Prieteni nedespartiti

Prieteni și îndrăgostiți

- Ți-ai dorit vreodată să ne întoarcem înapoi în timp? întrebă Ryan.

Chelsea se trezi dând din cap.

-Mi-aș dori atât de mult să fi procedat astfel.

- Și eu. Glasul lui Ryan era răgușit, și ochii întunecați de o inexprimabilă emoție. Atât de mult.

Chelsea se temu să-l roage să explice mai mult. Trebuie să plec.

- Nu. Nu încă.

Simțea cum pulsa viața în ea. A intenționat oare să-i fie atât de mângâietoare cuvintele?

încet, Ryan ridică mâna și o puse pe gâtul ei astfel încât degetul mare să-i mângâie obrazul și celelalte degete să se ascundă în părul ei. Dacă el dorea așa, Chelsea nu se putea mișca. Și nici nu voia.

Se aplecă spre ea și se întâlniră la jumătatea drumului. întâi își puse delicat buzele pe ale ei.ușor ca o amintire. Apoi, sărutul se transformă în ceva mai mult decât o pasiune...

PROLOG

Chelsea închise ușa și se lipi de ea, cu ochii închiși. Tremura ca varga.

O lacrimă îi apăru în colțul ochilor înainte de a se rostogoli pe obraji. Și-o șterse în grabă, aproape mânioasă. Nu-i plăcea să plângă. Mai ales când era singură.

Apartamentul ei, refugiul ei obișnuit, locul siguranței depline, nu mai era acum decât o cameră goală, pustie, un spațiu rece de deasupra unui garaj mecanic. Dacă Ryan nu mai era acolo, ceea ce fusese un sanctuar își pierduse vraja. Televizorul hârâia în gol. îl închise.

Se îndreptă spre celălalt capăt al camerei, care-i servea drept dormitor, cu picioarele grele ca de plumb. Numai cu o noapte mai înainte, Ryan mai dormise acolo. Făcuseră dragoste ore în șir în întunericul catifelat și nici nu bănuise ce lovitură o aștepta. Ryan plecase, și habar n-avea dacă se va mai întoarce vreodată.

Chelsea își azvârli lenjurile în coșul cu rufe murdare și se înfășură în halatul lui Ryan. Mirosul lui inconf undabil îi umplu nările, parfumul săpunului pe care-l folosea, izul de mosc al after shave-ului lui, mireasma masculină pe care ea o asociase întotdeauna cu el în timpul pătimașelor lor ceasuri de dragoste. Deși lucrurile care-i aminteau de el o torturau, nici nu se gândea să le arunce din preajma ei pentru că ele erau tot ce-i mai rămăsese de la el. își strânse brațele pe lângă corp ca să împiedice frigul să-i pătrundă pe sub halat și se apropie de focul al cărui jăratec împrăștia o lumină roșiatică.

Era periculos să lase focul arzând, dar nu avea timp să-l stingă. Mai puse un butuc pe foc, îngenunche și scociorî cu vătraiul până ce flăcările izbucniră și căldura începu să-i împrăștie frigul din oase. Uitându-se la flăcări își dădu seama că obrajii-i erau umezi și înțelese că mai plângea încă. De data aceasta nu mai făcu nici o încercare de a-și reprima lacrimile. îi trecuse mânia.

O cuprinse o toropeală care o proteja de durerea pe care știa că o va resimți mai târziu. Ryan nu se va mai întoarce la ea, și, chiar dacă ar face-o, ea va trebui să-l alunge. Chelsea se întreba dacă va fi atât de tare încât s-o poată face. îl iubise pe Ryan atâția ani.

încerca să se convingă că-i erau de ajuns ultimele luni de fericire, că fusese mai mult decât se așteptase vreodată. Ar fi trebuit să știe că nimic atât de minunat nu poate dăinui. Ar fi trebuit să știe asta mai bine ca oricine. Dar în ultimele săptămâni sperase, și chiar ajunsese să creadă, că vor rămâne împreună. Acum se terminase. Nu pentru că așa ar fi dorit vreunul dintre ei, ci pentru că așa trebuia să se întâmple.

Stând în fața flăcărilor care jucau și pocneau, Chelsea își rememora cum începuse relația dintre ei. Se îndrăgostise atât de ușor de Ryan. Se îndrăgostise de cum îl văzuse prima dată și, după aceea, sentimentul crescuse rapid în intensitate. Cea mai bună prietenă a ei, Karen, nu credea în dragostea la prima vedere și era atât de încăpățânată încât Chelsea nici n-a încercat s-o convingă că așa ceva există. Pe atunci erau toți tineri și încrezători, și fericiți și toate împrejurările vieții se aflau în puterea lor.

Chelsea aproape că zâmbea. Fusese oare atât de naivă? Părea imposibil. Fericirea nu e cevacare-ți pică-n sân și rămâne acolo pentru totdeauna. Nu există "fericirea veșnică".

Privind înapoi, își dădea seama câte hotărâri greșite luase, ca și cum și-ar fi fost propriul ei dușman. Privind în retrospectivă, era evident că judecata ei fusese defectuoasă în ceea ce privește bărbații.

Cu excepția lui Ryan.

Dragostea pentru el fusese singurul lucru pur,

nepătat și perfect din viața ei. Iar el o iubise la fel. Viața însă nu-i atât de simplă. Gândurile Chelsei se întoarseră la ziua în care i se schimbase viața pentru totdeauna, o zi care începuse la fel ca oricare alta.

Capitolul unu

începutul primăverii, 1977 Southern Methodist University, Dallas, Texas

- Aș vrea să-ți schimbi părerea și să vii cu noi, insistă Chelsea, oprindu-se din pieptănatul părului său castaniu și întorcându-se către colega de cameră.

- Trebuie să învăț pentru testul de engleză. Știi doar ce calificative am. Karen se uită cu jale la cartea deschisă din fața ei. Urăsc literatura!

- Și ce-o să fie dacă o să iei un B în loc de A? Nu-i nici o scofală. Doar nu-i ultimul examen. Semestrul abia a început.

- E ușor de zis pentru tine, dar dacă mi-ar scădea calificativele aș supăra-o pe mama. Ea vrea să dorm acasă.

- Karen, asta-i o prostie. Suntem mari acum. Nu mai dormi acasă de aproape patru ani.

- Așa-i, dar mamei nu-i place. Dacă n-ar fi intervenit tati, aș fi făcut naveta. Mama cică e o prostie să locuiesc în tabără când ei nu sunt decât la câteva mile distanță. Tati le-a spus tuturor din familie că și el a urmat ia SMU și a locuit în tabără și că e mai bine pentru mine. Dacă rezultatele mele scad, n-o să mai pot continua cursurile.

- Bine. Rămâi aici și învață. Dar ai să regreți că n-ai venit. O să mergem la lac. în săptămânile următoare nu o să mai fie o vreme atât de caldă și-i păcat că nu profiți acum de ea.- Cine mai merge? șopti Karen pe gânduri. -Doar Ryan. Nu-i o petrecere sau ceva de genul

ăsta. Karen clătină din cap:

- Nu pot. Ar trebui să fiu nebună să mă gândesc la așa ceva.

Chelsea se uită la ceas.

- Fug!e-am spus că-l aștept în față. Ești sigură că nu te răzgândești?

- Distracție plăcută. Și să-ți fie rușine că eu rămân aici cu literatura engleză în timp ce tu te distrezi.

Și Karen zâmbi: Nu, îți doresc distracție plăcută cu adevărat. îmbrățișează-l pe Ryan din partea mea.

- Bine. în timp ce se îndreptă spre ușă, Chelsea înșfacă o eșarfă înflorată. Străbătu în grabă holul și scările. Deși-I vedea zilnic pe Ryan, era întotdeauna nerăbdătoare să ajungă alături de el.

Era cu Karen când îl întâlnise pe Ryan Morgan la o serată la colegiu, în anul doi de studenție. De atunci deveniseră nedespărțiți. Amândouă îl iubeau, iar el părea că ține la ele în mod egal. Chelsea îl tachina adesea că i-ar plăcea să se însoare cu amândouă și el v era de acord.

Ryan aștepta la capătul scărilor. Se suiră în mașină și se îndreptară spre lac.

- Karen învață prea mult, spuse el, o să vezi, ea o să reușească, iar noi o să ne sfârșim bătrânețea trăind în umbra succeselor ei.

- Un trio până la sfârșit, îi zâmbi Chelsea. Rareori se întâmpla să rămână singură cu Ryan și în sinea ei se bucura că nu venise și Karen cu ei.

- Mai avem doar câteva săptămâni până se termină școala. După aceea vom fi independenți. Te-ai gândit vreodată la asta?

Ryan o luă pe Chelsea de mână.

Ea îi studia profilul. Era frumos, înalt și inteligentEra cel mai grozav. După părerea Chelsei, inteligența era ceva sexi. Nu ar fi putut să se îndrăgostească vreodată de un bărbat care n-ar fi fost inteligent. Ryan avea păr castaniu la care se adăuga farmecul ochilor de culoarea întunecată a pinului. Era bine făcut, musculos, fără să fie gras și o făcea pe Chelsea să se simtă protejată.

- Mă gândesc mult la terminarea colegiului. E cam înspăimântător, nu-i așa? Să te ții pe propriile tale picioare?

- Da, asta cam așa e. Eu am bătut la mașină niște oferte pe care le voi trimite companiilor care ar putea avea nevoie de programatori de compiutere. Aș vrea să rămân în Dallas, dacă ar fi posibil.

Chelsea se întrista.

- Nu m-am gândit că ai putea pleca - m-am obișnuit să te văd mereu. Tu și Karen sunteți cei mai buni prieteni ai mei.

El o strânse de mână liniștitor.

- Sunt sigur că se va găsi cineva în tot Dallasul ca să mă angajeze. Nici eu n-aș vrea să fiu departe de vreuna dintre voi.

îndreptându-se spre Stemmons Freeway, Chelsea admira cerul Dallasului.

- E caraghios, nu-i așa? Mi-am dorit de atâția ani să lucrez ca artist independent și acum, când e gata să mi se împlinească dorința, mă tem.

- Nu ți-ai ales o carieră prea ușoară. E știut că artiștii mor de foame prin mansarde în așteptarea marii lovituri. Ai putea face ceva în domeniul artei comerciale.

- Asta nu mă interesează. Mie-mi place să pictez. O să-mi chivernisesc banii cu grijă, dar asta voi face!

Ea râse nervos:

- N-ar fi fost același lucru dacă aș fi avut banii lui Karen.- E bine că are bani. Ce-ar face altfel cu o diplomă de conservator? N-o să aibă un certificat de profesoară.

- Da. Dar știi cum e Karen. Ea plutește prin viață și întotdeauna ajunge pe culmi. Probabil că i se va oferi să cânte la pian într-un loc elegant unde va fi plătită cu o avere,și-și va putea programa orele după bunul ei plac.

- îți închipui ce-ar face familia ei dacă și-ar lua vreun serviciu? răspunse cu o strâmbătură Ryan. Ei n-au asemenea intenții cu ea. Chelsea se uită la el.

- Părinții lui Karen au trimis-o la colegiu în intenția de a-și găsi un soț bun. Diploma este pe planul doi.

Până acum Chelsea nu-și dăduse seama că Ryan intuia asta.

- E încăpățânată când ia o hotărâre.

- Tot atât de încăpățânată ca și tine? îi făcu el cu ochiul.

- Nu chiar, râse forțat Chelsea.

După o jumătate de oră ajunseră la Grapevine Lake și parcară la locul obișnuit. Ryan aduse o cutie cu gheață din mașină, în timp ce Chelsea întinsese o pătură pe jos.

- Cred că o să-ți placă sandvișurile de Bologna.

- Le-ai pregătit tu? îl tachina ea. E o rețetă veche de familie?

- N-ai decât să râzi. Sandvișurile mele, deși nu sunt ingenioase, sunt gustoase.

Se așezară pe pătură, cu picioarele încrucișate, și Ryan îi întinse lui Chelsea un sandviș și o cutie cu bere.

- Am pregătit gustări pentru trei persoane. Credeam că va veni și Karen.

- O să-i duc unul și ei. Pun pariu că aș putea strecura chiar și o cutie cu bere. Dacă m-ar prinde careva i-aș spune că eu am luat-o ca să-mi clătesc părul cu ea. - Si cine te-ar crede?

- Probabil că nimeni. Ea mușcă din sandviș. Chiar că e bun.

Ryan desfăcu o pungă cu cartofi prăjiți și o puse între ei.

- Ai să rămâi o vreme în Dallas? Ea dădu din cap:

- Mă simt legată de locul ăsta. îmi place aici. Multor tineri le place să se mute de colo-colo, dar eu nu fac parte dintre ei.

- Părinții mei se așteaptă să mă întorc în Colorado, dar acum Dallasul e casa mea. Fratele meu probabil că se va stabili la Boulder de îndată ce va termina școala. Presupunând că o va absolvi.

Ryan făcu o strâmbătură pentru a sublinia că a fost o glumă. Fratelui lui îi plăcea atât de mult să învețe încât Ryan zicea că ar rămâne la școală veșnic dacă ar fi posibil.

- Știu genul de loc în care mi-ar plăcea să mă stabilesc. Un atelier mare așa cum se poate vedea în filme, în New York. într-un capăt aș putea să pictez, iar în celălalt să locuiesc, ca să nu fie nevoie să mă tot deplasez între studio și casă.

Chelsea luă un cartof prăjit.

- Ar fi perfect pentru tine. Dar unde poți să găsești în Dallas un atelier încât să fie suficient și pentru mine și s£ poți locui și tu acolo?

Chelsea îi zâmbi.

- Poate că am putea locui cu toții acolo ca să avem grijă unii de alții.

Cehii lui îi întâlniră pe ai ei.

- Nu cred că ar putea să dureze prea mult timp. Trei persoane ar putea să devină în curând prea multe.

înainte de a răspunde, Chelsea sorbi din berea rece:

- Atunci., care vor fi cei doi?

-Tu și cu mine am putea să trăim împreună liniștiți.Ea puse încet, jos, cutia cu bere.

- Da. Am putea. Inima i se opri în loc și își teri privirea ca să nu observe Ryan ce efect avuseseră vorbele lui asupra ei.

- Uneori e o ușurare să fim numai noi doi.

- Lasă, că-ți place să fii și cu Karen.

- Da, dar te iubesc și pe tine.

Chelsea se întoarse către el. Spusese adesea că le iubea pe amândouă, dar niciodată pe tonul acesta. El o privea cu atenție, și i se citea dragostea pe față.

- Ești atât de frumoasă, spuse el cu căldură, mângâindu-i părul și prefirându-l printre degete ca pe mătase.

- Cred că mai bine ne-am plimba până la lac. Chelsea se ridică în picioare. Nu trebuia să uite că

și Karen îl iubea.

După ce strânse resturile picnicului, porniră spre malul apei. Soarele era foarte jos, aurind înaltul, nori subțiri se profilau pe trandafiriul pastelat al cerului la vest. Bătea o briză slabă, și oglinda lacului reflecta paleta de culori mereu schimbătoare a apusului.

- E atât de frumos aici, spuse ea cu un oftat de mulțumire.

- De ce ai vrut să ne plimbăm? Spune drept.

Era conștient de căldura mâinii cu care o ținea de mână și a degetelor care li se înlănțuiau.

- Sunt cea mai bună prietenă a lui Karen. Și ceea ce simt nu-i în interesul ei.

- Și noi doi suntem cei mai buni prieteni. Simți față de mine același lucru pe care-i simți față de Karen?

- Sigur că nu, râse ea încetișor la această aluzie. Nu, simt cu totul altceva pentru tine.

El îi strânse încheietura mâinii și încetini pasul.

- De curând am descoperit că vreau să fiu singur cu tine, să te privesc râzând și să-mi amintesc acest tablou înainte de a adormi.Chelsea nu știa ce să răspundă. O parte din ea ar fi vrut să-l țină în brațe și să nu-l părăsească niciodată. O alta o punea în gardă că dacă ei doi vor începe să se iubească mai mult decât o iubeau pe Karen, aceasta ar suferi, il înlănțui cu o mână. îi plăcea să-l atingă. Trupul lui era atât de suplu și de excitant.

- Și eu mă trezesc gândindu-mă mereu la tine. De cum ajunseră la un teren mocirlos, se întoarseră

și se uitară către mașină. Soarele coborâse sub orizont și umbrele de pe cer și lacul luaseră nuanțe purpurii și trandafirii. Chelsea auzi o pasăre de noapte strigând dinspre copaci.

Nu-ș vorbiră până nu se apropiara de pătura pe care o lăsaseră întinsă.

- Cred că ar trebui să ne întoarcem, spuse fără tragere de inimă Ryan. Aproape că s-a întunecat.

- Ar trebui, zise ea.

N-ar fi vrut totuși să plece.

- Să mai bem o bere înainte de asta, ce zici?

- E-n regulă.

Se așezară pe pătură și priviră în depărtare spre apă. Simți răceala berii, iar în curând o căldură plăcută o străbătu, ridicându-se din stomac.

- Ce se va întâmpla dacă nu vei găsi o slujbă în Dallas? întrebă ea. N-aș vrea să te muți.

- Te-ai putea muta cu mine.

- Nu cred că mama lui Karen ar fi de acord cu asta!

- Păi n-am spus s-o luăm și pe Karen. Chelsea îl urmări cum aruncă în răcitor cutiile goale

și cum îi întinde o cutie cu bere. Aproape imperceptibil zise:

- Și Karen te iubește ca și mine.

- Știu. Și eu o iubesc. Dar, cum ai spus tu de atâtea ori, nu vă pot avea pe amândouă. Trebuie să aleg.

Fața lui aproape că nu se distingea în întunericul care se lăsase.- Și asta-i hotărârea? Ai ales?

- Da! Am ales!

Chelsea bău berea mai repede decât s-arf i cuvenit. Trebuia să se gândească.

- O să-mi spuică-am făcut o alegere proastă? șopti Ryan.

- Nu, răspunse ea cu o ezitare, în timp ce încerca să-i citească expresia din ochi. Nu, dar mă întreb ce-aș putea să-i spun lui Karen.

El zâmbi crispat.

- Chiar când nu-i aici tot este între noi. Chelsea aruncă în răcitor cutia goală. Ryan o prinse

de mână și o trase mai aproape.

- Vreau să fiu numai cu tine. Cel puțin astă seară, își simți inima cum îi bătea în gât, iar el era atât de

aproape de ea încât abia mai putea să gândească. Sentimentul pe care-l nutrea pentru Ryan era mai puternic decât prietenia față de Karen. Cu un suspin, se lăsă în brațele lui pline de dorință.

El o sărută la început delicat, apoi cu pasiune crescândă. Chelsea se încălzi și ea. Când o așeză pe pătură și se întinse lângă ea, Chelsea se lipi de el și-și încolăci picioarele pe ale lui ca să-l tragă mai aproape.

Ryan o acoperi cu sărutări de la golul cald din spatele urechii până către curba gâtului. Chelsea era sigură că-i simțea pulsul grăbit, dovada de netăgăduit a excitării cu care îl primea.

în timp ce buzele lui alunecau în jos, zăbovind pe curba sensibilă unde gâtul întâlnea umărul, închise ochii. Când degetele lui îi găsiră nasturii bluzei, o fulgeră un gând fugar despre Karen, amintindu-i că n-ar trebui să-l lase să facă asta. îl iubea pe Ryan, și nu dorea mai mult pe lume decât să i se dăruiască.

Buzele lui urmau degetele care-i pipăiau fiece milimetru de piele. Cheisea tremura de dorință și erasigură că Ryan înțelegea aceasta. El își ridică în sus capul în timp ce-i atingea cu degetele sânii dezgoliți.

- Dacă nu vrei să continui, mă opresc, șopti el. Ea dădu încet din cap negativ.

- Nu, nu vreau. își ridică în sus capul ca să-i întâlnească buzele, să-i simtă gura. Chelsea își strecură mâna pe sub puloverul lui plimbându-și palmele peste pielea-i înfiorată.

- E atât de plăcut, murmură ea printre sărutări. Aș vrea să fac asta veșnic.

- Și eu te doresc. Doamne, cum te doresc! Tremurul din vocea lui dovedea emoția stăpânită. Ea știa că Ryan se lupta să-și păstreze controlul, să facă să dureze cât mai mult momentul.

- Chelsea, murmură el, pronunțându-i numele ca pe un farmec.

El îi dădu bluza la o parte, și când flanela lui se frecă de sfârcurile ei, Chelsea își ținu respirația. Ryan o ținea strâns cu fața îngropată în părul ei. în timp ce mâinile-i pipăiau pieptul, îi spuse:

- Ești atât de frumoasă!

- E prea întuneric ca să vezi, îl tachina ea, sărutându-l pe ureche.

- N-am nevoie de lumină ca să cunosc frumusețea ta. Degetele lui se mișcau încet în jos către abdomenul

ei spre nasturele blugilor.

Chelsea încercă să-l ajute, dar el îi dădu mâinile la o parte:

- Lasă-mă pe mine, spuse el. M-am gândit atât la asta, vreau s-o fac singur.

După ce-i descheie nasturele, îi trase cu grijă fermoarul blugilor și Chelsea își săltă coapsele ca să-i poată el trage în jos pe picioare. Simțea pe piele aerul rece al nopții, dar n-o supăra. Voia să fie conștientă de orice senzație posibilă și să și-o poată aminti veșnic.Ryan o mângâie pe coapse și în jos pe curba picioarelor. Răsuflarea lui era sacadată, indicând că era la fel de excitat ca și ea. Chelsea dibui fermoarul blugilor lui.

- Ți-e frig? întrebă el, plimbându-și mâinile pe pielea ei.

- Nu, șopti ea. Nu cred c-o să-mi mai fie vreodată frig.

Era adevărat. Atingerea mâinilor lui și sunetul vocii lui o distrăgeau. Ryan își aplecă gura spre pieptul ei și Chelsea își dădu seama că atingea limita plăcerii.

Ryan îi prinse sfârcul cu gura și-l supse delicat, năpădind-o valuri de dorință cutremurătoare. El știa cum s-o atingă ca s-o ducă pe culmile extazului. Cum se încolăcise pe el, oferindu-i cât mai mult din trupul ei, mâna lui Ryan alunecă în jos pe coapse până la căldura dintre picioarele ei.

Chelsea nu mai făcuse niciodată până atunci dragoste, dar trupu-i știa exact ce trebuia să facă. își desfăcu picioarele, și mâna ei împinse blugii lui în jos ca să-i poată atinge carnea fermă a feselor.

Ryan se răsuci și dădu din picioare ca să se elibereze de blugi, apoi trase și pantalonii ei. Când se întinse jos și se lipi de ea, Chelsea respiră scurt, uluită de senzația pe care o avu la atingerea celor două trupuri goale. Iși trecuse peste cap sveterul și-l aruncă în iarbă. Peste umărul lui văzu luna ce se ițea dintr-un nor. în lumina lunii, Ryan semăna cu un zeu grec turnat în argint. îl atinse aproape cu venerație, urmărindu-i netezimile și curbele mușchilor și ale sinuozităților.

- Ești frumos, șopti ea.

- Și tu ești.

Ryan se ridicase în coate și o privea ca și cum acum o vedea pentru prima dată.

- Chelsea, cum am putut să fiu atât de orb până acum? Ea îi zâmbi deschis. Nu simțea nici o jenă sub privirea lui scrutătoare. îi făcea impresia că se bucura privind-o și ea era fermecată de el. întinzându-se își plimbă degetele pe pieptul și pe abdomenul lui plat.

- Aș vrea ca totdeauna să-mi amintesc de ține așa.

- Eu nu vreau să-mi amintesc de tine.Vreau să fim împreună.

Chelsea îi puse vârful degetului pe buze.

- Fără angajamente, fără îngrădiri. Vreau să fim liberi ca vântul, ca razele lunii. Acesta-i singurul mod de a face să dureze dragostea.

- O să-mi aduc întotdeauna aminte de ține cum ești în starea asta, scăldată de lună și privindu-mă cu dragoste în ochi.

Ryan îi dădu părul la o parte de pe față. Cum stătea întins peste ea, prinse un colț al păturii și îl trase peste ei.

- Nu vreau să-ți fie frig.

Ea îi trecu degetele prin păr:

- Nu-i nici un pericol din punctul ăsta de vedere. Se sărutară din nou și Chelsea îi răspunse cu

patimă. în. timp ce Ryan o pipăia cu iscusință, dorința creștea în ea și se transforma în extaz.

Când în cele din urmă fu pregătit s-o pătrundă, Chelsea era mai mult decât gata. Pieptul ei palpita la atingerea lui, la sărutările lui, și, instinctiv, știa că el era pe cale să umple un gol despre care ea nu știuse niciodată până atunci că exista. La început avu o senzație de disconfort și se crispa. Atunci se opri și o sărută din nou. Chelsea uită imediat disconfortul și începu să se miște împreună cu el, împingându-l din ce în ce mai adânc în ea.

Ryan nu se grăbea să termine, și fiecare ghicea ce-i plăcea celuilalt și ce-i producea bucurie. Când Chelsea crezu că nu mai trebuia să prelungească plăcerea, el înteți mișcările și deodată simțurile ei se transformară într-un vârtej care explodă. Chelsea scoase un țipăt scurt și-l ținu mai strâns.

El o trase mai aproape, și, după ultima lui împingere, ea își dădu seama că și el avea aceleași senzații ca și ea.

Rămaseră mult timp îmbrățișați, nedorind să se miște sau să vorbească. Chelsea nu se simțise niciodată mai iubită, mai protejată și mai satisfăcută. Era ca-și cum o parte din viața ei izbucnise brusc și-l integrase și pe el; și partea aceea din ea i-ar fi lipsit dacă nu ar fi fost cu el.

Ryan o sărută pe frunte șiLi apăsă capul pe pieptul lui. Dându-i părul la o parte, îi spuse:

- Visurile mele nu au reflectat realitatea. Nu mi-aș fi închipuit că poate fi atât de minunat!

Ea își puse palmele pe pieptul lui și zâmbi mulțumită.

- Nici eu.

- Nu mi-ai spus că n-ai mai făcut dragoste până acum.

Glasul lui puternic era catifelat în întuneric și parcă-i mângâia sufletul.

- N-a venit vorba niciodată. Ea își ridică capul ca să-i zâmbească: Sunt bucuroasă că te-am așteptat pe tine.

- Chelsea, îmi ești atât de dragă. Nu vreau să mă despart niciodată de tine. Vreau să mergi cu mine acasă să facem dragoste tot restul nopții.

- Ar putea să se supere colegul tău de cameră. El suspină.

- Putem să mergem la un motel.

- Trebuie să mă întorc la cămin. Karen ar fi îngrijorată dacă nu m-aș întoarce toată noaptea.

Deodată își dori să nu se fi gândit la Karen.

- Dacă va trebui să plec de aici ca să-mi găsesc o slujbă, ai vrea să vii cu mine?

- Te voi iubi întotdeauna. Asta-mi place la tine, că mă lași să fiu liberă și că și tu ești liber; nici unul dintre noi nu vrea să-l lege pe celălalt de el.

- Asta înseamnă că vei veni cu mine dacă va trebui să plec?

- înseamnă că vom vedea ce-i de făcut când se va întâmpla. Și-i zâmbi, convinsă că l-ar urma până la capătul lumii, sigură că el înțelege aceasta. Suntem ca în episodul din Profet. Vântul bate între noi, și noi nu creștem unu-n umbra celuilalt.

Ryan rămase tăcut și ochii-i priveau în gol.

- S-a întâmplat ceva? întrebă ea.

- Nu. Nimic. El o sărută din nou și se ridică.

Ea îl privi cum își trăgea sveterul și cum căuta cu privirea chiloții și_ blugii. II supărase ceva, dar nu-și dădea seama ce. înțelesese greșit ce vrusese să spună ea? Pasajul la care se referise în legătură cu dragostea și cum s-o păstrezi liberă și vie. își dădu seama că se făcuse frig, și-și puse bluza.

în timp ce și-o încheia, el îi întinse chiloții și blugii.

- N-o să regret niciodată seara asta, spuse el în vreme ce ea îi lua din mâna lui.

- Nici eu. Dar, Ryan, aș vrea să nu știe Karen. Ești de acord?

- N-are de ce să știe. Fața lui era enigmatică.

- Am greșit ceva? întrebă ea. Spune-mi ce s-a întâmplat?

-Te-am întrebat dacă ai merge cu mine și mi-ai răspuns că nu. Nu mă așteptam la asta.

- Nu pot să merg cu tine, spuse rațional Chelsea. Trebuie să rămân la cămin, și așa voi face. Nu-mi permit să închiriez un apartament. Șî, în afară de asta, (Hei unul dintre noi nu vrea să fie legat. Știi că-i așa. De multe ori am discutat asta. Nu ți-ai schimbat părerea, nu-i așa?