Vacanta prelungita

Vacanta prelungita de Jane Ashton

Capitolul 1

— Vrei să spui că i‑ai dat lui Kevin Jamieson acceptul să se însoare cu mine? se înfurie Tisha Caldwell, întorcându‑se brusc spre tatăl ei.

— I‑am dat voie să te ceară de nevastă, asta‑i tot, spuse bărbatul printre dinți.

Rămaseră cu privirile încleștate, fiecare încer­când să‑l facă pe celălalt să cedeze primul. Richard Caldwell era un bărbat înalt, prezentabil, a cărui statură atletică nu se schimbase prea mult de la terminarea colegiului. Anii care trecuseră mai adăugaseră niște ghiocei tâmplelor lui.

Tisha nu moștenise acel fizic formidabil al tatălui ei, dar avea o figură plăcută care devenea chiar atrăgătoare când zâmbea. Moștenise independența tatălui ei, caracterul lui puternic.

— Da, i‑am dat acceptul meu lui Kevin, repetă Richard Caldwell, la fel de furios ca fiica lui. Este un tânăr respectabil, nu se poate compara cu nici unul dintre indivizii cu care te‑ai obișnuit să ieși.

— Cu siguranță nu este ca nici unul dintre ei, admise Tisha. Am impresia că după ce mă sărută să‑mi spună noapte bună, fuge acasă să se spele:

— Te asigur că este un tânăr normal și sănătos, care știe să‑și controleze emoțiile. Degetul lui arătător era îndreptat acuzator spre ea. Cel puțin când te întorci de la o întâlnire cu el nu arăți de parcă ai fi scăpat din mâinile unei bestii obsedate sexual.

Tisha strânse disperată din pumni.

— Nu exagera, tată, nici unul dintre cei cu care ies n‑a făcut vreun gest deplasat, așa cum insinuezi.

— Da, poate, exclamă Richard Caldwell, s‑au abținut știind că trebuie să te conducă acasă, unde vor avea de a face cu mine.

— Am deja douăzeci de ani, tată, oftă Tisha exasperată. Vrei să încetezi să mă mai tratezi ca pe un copil? Sunt destul de matură pentru a putea decide să mă căsătoresc, și mai ales cu cine s‑o fac. Pot alege cu cine este bine să continuu să mă văd, și mă pot apăra singură dacă este cazul! Și dacă mă voi căsători vreodată o voi face fără a te consulta!

— Nici o femeie nu are forța necesară pentru a se împotrivi unui bărbat, o sfidă el. Tatăl și apoi soțul ei sunt cei care trebuie s‑o protejeze.

— Parcă am fi în Evul Mediu! bombăni Tisha.

Richard Caldwell vru să mai adauge ceva dar nu mai avu ocazia s‑o facă, pentru că discuția lor se întrerupse din cauza sunetului strident al soneriei.

Tisha îl privi întrebător.

— Bănuiesc că l‑ai invitat pe Kevin, zise ea. Nu pot decât să sper că acest bărbat nu și‑a cheltuit banii pe vreun inel pentru mine, căci îl voi refuza, ba chiar mai mult, voi avea satisfacția de a i‑l arunca în față!

— Te rog să te comporți ca o fată bine crescută, așa cum și ești, Tisha! Un deget se flutură amenințător pe sub nasul ei, în timp ce ea se îndrepta cu un aer batjocoritor spre ușă. Își aruncă părul lung pe spate și deschise ușa, pregătită să‑i arunce câteva cuvinte usturătoare oricărui bărbat s‑ar fi aflat dincolo de aceasta. Dar rămase descumpănită în prag căci în fața ei nu se afla nici un bărbat, ci o femeie care o privea ușor amuzată.

— Cred că nu mi‑am ales bine momentul, spuse aceasta, fără nici o introducere.

Tisha făcu un pas înapoi, permițându‑i femeii să intre. Văzând‑o de aproape, judecând după ridurile fine de expresie și cele de pe gât, oricine realiza că femeia era mai în vârstă decât părea la prima vedere. Părul îi era desigur vopsit, căci era de o nuanță foarte intensă și Tisha se gândi că rădăcinile îi erau cu siguranță albe. Ea nu mai așteptă ca femeia cea zveltă s‑o urmeze ci porni înapoi, spre încăperea în care se afla tatăl ei.

— Este Blanche, răspunse ea la întrebarea neros­tită de tatăl ei, care o privea cu o sprânceană ridi­cată. Tisha nu știa dacă tatăl ei, care se lăsă înapoi în scaun, era bucuros sau nu să‑și vadă sora, căci probabil îl aștepta pe Kevin. Dar după felul în care acesta se încruntă, ea înțelese că avea un motiv în plus să fie furios pe ea.

— Ar trebui să arăți mai mult respect celor în vârstă, mătușa ta nu este o simplă cunoștință.

— Știi bine că prefer să mi se spună pe nume, Richard, n‑aș suporta ca nepoata mea să mi se adreseze cu „mătușa Blanche“, zise femeia zâm­bind.

Blanche Caldwell era îmbrăcată cam colorat pentru vârsta ei, într‑o pereche de pantaloni roșii, la care asortase o bluză înflorată și nu arăta nicide­cum ca o fată bătrână, cu toate că acesta îi era statu­tul. Ea nu se sinchisi prea mult de privirile curioase pe care i le arunca fratele ei și‑i depuse acestuia un sărut pe obraz.

— Și eu mă bucur să te văd, Richard, îi spuse ea.

— Deși nu se vede, mă bucur că ai venit, spuse el foindu‑se stânjenit în scaun, așezându‑se în așa fel încât să le poată privi pe cele două femei. Sunt destul de nervos, pentru că încerc s‑o aduc pe fata asta cu picioarele pe pământ, lucru cam greu, ce‑i drept.

Tisha izbucni în râs. Apoi, ridicând mâinile în sus, în semn de exasperare, se întoarse spre tatăl ei.

— Tata încearcă să mă convingă că ar trebui să mă mărit cu un bărbat pe care nu‑l suport, la vederea căruia mi se face pielea de găină, căci este un tip prea cuminte și prea decent pentru gusturile mele, mătușă.

— Nu te‑am forțat să‑l iei pe Kevin Jamieson! exclamă tatăl ei.

— Și atunci, cum se numește ceea ce faci? pretinse Tisha.

— Vezi ce se întâmplă aici, Blanche? zise Richard Caldwell implorând înțelegere de la sora lui. Fata asta îmi denaturează vorbele. Am spus cândva că acest Kevin este un băiat drăguț, iar ea...

— Indiferent cu cine m‑aș mărita, tată, tu tot o să‑i găsești fiecăruia câte un defect, poate că vor fi situații în care nu te va satisface ceva foarte puțin important, cum ar fi culoarea ochilor alesului meu. Tisha se întoarse spre Blanche. Tata nu crede că o femeie este capabilă să aprecieze ce este bun pentru ea. Simte permanent nevoia să se amestece în viața mea!

— Dacă ar vedea Blanche cu ce bărbați obișnuiești să ieși, și‑ar da seama că trebuie să intervin. Toți aceștia n‑au decât un singur lucru în minte, iar dacă n‑ar fi conștienți că există un tată care te apără cu prețul vieții, probabil că și‑ar atinge scopul.

— Dacă ar fi după tine, n‑ar trebui să ies cu nici unul, ci să mă mărit cu primul bărbat care‑mi iese în cale, spuse Tisha. Te amesteci prea mult în viața mea, tată. Simți nevoia să‑mi spui cu ce haine să mă îmbrac, cum să mă machiez, ce pri­eteni să‑mi fac. Nu poți accepta faptul că sunt un adult?

— Poate, dar asta pentru că nu te comporți ca atare!

— Vrei să mă lași să decid singură ce am de făcut? Mai rămâne să‑mi spui să mă spăl pe mâini când mă așez la masă!

Blanche Caldwell își muta privirea de la tată la fiică, ca un spectator la un meci de tenis.

— Richard, sper că ceea ce se spune despre tine este doar o exagerare! interveni Blanche, amuzată de discuția la care asista.

Fratele ei mormăi ceva de genul:

— Da, poate că așa este, poate că am devenit pisălog, dar de cele mai multe ori Tisha nu se spală bine pe mâini de vopselele ei și miroase urât la masă.

— De câte ori am făcut asta, tată? De două,trei ori?

— Văd că ne îndepărtăm de subiectul acestei discuții. Tisha, sunt tatăl tău și am dreptul să mă amestec în viața ta.

— Nu ne depărtăm de la adevăratul motiv al discuției, tată, afirmă Tisha vădit furioasă. Discutăm despre felul în care încerci să‑mi strici viața! Sunt o persoană care are dreptul la intimitate și la propriile‑i greșeli, spuse fata ai cărei ochi verzi aruncau flăcări.

— Atâta timp cât stai în casa mea, lucrurile nu se vor schimba, voi avea întotdeauna câte ceva de obiectat.

— În acest caz, singura soluție ar fi să mă mut, spuse fata.

— Ar trebui să te gândești de două ori înainte de a o face, domnișoară, nu câștigi suficient pentru a te întreține singură, iar eu voi controla moștenirea pe care ți‑a lăsat‑o mama ta, până va până vei împlini douăzeci și unu de ani. Cât despre veni­turile tale, mă cam îndoiesc că te‑ar ajuta la ceva.

— Acum încep să înțeleg ce înseamnă asuprirea. Voi face orice, voi muri de foame chiar, decât să mai stau o zi cu tine sub același acoperiș.

— Dacă continui pe același ton impertinent ar fi mai bine să te duci în camera ta, spuse Richard Caldwell care începuse să‑și piardă răbdarea.

— Nu sunt copil să mi se spună când să merg în camera mea.

— Patricia Jo Caldwell, chiar și la vârsta pe care o ai, te mai pot lua de ciuf!

Blanche pufni în râs.

— Ai întârziat vreo zece ani cu pedepsele, Richard! interveni ea privindu‑și fratele cu înțelegere, chiar și cu oarecare simpatie, după care privirea ei se mută asupra fetei din fața ei pe care o privi cu dragoste.

— Ce altceva aș putea face cu o fată atât de rebelă ca a mea? întrebă el. Dacă ar fi trăit mama ei poate lucrurile ar fi fost altfel. Nu fac decât ceea ce simt eu că ar fi bine.

— Dar nu te interesează ce simt eu, tată? Amintirea mamei ei o făcu să se mai tempereze.

— Dacă ai avea bunul simț să mă asculți măcar o dată ar fi foarte bine pentru tine, și te‑ar scuti să simți durerile vieții pe propria‑ți piele. Dar întot­deauna ai fost o încăpățânată.

— Tisha îți seamănă perfect, Richard, interveni Blanche. Asta este singura explicație, dragul meu.

— Doamne ferește! zise Tisha, ridicându‑se în picioare.

— Unde pleci? întrebă Richard Caldwell.

— În camera mea, sublinie ea, pentru că eu am decis să mă duc acolo. Iar dacă sună Kevin, spune‑i că nu mă mărit cu el și nici nu vreau să‑l mai văd.

— Nici n‑am spus vreodată că ar trebui s‑o faci!

Tisha se opri în fața lui.

— Nu, tată, niciodată nu mi‑ai cerut s‑o fac, dar m‑ai șantajat sau ți‑ai folosit influența pe care o ai asupra mea pentru a mă face să mă mărit cu un bărbat de care știi bine că nu‑mi pasă! Și asta sub pretext că‑mi vrei binele!

— Și ce este rău în asta, Tisha? spuse Richard Caldwell cu un zâmbet conciliant. Nu i‑ai dat o șansă lui Kevin. Poate, cu timpul, ai ajunge să‑l iubești.

Fata îi aruncă o privire ciudată în care tristețea și frustrarea se îmbinau.

— Nu renunți, tată? Nu pot, nu vreau și n‑o să mă mărit cu Kevin. Iar dacă mă voi mărita vreodată, căci încep să cred că din cauza ta o să rămân fată bătrână, o voi face cu un bărbat pe care mi‑l voi alege singură, iar tu nu vei avea nici un cuvânt de spus!

— Nu fi absurdă, Tisha! Richard Caldwell o privi încruntat. Sigur c‑o să te măriți! Ce alt viitor poate avea o femeie? Familia, soțul, copiii, sunt menirea ei.

— Chiar așa? zise Tisha pe un ton batjocoritor. Cred că nici Blanche nu te aprobă. N‑am văzut nici o femeie măritată care să fie mulțumită de viața ei. O invidiez pe Blanche pentru libertatea de care se bucură, nici măcar tu nu încerci să‑i spui ce are de făcut. Și cu aceste vorbe, Tisha porni spre camera ei, simțind că era momentul să încheie discuția cu tatăl ei; atâta timp cât se considera în avantaj, fără a‑i mai da acestuia ocazia să aducă noi argumente. Mânia tatălui ei o urmări.

Nici nu apucă bine să intre în cameră că și auzi o bătaie în ușă.

— Intră, mătușă, spuse ea. Figura mătușii Blanche exprima înțelegere și bunăvoință. Îmi cer scuze pentru scena neplăcută la care a trebuit să asiști, mătușă, dar sper că‑ți cunoști mai bine fratele decât mine. Mânia pierise din ochii fetei, dar sem­nele disputei recente cu tatăl ei rămăseseră, poate în încruntarea cu care privea în jur.

— Richard este de‑a dreptul un tiran, încuviință Blanche. Așa ajung toți bărbații cărora le plac prea mult femeile.

— Probabil, oftă Tisha, luând o jachetă care zăcea pe pat. Întotdeauna i‑a plăcut să pozeze în Domnul Face Tot, în bărbatul puternic, iubitor, amabil, frumos, iar eu ajunsesem să consider chiar, că viitorul meu soț va trebui să‑i semene mult tatei pentru ca să‑l pot accepta. Slavă Domnului că acum nu mai gândesc la fel! Figura ei frumoasă fu întunecată de o grimasă. Abia acum înțeleg de ce între el și mama erau discuții interminabile.

Camera fetei era decorată în tonuri de verde, era foarte luminoasă și însorită.

— Din câte‑mi amintesc, toate discuțiile dintre Lenore și tatăl tău sfârșeau cu sărutări și îmbrățișări. Cred că o femeie cu o personalitate mai puțin conturată nu i‑ar fi putut aduce bucuria pe care a cunoscut‑o alături de mama ta. Richard n‑o putea domina pe Lenore și tocmai de aceea o iubea.

— Sper să n‑o mai facă nici cu mine.

Blanche zâmbi.

— Tu ai moștenit atât forța lui cât și a Lenorei, nu poți fi dominată.

— Dar de ce nu poate accepta că sunt adult, să mă lase să‑mi croiesc viața așa cum consider?

— Din două motive, Tisha. Primul este că foștii afemeiați devin cei mai exagerați tați; fratele meu a cunoscut destule femei până a ales‑o pe mama ta. Blanche făcu o pauză, pentru a urmări trăsăturile frumoase ale nepoatei sale, și a vedea dacă este aprobată. Iar pierderea mamei tale, pe când tu aveai doar paisprezece ani, l‑a făcut să devină mai vigilent, mai responsabil, să se implice mai mult în viața și educația ta. Este conștient că nu poate suplini lipsa Lenorei, dar simte că trebuie să inter­vină mai activ în viața ta, mai mult decât dacă ar fi trăit mama ta, poate și pentru a rezolva problemele care i‑ar reveni de drept mătușii tale, care în loc să se implice apare pe aici doar când consideră ea că este cazul s‑o facă.

— O, Blanche! spuse fata, întinzând brațele spre mătușa ei. Ești mătușa pe care mi‑am dorit‑o! Ești întotdeauna aici când am nevoie de tine și dai problemelor mele perspectiva și rezolvarea care le lipsește.

— Mă bucur că pot fi de ajutor uneori.

— M‑ai scos de multe ori din încurcătură dar acum,spune‑mi,ce te aduce pe aici, tocmai de la Ozark Mountains? Sunt sigură că n‑ai venit numai pentru a arbitra diferendul dintre mine și tatăl meu.

— Am venit, de fapt, să‑mi mai cumpăr niște pen­sule și culori, dar sincer îți spun că m‑am simțit puțin vinovată că mi‑am neglijat prea mult familia. Am pierdut șirul zilelor.

— Iar noi, uite ce primire ți‑am făcut!

— Sper că n‑am lipsit atât de mult încât să am nevoie de o primire cu covor roșu și sunete de fanfară, glumi Blanche. Apoi, parcă pentru a schimba subiectul discuției care devenise plictisi­tor, ea se întoarse spre tabloul care se afla dea­supra patului Tishei și‑i spuse: tatăl tău pretinde că n‑ai avut prea mult succes financiar în munca ta.

— Din păcate, este adevărat, oftă Tisha, apropiindu‑se de mătușa ei. Sau cel puțin nu în dome­niul picturii, cu excepția câtorva tablouri pe care le‑am făcut pentru mine... Am ajuns la concluzia că sunt doar un pictor comercial, nu sunt un artist adevărat. Pensulei mele îi lipsește acea atingere de geniu care conferă unicitate.

— Nu este rău să fii artist comercial, Tisha, ce‑ai vândut în ultimul timp?

— Am făcut multe reclame, am vândut niște feli­citări și calendare, dar în această privință tata are dreptate, nu câștig destul pentru a mă întreține. Nici nu‑ți imaginezi ce mult mi‑ar plăcea să am un loc numai al meu, să scap de cicălelile tarei!

Tisha își înlătură o șuviță care‑i căzuse pe față. Mi‑ar fi plăcut să mă fi născut bărbat, declară ea. O femeie este controlată de părinți până se mărită, apoi devine sclava bărbatului pentru restul vieții. Cred că detest toți bărbații. Mă dezgustă felul în care încearcă toți să ne convingă că avem nevoie de protecția lor,că suntem sexul slab, că ne lipsește puterea și judecata. Dar femeia poate fi mult mai inteligentă decât bărbatul.

Ochii negri ai Blanchei străluciră cu șiretenie.

— Cine te‑a dezamăgit așa? Kevin,tatăl tău, sau amândoi?

— Cred că toți bărbații pe care i‑am cunoscut, admise Tisha, cu tristețe. Cineva mi‑a spus, cândva, că,pentru a face un bărbat să te placă este de ajuns să asculți liniștită ce‑ți spune și să pui întrebări numai despre realizările lui. Bărbaților le plac femeile frumoase și tăcute. Nu‑i interesează ce virtuți are o femeie. Se comportă de parcă le‑ar face o mare favoare cerându‑le o întâlnire.

— Cred că te‑ai lăsat prea mult influențată de pamfletele feministe, o admonestă Blanche cu blândețe. Bărbații și femeile sunt ființe omenești în primul rând, fiecare cu defectele sale. Vrei să spui că n‑ai întâlnit nici un bărbat care să‑ți placă?

Figura fetei se lumină.

— Ba, au fost destui, poate prea mulți, dar nu m‑am lăsat păcălită să cred că aș fi îndrăgostită de vreunul. Poate tocmai de asta mă deranjează că tata se amestecă prea mult în viața mea și‑mi spune pe cine ar trebui să iau.

— O face pentru că este preocupat de fericirea ta, Tisha, iar acum, dacă a văzut că nu‑l agreezi pe Kevin, n‑o sa insiste.

— O să găsească altul. Tisha ridică mâinile în sus, disperată. Îl iubesc pe tata, Blanche, dar nu mai pot locui aici, cu el. Cred că ar trebui să renunț la pic­tură și să‑mi iau o slujbă.

— Am o idee mai bună, n‑ai vrea să vii cu mine la Hot Springs?

— Serios! exclamă Tisha, nevenindu‑i să creadă.

— Dacă vrei să faci carieră în artă, nu trebuie să te sacrifici din cauza banilor sau a unui tată încăpățânat.

— Dar tata? Ce crezi că va spune?

— Crezi că mi se va putea opune? Nu poate s‑o facă atâta timp cât eu voi avea grijă de tine!

— Dar nu te voi deranja în munca ta?

— Este adevărat că‑mi place să fiu singură. Dar pot picta oriunde și în orice condiții. Mi‑ar face plăcere să am alături un artist mai tânăr, mai ales dacă este vorba despre nepoata mea, dar sunt conștientă că viața ta socială va avea de suferit până când te vei adapta la noile condiții de viață, alături de o femeie mai retrasă, ca mine.

— Ce pot spune? zise Tisha uluită de întorsătura evenimentelor. Poate că în lipsa lor, imaginea mea despre bărbați se va îmbunătăți. Spune‑mi, Blanche, de ce mi se par toți bărbații egoiști, lipsiți de maturitate?

Blanche își așeză o palmă peste mâna nepoatei sale.

— Crede‑mă, draga mea, ceea ce‑ți trebuie ție este un bărbat matur, o să vezi că alături de bărba­tul potrivit lucrurile vor sta altfel. M‑am și gândit să te prezint unuia dintre vecinii mei.

— Să nu‑i spui tatei despre el! Va face tot posi­bilul să nu mă lase să stau la tine!

— N‑avea teamă, știu eu cum să pun problema, dar acum lasă‑mă să‑l conving pe încăpățânatul tău tată că‑ți va fi mai bine cu mine! Știi mi se pare nedrept ca un tată care și‑a pierdut soția și care n‑a avut nici o reținere în ceea ce privește femeile să‑și țină fiica din scurt, declară Blanche. Nu vreau să susțin acum că ar trebui să ai o aventură. Știi, Tisha, și mătușile au prejudecăți, dar nu sunt atât de autoritare ca părinții.

— Ce înseamnă asta? Că lumina de pe verandă se va stinge la douăzeci de minte de când mă aduce iubitul acasă, și nu după cinci așa cum face tata?

— Cam așa ceva, râse Blanche, strângând ușor mâna nepoatei ei. Acum, mă duc să‑l conving pe tatăl tău că trebuie să te lase cu mine. Știu eu cum o voi face!