Dialoguri intrerupte

[1]Hârtie cu antetul HISTORY OF RELIGIONS, AN INTERNATIONAL JOURNAL FOR COMPARATIVE HISTORICAL STUDIES, Editors: Mircea Eliade/Joseph M. Kitagawa/Charles H. Long/Jonathan Z. Smith, Editorial Assistant: Robert D. Pelton, Book Review Editor: David L. Carrasco, Editorial Office: Swift Hall, University of Chicago, 1025-35 E. 58th Street, Chicago, Illinois 60637, Publisher: University of Chicago Press. Plic-tip Via Air Mail, cu antetul HISTORY OF RELIGIONS, Swift Hall, University of Chicago, 1025-35 E. 58th Street, Chicago, Illinois 60637. Ștampilă cu data poștei Chicago, 4 august 1972, destinatar Eg. Signore Ioan Petru Culianu, presso Massimo Mensi, Via Sant’Agostino 7, Firenze, Italy. Tânărul I.P. Culianu plecase din România în Italia la 4 iulie 1972, așadar prima scrisoare a lui Mircea Eliade a fost scrisă la o lună după sosirea lui în Occident.

[2]Mircea Popescu (1919-1975), critic literar, a tradus poezie și proză românească în italiană. Rămas în Italia încă din anii războiului, a fost profesor de filologie romanică la Universitatea de Stat din Roma. Secretar al Societății Academice Române întemeiate în exil, cu sediul la Roma, redactor al Revistei Scriitorilor Români (München), a colaborat la principalele reviste ale diasporei românești.

[3]Scriitorul Dan Petrașincu (1910-1997) își ia în Italia, unde se stabilește din 1951, numele de Angelo Moretta. În exil se pasionează de studiul gândirii indiene (publică Lo spirito dell’India, 1960, Gli dei dell’India,1966, Il Daimon e il Superuomo,1972, ș.a.) și frecventează cercuri guénoniste. Face dese călătorii în România înainte de 1989.

[4]Indianistul Arion Roșu (n. 1924), stabilit în Franța din 1965, era deja pe atunci cercetător la CNRS; după studii clasice, lucrase în România cu Sergiu Al-George, împreună cu care și tradusese din Upanișade, înainte de arestarea acestuia o dată cu „lotul Noica”. Înainte de a se stabili la Paris, fusese câteva luni bibliotecar la Universitatea Catolică din Milano.

[5]Hârtie albă cu antetul The University of Chicago, Committee on Social Thought, Chicago, Illinois 60637. Plic ¾ A4, cu antetul The University of Chicago, Chicago 37, Illinois, The Divinity School, cu autocolantă Via Air Mail. Ștampila poștei Chicago, 19 octombrie 1972, destinatar Mr. Ioan Petru Culianu, c/o Enzo Roscini, Via dei Tornitori 10, 06100 Perugia, Italy.

[6]Louis Massignon, La passion de Husayn Ibn Mansûr Hallâj. Martyr mystique de l’Islam exécuté à Bagdad le 26 mars 922. Étude d’histoire religieuse, Paris, Gallimard, 1975, IV vol. (inițial, teza de doctorat a lui Massignon).

[7]Titlul exact este L’homme de lumière…, ediția a II-a, Chambéry, Éditions „Présence”; Paris, Librairie de Médicis, 1971.

[8]Hârtie cu antetul HISTORY OF RELIGIONS… etc., plic-tip. Ștampilă cu data poștei Chicago, 7 noiembrie 1972, destinatar Mr. Ioan Culianu, c/o Roscini, Via Tornitori 10, 06100 Perugia, Italy.

[9]Hârtie cu antetul HISTORY OF RELIGIONS… etc., plic-tip. Ștampila poștei Chicago, 14 noiembrie 1972, destinatar Mr. Ioan Culianu, c/o Dr. Roscini, Via Tornitori 10, 06100 Perugia, Italy.

[10]În același plic, se află și următoarea scrisoare de recomandare, dactilografiată pe o pagină cu antetul THE UNIVERSITY OF CHICAGO, COMMITTEE ON SOCIAL THOUGHT, CHICAGO, ILLINOIS 60637, cu data, semnătura și unele corecturi scrise de mână: „November 12, 1972. To Whom It May Concern: The purpose of this letter is to recommend Mr. Ioan Culianu, a young Romanian scholar, presently living in Perugia, Italy. Although I have not had the opportunity to meet Mr. Culianu, we have exchanged a number of letters in the last five months, and I have had the privilege to read some of his as yet unpublished articles on different problems related to the history of religions, Indian philosophy, neo-platonism in the Italian Renaissance. For his age, Mr. Culianu is an unusually well prepared scholar and I have no doubt that he will have a significant career, if he can find the necessary means to continue his work in a good University, in Italy or elsewhere. I strongly recommend him for any support that can be found. Sincerely yours[,] Mircea Eliade. Sewell Avery Distinguished Service Professor, and Professor, History of Religions and Social Thought, University of Chicago”.

[11]I.P. Culianu îi fusese student profesorului Cicerone Poghirc la Universitatea din București, unde acesta îndeplinea și funcțiile de prodecan la Limbi Romanice, Clasice și Orientale și de președinte al Asociației Române de Orientalistică, a cărei ființare (într-o nouă formă a ei) se poate spune că i s-a datorat în bună parte (resuscitată în 1968, Asociația și-a încetat oficial activitatea în 1979, în anul rămânerii definitive a profesorului Poghirc în exil). În timpul ultimilor doi ani de facultate, Culianu s-a ocupat cu titlu benevol, la rugămintea profesorului său de greacă și latină, de biblioteca Asociației, al cărei sediu se afla la ultimul nivel al Universității, la Litere. Tânărul Culianu i-a purtat întotdeauna admirație și recunoștință profesorului și îndrumătorului său, clasicist și lingvist erudit, cercetător al substratului lingvistic și mitologic traco-dacic și deopotrivă figură luminoasă a trecătoarei, dar intens trăitei perioade de „liberalizare” 1968-1971, profesor de care în exil avea să-l lege în anii următori o fructuoasă colaborare la Centrul Român de Cercetări din Paris (începând din 1982), precum și, mai târziu, colaborarea la mai multe articole despre religia traco-dacă pentru The Encyclopedia of Religion (New York, Macmillan, 1987) coordonată de Eliade. Culianu i-a dedicat studiul „L’«anéantissement sans nulle compassion» dans la nouvelle Moara cu noroc…” (Kurier, Bochum, 13/1987; tradus în Ioan Petru Culianu, Studii românești I, București, Nemira, 2000, pp. 138-152), iar profesorul Poghirc a scris despre volumele Eros și magie… și Experiențe ale extazului (Lupta, Paris, 28/1984).

[12]Hârtie cu antetul HISTORY OF RELIGIONS… etc., plic-tip. Ștampila poștei Chicago, 6 februarie 1973, destinatar Mr. Ioan Petru Culianu, c/o AAI - CIME, 04100 Latina, Italy. Tânărul exilat a stat cinci luni, între 11 noiembrie 1972 și 6 aprilie 1973, în lagărele de refugiați de la Trieste și Latina, experiență extrem de dură pentru el. Din martie 1973, obține o nouă bursă (mai curând simbolică material, dar importantă moral) de la Università per Stranieri din Perugia, unde se deplasează frecvent, iar de la începutul lunii aprilie este angajat drept collaboratore alla ricerca la Istituto Europeo per l’Unificazione del Dirito del Lavoro, la Roma, unde se și mută. Slujba propriu-zisă presupunea o muncă de traducere (texte de drept internațional al muncii, pe care le traducea din engleză, franceză sau germană în italiană) și de secretariat.

[13]Tantzi și Brutus Coste au fost prieteni apropiați ai lui Mircea Eliade. Brutus Coste (1910-1984) s-a aflat, ca diplomat, la Lisabona, în același timp cu Eliade. Stabilit în America, consilier al generalului Nicolae Rădescu în exil, l-a ajutat mult pe Eliade în perioada de început a șederii sale în Franța (îl ajutase și la Lisabona, după ce Eliade fusese scos din post de guvernul de la București), sprijinind și planurile de unire cultural-politică românească nutrite de Eliade (v. și infra, n. 128)

[14]Hârtie cu antetul HISTORY OF RELIGIONS… etc., plic-tip. Ștampila poștei Chicago, 14 iunie 1973, destinatar Mr. Ioan Petru Culianu, Piazza Re di Roma, 3, Sc. C, Int. 7, 00183 Roma, Italy.

[15]V. supra, n. 35.

[16]Eliade proiectează aici asupra biografiei lui Culianu propria sa manieră de a-și interpreta viața - și anume, ca pe o suită de încercări inițiatice, ale „labirintului”, adică tot atâtea morți simbolice, urmate de câte o „renaștere”: de pildă, la 9 martie 1971, când împlinește 64 de ani, contractează o pericardită de la o infecție a laringelui, care-l țintuiește 25 de zile la spital - „o încercare inițiatică, din care m-am trezit renatus!”, îi va scrie el, între alții, lui Adrian Marino, la 18 mai 1971 (v. Mircea Eliade, Europa, Asia, America… Corespondență, vol. II, I-P, București, Humanitas, 2004, p. 195). Deprinderea aceasta, de a justifica răul ca prodrom al binelui, face parte din lecția indiană: într-adevăr, în India Eliade devine atent la „optimismul camuflat” al spiritualității indiene, adică la „credința că un exces de suferință stârnește setea de eliberare, că, în fond, cu cât te simți mai «pierdut», cu atât ești mai aproape de «mântuire», adică de eliberare” (Memorii, București, Humanitas, 19972, p. 194). În destinul său, pare că „imprudențele și erorile săvârșite în tinerețe” (ib., p. 426) i-ar fi fost faste, cf.: „…fără acea felix culpa (discipolul lui Nae Ionescu), aș fi rămas în țară. În cel mai bun caz, aș fi murit de tuberculoză într-o închisoare”, reflecta el la 29 august 1985 (v. Jurnal, vol. II, 1970-1985, București, Humanitas, 1993, p. 518). De aici și atracția sa pentru gnoză, în măsura în care mișcarea de despiritualizare progresivă descrisă de aceasta se inversează la un moment dat, sub un impuls divin (v. H. Leisegang, La Gnose, Paris, Petite Bibliothèque Payot, 1971, p. 29), temă exploatată în nuvela Podul. Imaginarul romantic va recupera de la gnostici această „curbă redempționistă”, care „descrie totdeauna o urcare pornind de la o cădere, o răscumpărare pornind de la o vină” (cf. Gilbert Durand, Figuri mitice și chipuri ale operei, București, Nemira, 1998, p. 243). Nesesizarea acestei dialectici abrupte inutilizează, de altminteri, cu totul cartea lui Ștefan Borbély, Proza fantastică a lui Mircea Eliade. Complexul gnostic (Cluj-Napoca, Biblioteca Apostrof, 2003), pentru că ea este crucială în întregul complex viață-operă eliadian. Astfel, tot aici se articulează și tema nenorocului-șansă (Ieronim în Uniforme de general: „Nu trebuie să ne fie frică de destine tragice și de nenoroc. Astea sunt condițiile prealabile ale geniului nostru creator”; v. și jocul noroc/piază-rea din Ivan, mesajul constând în amintirea Fericirilor din Pelerina etc.), extinsă la mari comunități etnice: astfel, în 1953, Eliade se întreba asupra unui eventual „rezultat pozitiv” al terorii milenare exercitate de istorie asupra românilor (v. culegerea Împotriva deznădejdii, București, Humanitas, 1992, pp. 174-175), iar un an mai devreme glosa suferințele evreilor, cam în stilul lui Nae Ionescu: „…toate aceste suferințe au fost necesare (…) tragedia poporului ales a fost necesară; altminteri, cuvântul Domnului n-ar mai fi putut ajunge până la noi” (ib., p. 125). Desigur, aventura sa legionară l-a făcut să exalte jertfa drept condiție a mântuirii neamului, mai târziu, în interpretările-i la Miorița și la legenda Meșterului Manole, găsind-o de-a dreptul creatoare. În felul acesta, răul capătă la el un rol indispensabil în economia binelui. Interesant este că, încercând să-și aplice teoria „tot răul spre bine” în politică, Eliade va primi o replică memorabilă de la Salazar, pe care, din păcate, nu o conștientizează deplin, deși o notează în jurnal: în întrevederea pe care i-o acordă la Lisabona, la 7 iulie 1942, Salazar e întrebat de Eliade dacă nu cumva descompunerea structurilor demo-liberale din Portugalia a avut și un efect bun, făcând posibilă revoluția, astfel că Statul Nou s-ar fi înfățișat ca o consecință fatală a descompunerii respective; iată răspunsul lui Salazar, decisiv în laconismul său: „…răul nu e creator”, din dispariția a ceva mort nu rezultă cu necesitate apariția a altceva nou și viu - în Franța, democrația în descompunere n-a provocat, în absența unor germeni de nouă ordine socială, vreo revoluție, ci doar „marasm și indiferență” (v. Mircea Eliade, Diario portugués, Barcelona, Editorial Kairós, 2001, pp. 38-39).

[17]Hârtie cu antetul HISTORY OF RELIGIONS… etc., plic-tip. Ștampila poștei Chicago, 27 iulie 1973, destinatar Monsieur Ioan Culianu, Piazza Re di Roma, 3-C7, 00183 Roma, Italy.

[18]Hârtie cu antetul HISTORY OF RELIGIONS… etc., plic-tip. Ștampila poștei Chicago, 19 august 1973, destinatar Mr. Ioan Petru Culianu, Piazza Re di Roma, 3-C7, 00183 Roma, Italy.

[19]Din perioada petrecută de Culianu la Milano se păstrează manuscrisele mai multor povestiri încheiate, precum și fragmente de roman, unele în românește, altele în franceză. Cel mai întins fragment reprezintă șase capitole din opt, câte trebuia, potrivit unor însemnări din Jurnalul său inedit, să cuprindă romanul intitulat 8 camere. Nu putem preciza dacă romanul anunțat lui Eliade, despre care e vorba în scrisoare, este sau nu o variantă la 8 camere. Oricum, în scrisorile următoare vor apărea adesea referiri la unul sau două romane, înainte de a fi vorba despre manuscrisul romanului cunoscut Hesperus (v. infra, de ex. scrisorile 9, 12 etc.). Sfatul publicării unei opere literare în franceză „cu mențiunea «traduit du roumain»„, Eliade îl dăduse și înainte de „scandalul Goma” mai multor compatrioți ai săi din exil - v., de pildă, scrisoarea către Vintilă Horia din 16 iunie 1960 (Mircea Eliade, Europa, Asia, America… Corespondență, vol. I, A-H, București, Humanitas, 1999, p. 480), în care îi recomanda această „strategie”.

[20]Hârtie cu antetul HISTORY OF RELIGIONS… etc., plic-tip. Ștampila poștei Chicago, 2 noiembrie 1973, destinatar Mr. Ioan Petru Culianu, c/o Domus Nostra, Univ. Catholica Sacri Cordis Jesu, L.go A. Gemelli 1, 20123 Milano, Italy.

[21]În octombrie 1973, în urma unui concurs, Culianu fusese admis ca bursier-cercetător la Departamentul de Științe Religioase al Universității Catolice din Milano. Pentru această perioadă - 1973-1976 - extrem de importantă și fertilă din activitatea sa științifică, în cursul căreia întreprinde studii sistematice de istoria religiilor, de teologie, filosofie și filologie, fiind îndrumat de profesorul Ugo Bianchi, v. în special Gianpaolo Romanato, „Amintirea unui prieten: Ioan Petru Culianu”, în Sorin Antohi (coord.), Ioan Petru Culianu. Omul și opera, Iași, Polirom, 2003, pp.101-161; Tereza Culianu-Petrescu, „O biografie”, în id., pp. 54-85, sau Ted Anton, Eros, Magic and the Murder of Professor Culianu, Evanston, Northwestern University Press, 1996 (trad. rom. București, Nemira, 1997).

[22]În lipsa scrisorii la care răspunde Eliade, nu se poate preciza cum era formulat subiectul de teză anunțat de tânărul Culianu; în aceeași perioadă însă, el îi scria prietenului său Șerban Anghelescu, la București, că-i propusese lui Bianchi o teză despre „psihologia buddhistă și psihologia adâncurilor” (scrisoare inedită din 26-27 octombrie 1973).

[23]Hârtie cu antetul HISTORY OF RELIGIONS… etc., plic alb cu antet, autocolantă Air Mail. Ștampila poștei Chicago, 31 ianuarie 1974, destinatar Mr. Ioan Petru Culianu, Via Necchi 9, 20123 Milano, Italy.

[24]După cum se știe, Culianu își va fixa drept subiect de teză gnosticismul și cercetarea modernă asupra lui, împins și de rațiuni pe care, după Hans Jonas, le caracterizează ca având „rădăcini existențiale”. Că între subiectul de indologie (v. supra, n. 45; chiar dacă nu a continuat pe calea specializării alese inițial, în anii 1973-1974 a ținut la Milano ore pe subiecte de indianistică; în primul semestru al anului 1974/1975, de ex., potrivit unei însemnări din Jurnal, era extrem de bucuros de „seminarul despre cosmogonii & teogonii indiene”, la care veneau constant vreo treizeci de studenți, ceea ce îi oferea un răstimp de „comunicare săptămânală pe marginea problemelor - unice - care mă pasionează”) și tematica gnostică și proto-creștină își va fi propus un moment să se fixeze asupra grupării Eranos și a întâlnirilor de la Ascona, care, inițiate în 1933 de Carl Gustav Jung și de Olga Fröbe Kapteyn, îi reuniseră, în decursul anilor, pe Raffaele Pettazzoni, Martin Buber, Gerardus van der Leeuw, Mircea Eliade, Henry Corbin, Gershom Scholem și pe mulți alții, faptul nu este atestat de alte mărturii, iar proiectul, după cum rezultă și din scrisoarea lui Eliade, a fost repede abandonat. După moartea în 1962 a Olgăi Fröbe Kapteyn, se încheiase și perioada de strălucire a săptămânilor de lucru de la Ascona, iar Eliade însuși încetase să le mai frecventeze. Culianu a scris cu referire directă la una dintre întâlnirile interdisciplinare de la Ascona, la care participase în august 1977, numai un articol, publicat în 1978: „La XLVI Eranos-Tagung. Ascona, 17-25 agosto 1977”, în Aevum, 52, pp. 343-346. V. și infra, p. 118, scrisoarea 36 din 29 august 1977, în care îi spune lui Eliade: „N-am fost total decepționat, dar nici extrem de entuziast. În ce privește Eranos, se cere, cred, o împrospătare a sângelui…”.

[25]Titlul începuse să fie scris ca [La Nostalgie] du Para[dis], dar a fost șters și corectat. Și în alte scrisori ale lui Eliade acest titlu este scris greșit (de pildă, într-o scrisoare către Mircea Handoca din 11 septembrie 1979, reprodusă în Mircea Eliade, Europa, Asia, America… Corespondență, vol. I, A-H, op. cit., p. 398); cât despre faptul că ar fi fost luat de la Nichifor Crainic, Eliade preciza, într-o scrisoare către Vintilă Horia din 31 octombrie 1952, că era, de fapt, al Sfinților Părinți (ibidem, p. 455), ceea ce nu înseamnă că Eliade nu „împrumuta” titluri - de exemplu, Nuntă în cer de la Ronald Fraser (Marriage in Heaven), Soliloquii de la Augustin sau Unamuno, Șantier de la Joyce, Viață nouă de la Dante, Căderea în istorie de la Nae Ionescu (Căderea în timp), Oceanografie de la Eugenio d’Ors (Oceanografia plictiselii), Noaptea de Sânziene de la Sadoveanu, Lumina ce se stinge de la R. Kipling, Mitul veșnicei reîntoarceri de la Nietzsche, Piloții orbi de la Papini, Fata căpitanului de la Pușkin, poate și Les trois Grâces de la Huxley…

[26]Este vorba despre primul text publicat de I.P. Culianu în exil: „Dan Laurențiu”, în revista Fiera Letteraria, Roma, 49/9 decembrie 1973, p. 15, care conține și traducerea unui scurt poem, „Rugăciune” („Preghiera”), al poetului român, bun prieten al lui Culianu.