Celebritate

Celebritate de Jackie Collins

1 -Annabelle

Belle Svetlana își examinăgoliciunea într-o oglindă înaltă, pregătindu-se pentru o întâlnire sexuală de treizeci de mii de dolari pe oră cu fiul în vârstă de cincisprezece ani al unui magnat arab al țițeiului.

Belle știa că este o frumusețe – ce naiba! — se cheltuiseră destui bani ca să fie sigură că era frumoasă. O operație estetică la nas, comandată de mama sa când ea avea doar paisprezece ani, o operație a sânilor, la scurt timp după aceea – aceasta fusese decizia ei. Apoi, liposucție – când era nevoie – mărirea buzelor, periodicele tratamente cu laser ale feței și ale pielii – ca să se asigure că tenul ei rămânea la fel de alb ca laptele, culoare pe care se străduise din răsputeri să o obțină (fusese un calvar să scape de pistrui, dar reușise). Belle căutase perfecțiunea încă din adolescență, iar acum ajunsese al naibii de aproape. Avea părul de un roșu auriu, ondulat și lung până la umeri. Ochii îi erau de un verde smaragdin impresionant. Trupul ei – un paradis al desfătărilor.

„Da, se gândi ea, privindu-și cercetător goliciunea trufașă, valorez fiecare cent din cei treizeci de mii de dolari depozitați deja frumușel în seiful meu.”

De obicei, nu mergea ea însăși la „întâlniri”, dar Sharif Rani – magnatul țițeiului – insistase că ea era cea care trebuia să-lînvețe bucuriile trupului pe cel mai tânăr dintre fiii lui. Astfel, în cele din urmă, pentru o sumă princiară, acceptase.

Pudrată, parfumată și pregătită de acțiune, se întinse după lenjeria de culoarea piersicii și o îmbrăcă.

Treizeci de mii pe oră nu era rău pentru o treabă care, cel mai probabil, nu avea să-i ia mai mult de cincisprezece minute.

Bineînțeles, ar fi putut să refuze oferta și să-i sugereze să aleagă una dintre fetele ei de douăzeci de mii pe oră, dar uneori era distractiv să te joci – mai ales că putea să aleagă de pe lista ei de clienți bogați, puternici și faimoși, care îi includea pe toți, de la cele mai mari staruri de la Hollywood la o serie de prinți, magnați ai industriei, câteva superstaruri rap, zeci de vedete sportive și prea mulți politicieni ca să poată fi numărați.

Da, Belle Svetlana, născută Annabelle Maestro, conducea cea mai exclusivistă și mai scumpă afacere cu dame de companie din oraș – orașul fiind New York, nu Los Angelesul în care crescuse, înconjurată de luxul și de toată opulența pe care părinții ei, două stele de cinema, putuseră să le cumpere.

Slavă Domnului că scăpase de cei doi egocentrici – mama, regina diafană a producătorilor independenți, iar tatăl, regele macho al lucrurilor scumpe de proastă calitate. Ce spectacol groaznic să-i ai drept părinți!

Când renunțase la colegiul din Boston și se stabilise în New York, nici unul dintre părinții ei iubitori nu îi acordase nici cel mai mic credit. Și, fiind de părere că o fiică adultă nu le îmbunătățea cu nimic imaginea publică, stabiliseră să-i trimită o alocație lunară, spunându-i cu seninătate să-și urmeze visurile, apoi o lăsaseră pe cont propriu.

Annabelle nu avea rețineri când venea vorba să-și urmeze visurile și, curând, se trezise prinsă în iureșul cluburilor și al petrecerilor – un stil de viață care o satisfăcuse o vreme, până când, într-o noapte, îl cunoscuse pe Frankie Romano – un DJ de succes, care lucra la petreceri private și, ocazional, la cele mai tari cluburi. O singură privire era de-ajuns să te îndrăgostești de Frankie.

Originar din Chicago, Frankie era un tip bizar și atrăgător în stilul lui Michael Imperioli. Vorbea repede și aspru, avea părul negru destul de lung, ochi albaștri și reci ca gheața și trăsături foarte bine definite.

Problema cu Frankie era că, de obicei, era falit, mai ales pentru că se dovedea a fi un consumator împătimit de cocaină și orice ban care îi ieșea în cale era tras direct pe nas.

Annabelle căzu în mrejele lui – căci, în ciuda dependenței sale de droguri, Frankie se dovedise un adevărat armăsar în pat – de fiecare dată când nu era prea „luat” ca să presteze. Ea nu știa nimic despre trecutul lui și nici nu-i păsa. Din punctul ei de vedere, erau suflete-pereche.

După câteva săptămâni de relație nebună, Frankie se mutase în mansarda ei din SoHo – o mișcare la care ea nu a obiectat. Singurul dezavantaj era că, în cele din urmă, ajunsese să-și cheltuiască întreaga alocație ca să-i cumpere lui droguri, astfel încât nu trecuse mult până când – la îndemnul lui Frankie – îl sunase pe tatăl său din L.A., cerându-i să-i mărească alocația.

Ralph Maestro, fiul realizat prin mijloace proprii al unui măcelar din Brooklyn care fusese împușcat de un hoț când băiatul avea doisprezece ani, o refuzase categoric. „Am reușit singur, fără să am nici măcar doi cenți”, o informase el cu asprime. „Noi ți-am dat deja un punct de plecare. Dacă vrei mai mulți bani, îți sugerez să mergi să-ți găsești o slujbă.”

Annabelle fusese furioasă. Părinții ei înotau în milioane de dolari și tăticul-star-de-cinema o trimitea să se angajeze! Dă-i naibii! Era din ce în ce mai evident că nu dădeau doi bani pe ea.

Două săptămâni mai târziu, ea și Frankie veniseră cu un plan genial. Stăteau întinși în pat, citind informații incitante despre un politician căsătorit, care fusese prins nu demult făcând sex cu prostituate de lux.

— Cât de prost poate fi? reflectase Frankie, scărpinân-du-și fundul slăbuț. Idiotul trebuia să fi plătit cu bani gheață. În felul ăsta, nimeni nu este arestat și toți merg acasă fericiți.

— Banii gheață sunt buni doar pentru fetele speciale, confirmase Annabelle.

— Da, spusese Frankie în glumă. Nu pentru o curvă guralivă, care-o să-și vândă povestea, ci pentru fetele foarte speciale. Știi la ce fel de tipe mă refer. Modele, actrițe – sunt întotdeauna în căutarea unui câștig suplimentar. Iar avantajul afacerii este că le cunoaștem pe toate.

Sigur.

— Deci… reluase Frankie după câteva minute, te gândești la ce mă gândesc și eu?

Într-adevăr, și ea se gândea tot la asta. Și astfel începuse aventura lor.

La început, amândoi o consideraseră o distracție, dar, după câteva luni, ajunsese una dintre cele mai de succes afaceri cu fete de companie din oraș.

Luată de valul succesului, Annabelle își crea curând două identități. Era în același timp Annabelle Maestro, o fată care se chinuia să reușească în industria modei ca designer ocazional, și Belle Svetlana (îi plăcea sunetul exotic al numelui de familie rusesc), o femeie misterioasă, capabilă să găsească fata potrivită pentru a satisface fanteziile oricărui bărbat.

La un anumit preț.

Un preț mare, în funcție de cerințe.

Fetele lui Annabelle nu erau prostituate. Erau femei de carieră, stilate, arătoase, care se bucurau de un venit suplimentar. Modele, actrițe, cântărețe, designeri, toate elegante, istețe și discrete, unele dintre ele chiar celebre.

Fusese ideea lui Annabelle ca fetele pe care le recrutau să poarte măști atunci când mergeau la lucru, ca să-și ascundă identitatea. Era sigură că bărbații vor fi atrași de mister, iar fetele erau și ele fericite, imaginându-și că purtatul măștilor avea să ascundă cine erau ele cu adevărat.

Nu era deloc greu să găsească fata potrivită. Frankie, un adevărat Don Juan înainte să se cupleze cu Annabelle, le cunoștea pe toate și se folosea de felul său impresionant de a jongla cu vorbele ca să le convingă să facă orice. O grămadă de câștiguri neimpozabile era o mare tentație și, așa cum subliniase Frankie, cum cele mai multe fete și-o trăgeau pe gratis, ce mare scofală era dacă o făceau contra unei sume generoase? Mai ales dacă era posibil să rămână anonime.

Frankie îi verifica pe toți potențialii lor clienți, în timp ce Annabelle lua legătura cu fetele și aranja întâlnirile. Băgau în buzunar împreună șaizeci la sută din fiecare sumă și, în curând, ajunseră să se scalde în bani. Întotdeauna era vorba de bani gheață, nu exista nici un fel de document.

Deja făceau asta de aproape un an și ce afacere profitabilă se dovedise a fi! Nici Annabelle și nici Frankie nu avuseseră vreo nemulțumire, până în momentul în care amândoi înțeleseseră că aveau nevoie de ajutor.

După ce se gândise o vreme la acest aspect, Frankie o recrutase pe Janey Bonafacio, una dintre numeroasele lui verișoare, care locuia în Brooklyn și era contabilă. O întrebase dacă era interesată să lucreze pentru el, iar ea, deoarece simțise dintotdeauna o pasiune nemăsurată pentru vărul Frankie, renunțase imediat la vechea slujbă. El o angajăsă răspundă la telefoane și să programeze întâlnirile fetelor.

Janey, o mamă necăsătorită de o sută douăzeci și cinci de kilograme, cu un fiu de nouăsprezece ani, Chip, era încântată că primise slujba. Să-și adore vărul de la distanță era una, dar să lucreze propriu-zis pentru el era un vis devenit realitate, chiar dacă afacerea pe care o conducea împreună cu prietena lui cea îngâmfată era destul de dubioasă.

Annabelle avea încredere în Janey, însă nu și în Chip – un pierde-vară posac, mult prea plin de el și întotdeauna nemulțumit. Annabelle îl vedea ca pe un Frankie în devenire, dar nu atât de fermecător. Îlfoloseau pentru diferite comisioane și ca șofer.

— Cel puțin, ei fac parte din familie, o asigurase Frankie. Nu ne vor înșela niciodată.

— Nu fi atât de naiv, răspunsese ea. Când se ajunge la bani, fiecare are un plan.

— Hei – spusese Frankie. O plătim pe Janey suficient de bine cât să ne asigurăm că își țin gura. Și nu uita: Janey are o slăbiciune pentru mine, nu ar face niciodată nimic să mă rănească.

Annabelle nu era atât de sigură.

După ce se încredințăcă arăta cât se putea de seducător, Annabele sună jos să verifice dacă mașina o aștepta. Locuința ei principală era un apartament de pe Park Avenue, unde ea și Frankie își petreceau cea mai mare parte din timp, dar păstrase în continuare și mansarda din SoHo, locul unde părinții ei și vechii prieteni o puteau contacta. Nu că părinții ei ar fi făcut-o prea des – îi auzea poate o dată la câteva săptămâni. În privința vechilor prieteni – nu era interesată de ei, acum avea o viață nouă și, în această viață nouă, foarte puțini oameni știau cine erau părinții ei și de unde venea. Așa îi plăcea.

Mai devreme, Frankie plecase cu mașina la Atlantic City, ca să petreacă weekendul cu doi dintre prietenii săi, Bobby Santangelo Stanislopoulos și M.J., partenerul de afaceri al lui Bobby. Annabelle îi știa pe amândoi, căci pe vremuri merseseră toți la același liceu în Beverly Hills.

Da, grozave vremuri! Bobby și M.J. erau cu un an mai mare decât ea, dar nu uitase niciodată noaptea de pomină a balului de absolvire, când toți trei ieșiseră împreună, se amețiseră complet, iar ea sfârșise prin a-și face de cap cu amândoi.

Hmm… doar una dintre escapadele adolescentine scăpate de sub control, deși fusese chiar o experiență memorabilă. Nici Bobby, nici M.J. și nici ea nu mai pomeniseră vreodată nimic despre asta. Era un subiect tabu.

Apoi, într-o noapte, la câțiva ani după ce se mutase în New York, intrase în Mood și îi găsise acolo – Bobby și M.J. Inițial, a fost chiar un șoc să-i vadă, dar începură repede să vorbească și să-și amintească de vremurile bune de demult. De fapt, M.J. fusese cel care o prezentase lui Frankie.

Nu-i spusese niciodată lui Frankie despre noaptea de nebunie cu doi dintre cei mai buni prieteni ai săi – unele lucruri era mai bine să rămână în trecut. În afară de asta, nu-și imagina că ar fi foarte încântat dacă ar afla vreodată, mai ales că, atunci când era nervos, Frankie devenea violent.

Deoarece jocurile de noroc păreau să fie noua lui pasiune, nu obiectase când auzise că pleacă. Prietenul ei instalat la ea acasă era o pacoste și jumătate, astfel încât nu o deranja să mai petreacă din când în când o noapte pe cont propriu. Ieșirea fără Frankie i-ar permite o pauză bine-venită.

Portarul o informă că, într-adevăr, șoferul ei parcase afară.

Se îndreptă spre ieșire, nu înainte de a-și lua poșeta Chanel.

În momentul în care păși afară din apartament, telefonul începu să sune. Alese să-l ignore – avea o fixație cu telefoanele, ura să răspundă la ele. Oricine ar fi fost putea să lase un mesaj.

Părăsi apartamentul și coborî cu liftul, încântată de perspectiva că va iniția un tânăr inocent în desfătările sexului. Tatăl său, Sharif Rani, era unul dintre cei mai importanți clienți ai lor. Sharif cerea o fată diferită de mai multe ori pe săptămână și se întorcea întotdeauna pentru mai mult. Annabelle îl considera pe Sharif Rani un client clasa întâi, alături de starul de cinema de la Hollywood, un vânător de femei nesățios, și de rockerul de Hall of Fame[1], cu penis de douăzeci de centimetri și înclinație pentru femei care acceptau să se antreneze cu el la diferite activități în baie.

— Bună ziua, domnișoară Svetlana, spuse portarul, ieșind de după tejgheaua lungă de marmură și frecându-și mâinile, în așteptarea unui bacșiș consistent.

Annabelle îi strecură discret o bancnotă de douăzeci de dolari. Învățase mai demult că era inteligent să-i facă pe toți fericiți.

Portarul încercă să nu se holbeze la ea. Cu părul de un roșu-deschis și trupul suplu, era o frumusețe. Totodată, era și foarte misterioasă. Nimeni din clădire nu știa ce făceau ea sau prietenul ei, doar că erau tineri, bogați și aveau o grămadă de prieteni arătoși.

Annabelle păși afară, se așeză pe bancheta luxoasă de piele a Mercedesului pe care îl cumpăraseră recent și se lăsă pe spate. Se bucura că era vorba de o întâlnire de după-amiază, deoarece hotărâse ca, după lecția cu băiatul, să intre la Saks și să-și cumpere noua poșetă de piele Prada pe care o văzuse în catalog. Și, din moment ce Frankie nu se prea omora să-i cumpere cadouri, poate avea chiar să se răsfățe cu o bijuterie David Yurman.

„Da, asta voi face, se gândi ea visătoare. Mă voi răsplăti pentru cinci minute de muncă nu atât de grea. Merit asta.”

— Salut, spuse Chip, privind în oglinda retrovizoare și analizând-o cu ochii săi înguști. Ce mai faci?

— Nu sunt într-o dispoziție de conversație, Chip, spuse ea direct, apoi îl ignoră, fiindcă o deranja, întotdeauna o făcuse. Era ceva la el…

— Scuză-mă că exist, mormăi el.

La naiba! Chiar în momentul acela, hotărî că Chip trebuia să plece. Cu cât mai repede, cu atât mai bine.