Ispita

Ispita de Jackie Collins

CARTEA ÎNTÂI

Los Angeles

— Ia-o, îl zori tânăra albă, împungându-l cu arma pe băiatul de culoare, de vreo șaisprezece ani, care se dădu repede înapoi.

— Nu, zise el cu îndârjire. Bătrânu’ mi-ar tăbăci fundu’.

Fata, îmbrăcată cu o fustă scurtă și un top strâmt, avea picioare lungi, sâni mari, o față ascuțită, ochi de culoarea alunei, conturați intens cu negru. Părul negru îi era tuns inegal. Îl privi pe băiat cu un aer disprețuitor.

— Lașule! îi aruncă batjocoritor. Băiețelul lu’ tata, fricosule!

— Nici gând! mormăi el, iritat că fata îi vorbea așa.

Era înalt și greoi, cu urechi mari, clăpăuge, și ochi căprui.

— Ba da, răspunse ea ironic. Brusc, el îi smulse arma din mâini și o sprijini de șlițul pantalonilor, mârâind ca un adevărat macho.

— Mulțumită acum?

Fata încuviință din cap, și ochii îi străluciră. Avea optsprezece ani, dar părea mai matură.

— Să mergem, zise ea pe un ton autoritar.

Era limpede cine deținea controlul.

— Unde? întrebă el.

Își dorea ca tânăra din fața lui să fi fost măcar puțin mai drăguță. Era mereu aspră cu el.

— Să ne facem de cap, răspunse ea fără să se sinchisească. Știi tu, să ne luăm lumea-n cap, să ne facem praf. Luăm mașina ta.

Tatăl lui tocmai îi cumpărase un jeep negru, la aniversarea de șaisprezece ani. Era un dar care sărbătorea și întoarcerea lor în Los Angeles după ce trăiseră un an și jumătate în New York.

— Nu știu., ezită el, amintindu-și că în seara aceea ar fi trebuit să ia cina devreme cu tatăl său, dar era tentat de ideea de a se face praf împreună cu ea. Și, în fond, la ce ne trebuie o armă?

Fata nu răspunse, ci începu să imite cotcodăcitul unei găini speriate și se îndreptă spre ușă. Băiatul o urmă, cu privirea lipită de picioarele ei. Simțea deja că s-a excitat și știa că, dacă își juca bine cartea, seara aceea ar fi putut fi pentru el seara în care ar fi marcat.

Lucky Santangelo Golden stătea în picioare, în spatele enormului birou stil art deco, la Panther Studios. Se întinse și căscă. Fusese o zi lungă și grea și era mai mult decât obosită. De altfel, ziua încă nu se sfârșise. Diseară urma să fie premiată, la Beverly Hilton Hotel, pentru munca pe care o depusese în vederea strângerii de fonduri destinate cercetării în domeniul SIDA.

Ca proprietar și manager al Panther Studios, Lucky deținea o poziție extrem de importantă și nu avea de ales; trebuia să pășească grațios în luminile rampei.

Problema era că nu-i plăcea să fie în centrul atenției. Nu ceruse să primească premiul ăsta. Fusese atrasă în seara asta împotriva voinței ei, însă îi era imposibil să refuze.

Se întinse să ia un baton de ciocolată și mușcă cu poftă din bucata dulce.

Nimic nu e mai bun ca o ciocolată dulce pentru a face față următoarelor câteva ore, se gândi ea abătută. Faimosul citat al celebrului actor hollywoodian Michael Caine îi veni în minte: Într-un oraș fără onoare, cum se face că cineva e mereu onorat?”

Chiar așa, Michael. Dar cum poate cineva să evite asta? se gândi ea, încruntându-se.

Lucky era o femeie zveltă, cu picioare lungi și cu un val de bucle revărsate până pe umeri. Avea ochii de un negru-opal, buze pline, senzuale, și pielea măslinie. O frumusețe exotică fericit combinată cu o inteligență vie. Era o femeie de afaceri sclipitoare și conducea Panthers Studios de opt ani, timp în care devenise una dintre cele mai respectate și mai de succes companii de la Hollywood. Lucky avea un talent nemaipomenit de a, ghici” cele mai bune filme și alegea cele mai de succes pelicule pentru distribuție.

Ești cu adevărat Lucky (norocoasă) în toate sensurile, îi spunea mereu Lennie. Ai putea să faci orice.”

Lennie Golden, soțul ei. De fiecare dată când se gândea la el, chipul i se lumina. Lennie fusese dragostea vieții ei. Înalt, sexy, amuzant, dar, mai presus de orice, sufletul ei pereche; visase să rămână alături de el pentru eternitate. Erau făcuți să fie împreună și după două căsnicii eșuate se simțea, în sfârșit, cu adevărat fericită. Lennie și copiii lor, Gino, de șapte ani, căruia îi dăduseră numele tatălui ei, și adorabila Maria, de numai opt ani.

Și mai era fiul ei de cincisprezece ani, Bobby, din căsătoria cu cel mai important magnat din domeniul naval, Dimitri Stanislopoulos. Bobby era extrem de frumos și avea o înfățișare uimitor de matură. Era înalt și avea o constituție atletică. Și nepoata lui Bobby, Brigette, pe care Lucky o considera fina ei. Brigette locuia la New York și era supermodel. Nu că ar fi avut nevoie de bani, doar era una dintre cele mai bogate tinere din lume după ce moștenise averea bunicului ei grec, Dimitri, și pe cea a mamei ei, răpusă de o supradoză.

În seara aceea, Steven Berkeley, fratele vitreg al lui Lucky, venea să o ia, pentru că Lennie era undeva în centru, unde regiza o comedie romantică în care juca soția lui Steven, Mary Lou. Lennie însuși fusese cândva un actor celebru de comedie, dar după tentativa de răpire, a cărui victimă fusese în urmă cu câțiva ani, renunțase să mai joace. Nu mai stătea în fața camerei, dar își concentra toată atenția ca scenarist și regizor de film.

Filmul pe care îl turna cu Mary Lou, o actriță talentată și de succes, nu era pentru Panther. Împreună cu Lucky, Lennie hotărâse să nu dea ocazia la bârfe și acuzații de nepotism., Dacă fac asta, o fac pe cont propriu”, afirmase. Bineînțeles că reușise, iar ea nu avusese nicio îndoială că așa va fi.

În seara aceea, la finalul discursului, urma să facă un anunț care va șoca pe toată lumea. Nici lui Lennie nu îi spusese, așa că el avea să fie la fel de surprins ca toți ceilalți și, spera ea, încântat. Numai tatăl ei, Gino, știa ce avea de gând să spună. Bătrânul Gino, în vârstă de optzeci și șapte de ani, era încă un bărbat atrăgător.

Lucky îl iubea pe Gino cu pasiune. Trecuseră prin multe împreună, inclusiv printr-un șir lung de ani în care nu vorbiseră unul cu celălalt. Acum legătura dintre ei era legendară, iar Lucky îl consulta de fiecare dată când trebuia să ia o decizie importantă. Gino era cel mai înțelept om pe care îl cunoștea, deși nu gândise întotdeauna în felul ăsta despre el.

Dumnezeule, ce trecut sinuos mai avuseseră! O obligase să se mărite cu fiul unui senator când avea doar șaisprezece ani. Apoi urmaseră anii aceia în care nu-și vorbiseră, în timp ce el plecase din America, iar ca preț al exilului, ea preluase controlul imperiului lui hotelier din Las Vegas.

Gino Santangelo reușise prin propriile-i forțe. Avea putere, charismă și oarecare succes la femei. De altfel, femeile îl adoraseră dintotdeauna. Chiar și la vârsta lui mai știa să le vrăjească și să le flateze. Lucky își amintea că unchiul ei, Costa, fratele adoptat al lui Gino, îi povestea despre, infamul” ei tată în tinerețe. Porecla lui era Gino Berbecul, îi spusese el chicotind admirativ.

— Putea să aibă orice femeie își dorea. Și le și avea. Cel puțin până când a întâlnit-o pe regretata ta mamă, Dumnezeu s-o odihnească.

Maria, mama ei. Atât de frumoasă și de pură. O pierduse când era încă mică. Fusese ucisă cu brutalitate de cei din familia Bonnatti.

Lucky nu va uita niciodată ziua în care coborâse în fugă scările și o găsise pe mama ei plutind pe o saltea pneumatică, în piscina casei. Avea numai cinci ani, dar amintirea o urmărise tot restul vieții. Rămăsese pe marginea piscinei, cu ochii lipiți de mama ei, fascinant de frumoasă, răstignită pe salteaua ce plutea în mijlocul piscinei.

— Mama, murmurase ea.

Vocea i se transformase apoi în țipăt disperat când înțelesese că mama ei plecase departe.

— MAMA! MAMA! MAMA!

Faptul că își găsise mama moartă la o vârstă atât de fragedă avea să-i influențeze tot restul vieții. După tragedie, Gino deveni extrem de protector față de ea și de fratele ei, Dario, iar viața în casa lor din Bel Air ajunse la fel de apăsătoare ca viața într-o închisoare de maximă securitate. Când a fost trimisă, mai târziu, într-o pensiune din Elveția, se transformase imediat într-o adolescentă rebelă și neascultătoare și fugise cu cea mai bună prietenă a ei, Olympia Stanislopoulos, la o vila din sudul Franței, unde s-au dezlănțuit și s-au distrat non-stop. Ce vremuri nebune! Gustase pentru prima oară libertatea și se bucura de fiecare clipă. Asta până când cumplitul Gino îi dăduse de urmă. El hotărâse atunci că i-ar fi fost mult mai bine măritată decât lăsată de capul ei. În consecință, făcuse o înțelegere cu senatorul Peter Richmond s-o mărite cu fiul lui, cumplit de neatrăgătorul Craven. Ce mai capcană se dovedise!

Când se gândea la viața ei, Lucky se minuna de câte suișuri și coborâșuri avusese parte. Reușitele erau impresionante: cei trei copii minunați, căsătoria cu Lennie, succesul de a conduce unul dintre cele mai renumite studiouri de la Hollywood, ca să nu mai vorbim de reușitele ei timpurii, în afacerile hoteliere în Vegas și Atlantic City. Coborâșurile fuseseră însă cumplite: mai întâi, uciderea mamei ei, apoi crima îngrozitoare a cărei victimă fusese fratele ei, Dario, și moartea dragului ei Marco, împușcat în Las Vegas. Trei tragedii înfiorătoare din care ea reușise să-și extragă propria ei formă de răzbunare.

Dar supraviețuise. Gino o învățase că supraviețuirea e totul, iar ea își însușise bine lecția.

Interfonul de pe biroul ei sună; secretara o anunță că o caută la telefon Venus Maria. Lucky se grăbi să răspundă pentru că Venus Maria era nu numai un superstar apreciat și controversat, ci și cea mai bună prietenă a ei.

— Ce faci? întrebă Lucky, cufundându-se în scaunul din piele din spatele biroului ei.

— Bună întrebare, răspunse Venus. Problema e că nu știu ce să fac, pentru că nu am cu ce să mă îmbrac diseară.

— Ce plictisitor!

— Știu că nu ești un fan al modei ca mine, dar fotografiile mele o să ajungă de aici până la capătul lumii și știi bine că nu pot să arăt oricum.

— Niciodată!

— Nimeni nu mă înțelege, mormăi Venus. Așteptările sunt enorme în ceea ce mă privește.

— Ce așteptări? se miră Lucky, luând un pix și începând să mâzgălească pe o foaie.

— Sunt un superstar, iubito, o anunță Venus făcând o grimasă. O celebritate se presupune că trebuie să-și cultive look-ul în fiecare zi. Pentru numele lui Dumnezeu, de câte ori pot să-mi schimb culoarea părului?

— Ce culoare are acum?

— Blond platinat.

— Pune-ți o perucă neagră. Fii clona mea, o să apărem ca două surori gemene.

— Nu-mi ești de niciun folos, bombăni Venus. Am nevoie de ajutor.

Ultimul lucru de care avea nevoie Venus era ajutorul. Era una dintre cele mai sofisticate și mai talentate femei pe care le cunoscuse Lucky vreodată. La cei treizeci și trei de ani ai ei, Venus nu era numai o actriță celebră, ci și una dintre cele mai bine cotate cântărețe; mulțimi de fani o venerau și îi urmăreau fiecare mișcare.

Cu câțiva ani în urma, Venus se căsătorise cu Cooper Turner, un superstar mai în vârstă decât ea, dar deosebit de atrăgător. După un început ezitant, căsnicia lor se stabilizase, iar acum aveau o fiică în vârstă de cinci ani pe nume Chyna. Pe lângă bucuria pe care i-o aducea copilul, cariera ei cunoștea un trend ascendent. De când fusese nominalizată pentru rolul din Gangsterii, al lui Alex Woods, își putea permite să-și aleagă singură roluri în filme.

— Nu e chiar așa de simplu, îi răspunse Lucky. Trebuie să mai încerci. Gândește-te ce vrei și mergi până la capăt.

— Cred că asta ai făcut tu, zise Venus. Dacă ne gândim că ai avut un tată care te ura și.

— Gino nu m-a urât, o întrerupse Lucky.

— Dar mi-ai spus că nu te-a susținut niciodată pentru că erai femeie, iar el voia ca fiul lui să-i conducă imperiul financiar, nu?

— Așa e, dar s-a răzgândit repede.

— Exact, punctă Venus, iar tu ai obținut ce ai vrut. Acum o să lupt eu pentru ceea ce vreau.

Lucky o ascultă pe Venus, care începu să-i spun, în detaliu, cum va arăta diseară. Știa că prietena ei avea deja fiecare amănunt al ținutei bine pus la punct, dar îi plăcea să se dea în spectacol.

— Tu ce-o să porți? o întrebă Venus când termină, în sfârșit, să vorbească despre ea.

— O toaletă Valentino, îi răspunse Lucky. Roșie. E culoarea care îi place lui Lennie.

— Hm, sună destul de sexy. Venus făcu o pauză și întrebă: Alex vine?

— Sigur, răspunse Lucky, de parcă ar fi fost de la sine înțeles. Vom sta toți la aceeași masă.

Venus nu putu să se stăpânească:

— Și Lennie ce zice despre asta?

— Vrei să încetezi odată? Se enervă Lucky, nemulțumită de faptul că Venus făcea de fiecare dată caz de asta, deși nu era vorba de nimic între ea și Alex.

— Da, dar.

— Niciun, dar”! O întrerupse Lucky pe un ton categoric. Folosește-ți imaginația bogată ca să mai scrii cântece.

Imediat ce închise telefonul, Lucky scoase din sertarul biroului discursul pe care intenționa să-l țină. Îl studie preț de câteva minute și schimbă câteva cuvinte. Apoi îl mai citi o dată și se declară mulțumită.

În seara aceea avea să lase tot Hollywoodul cu gura căscată. Dar oare nu asta făcuse toată viața?

— Fantastic! Incredibil! Haide! Haide! Arată-mi buzele, buzele tale încântătoare!

Fredo Carbanado își susura încurajările cu dulcele lui accent italian, iar privirea lui profundă, inspirând dorință, se ridica din când în când peste obiectivul camerei.

— Buzele tale mă dau gata. Bellissima! Haide, mai mult!

Brigette își mișca lasciv trupul în fața camerei, oferindu-i poza pe care el și-o dorea. Era blondă și voluptuoasă, cu pielea de culoarea piersicii, cu ochii enormi, albaștri, cu cele mai lungi gene și cu niște buze senzuale. Devastator de drăguță și de sexy, într-o combinație ucigătoare de femeie-copil, atracția pe care o emana avea un aer distins de vulnerabilitate.

— Termină, Fredo, îl dojeni ea, aranjându-și marginea slipului de culoarea cafelei. De câte ori trebuie să-ți spun că nu am nevoie de încurajările tale. Ține-le pentru cine știe ce începătoare naivă gata să-ți cadă în poală.

Fredo se încruntă, mai nelămurit ca oricând de faptul că ea nu-i picase în brațe ca toate celelalte modele.

— Brigette, se întristă el, lăsând camera în jos și privind-o cu cel mai dezamăgit chip posibil. De ce ești mereu așa de rea?

— Nu sunt rea, îl contrazise ea. Sunt doar sinceră.

— Ba nu, ești rea, zise Fredo abătut. Ești rea și supărăcioasă.

— Mulțumesc, răspunse ea pe un ton caustic.

— Dar Fredo știe de ce ai nevoie, italianul dând cunoscător din cap.

— Și cam de ce-aș avea nevoie?

— De un bărbat, declamă el triumfător.

— Ha, îl persiflă ea, luând cea mai provocatoare poză. Ce te face să crezi că mă interesează bărbații și nu femeile?

— Aleluia, exclamă Fanny, machieuza ei lesbiană, făcând un pas înainte. Sunt aici. Nu trebuie decât să-mi spui.

Brigette chicoti.

— Doar îl necăjeam pe domnul Fermecător, spuse ea pe un ton dulceag.

— De parcă n-aș fi știut, ripostă Fanny, atingându-i buzele pline cu o pensulă aurie. Totuși habar n-ai ce pierzi. Femeile au puterea, fetițo!

— Putem să dăm muzica mai tare? ceru Brigette. Îl ador pe Montell Jordan.

— Cine nu-l adoră? zise Fanny. Dacă m-aș gândi vreodată să-mi schimb orientarea sexuală, el ar fi bărbatul pentru care aș face-o!

— Dacă ar fi să fac cu vreo schimbare, zise Brigette amuzându-se pe seama tuturor, aș alege-o pe K. D. Lang. Am văzut-o săptămâna trecută la o petrecere de binefacere și avea un fel de aură sexuală aproape nepământeană. De parcă ar fi Elvis!

— Atenție, obstacol! țipă Masters, hair stilistul, un individ scheletic, îmbrăcat într-un combinezon galben și cu părul colorat în aceeași nuanță ca să se asorteze.

— Ieși afară chicoti Brigette.

Îi plăcea la nebunie prietenia care se lega în timpul ședințelor foto. Oamenii ăștia reprezentau familia ei, chiar dacă Fredo era cel mai mare desfrânat al tuturor timpurilor. Tocmai pentru că era un fotograf celebru, ei nu i-ar fi trecut vreodată prin minte să cedeze farmecelor lui. Ar fi putut avea pe oricine, oricând; și, de regulă, lucrul ăsta se întâmpla. Dădea tot timpul iama printre modele. Le iubea și le părăsea ca orice Don Juan.

Brigette îl observa dansând în spatele camerei. Fredo nu era ceea ce se putea numi un bărbat frumos din cauza unui nas incredibil de mare, a ochilor mici și a sprâncenelor stufoase. În plus, era și foarte scund, dar nici acest lucru nu părea să-l deranjeze, de vreme ce cele mai multe dintre cuceririle lui îl depășeau cu mult în înălțime. Cea mai bună prietenă a ei, Lina, o avertizase:

— Stai departe de Fredo, spusese ea. Individul ăsta se culcă cu femeile și e total indiscret. În ciuda faptului că e un mare lăudăros, are o sculă foarte mică! Fato, nu trebuie să ai de-a face cu el!

Lina era o negresă cu o prezență incredibil de exotică, din cartierul londonez East End. La cei douăzeci și șase de ani ai ei, deci un pic mai în vârstă decât Brigette, în ciuda originilor lor atât de diferite, în ultimul an și jumătate deveniseră cele mai bune prietene. Brigette își cumpărase de curând un apartament în clădirea în care locuia Lina, așa că deveniseră vecine în Central Park South.

Industria modei le considera supermodele. Cuvântul, supermodel” în sine le provoca însă de fiecare dată o cascadă de râsete.

— Pe dracu’, supermodel! exclamă Lina. Ar trebui să mă vadă dimineața, cu bigudiurile în cap. Nu e o imagine tocmai plăcută!

— N-aș garanta, replică Brigette.

Urmă Lina:

— Da’ de tine fără machiaj ce zici? Arăți ca o albinoasă.

Spre deosebire de Brigette, Lina schimba bărbații într-un ritm amețitor. Starurile rock erau preferații ei, dar nu spunea nu nici unuia destul de bogat pentru a-i cumpăra cadouri exorbitante. Lina adora cadourile.

Un alt lucru care-i plăcea la nebunie era să încerce s-o combine pe Brigette, dar aceasta se ținea departe. De când se știa avusese o relație încurcată cu bărbații; din punctul ei de vedere, aceștia aduceau numai necazuri. Primul ei iubit fusese un star de cinema, tânărul actor Tim Wealth. Ea era adolescentă și se îndrăgostise la prima vedere; el era un bărbat ambițios, cu scopuri precise. În cele din urmă, fusese bătut cu bestialitate și ucis doar pentru că avea o relație cu ea.

Urmase apoi întâlnirea nefastă cu cel mai mare dușman al clanului Santangelo, Santino Bonnatti, cel care încercase să-i molesteze sexual și pe ea, și pe unchiul ei, Bobby, când erau amândoi doar niște copii. Îl împușcase pe Santino cu propria lui armă. Lucky încercase să ia totul asupra ei, dar Brigette a avut grijă ca adevărul să iasă la lumină. Judecătorul îl declarase un caz clar de autoapărare și nu o obligase decât să se întâlnească, o dată pe lună, timp de un an, cu un ofițer supraveghetor. Apoi, totul se terminase.

Urmase Paul Webster. Îl iubise pe Paul mult timp, până în clipa în care se logodise cu un nepot al unuia dintre rivalii în afaceri ai bunicului ei. Când Paul alergase la ea cu brațele deschise, ea hotărâse că, de fapt, cariera ei era mult mai importantă decât orice bărbat, așa că rupsese logodna și devenise model. Din păcate, unul dintre primii oameni peste care dăduse în cariera ei de model fusese Michael Guy, un agent de top care se dovedise a fi un pervers, o obligase să pozeze împreună cu alte fete, apoi încercase să o șantajeze cu fotografiile. Încă o dată Lucky îi sărise în ajutor. Brigette o iubea și o admira pe Lucky; era nașa ei și o prietenă adevărată.

După experiența cu Michael Guy, Brigette lăsase bărbații deoparte, fiind bănuitoare în privința intențiilor lor. Și, în afara unei scurte legături cu un alt model, Isac, implicarea ei sentimentală devenise inexistentă.

— Nu-ți lipsește sexul? O întreba de fiecare dată Lina după o noapte de pasiune cu vreunul dintre numeroasele și, uneori, chiar căsătoritele ei staruri rock.

— Deloc, îi răspundea Brigette aeriană. Aștept tipul potrivit și apoi o să recuperez toată această perioadă.

Adevărul era că se temea de orice legătură serioasă. În ce-o privea, considera că bărbații aduceau dezastru și pericole.

Din când în când, se mai întâlnea cu cineva. Nu că i-ar fi plăcut jocul întâlnirilor. În fond, de fiecare dată, era aceelași dans. Cină la un restaurant fițos proaspăt deschis, un pahar la un club la cine știe ce eveniment. Când lucrurile începeau să se încingă, ea dispărea.

Să fie în siguranță și să nu regrete niciodată, Brigette descoperise că ăsta este secretul fericirii.

— Ce faceți astă seară tu și Lina? o întrebă Fredo, trezind-o la realitate.

— De ce? întrebă ea, schimbând poza la fel de repede cum apăsa el declanșatorul aparatului.

— Pentru că am un văr., începu el.

— Nu! îl întrerupse ea ferm.

— Din Anglia. Ea ridică o sprânceană.

— Un văr englez?

— Carlo e italian, ca și mine, dar lucrează în Londra.

— Iar tu i-ai promis că-i faci lipeala cu două tinere modele, nu?

— Nu e chiar așa, cara.

— Sunt sigură!

— Carlo e logodit.

— Și mai bine, zise Brigette scuturându-și capul cu putere. Ultimul zbor înaintea nunții. Nu prea cred.

— Ce bănuitoare ești, mormăi Fredo. Mă gândeam că poate ieșim toți patru să luăm cina, ca între prieteni.

— Singura ființă cu care ești tu doar prieten e pisica ta, îi răspunse Brigette acru. Și nici de asta nu sunt chiar așa de sigură.

Fanny și Masters, care ascultau totul de alături, pufniră în râs. Le plăcea la nebunie să-l vadă pe Fredo respins, era ceva neobișnuit.

Mai târziu, când ședința foto se terminase, iar Brigette se pregătea să plece spre casă, Fredo o opri la ușă.

— Te rog, susură el. Trebuie să-l impresionez pe vărul meu. El e ceea ce voi, americanii, numiți un cretin.

— Minunat, răspunse Brigette rece. Acum vrei să luăm cina cu un nasol. E din ce în ce mai bine.

— Brigette, se rugă Fredo, fă-o pentru mine. Doar ca să mă pui într-o lumină favorabilă. Te rog, mi-ai face un serviciu imens.

Ea oftă. Dintr-odată, Fredo, cel care le zdrobea inimile femeilor, devenea neputincios; și cum ea se înmuia de fiecare dată când cineva avea nevoie de ajutor, începu să-l compătimească.

— Bine, o să vorbesc cu Lina, promise ea, convinsă că Lina avea deja în plan o întâlnire mult mai interesantă, în vreme ce ea avea întâlnire doar cu o felie dublă de pizza cu cașcaval și cu un maraton, Absolutely Fabulous”, pe canalul de comedie.

Fredo îi sărută mâna. Rămăsese italian, chiar dacă trăia de atâția ani în America.

— Ești o femeie specială, îi susură el. Micul meu trandafir american.

— Nu sunt nimic al tău, îi aruncă ea rece și părăsi în grabă studioul.

— Nu! strigă Lina.

— Cum? se miră Flick Fonda, un star rock căsătorit care avea o pasiune nestăvilită pentru negresele frumoase.

— Nu-mi atinge picioarele, îl avertiză Lina, rostogolindu-se departe de cea mai nouă dintre victimele ei.

— De ce? o întrebă el, târându-se în pat după ea. Te gâdili?

— Nu, răspunse ea îmbufnată. Picioarele mele sunt foarte sensibile, lasă- le în pace!

— Atâta vreme cât nu trebuie să-ți las în pace decât picioarele. Flick izbucni într-un râs trivial.

Lina își dădu pe spate părul lung și drept, moștenit de la mama ei pe jumătate spaniolă, și se întoarse pe burtă. Sperase să aibă parte de un Superman și se alesese cu un star rock îmbătrânit, fără nicio tehnică specială. Se plictisise de Flick. Era doar o altă cucerire, care nici măcar nu se dovedise prea interesantă în pat.

Problema cu starurile rock era că se săturaseră de femei și tot ce-și doreau era să stea pe spate și să li se sugă mădularul. Nu că Lina ar fi avut o problemă cu asta, dar se așteptase să se întâmple și viceversa, numai că starurile rock nu se gândeau niciodată să întoarcă serviciul.

Se întinse languros:

— Trebuie să plec, zise ea.

— De ce? întrebă el, privindu-i pofticios pielea neagră și catifelată. Am toată noaptea la dispoziție. Nevastă-mea crede că sunt în Cleveland.

— Atunci e o tâmpită, răspunse ea, sărind pe podeaua somptuoasei lui camere de hotel.

O întâlnise pe nevasta lui Flick la o prezentare de modă. Pamela Fonda era un fost model care îi dăruise soțului ei trei copii în încercarea patetică de al ține acasă. Problema era că nu se născuse încă femeia care să-l țină pe Flick acasă. Omul ăsta își dorea permanent acțiune. Era un rocker recunoscut, cu o atitudine macho și o sculă mereu în căutare de nou.

— Unde te duci, se miorlăi el, neobișnuit ca femeile să plece înainte ca el să le poruncească s-o facă.