă pe a mea, pentru a pune încă o întrebare:

— Jane. E întuneric? Îmi mai torni, te rog, un pahar de porto? Mă ia cu frig.

Era posibil ca noaptea aceea să‑i trezească și lui așteptări neliniștite? Teoria mă bucura: nu eram singura cuprinsă de temeri!

M-am ridicat de pe scaun, răspunzând:

— Da, s‑a întunecat.

Privindu‑mi soțul așezat, am văzut că se încrunta, masându‑și tâmpla, l‑am ocolit picioarele întinse, pentru a mă duce să iau carafa.

— Ridică paharul, te rog. Uite, jumătate... încă nu știu dacă sforăi, și am aflat de la verișoarele mele, Diana și Mary, că tatăl lor sforăia dacă bea prea mult înainte de a se retrage în camera lui.

Paharul se ridică agil spre gura lui Edward, care înghiți lichidul dintr‑o sorbitură.

— Nu mi s‑a spus nicicând că aș sforăi. Nimeni nu s‑a plâns vreodată de obiceiurile mele nocturne.

Îmi întinse paharul, iar eu l‑am pus pe masa din spatele meu.

Apoi, Edward continuă:

— Și domnul Rivers al tău? Beai și împreună cu el, în serile de vară? Mi‑ai spus că te vizita destul de des în căsuța ta de profesoară din Morton, alungându‑ți junghiurile singurătății.

— Nu, St. John nu bea niciodată în prezența mea, Edward.

— Deci, un sfânt în toate privințele vieții? Iar ție ți‑era rușine că mă cunoscuseși – pe mine, un om cu atâtea obiceiuri rele?

Își încrucișă brațele la piept, ridicând chipul spre mine, în așteptare.

— Într‑adevăr, St. John îmi risipea însingurarea cu unele ocazii, și purtam conversații interesante, până s‑a hotărât să mă cucerească.

M-am întrebat cum avea să reacționeze Edward la o declarație atât de îndrăzneață. Tăcu un moment, apoi mormăi ceva în sinea lui, înainte de a‑și îndrepta degetul spre mine:

— Ce mărturisire! Tonul tău e ironic. Mă cutremur la gândul că te‑arfi putut ispiti să nu te mai întorci niciodată la mine.

Înclină capul, și am văzut că era nefericit.

— Te iubesc mai mult decât orice pe lume. Toate astea au încetat să mai existe acum câteva zile. Ideea unui rival încă‑ți mai roade pielea? Singura legătură este aceea de iubire filială. De ce să‑l aducem pe vărul meu, sau pe alții, în odaia noastră de culcare? N-ai spus că asta e o sărbătoare numai a noastră? Rețin acest legământ și voi risca tunetele tale, în noaptea asta și‑n altele. Hai să nu ne interesăm despre nopțile din vremea când eram despărțiți. Dacă vreau să aflu cum îți petreceai nopțile înainte de a mă cunoaște pe mine, am să te întreb. Te voi interoga cu înverșunare, dacă de‑asta este nevoie, dar te rog să nu‑mi pui la încercare tendințele geloase.

Mă rănește dureros, și nu vreau să știu cum te‑au satisfăcut alte femei. N-am nici‑o speranță! Imaginația mea nu mă poate duce prea departe, iar gândurile mi se risipesc când mă mângâi tu. Din păcate, dacă în noaptea asta cineva e pătruns de îndoială, eu voi fi aceea!

Am pășit peste picioarele lui Edward, iar poala rochiei mi se agăță din neatenție de vârful ghetei lui. Am tras cu putere. Când rochia mi se desprinse, am căzut în fotoliul meu. Eram în pragul lacrimilor și mă bucuram că nu putea să‑mi vadă furia din ochi.

— Jane! Nu plânge în seara asta. N-am împărțit patul cu nimeni, înaintea ta. Erau halucinații. Vălul frumuseții lor fizice nu era mai real pentru mine decât un duh. M-am culcat cu altele, dar nu din dragoste. Am un spirit firav. Există momente când sunt convins că mă găsești respingător și ofensiv. Mă tem de consecințele pasiunii mele pentru tine, și mă întreb ce te‑ndeamnă să‑mi răspunzi cu aceeași afecțiune, iartă‑mă. Iartă‑mi felul cum singur mă disprețuiesc. Caut mereu motive de a fi atât de fericit să te am aici, cu mine, ca îngrijitoare, ca micuță prietenă, ca mireasă. Uită‑te la expresia mea. Sunt sincer.

Am încercat să clădesc o punte între deznădejdile noastre separate. Îngenunchind, mi‑am rezemat de genunchiul lui Edward țeasta care‑mi pulsa dureros.

— Băutura ta e prea tare pentru o novice ca mine.

Ținându‑l de mână, mi‑am frecat obrazul de nodurile degetelor lui.

— Ce‑a fost, a fost! Amândoi suntem atât de plini de speranțe și îndoieli, încât nimic altceva din tot ce zicem n‑ar trebui să conteze. N-am să te fac răspunzător pentru mila de tine însuți, dacă nici tu nu mă pedepsești pentru a mea. Edward, iubirea mea, legătura noastră e de nedesfăcut. Ne aparținem unul altuia și nici‑o fiară sau muritor n‑o să ne dezbine vreodată.

Edward își întoarse mâna, pentru a‑mi cuprinde obrazul în palmă. Căldura pielii lui mă liniști, în timp ce vedeam cum pe chipul lui dur și colțuros apărea expresia unui admirator plin de adorație. Pieptul îmi palpită, ajungând să cunosc rolul de a fi o ființă adorată și râvnită. Era o fantezie care mă făcea să mă minunez. În ochiul orb al lui Edward se citea compasiunea – și, dincolo de ea, o expresie aparte, pe care nu apucasem s‑o observ înainte. Atingea în carnea mea o coardă cu care intra în rezonanță. Simțeam furnicături pe piele, iar pulsul mi se accelera. Am rămas în genunchi, privind cum gura lui Edward înainta spre a mea. Niciodată nu fusese mai îmbietor. Închizând ochii, i‑am simțit buzele pline pe frunte și pe obraji. După cum sanctuarul gurii lui mă ispitea, uimirea îmi creștea tot mai mult. M-am lăsat în voia simțurilor bogate ale dorinței. Era ca și cum aș fi fost cu adevărat la fel de originară precum Eva, iar Edward mă însoțea ca Adam. Mă simțeam cu totul ciudat.

Cine este această Jane Rochester? N-o cunosc. Acum un an, era o fată speriată și uitată de toți, izgonită din fața altarului de către convenții și de Legea lui Dumnezeu. Aproape pe dată, părea să fie o femeie făcută să fie iubită de singura persoană care‑i ținea captive inima și mintea.

Iubitul meu mă săruta senzual, răscolindu‑mi cu degetele părul despletit și încurcat. O, în acele momente, simțurile îmi zburau spre înălțimi stelare. Da, vedeam stelele cerului, iar destinul mi‑era confirmat. Da. Da. Eram legănată în timp ce soțul meu îmi săruta fața, gâtul, umerii și părul, dornic și sincer.

Cu cruzime, o senzație spectrală mă cuprinse, răpindu‑mi răsuflarea. Am îndurat să fiu ridicată de Edward pe coapsele lui. Eram devorată, consumată. Nu găseam niciun sprijin, și mă temeam să nu leșin. Am încercat s‑o pun pe Jane Eyre în rând cu noua doamnă Rochester. Constatam că mireasa din mine era o făptură plină de viață și pasiune, dar în același timp eram complet nepregătită să mă las în voia acestei noi versiuni a mea, să‑mi croiesc drum spre o sferă străină de carnea și sufletul meu. M-am lăsat pe spate, zguduită și năucită, desprinzându‑mi gura de a lui Edward. El mă ținea de păr și încercă să‑mi apropie iar gura de a lui, dar am făcut un efort să rămân la distanță. Mi‑am rezemat spatele de brațul fotoliului, acoperindu‑mi fața cu mâinile.

— Edward! E prea mult...

Eram în același timp rușinată și excitată, prinsă între a‑mi urma pasiunile și a fugi de ele. Cum puteam încerca să pun o înțelegere între neștiința mea despre ale dragostei și toate cunoștințele lui Edward?

Oare acest contrast avea să transforme prima noastră împreunare într‑o farsă? Poate urma să găsesc repulsive artele erotice, și nu puteam fi nesinceră, spunând că tânjeam după atențiile partenerului meu. I-am privit chipul și n‑am văzut nici‑o urmă de dispreț sau reproș frustrat, numai o afecțiune deschisă. În fața mea se afla un om care aștepta să‑și consume căsnicia în fapt. Firea sa blândă și altruistă fu aceea care mă îndemnă să mă las cu totul în voia lui. Mi‑am îndreptat spinarea și mi‑am aranjat rochia, încă dorind să arăt prezentabil în fața lui Edward, deși știam că nu putea să mă vadă, cu ochiul lui omenesc.

— Micuța mea dragă, cunosc foarte bine făptura care‑mi stă pe genunchi, și mirosul tău. Nu seamănă cu nici‑o aromă pe care natura să mi‑o mai fi dăruit până acum. Uite...

Și‑mi făcu semn să mă apropii iar de el, cu chipul marcat de îngrijorare.

În loc de a mă supune, i‑am cerut:

— Edward, iubire, cred că ne vom simți mai comod în pat. E târziu, iar soarele a apus, punând capăt acestei zile deosebite. Să te ajut să mergi la pat, iar apoi voi închide fereastra.

— Ce schimbătoare ești... Ești prea delicată.

— Sunt destinsă, Edward.

Zâmbi și, ridicându‑se, mă luă de mână, pentru a mă urma fidel spre pat, unde am dat perdeaua la o parte, iar Edward se așeză pe cuvertura matlasată.

— Vocea ta spune că ești puternică. Pe mine nu mă duci.

— Gata, Edward, stai jos. Uite‑ți cămașa de noapte. Mă întorc într‑un minut.

M-a frapat să constat cât de calmă mi‑era vocea: stăpânită și ordonată. Am aruncat o privire spre Edward: pe buze îi plutea un zâmbet amuzat. Repede, am închis fereastra și am tras jaluzelele peste cerul senin și aproape întunecat. Mă simțeam plină de viață și hotărâre. O clipă, am reflectat la noaptea aceea din urmă cu luni de zile, când Edward avusese nevoie de ajutorul meu, ca guvernantă angajată, pentru a‑l îngriji pe Richard Mason. Bertha își zgâriase și‑și mușcase fratele, când acesta încercase s‑o îmbrățișeze. Domnul Mason nu știa că orice comunicare cu ea devenise imposibilă. Și noaptea asta dădea o senzație precară, dar din alte motive.

Cu mult mai utile pentru mine însămi, îndatoririle căsniciei puteau deveni niște munci plăcute. Eram de folos, și o simțeam până‑n măduva oaselor. M-am aplecat și am luat o lampă de pe masă, ca s‑o aduc mai aproape de pat. În timp ce mergeam spre Edward, umbra lui neagră se unduia pe pereții din jur. Își scoase vesta de catifea verde și cămașa albă, pielea lui dezgolită părând vulnerabilă în contrast cu stacojiul perdelelor ce‑i înconjurau. Sub ochii mei, soțul meu devenea peste măsură de uman.

Am pus lampa pe o măsuță joasă și am venit spre pat. Edward nu știa că mă apropiasem.

— Jane? Ce faci? Nu aud nici‑o mișcare.

Gheata lui se mută din loc, când întinse o mână să mă caute. Înălțimea lui era fascinantă, iar de aproape știam că era puternic și viguros, chiar și cu toate vătămările pe care le suferise.

— Aștept să te retragi, ca să pot stinge lampa, i‑am răspuns. Pot să te ajut? am continuat, scoțându‑mi rochia și începând s‑o aranjez în dulap.

— N-ai să faci una ca asta. Încă mai pot să‑mi port singur de grijă, în multe privințe. Nu e nevoie să mă cocoloșești ca pe un copil găsit, nevestico.

Și termină dezbrăcatul, în timp ce eu mă duceam în cealaltă parte a patului.

— Doamna Rochester face atât de puțin zgomot, încât mă întreb dacă nu cumva împart odaia cu doppelganger‑ul tău, așa cum mi s‑a întâmplat de‑atâtea ori, în nopțile când nu știam unde erai.

Mi‑am dat seama că încerca să facă o farsă, căci zâmbea când se urcă în pat, vârându‑se sub pătură.

Am stins lumina. De câteva ore, în aer plutea fumul înțepător al țigărilor de foi, și când am tras perdelele groase în jurul patului, mi‑am imaginat că ne aflam într‑o grotă.

Mirosul de fum era acoperit de aroma iasomiei. Pe parcursul după‑amiezii și al serii, când stătuserăm lângă fereastra deschisă, se impregnase în așternut. Mireasma naturală îmi calma nervii întinși la limită, în timp ce așteptam instrucțiunile.

După câteva momente de prudență, Edward începu:

— N-am avut niciodată relații de tip tradițional. Tu și cu mine am comunicat întotdeauna la un nivel personal mai rar, Jane.

— Da, am șoptit.

— Îți voi spune deschis la ce să te aștepți în noaptea asta. O anume măsură de senzații brutale, animalice, dar egalate de plăceri delicioase. Totuși, sunt de părere că ocazia unei nunți trebuie să fie pecetluită prin consumul trupesc. Înțelegi?

— Da, Edward. Nu știu de vreun alt obicei.

Din nou, vorbisem atât de încet, încât mă întrebam cum putea să‑mi audă vocea.

— Ce‑a fost asta? mă tachina Edward. S-a strecurat în cameră o boare de vânt!

Mă irita faptul de a fi împunsă în asemenea momente, și am răspuns mai aspru:

— Dacă am stabilit să ne purtăm neconvențional, voi vorbi deschis. Sunt deschisă la toate instrucțiunile tale. Nu știu dacă mușc sau nu, dar mă poți pune la încercare! E bine așa, sau atitudinea mea de fată simplă te va face să râzi în hohote, pentru a încerca din nou în altă noapte?

— Draga mea dragă, dă‑mi mâna.

Degetele lui Edward mă atinseră pe cot, și am tresărit din tot trupul. Era rândul meu să râd.

— O, Doamne! Năzuroasă mai sunt în noaptea asta! Uite mâna mea.

Mi‑o simțeam ușoară dar în siguranță, și am oftat. Lăsându‑mi-o într‑a lui, m‑am întors pe o parte, cu fața spre el.

Chiar și în întuneric, căutam să‑i disting conturul și trăsăturile; erau singurele lucruri care mă mai țineau legată de lumea reală. Am întins mâna dreaptă, căutându‑l prin spațiul patului. Degetele mele îi găsiră gura, și mă mușcă în joacă. Mâna lui mutilată se lăsă pe talia mea, și în timp ce mă trăgea spre el am înțeles că între noi nu mai rămăsese nici‑o distanță. Tovarășul meu de viață și de pat se opri o clipă, apoi îmi șopti la ureche:

— Visele sunt minunate, atât de dulci și nereținute – dar asta de‑acum și de aici este realitatea.

Mai târziu, în noaptea aceea, am visat plaje luminoase, cu pietriș alb, soare cald, vânt vesel și, în chip ciudat, nestemate. Mergeam pe țărmul unei insulițe și, în loc de scoici, pe jos erau rubine, diamante și smaralde răscolite de valuri. Am adunat destule ca să‑mi umplu un șorț mare, și în timp ce stăteam așezată la umbra unui palmier mă minunam de frumusețea lor. Le țineam în poală și, cu toate că erau grele, nu voiam să le arunc.

Mi‑am privit fața în oglinda unui rubin și am văzut că era strălucitoare și plină .