Zeita razbunarii

Zeita razbunarii de Jackie Collins

Capitolul 1

Era seara devreme, iar grădina-restaurant se umpluse doar pe jumătate. Clienții încercau s-o ia ușor, pentru că, până la urmă, era vorba despre Los Angeles, cu vedete câtă frunză și iarbă. Totuși, majoritatea nu se puteau abține să nu se uite pe furiș la Venus cea platinată, o celebră stea internațională, care ciugulea dintr-o salată de legume bine mărunțită.

La masă cu ea stătea Lucky Santangelo, o frumusețe brună al cărei nume apăruse de-a lungul anilor în titlurile ziarelor de scandal. Lucky – fosta proprietară și directoare a Panther Studios – era o femeie de afaceri extraordinară, care deținea în prezent hotelul de lux, cazinoul și complexul de apartamente The Keys din Las Vegas.

Cele două femei alcătuiau un cuplu extrem de reușit. La Hollywood, locul unde felul în care arăți înseamnă totul, Venus și Lucky erau stăpâne. Venus, cea cu părul blond, atrăgea imediat atenția cu uimitorii ei ochi albaștri și trupul zvelt și musculos. Iar Lucky, periculos de seducătoare, cu ochii mai negri ca noaptea, ten măsliniu-închis, buze pline și senzuale, o claie de păr ca smoala și un corp micuț și proporționat.

— Am început să cred că ești dependentă de sex, zise Lucky încet, zâmbindu-i bunei sale prietene.

— Ce-ai zis? replică Venus, ridicând o sprânceană perfect arcuită și trasată. Săptămâna trecută m-ai făcut devoratoare de bărbați, iar acum, dependentă de sex. Chiar așa, Lucky?

Dându-și pe spate coama de bucle în dezordine, Lucky zâmbi ștrengărește:

— O, da, mare greșeală am făcut, rosti ea tărăgănat și sarcastic. Pare-se că nu tu te-ai culcat săptămâna trecută cu partenerul tău de film de 22 de ani și nu tute-ai tăvălit cu regizorul tău de 60 de ani, două zile mai târziu.

— Hai, lasă,o rugă Venus, cu un gest de lehamite. Sunt pe cale să divorțez, ce-ai vrea să fac? Să mă duc la mănăstire?

— Asta ar fi culmea, zise Lucky, zâmbind la gândul că Venus ar face prăpăd într-o mănăstire. Dar oricum – sunt sigură că știi ce faci.

— Pun pariu pe fundul tău frumos că știu, afirmă Venus cu vehemență. Billy e pe tot internetul și în reviste cu pițipoanca aia tânără de care se pare că e vrăjit. Exact ca și Cooper. Se opri să se gândească mai bine. Un alt trădător împuțit. Da' bine mai știu să-i aleg!

— Al naibii de bine, încuviință Lucky, gândindu-se la Cooper Turner, soțul lui Venus înainte de Billy Melina, care era cu totul altfel. Cooper era o stea de cinema mult mai în vârstă, cu un trecut cam la fel ca al lui Warren Beatty, și toată lumea știa că are s-o înșele până la urmă. Billy – nu atât de mult. Deși era cu treisprezece ani mai tânăr decât Venus, Billy părea încântat să fie cu ea. Și de ce nu? Ca și Madonna, Venus era celebră și avea o droaie de fani în toată lumea.

— Nu-mi vine să cred că Billy e așa un ratat, zise Venus, hotărâtă să-l desființeze măcar cu vorba pe cel care în curând nu avea să-i mai fie soț.

— Nu-i deloc așa, nu se putu abține Lucky să nu remarce. Ultimul lui film a făcut încasări de peste o sută de milioane. Nu-i prea rău.

— Da, da, mai slăbește-mă, izbucni Venus iritată. Cariera lui e în plin avânt, dar ca bărbat, te asigur că e o pierdere de vreme. Își miji ochii. Da' ce-i cu tine azi? N-ar trebui să fii de acord cu mine, în loc să mă bați la cap cu încasările filmului lui?

— Ei… Să nu zici că nu te-am avertizat să nu te măriți cu un bărbat mult mai tânăr ca tine, îi răspunse Lucky.

— Billy nu e cu multmai tânăr, insistă Venus. Oricum, lui Demi și lui Ashton le merge bine. În afară de asta, am crezut că-l placi.

— L-am plăcut, zise prudentă Lucky. Și încă-l plac. Dar, când te căsătorești cu un bărbat mai tânăr… e de presupus că te va înșela.

— O, mulțumesc, zise Venus încruntându-se. De când ai ajuns așa cinică?

— Nu cinică, mai degrabă pragmatică.

— Asta zici tu, pufni Venus.

— Știi doar că spun lucrurilor pe nume, observă Lucky, luându-și paharul și sorbind o înghițitură de vin.

— Da, toți știm asta. Nimeni nu ți-o interzice.

— Foarte adevărat. Eu cred în adevăr.

— Și cred că pentru tine chiar funcționează.

Lucky se uită la superba ei prietenă și se întrebă de ce și-ar dori vreodată s-o părăsească un bărbat care are norocul să fie cu ea. Venus avea de toate – frumusețe, inteligență, talent.

— Mai exact, de ce divorțezi de Billy? o întrebă.

— Pentru că el…

— Te-a înșelat, sfârșiră amândouă propoziția și izbucniră în râs.

— Ei bine, a fost minunat cât a durat, zise Venus pe un ton înțelept. Optsprezece luni împreună și șase luni căsătoriți. Acum sunt aproape liberă și, crede-mă, nu-i deloc rău. Îmi place să fiu independentă. Cu Billy mă simțeam ca într-un cămin studențesc. E așa bine că nu mai trebuie să adun de pe jos șosete și lenjerie intimă și că pot să-mi pierd nopțile prin baruri și să fiu stăpână pe viața mea.

— Dar ești sigură că n-ai fost întotdeauna?

— Nu cred. Doar mă cunoști… Când nu lucram, singura mea preocupare era să fac pe nevasta perfectă, și vezi unde-am ajuns.

— Liberă să te culci cu partenerul de film și cu regizorul, comentă Lucky. Nu-i așa rău.

Venus zâmbi păcătos.

— Știu. Păcat că am terminat de filmat.

— Poate ar trebui să iei avionul și să te duci la Las Vegas în weekendul ăsta, îi sugeră Lucky. Așa n-o să te mai gândești mereu la Billy.

— Ce mai e prin Las Vegas… în afară de fantasticul tău hotel?

— Fac o ședință cu toți investitorii mei și, pentru că tu ai fost unul dintre primii, ar fi grozav să-ți faci apariția. Toți au să se bucure. Și – chiar mai bine – am hotărât să dau o petrecere de ziua lui Max, deși puștoaica asta mă scoate din minți. Tot o ține una și bună că vrea să plece la New York.

— Nu-mi vine să cred că Max face optsprezece ani. Micuța Maria, majoră!

— Mie îmi zici, oftă Lucky. Timpul zboară.

— Îți dai seama că la optsprezece ani nu mai poți s-o împiedici să facă tot ce vrea?

— Din păcate, îmi dau foarte bine seama, zise Lucky clătinând din cap. Și, dacă-mi cunosc bine fata, are să profite din plin.

— Ei, tu te-ai măritat tânără, remarcă Venus cu vioiciune. Poate că va fi la fel de deșteaptă ca și tine.

— Am fost măritată, vrei să spui, de scumpul meu tătic Gino, zise Lucky, scuturând din cap, de parcă nu i-ar fi venit nici acum să creadă că Gino o obligase să se mărite împotriva voinței ei. Poți să-ți închipui că Gino s-a gândit să mă protejeze de firea mea nărăvașă? Ce glumă a fost până la urmă!

— Cum de nu te-ai împotrivit?

— Aveam șaisprezece ani, spuse Lucky, amintindu-și cum o copleșiseră neputința și spaima în ziua nunții. Cred că n-am avut destulă putere să spun nu.

— Haide, Lucky, nu ți-a făcut rău deloc, zise Venus. Uite câte ai realizat. Ai construit hoteluri, ai condus un studio cinematografic, ai făcut trei copii și ești căsătorită cu Domnul Minune. Recunoaște că ești o femeie extraordinară!

— Nu, răspunse Lucky după o clipă de gândire. Sunt o femeie care a riscat mereu. A trebuit să lupt pentru independența mea. Mult timp. Crede-mă, n-a fost ușor.

— Așa e, zise Venus. De-aia ne înțelegem așa bine noi două. Amândouă știm că nu e deloc ușor să ajungi o femeie puternică și de succes în orașul ăsta: ești mereu singură și ți se pun multe piedici.

— De acord, zise Lucky. Încasezi ca un bărbat, dar ești considerată târfă, pentru că te zbați.

— Asta-i purul adevăr, încuviință Venus.

— Da' știi ceva? întrebă Lucky retoric. Eu știu cine sunt – și n-aș fi obținut nimic altfel.

— Nici eu!

— Cred că trebuie să bem pentru femeile puternice și invincibile, zise Lucky, ridicând paharul.

— Ai dreptate, surioară, spuse Venus în șoaptă. Ciocniră paharele și își zâmbiră.

— Tot voiam să te întreb, zise Lucky, cine rămâne cu apartamentul din The Keys, tu sau Billy?

— Sigur că eu, răspunse ferm Venus. I-am spus deja avocatului că nu renunț la el. E al meu. Billy n-are decât să facă pe dracu'-n patru ca să pună mâna pe bucata asta de proprietate imobiliară.

— Mă bucur. În lumea asta, trebuie să ții cu dinții de ce e al tău.

— E al dracului de adevărat. Apartamentul e în hotelul tău, eu sunt prietena ta, așa că la naiba cu Billy!

— Ține-o tot așa! zise Lucky, dând din cap aprobator.

După ce își băură cafeaua și mai petrecură o vreme la taclale – mai ales despre cât de porc era Billy – Lucky ceru nota.

Un chelner tânăr, care se zgâise la ele toată seara, îi aduse imediat nota. Lucky aruncă pe masă cârdul negru de credit American Express.

— Asta înseamnă că-i rândul tău, așa cred, zise Venus și își scoase oglinjoara din trusa Chanel, ca să-și cerceteze imaginea perfectă. Știa că la ieșire o aștepta o hoardă de paparazzi și că nimic nu le făcea mai mare plăcere decât să surprindă o vedetă arătând ca dracu'. N-avea de gând să le dea o asemenea satisfacție.

Chelnerul rămase pe loc, dregându-și glasul. Deși era emoționat, sesizase ocazia și nu voia s-o lase să-i scape – chiar dacă ar fi însemnat să-l dea afară șeful, dacă îl vedea deranjând o clientă.

— Iertați-mă, domnișoară… ăăă… Venus, îndrăzni el, bâlbâindu-se puțin. Am scris… un scenariu care vi se potrivește mănușă. Speram… ăăă… să vă găsiți timp să-l citiți.

Venus îi aruncă o privire – celebra ei căutătură rece ca un Martini cu gheață – și îl cercetă cu ochii ei albaștri.

„O, nu, se gândi Lucky. Iar începe. Diva se dezlănțuie.” Venus nu o dezamăgi.

— Arăt eu oare a agent? toarse ea ca o pisică. Chiar așa?

Chelnerul se făcu alb ca varul, luă repede cardul de credit al lui Lucky și o șterse.

— Bietul băiat, zise Lucky compătimitoare. Încerca și el marea cu degetul.

— Păi, s-o încerce în altă parte, spuse Venus pe un ton de mare doamnă. Nu pot să sufăr să fiu hărțuită când vreau să mă relaxez.

— O, Doamne, ce javră poți fi! o mustră Lucky. Nu-i bine să tecalce cineva pe coadă.

— Așa să fie, zise Venus cu un zâmbet crispat. Mergem?

Max Santangelo Golden, o adolescentă de 17 ani, putea să intre într-un fel sau altul în orice club poftea. Acte de identitate false. Nicio problemă. Bacșișuri generoase portarilor. Nicio problemă. Să-și cultive prieteniile cu promoterii. Nicio problemă.

„Când e vorba să intru undeva, eu sunt stăpâna”, se lăuda adesea Max.

Cei mai buni prieteni ai ei, Cookie, fata cu pielea ciocolatie a idolului muzicii soul Gerald M., și Harry, fiul gay al unui barosan de la un canal de televiziune, erau de acord cu ea. În schimb, lui Ace, iubitul ei din când în când, nu-i făcea plăcere. Cluburile din L.A. nu-l pasionau. Nu bea, nu lua droguri și nu-l interesau vedetele dezlănțuite din astfel de locuri. Dar Max, la cei 17 ani ai ei, se extazia. Nu că ar fi băut mult sau că ar fi luat droguri, dar se înnebunea să vadă celebrități și să danseze pe mese. Muzica o vrăjea – mai ales rapul și soliștii unor formații englezești necunoscute, cu mutre de vicioși. Da, era total subjugată de acest stil de viață. Ace era, fără îndoială, foarte atractiv, dar Max îl considera câteodată un tip prea de treabă și și-ar fi dorit o relație mai cu năbădăi. În afară de asta, Ace nu locuia în Los Angeles și nu era mereu lângă ea când voia ceva de la el.

— Unde mergem astă-seară? întrebă Cookie, stând picior peste picior pe pat și decojindu-și oja de pe unghiile verzi.

— E o formație veche de rock la House of Blues, e foarte în vogă, zise Harry cu voce tare. Cred că ne putem strecura acolo dacă aveți chef.

Harry era cel mai palid băiat de pe lume, aproape livid la față și doar piele și os, cu părul țepos dat cu gel și vopsit negru tăciune. De-abia recent își recunoscuse orientarea sexuală, dar Max și Cookie știau de mult timp și acceptaseră fără rezerve faptul că era gay. Mai trebuia să-i mărturisească și tatălui său dominator, dar probabil că l-ar fi dezmoștenit.

— Nu pot să sufăr House of Blues, își spuse Max părerea, iar ochii ei scânteietori aruncară fulgere de dezaprobare. E întotdeauna plin de oameni care vor să devină celebri și, în afară de asta, n-am reuși nici odată să ajungem în Foundation Room.

— Și de ce nu? întrebă Cookie, aplecându-se să ia cutia de 7UP care stătea într-un echilibru periculos pe marginea mesei.

— Da, chiar așa. De ce nu? Credeam că tu poți să intri oriunde vrei.

— Oriunde vreau,răspunse Max apăsat, dându-și pe spate norii negri de păr ondulat. Cine naiba are nevoie de Foundation Room? E întotdeauna plină de rockeri bătrâni care dau pe gât pumni întregi de Viagra. Așa cănu-i mișto.

Cookie lăsă să-i scape un chicotit.

— Sunt sigură că și taică-miu ia Viagra, zise ea sorbind din 7UP. Cred că înghite cu zecile de pastile.

— Așa fac ăi bătrâni, zise Harry cu un zâmbet atotștiutor. Altfel, nu și-o pot scula.

— Mă dezguști, chițăi Cookie. Nu vreau să mă gândesc la taică-miu cu o mătărângă cât casa!

Max hotărî că Harry și Cookie erau câteodată greu de suportat. Cei trei crescuseră împreună, merseseră la aceeași școală și trecuseră prin aceleași experiențe interesante și uneori înfricoșătoare, dar Max simțea că, într-un fel, se maturizase mai repede decât ei. Plănuia ca, odată ce împlinea 18 ani, să-și ia zborul spre New York și spre libertate. Nu că părinții ei n-ar fi fost grozavi, dar erau foarte greu de mulțumit. Lucky, care realizase absolut orice își dorise. Și Lennie, scriitor și regizor talentat, care își făcea propriile filme independente. Max se săturase să fie considerată doar fiica lor. Îi ajunsese până-n gât să tot fie mânată de la spate să realizeze ceva excepțional.

Bobby, fratele mai mare, era modelul – Bobby, care scăpase de acolo și își alesese propriul drum în viață. Îi dădea, cu siguranță, un exemplu bun, iar ea îl adora. Deși el avea acum o prietenă permanentă, Denver Jones, procuror-adjunct, pe care ea o admira cu rezerve, tânjea să-l aibă pe Bobby numai pentru ea când venea în L.A.

— Ne-am înțeles, zise Max în cele din urmă. De ce n-am merge diseară la Château? E tot timpul ceva nou acolo.

— Cât timp nu dau nas în nas cu babacul, zise Cookie strâmbându-se. Și-a luat altă gagică tâmpită și cred că stă la Château când vine în oraș.

— Și care-i treaba cu ea? întrebă Max.

— E englezoaică get-beget, cu un accent de doamnă, și-și vâră fundulețul ei tare peste tot. Se crede a doua Keira Knightley. De parcă…

— Babacul tău are grijă de toate, remarcă Harry, trăgându-și în sus gulerul hainei sale lungi, ca de vampir.

— Mie-mi zici, spuse Cookie, oftând obosită. Am avut mai multe mame vitrege decât tu gânduri murdare despre Chace Crawford!

— Bine, bine, îi întrerupse Max. Ea lua decizii rapide, nu-i plăcea să-și piardă timpul șovăind. Am putea încerca la noul club deschis acum câteva săptămâni. River îi spune. Sunt sigură că putem intra acolo.

— Atunci, să mergem, zise Cookie jucându-se cu șuvițele împletite de culoarea ciocolatei care îi încadrau chipul de o frumusețe ieșită din comun.

— Crezi că vine și Chace Crawford pe-acolo? întrebă Harry cu speranță în glas.

— Liniștește-te, îl îndemnă Max, aruncându-i o privire. Chiar nu știi? Chace Crawford e nebun după fete.

— Asta zic toți, mormăi Harry. Da' știu eu mai bine.

— Lucky ne-a invitat în Las Vegas weekendul următor, zise Bobby Santangelo Stanislopoulos, întinzându-se cât era de lung pe canapeaua modernă, dar veche, a lui Denver Jones. Dă o petrecere de ziua surorii mele, care împlinește 18 ani; va fi un mare eveniment în familie.

Denver își privi tremurând ușor iubitul cu care era de câteva luni. O, Doamne, mereu o cucereau părul lui lung și negru, ochii întunecați ca noaptea, nasul grecesc și linia puternică a maxilarului. De n-ar fi fost atât de al naibii de chipeș! De n-ar fi fost atrasă de el încă din liceu! De n-ar fi fost un iubit atât de grozav, care știa exact ce să facă!

— Mama ta mă intimidează, zise ea în cele din urmă, mângâindu-și câinele pe burtă.

Amy Winehouse stătea pe spate și scotea chelălăituri de fericire. Amy era o corcitură pe care ea și fostul ei prieten, Josh, o găsiseră rătăcind pe Venice Beach. Îi dăduseră numele de Amy Winehouse pentru că mârâia încet și răgușit. În plus, celebra Winehouse era una dintre cântărețele preferate ale lui Denver.

Bobby izbucni în râs – avea un râs extraordinar. Normal.

— Hai, fii fată bună, o dojeni el. Sunt sigur că Lucky crede că ești cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat vreodată.

Denver își ridică o sprânceană.

— Lucru? zise ea pe un ton rece.

— Știi la ce mă refer.

— Problema e, spuse Denver, căutând cu disperare o scuză, că săptămâna viitoare mă mut la Secția Narcotice, așa că o să am o mulțime de lucruri de studiat.

— Poți să-ți iei laptopul cu tine – așa poți să cercetezi tot ce vrei. E o călătorie de 48 de ore, iubito. Sun pentru avion.

Nu-i plăcea deloc când Bobby spunea chestii din astea: „Sun pentru avion”. Suna așa de elitist, exact ce nu era ea. Unele fete se pot obișnui cu tot luxul acesta, cu avioane particulare, cu petreceri opulente, dar nu era pentru ea să stea în ilustra familie a lui Bobby. În plus, nici nu-i prea plăcea Las Vegasul, însă nu i-o spusese lui Bobby – detesta să se ducă la exclusivistul său club, Mood. Dar mai ales ura faptul că femeile mișunau în jurul lui, îi făceau avansuri revoltătoare, nebăgând-o în seamă deloc, de parcă nici nu exista.

Adevărul era că îl iubea pe Bobby. Dar ura tot ce însemna poziția lui socială.

Bobby se întinse din nou și căscă.

— Ei, ce spui?

— Zic că mă mai gândesc.

— Sună bine, zise el, întinzând brațele spre ea ca s-o tragă lângă el pe canapea.

Ea se lăsă în brațele lui. De abia se întunecase și ei n-aveau niciun plan pentru seara aceea, așa că ce era rău să se mai relaxeze un pic?

Se întâlniseră cu intermitențe în ultimele trei luni. Fuseseră împreună doar când venea Bobby în L.A. Și nu se văzuseră în perioadele pe care el trebuia să le petreacă la cele două cluburi ale sale. Mood din Vegas și Mood din New York. Când erau împreună, era minunat. Când trebuiau să se despartă, îi era dor de el și se întreba ce face, dar și încercau să facă sex prin telefon, ceea ce îi făcea pe amândoi să râdă isteric.

Niciunul dintre ei nu rostise cuvântul „dragoste”. Deși aduceau mereu vorba că relația lor era exclusivă.

Amândurora le era teamă să se lege prea tare. Dar în taină și-o doreau. Acum însă lăsau lucrurile în voia lor, fără prea multă patimă.

Bobby începu să-i mângâie părul. Denver se mândrea cu părul ei; era lung și des, castaniu și cu reflexe aurii naturale. Știa că părul era unul dintre atuurile ei, alături de ochii depărtați de culoarea alunei și de buzele pline. Dacă ar fi trăit în alt oraș mare, ar fi fost considerată o fată de nota zece. Dar în L.A., nu credea că merită mai mult de șapte. Insă nu avea dreptate.

Mâinile lui Bobby ajunseră mai jos, la sâni, și, cu o mișcare iute, se strecurară pe sub tricou și îi scoaseră sutienul, apoi începură să se joace cu sfârcurile ei. O, da, sânii ei erau naturali, lucru neobișnuit în L.A.

Oftând la gândul plăcerii ce o aștepta, îl strânse în brațe. Nu conta câtuși de puțin că mai făcuseră dragoste și dimineața. Dorința era dorință, și aveau amândoi chef.

Câteodată, nu se putea abține să nu se întrebe cât va dura. Josh, fostul ei prieten stabil, fusese un iubit destul de bun în primele șase luni ale relației lor de trei ani, apoi – un dezastru.

— La ce te gândești? îi șopti Bobby la ureche în timp ce-și făcea de lucru și cu limba.

— Ce întrebare de fată! murmură ea jucându-se cu fermoarul de la blugii lui.

— Mă faci fată? întrebă el, pe jumătate serios.

— Ai uneletrăsături feminine, îl tachina ea.

— Cum ar fi? replică el, provocând-o să spună ceva.

— A, zise ea vag, dându-i jos blugii, încântată că nu avea nimic pe dedesubt. Ai buzele moi…

— Numai bune ca să te sărut… și o întoarse repede, prinzând-o sub el. Buze moi și scula tare, glumi el. Cât de feminină e treaba asta?

— Bobby! exclamă ea.

Apoi încetară să se tachineze și pasiunea începu să se dezlănțuie. Făcea dragoste cu ea în așa fel, încât o obliga să renunțe la toate inhibițiile pe care le avusese vreodată. Pentru o clipă, o dezmierda încet, iar în cealaltă accelera ritmul acțiunii, și tot așa, până o aducea în pragul extazului. Voia mai mult și mai mult…

Când se termină totul, erau obosiți, unul în brațele celuilalt, somnoroși și mulțumiți.

Denver își dorea mereu ca aceste clipe minunate să dureze la nesfârșit. Doar ei doi. Fără să-i deranjeze nimeni.

Dar lumea din afară își făcea întotdeauna simțită prezența, iar ei trebuiau să trăiască în ea. Bobby urma să conducă mâine până la Las Vegas, iar de acolo să ia avionul de New York, unde avea câteva întâlniri importante. Iar ea trebuia să-și vadă de slujba ei de procuror-adjunct, care acum, de când se transferase la Secția Narcotice, o pasiona și o provoca. Se vor despărți încă o dată.

Cel mai bun lucru era că își iubea meseria. Era o muncă istovitoare, dar rezultatele finale îți dădeau satisfacție. Era mulțumită că își schimbase activitatea. De la puternica firmă la care era avocat pledant, reușise să ajungă procuror-adjunct, trimițând oamenii în judecată, și era încântată. Unul dintre cazurile ei importante fusese acela al unui actor celebru care pusese pe cineva să-i omoare soția. Asta a fost picătura care a umplut paharul, de aceea hotărâse să-și schimbe meseria. De ce să apere un tip care era, probabil, vinovat – când putea să facă un lucru mult mai bun, cum ar fi să-i pună pe cei răi în spatele gratiilor? Ce bine era să-i urmărești pe ticăloșii care vindeau droguri și făceau din puști niște drogați la o vârstă fragedă! Asta da, satisfacție în meserie!

— Ei, zise Bobby, vrei să mergem la un film și să mâncăm o pizza?

Da, asta voia să facă împreună cu omul ei. Lucruri normale.

Măcar de ar rămâne toate în felul ăsta.

Nu știa de ce, dar presimțea că n-are să fie așa.